In a few seconds, you will be redirected to the new address.
http://andrei.clubcisco.ro
Please wait and remember to update your links if necessary.
Thank you.

Scrise de Ea: Prea saraci ca sa fim oameni?!

Posted on August 15th, 2006 in Diverse, Personal, Radeti. Sau nu., Scrise de Ea by Caffe au lait

Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei :)

Ziua a inceput promitatoare. Cu o Marie, Mariana si o Marilena in familie era clar ca va fi vorba de-a lungul zilei de numeroase cumparaturi ale caror efecte vor fi ameteli placute (de la vin si bere) si dureri de burtica de la aperitive prea incarcate… Pana aici toate bune si frumoase.

Inainte sa ma-ndrept spre Kaufland incerc sa ma spal… Dar nu reusesc!!! Apa rece si cea calda se opresc in momentul in care dau drumul la dus… Bine, imi zic! Nu-i nimic. Mergem mai departe….

Kaufland. Uppps, I did it again! Eram chiar in fata la Kaufland cand mi-am amintit ca nu am o moneda de 0.5ron si nici 1ron, ci doar bancnote. Cum ar fi trebuit sa merg o distanta considerabila unde as fi putut sa schimb o bancnota, m-am gandit sa-mi incerc norocul la vreun cetatean care si-a terminat cumparaturile si care ar fi fost dispus sa-mi inteleaga impasul…

Si aici am fost lovita de cruda realitate. Rog pe un domn pe la 40-45 de ani sa-mi cedeze carutul. Primul instinct este sa mi-l dea, insa dupa vreo 2-3 secunde isi aminteste ca are moneda de 0.5ron in el, asa ca imi zice:”Da! 5 mii de lei!!!”. ALO!!! E cineva acasa?! Cersetoare nu eram, cred ca era destul de evident! Daca ti-am cerut carutul era clar ca nu dispuneam de 0.5 ron, ca altfel ma duceam sa-mi iau un carut si nu-l mai rugam pe el sa mi-l cedeze!!! In fine, mai insist si mi-l da! Insa nu mi-l da din toata inima. Simt ca o face asa din sila. As fi putut sa-l las in pace, insa mi se pusese pata pe el si de aia am insistat.

Nu vreau sa comentez mai mult. Atat vreau sa zic. Daca cineva ar fi venit la mine si mi-ar fi cerut carutul cu moneda in el, nici nu m-as fi gandit o secunda sa nu i-l dau!!!De ce?! Pentru ca asa sunt eu! Dispusa sa fac un bine, fara sa ma uit la 0.5ron! Bineinteles ca dupa ce am terminat cumparaturile si am luat moneda, nu am pastrat-o la mine. Am dat-o cuiva care avea nevoie de ea mai mult decat mine. Nu as fi putut ramane cu moneda acelui om in buzunar. Cred ca mi-ar fi luat foc buzunarul, nu alta!

Concluzie… Frate, frate, da’ branza-i pe bani!!!

Scrise de Ea: Zi de duminica si amintiri de sambata

Posted on August 13th, 2006 in Personal, Scrise de Ea by Caffe au lait

Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei :)

Am ajuns acasa la 12:10, cand de obicei ajungeam la 11:25-11:30.

Au fost multi copilasi. Unul dintre ei cred ca nu avea mai mult de 2-3 luni. Au fost si doua incidente. Cineva a luat foc de la o lumanare (ma rog… cred ca i-a ars putin parul, insa s-a facut forfota instantaneu, iti imaginezi…). Iar un copilas de 1 an (cel mult) incepuse sa planga tare de tot. Nici preotul n-a avut ce-i face… pana la urma bunica l-a scos afara.

A fost ingrozitor de cald. Pe langa curentul de nerabdare ce strabatea “boborul”, se auzeau si palpairi de evantaie… Mi-a placut chestia asta. Mi se pare asa feminin sa-ti faci vant cu evantaiul (ce ciudat suna… bine ca nu-si faceau vant doamnele cu coarda elastica :) ). Nu m-am putut opri sa nu observ ca vreo 3 doamne aveau evantai aproape la fel cu cel pe care mi l-ai adus tu. Se plimba lumea asta, nu gluma. Se plimba si face copii. Daca prin 2004 ma uitam pe balcon si numaram pe degetele de la mana bebelusii, acum s-a schimbat placa. Au rasarit buburuzii ca ciupercile dupa ploaie. Bineinteles ca fiind “matusica” ma uit cu jind la fiecare bebel si il compar cu Biancutza. Plus ca am vazut si o tanara mamica cu o palarie bej superba. E adevarat ca o deranja un pic pentru ca avea si copilul in brate, insa ce nu face femeia de dragul modei (si poate si a repulsiei de a purta batic sau esarfa?! Who knows?!).

Ieri am iesit la plimbare cu bebitu. Am fost 9 persoane la un moment dat. Dar cum stiu ca te-ar plictisi sa le mai enumar si cum doar eu contez cel mai mult pt tine din alea 9 persoane… (daca nu ma laud eu atunci cine?! :) ) am sa scurtez povestea. Mare lucru n-am facut. Eram impartiti oricum in 2 cete. Ne-am plimbat pana pe la 20:00 si dupa aia ne-am dus la D&M. Nuta a luat si un tort de inghetata (stiu! stiu! dar macar de atata lucru sa beneficiez si eu in lipsa ta!) de caramel (stii ca imi place tare mult caramelul) si am stat pana la 22:15. Bineinteles am mai luat si cate ceva de la Dan.

Hmmm… si totusi nu asta vroiam sa zic. Inainte sa plec ma gandisem sa ma-mbrac cu o fusta scurta. Insa… NU am putut. Am ramas socata… Perplexa de mine insami. Chiar daca par mai tanara decat sunt, chiar daca mi se cere buletinul atunci cand vreau sa comand o bere… pudoarea ma da de gol. Nu mai sunt o pustoaica si inainte de a ma dezveli ma gandesc de 2 ori. Asta macar in ceea ce priveste fustele. De decolteuri inca nu ma despart… Desi maieul ala pe care mi l-ai luat anul trecut de la mare l-am purtat doar o data in vara asta!!! Si-mi place asa de mult. Insa imi pare absurd sa ma-mbrac cu el fara tine sa ma tii de mana.

E clar. Mi-e dor de tine si… stii tu…

Pdf? Pi buni?

Posted on August 10th, 2006 in The Net by Andrei

Ok, trebuie sa recunosc ca asa ceva nu am mai vazut, sau ca am ramas eu in urma cu tehnologia.

http://www.adobe.com/uk/products/acrobat/pdfs/a7_tryme_gb.pdf

De plictiseala: Chronicles of Narnia: The Lion, The Witch and The Wardrobe

Posted on August 10th, 2006 in Review-uri by Andrei

Bine, in mod evident, nu e "de" plictiseala, ci impotriva plictiselii. De cand nu am mai avut parte de luxul de a pierde timpul, nici nu m-am mai uitat la vreun film, in afara de serialele cu care incerc sa tin pasul, la zi (saptamana).

La Chronicles of Narnia cred ca incerc sa ma uit de vreo 6 luni. L-am vazut aseara, cu o bere si un iaurt (nu, nu am patit… nimic…) si recunosc ca mi-a placut. Poate ca eram si usor impresionabil la acea ora, poate ca eram si obosit, dar in mod sigur era ceea ce vroiam. Desi nu sunt fan inrait al Lord of the Rings, (primele doua le-am vazut cam in sila si de-abia ultimul mi-a placut intr-adevar), totusi Chronicles of Narnia nu se ridica la nivelul sau. Efectele vizuale sunt absolut impresionante, atat ca decoruri cat si ca felul in care imaginea este surprisa de camera. Miscarile animalelor si toata partea de CGI nici nu m-as fi asteptat sa fie altfel decat perfecte. Povestea ar putea lasa de dorit, poate si pentru ca se adreseaza unei categorii de varste mici. Curios, multi au recomandat ca filmul sa fi fost catalogat ca "PG-13" din cauza unor monstri urati din tabara adversa, un copil si niste animale injunghiate si… Doamne-fereste, Mos Craciun, care da arme copiilor si le mai si spune "These are not presents, these are weapons". Logic ca ajung sa le si foloseasca, pentru a convinge si publicul de afirmatia de mai sus.

S-ar parea ca autorii celor doua carti (Clive Staples Lewis - Narnia si John Ronald Reuel Tolkien - Lord…) nu numai ca au fost contemporani dar si buni prieteni, si ca multe asemanari intre cele doua carti (si, deci, filme) reies din faptul ca cei doi obisnuiau sa isi citeasca ceea ce scriau, unul altuia, pentru pareri critice. Si, in plus, se mai stie ca Lewis avea obiceiul de a nu-i placea munca lui Tolkien, spunandu-i intotdeauna ca trebuie sa scrie mai bine de atat. Ei, si probabil ca Tolkien tacea si facea, incat l-a lasat in urma pe Lewis. Probabil ca adevaratii critici erau nepotii celor doi…

Ca tot veni vorba de critici, m-au surprins niste forumuri in care se discutau lucruri absolut idioate despre filmul acesta, cum ca ar fi un film de propaganda al crestinilor (ce spuneam de Mos Craciun???), ca personajele nu au jucat destul de matur (doh, sunt copii!) si multe altele care ajungeau sa se lege si de credibilitatea filmului. Hello! E basm!!! Cat despre propaganda, dupa cum bine spunea si cineva de pe forum, in mod sigur un crestin care vede filmul acesta nici nu ar clipi la vreuna dintre aluzii, iar un necrestin in nici un caz nu s-ar simti "brainwashed". Iar alt "deranjat" protesta impotriva faptului ca filmul cultiva sentimentul increderii, ca un lumea reala copii trebuie sa stie sa fie suspiciosi, sa nu aiba incredere in nimeni, sa considere pe oricine de la bun inceput ca pe un potential raufacator si… sa se si comporte ca atare. Uau, pe ce drum mergem… Si, in final, o ultima critica il compara in contrast cu Harry Potter, pe care il declara o adevarat opera a cinematografiei…. riiiiiight!

Oricum, filmul merita vazut, recomandabil ca HDTV sau la un cinema bun. E si mai scurt decat Lord of the Rings (de fapt orice e mai scurt decat acela) si e pur si simplu "usor" si "frumos". That’s a review!

9/10

PS: Si inca o nemultumire printre cei care l-au vazut: ca fetele din film sunt urate. Sorry, chiar asa e…

Cum se pierde un tren. Chiar doua.

Posted on August 10th, 2006 in Diverse by Andrei

Ingredientul principal e increderea in Metrorex. Adica sa crezi ca folosesc mai mult de mai putin de jumatate din trenurile disponibile, ca nu vei astepta in statie pana se va face contorul 0:00 din cauza ca nu poate afisa cele 10+ minute de intarziere, ca nu se va opri tocmai acum metroul in tunel, ca nu vei avea sansa sa il pierzi in ultimul moment, nesinchisindu-se "inspectorul" de peron (wtf e ala, anyway?) sa-ti mai deschida usile decat daca ai alt sex decat mine plus ceva pe tine care sa arate ostentativ acest lucru.

Nu am pierdut un tren in viata mea. Si, de un an incoace, cel putin, de cand am facut zeci de calatorii cu trenul, am ajuns sa ma incred in propriul ceas de anticipare (da, biologic) ca voi ajunge intotdeauna la timp atunci cand imi propun un lucru. Poate si pentru ca fizicul imi permite sa recuperez in caz de extrema urgenta.

Vineri, dupa prezentarea de la Microsoft a softului nostru care a crapat de 2 ori din propria-i noblete, am crezut ca imi ajunge o ora si jumatate pentru a prinde trenul. Cel putin s-a dovedit ca pana sa ajung in gara n-a mai fost nevoie sa ma grabesc. Metroul a mers asa cum a mers si trenul a plecat asa cum a plecat. Nu stiu cum, ca nu eram de fatza. Era ultimul tren din acea zi asa ca nu imi ramanea decat sa ma intorc "acasa" si sa mai dorm o noapte in asternutul din bagaj. Bineinteles, nu inainte de a incerca sa imi recuperez o parte din bilet, adica sa-l aman pentru alt tren de a doua zi. Dupa o ora de stat in Gara de nord, dintre care 15 minute de birocratie si 45 de minute de retea de calculatoare cazuta (acces control list prost configurat?!?!) m-am hotarat si ca merit o masa la kfc si nu m-am hotarat ca merit sa prind pe afara si furtuna care a rupt copaci.

Paranteza: ($nteza) Birocratia din gara pentru obtinerea unui nou bilet se desfasoara cam in felul urmator. Merg la o casa oarecare, spun ca am pierdut trenul si ca vreau o amanare. Mi se ia biletul, mi se intoarce pe fata cealalata si mi se da inapoi, pe motiv ca nu am "viza" pe el. Oooo..k, de unde iau viza? Dupa indelungi cugetari (ca in bancul in care Ion zice "io shed shi cuget" iar Gheorghe "no, io numa’ shed") mi se spune ca trebuie sa intreb la informatii. Ce ti-e si cu impartirea asta a responsabilitatilor si a sarcinilor… Informatiile, dupa ce au scapat de enormul flux de oameni care nu stiu ca exista infofer.ro si nu ma refer aici la babe, m-au directionat spre alt ghiseu, unde se dau vizele. La acel ghiseu era nimeni altul decat seful (sefa) de tura. De fapt, "nimeni altul" e cam mult spus, pentru ca nici macar ea nu era acolo. 5 minute asteptare, batai in geam, daca pierdeam vreun tren in momentul acela nu ar fi interesat pe nimeni. Inainte sa apuc sa imi spun "povestea" pentru a treia oara, imi ia biletul si imi pune o stampila pe el si… atat. Ce e ciudat aici? Faptul ca nu s-a uitat pe el nici macar sa vada daca e valid, nu a notat nici un fel de loc, eventual pentru a transmite unei statii ulterioroare ca mai exista un loc liber, nu m-a intrebat absolut nimic, pur si simplu a pus stampila si aceasta a fost intreaga ei datorie sustinuta de prerogativele de sef de tura. Ce o impiedica pe casiera sa faca acelasi lucru? Ce ma impiedica pe mine sa imi pun aceeasi stampila, singur? Cu ce difera acum biletul de cel de diniante? Biletul nu difera, dar intre timp a diferit situatia, pentru ca a intervenit caderea retelei si se pare ca multi altii si-au pierdut trenurile. Fiind manat putin si de nervi, am reusit sa ma orientez imediat (imediat dupa asteptare) spre o casa pusa in functiune, care mi-a spus ca ma costa 1.7 ron sa aman pentru un tren din ziua urmatoare. 1.7 ron si o ora jumate, mai exact.

Si, dupa cum o nenoricire (sau, cine stie?!) nu vine niciodata singura, am pierdut si a doua zi trenul, de data aceasta mult mai spectaculos, ca in filme, cand trenul pleaca iar actorul macho alearga spre el in splendoarea spectacolului atletic. Doar ca in tren nu se afla nici o iubita, iar personajul macho nu a ajuns din urma trenul (poate daca aveam cal…) si chiar daca l-ar fi ajuns, nu ar fi avut de ce sa se agate, pentru ca era sageata albastra cu usi automate. End of all hope.

Apoi au urmat elemente ca pizza la Spring Time, cititul ziarului de parca era roman de aventuri, sala de asteptare cu boschetarii de rigoare si o bere gratis, tot de la Spring Time. Si ceva nervi, pentru ca eu alergam acasa sa invat pentru examenul la Cisco si tocmai pierdusem o zi intreaga…. si ma intrebam din ce cauza. In caz ca va intrebati vreodata de ce un tren pleaca la si 42 de minute… de ce acea ora atat de fixa dar fara un sens fix… ei bine, pentru ca daca ar fi plecat la si 43, macho-ul prindea trenul si nu mai alerga dupa el.

Aproape ca am putut sa il ating… AH!!!

PS: ca pedeapsa pentru neputintele mele m-am multumit cu un accelerat in care am transpirat prin locuri unde nu credeam ca poate transpira un om. Cel putin, de data asta nu m-a mai costat nimic in plus. Probabil din cauza ca de la categoria student m-am incadrat in categoria lamer

To geek or not to geek (sau undeva intre)

Posted on August 10th, 2006 in Computer Science, The Net, Radeti. Sau nu. by Andrei

Navigand la intamplare, asa cum fac de obicei cand un film devine prea plictisitor incat sa merite mai mult de un sfert de ecran, am ajuns la un moment dat, in celelate trei sferturi, cu pagina de la linkul urmator.

Testul masoara cat de “geek” esti, cam 70% in legatura cu calculatoarele si prin restul de 30% se refera la diverse disfunctionalitati sociale… E fun, mai ales pentru felul in care sunt alese intrebarile. E si lung, mi-am dat seama dupa asta de-abia dupa primul set de intrebari, cand am vazut scoll bar-ul suuuus de tot :) si cand mi-am zis “ce mi-e 2 noaptea, ce mi-e 3 noaptea…”.

Testul e aici.

Eu am scos 26.62%. Aici privesc si eu partea goala a paharului si vad ca se putea mult mai rau :)

PS: intrebare geniala: Do you have a computer at home with no cover on it. Dammit!!! It got ME here!!!

Inca un semestru gata, si, in sfarsit, vacanta

Posted on August 9th, 2006 in Computer Science, Personal by Andrei

Semestru de la Academia Cisco. Iarasi ceva cu deranjatul "basics" sau "fundamentals" in coada, care irita pe oricine care a trecut prin asa ceva si stie, intr-adevar, ce inseamna sa stii lucrurile "de baza", cat efort, cat timp, cati neuroni necesita.
Deja reprezinta chestiuni care nu prezinta interes si motivatie de a le invata decat pentru cieneva cat-de-cat hotarat de a urma o astfel de cariera in viata. Eu nu sunt hotarat, dar cariera vreau…

Ca tot mentionasem efortul, pentru examen am invatat in 2 zile (puteau fi 3, daca nu intervenea talentul meu si nu pierdeam cele doua trenuri, consecutiv). Fara aparatura, fara simulatoare, verdictul de marti sper ca a meritat cat am facut pe cineva sa sufere in aceste doua zile, dintre doua luni mari si late de absenta de acasa. Am reusit sa-l trec si totodata am reusit, pare-se sa stabilesc un nou record in cadrul Academiei, cu cea mai mare nota finala a unui absolvent de semestrul 2. Adica mi-am aparat si "titlul" de instructor, luandu-mi o rezerva serioasa in cazul in care vreunul dintre viitorii studenti de semestrul 2 ar putea lua la examen mai mult decat instructorul :) .

Nu ma imbat, ca n-am decat doua beri in casa. Eventual poate ma mai ingras putin la kfc intr-una din zilele urmatoare.

3 zile de vacanta, si apoi la drum. Unde? Intr-un loc cu verdeata, si fara calculator, in care uiti ce zi a saptamanii e pentru ca nu iti foloseste la nimic, unde te plimbi pentru ca e ceva nou in orice loc ai ajunge, unde ti se face dor de oameni, si nu de casa.

:)

Studenti si meta-studenti

Posted on August 8th, 2006 in Computer Science, Diverse, Dulce studentie by Andrei

N-am scris inca nimic, pana acum, despre cum decurge, de vreo luna incoace, cea mai importanta schimbare de punct de vedere si abordare, de cand sunt la facultate. Clasa de Cisco CCNA1 pe care o tin(em) (adica Bogdan si cu mine) e intr-adevar o experienta interesanta, atat prin faptul ca exista, cat si din cauza modului in care decurge.

Ar fi trebuit sa predam pentru prima oara incepand cu toamna aceasta, dar o conjunctura prea adanca chiar si pentru curiozitatea mea, a facut sa apara aceasta clasa ca de nicaieri. Mai ramanea sa apara si un instructor sau doi. De fapt, "ca de nicaieri" se traduce prin "doua zile inainte" de prima lectie pe care am tinut-o. Nu mi-am imaginat ca va fi greu, doar ca va fi altfel, si asa a si fost. Clasa e formata din angalajatii uneia (sau ai mai multor) firme care, prin acelasi fel de conjuctura de mai sus, pe care nu am cautat sa mi-o explic, au ajuns, prin intermediul sefului catedrei de calculatoare, la noi. Adica da, pe scurt, toti sunt mai mari decat noi, incepand cu un plus de 4 ani pana la… n ani (detaliu profesional). Probabil ca prima zi a parut cel putin ciudata, cand nu aveam nici macar cheia de la sala respectiva si am asteptat pe hol impreuna cu primii veniti, dupa care, in loc sa ne ducem la calculatoare, am ramas in fata salii. As fi vrut sa ii pot intreba vreodata ce parere au de faptul ca doi studenti de anul 2 (nici macar…) le tin lectii, le pun intrebari, impun reguli si le dau examene. Sincer, sper sa nu existe pe undeva prejudecati de acest fel, ascunse, pentru ca nu isi au rostul. Sau poate ar trebui sa le stiu ca sa pot sa le "tratez". Oricum, problema aici e una dintre marile nemultumiri de pe lumea asta, si anume lipsa de incredere a oamenilor. Da, in speta, in mine, pentru ca eu ma cunosc si stiu ca oricine poate avea incredere in mine, si probabil ca asa gandesc si multi altii si de aceea am generalizat de la bun inceput. Dar nu continui pe firul asta ca nu ar mai citi nimeni.

Pana acum, de o luna, de cand predam, cred ca si-a intrat toata lumea in ritm. Si ei, cu faptul ca chiar trebuie sa mai invete ceva ca sa ia note de trecere la fiecare capitol, si noi, cu stilul val-vartej de a ne pregati lectia in seara/noaptea de diniante. Imi place ca pot sa imi fac treaba, ca pot sa ma implic si sa vad imediat ca iese ceva (bun). Fara sa accentuez nuanta de laudarosenie, nu stiu cat de multi profesori, sa zicem, dintre cei pe care i-am cunoscut pana acum in liceu si la facultate, isi pregatesc lectia cu atata minutiozitate, au grija sa le fie clar totul pentru ca sa poata raspunde tuturor intrebarilor si isi pregatesc si tot felul de "bonusuri" pentru a mentine atentia treaza. Pot sa dau exemple nenumarate de profesori pentru care as baga mana in foc ca nu mai fac asa ceva de muuulti ani, dar ei nu conteaza pentru ca nu-i voi lua niciodata drept exemplu. Interesant e, atunci cand predai, sa iti vezi propriile rezultate si in notele pe care le iau cei carora le predai. Noi stam bine. Am primit o reclamatie pentru viteza de predare (desi avem de acoperit 6 ore in linie in fiecare saptamana si chiar nu inteleg cum putem preda repede o lectie in 6 ore), dar, in rest, totul e ok. Le oferim libertatea de a-si da examenele oricand, nu impunem un orar strict, si totusi treaba merge.

Inca un lucru merita menionat pentru ca e absolut remarcabil. Indraznesc sa spun ca s-ar aplica tuturor: daca vrei cu adevarat sa inveti ceva, ai motivatia si capacitatea intelectuala de a o face, lipseste doar faptul implinit, incearca sa predai cuiva acel lucru. Pregateste-te pentru toate intrebarile lui, documenteaza-ti toate curiozitatile, acopera toate golurile de informatie si cauta explicatii logice deciziilor pe care le luai prin eliminare sau dupa intuitie. Atunci vei invata si vei intelege cu adevarat. Ceea ce nu inteleg, totusi, este de ce pot spune despre atat de putini profesori (mai ales de liceu) ca stapanesc impecabil materia pe care o predau. Eu am predat o singura data, o singura materie, iar imbunatatirea a fost incredibila. De ce anii (uneori cu zecile) nu amplifica acest lucru? Da, poate ca de la o varsta intervine plictiseala. Dar oare cei plictisiti astfel isi umplu timpul cu altceva in afara predarii? Sau intr-un fel se resemneaza cu faptul ca au o scuza pentru monotonie, un serviciu la care nu pot renunta, dar pe langa care, parca nimic nu ar mai depinde de ei? Nu cumva plictiseala si sictirul pot scadea standardele atat de mult incat insasi lipsa lor denota un gest perfect corect si necesar, cand, de fapt, nu e nici macar un gest?

Imi dau cu parerea pentru ca timp de 13 ani (gradinitei nu-i reprosez nimic) am tot invatat de la altii si refuz sa accept ca un alt punct de vedere, o scurta prezenta in tabara "adversa" in cadrul artei de predare/invatare (unde a disparut aceasta arta?) m-ar putea schimba incat as ajunge la ignoranta pe care o incriminez. Sper sa nu fi zis prea multi pana acum, la varsta mea, acelasi lucru. Iar daca au zis si acum sunt printre cei pe care ii incriminez, inseamna ca n-au luptat indeajuns. Si daca am sa ajung si eu asa, macar ma simt multumit ca m-am incriminat acum, pentru ca la acel moment n-ar mai trebui sa mai dea cineva doi bani pe mine.

Am divagat. Ramane asa.

A innebunit Ringo!

Posted on August 6th, 2006 in Diverse, The Net by Andrei



Nu stiu ce se intampla, dar de vreo 2 zile incoace Ringo a inceput sa functioneze ca engine public de spam. Noroc ca nu folosesc adresa de la yahoo pentru mail.

Iata cam cum arata “activitatea” din ultimele 2 zile.

Mai interesant e faptul ca eu nu am adaugat niciodata pe nimeni in Ringo. Heck, nici macar nu mi-am configurat profilul acolo, e doar o poza si un nume… Hai ca n-arat chiar asa de bine…

The sum of all fears, part deux

Posted on August 3rd, 2006 in Traiesti si inveti, Viata la Poli by Andrei

A trecut anul, a trecut o saptamana de vacanta ca nici o alta, chinuita si trezita de dimineata, si am uitat sa mai pun un semestru pe raboj. Bine, in principiu, semestrul l-am lasat in urma demult, cu mare bucurie si placere victorioasa, nu atat pentru ca imi doream sa se termine primul an, cat pentru faptul ca asteptam sa vina vacanta asta ca niciodata si ca nici o alta vacanta. Nu stiu ce s-a intamplat acum, dar a trecut mult mai repede semestrul al doilea… asa cum m-am vazut intrat in el, asa m-am vazut intrat si in sesiunea lui si apoi in alte… mizerii…

Una peste alta, bune si rele, ceea ce conteaza e ca sunt multumit de mine insumi, ceva mai mult acum decat alta data, poate din contrastul nemultumirii pe care o am fata de profesori, fata de ceea ce am facut (ce a trebuit sa fac, ca doar nu pun probleme de constiinta aici), fata de ceea ce nu am putut sa fac. Nu mi-am imaginat eu minuni, nu mi-am dorit luna de pe cer si nici marea cu sarea cand am intrat aici, dar speram doar sa scap de “regimul” de liceu. Ceea ce, pe alocuri, s-a intamplat. Mai putin acolo unde nu s-a intamplat. Dar ii mai dau 3 sanse.

Obiectiv vorbind, iata cu ce am pierdut timpul a 5 luni de viata:

Matematica 3, prof O. Stanasila
Pot spune ca asta a fost ultima rasuflare a ceea ce se numeste matematica. A matematicii propriu-zise bineinteles ca nu, ca doar va veni sub alte nume. Teoretic, cursul acesta se numea Matematici avansate sau Matematici speciale, oricum, numai sa nu creada cineva ca e matematica pur si simplu. De parca exista o astfel de matematica sau de parca as putea acum scrie pe CV ca stiu matematici avansate… Cursul a fost frumos, unul dintre cele mai frumoase de care am avut parte in facultate. Interesant, inteligibil, pe alocuri chiar util (!). Am facut analiza complexa, transformari, statistica si probabilitati, cu o multime de alte chichitze si detalii interesante, chiar daca erau abateri de la materia regulata, dar utile ca sa avem si noi o momeala sa invatam. Am avut si partial, notarea a fost destul de riguroasa, dar cu putina tragere de inima inainte de examen nu ar fi fost nici o problema. Si nici n-a fost. Seminarul s-a facut scolareste, dar noi am prins intre timp o fobie fatza de temele de casa, si astfel ca nu prea au fost prea populare intre noi… Imi amintesc cum biata asistenta ne intreba la fiecare ora daca am avut vreo problema cu temele de casa… si nimeni nu-i spunea ca ceea ce nu exista n-are cum sa-ti faca probleme…

Structuri de date, prof V.Iorga
Aici l-am intalnit din nou pe domnul Iorga, “autorul” programarii de pe primul semestru. De fapt autorul de pe primul semestru a fost Ritchie, cei care trebuie sa stie, stiu de ce. Fenomenala la cursul de SD (ca si la cel de MN, de altfel, deci probabil ca e din cauza numitorului comun) a fost prezenta la curs. Desi se dadeau bonusuri pentru cei care erau prezenti la curs, care se adaugau la examen, sala era incredibil de goala. De fapt, la un moment dat, erau mai multi studenti in sala de la o alta serie, care veneau sa isi “enhance” cunostintele (sau asa crede naivul din mine) decat de la noi. Mie mi-a fost imposibil sa urmaresc un profesor timp de 6 ore incontinuu (SD+MN, una dupa alta, si VINERI!!!) asa ca, de regula, la SD eram pe tren si la MN acasa, la Galati. Materia de la SD a fost totusi interesanta, iar prezenta, asa cum era, vai de capul ei, era mai mare la SD decat la MN. Materia a suferit o transformare (sau asa i s-a parut…) de la SDA (structuri de date si algoritmi) la SD. Nu stiu cata algoritmica se facea inainte, dar cert e ca algoritmii principali nu s-au scos. Astfel ca am invatat aceleasi parcurgeri si optimizari in grafuri, am fost invatati backtracking in 10 minute (cu alte cuvine, cine stia, bine, cine nu, n-ai decat sa “google”), practic 70% materie de liceu si restul ceva variatii noi, intr-un stil greoi, care se preda la curs in 2 ore si la laborator in 10 minute. Si guess de unde il invatam cel mai bine… O transformare foarte proasta pe care a suferit-o cursul (asa s-a vazut de la inaltimea mea) a fost trecerea de la C++ la C, unde in loc de STL a trebuit sa ne imaginam ca avem tot felul de structuri si metode scrise in prealabil pe care sa le folosim. Am invatat sa organizam datele in toate felurile care se fac in C++ sau C# cu un simplu new si pe care ar fi fost de ajuns sa le intelegem cum functioneaza in background. A fost cel putin ciudat si cel mult inutil. Nu cred sa vada vreun angajator cu ochi ca primesti un task care se rezolva in 10 linii in C++ si tu te apuci sa mai scrii o data 200 de linii de metode predefinite in STL, folosind C. Asta e, destul C pentru moment, bine ca l-am invatat 2 semestre ca altfel nu m-as fi atins de el. Am capatat cel putin niste deprinderi mai bune.

Bazele electrotehnicii, prof Cristea
Acum mai multi ani, electrotehnica se facea in 3 semestre, tot la facultatea noastra. Pana acum un an s-a facut in 2 semestre si noi am facut-o, pentru prima oara (de oaie), intr-un singur semestru. Ce-a mai ramas din materie sunt, intr-adevar niste baze, dar ce a ramas in capul nostru in nici un caz nu poate fi numit astfel. Nu am avut partial pentru ca s-a considerat ca avem prea putina materie la acel moment ca sa putem da un partial (nu cumva sa fie prea usor…) asa ca la examen am acoperit tot si am avut parte inclusiv de absolut stupida practica de “recitare” a teoriei din curs, care a insemnat aproximativ 4 pagini. Cu mana pe inima spun ca nu mai stiu absolut nimic din teorie, insa am tinut minte niste tehnici de la seminar, de rezolvare a problemelor, pe care niciodata nu le voi aplica, pentru ca nu voi trage niciodata fire, nu voi lega rezistente, nu voi avea sursa ideala de tensiune, nu voi construi un cuadripol pentru ca nimeni nu mi-a explicat la ce foloseste, doar cum se rezolva. Iarasi am avut teme de casa, dar le-am facut/copiat/prefacut ca le facem. Am avut parte si de un laborator, unde am folosit un extraordinar program de simulare a circuitelor, care, parca in versiune pre-alpha, mi-a facut mai multi nervi decat surogatul de laborator pe care l-am facut “intensiv”, vreo 4 ore la rand, o singura data, unde nu am inteles nimic din ce am facut, nu am inteles de ce am facut si nu am inteles ce era de facut, anyway. Am lucrat cu niste echipamente pe care chiar daca le-as mai intalni vreodata ma indoiesc cu cea mai mare plecaciune ca vor semana cu acele oribilitati industriale ale iepocii de aur. Culmea, la un moment dat s-a tras concluzia ca nu ne place laboratorul pe calculator, ca nu invatam nimic (ca nu SUNTEM invatati nimic…) si ca nu ne foloseste. Wow, ce pas. Apoi am facut teroarea neagra, laboratorul propriu zis, dupa care nu am mai facut absolut nimic in afara de seminar. In sfarsit o decizie buna. Ce mi-a fost dat sa vad, a fost laborantul de la simulator, singurul om pe care l-am vazut in viata mea mai nerabdator sa scape de ora pe care o tine, decat sunt studentii nerabdatori sa scape de ora la care oricum nu fac nimic. Per total, electrotehnica mi-a lasat o parere de bataie de joc. Si, mai trist, o bataie de joc neintentionata, care s-a intamplat pentru ca asa este la noi. Cursul a fost interesant, si era si mai interesant daca s-ar fi tinut intr-o sala DE CURS si nu ni s-ar fi cerut papagiliceste capitole la examen. Next!

Metode numerice, prof V. Iorga
Nu stiu de ce am pornit cu ideea ca imi va placea materia asta. Poate pentru ca am facut seminarul inainte de primul curs. Poate pentru ca nu am terminat in stilul in care am pornit, poate pentru ca la partial am nimerit subiecte inuman de grele si a trebuit sa-l refac, punct in care mi s-a dus toata stima pentru materia asta si pentru munca pe care o depusesem pana atunci. Ar fi trebuit sa facem laborator, sa scriem programe in matlab, caci asta se cerea la examene. Dar am facut doar un seminar, intr-o sala prea putin incapatoare, pentru ca nu existau sali libere in care sa se tina laboratorul. Probabil asa se explica, in pur stil romanesc, de ce creste numarul de locuri de admitere de la an la an… Dupa cum spunea cineva cu mai multa vechime in Automatica si Calculatoare, in materia asta niciodata nu a fost clar ce e de invatat si ce e de tocit. E plina de o ceata care pe de o parte iti da iluzia ca inveti lucruri utile, ceva ce poti aplica si in programare, dar practic iti dai seama ca tot ce iti foloseste din ceea ce inveti este ideea, conceptul, metoda, pentru ca implementarea ei a fost demult facuta de oameni mai bine pregatiti (si platiti pentru asta), deci daca ai nevoie sa implementezi ceva in interes personal, n-ai decat sa o copiezi de la altii. Si culmea, poti sa o copiezi sau sa o folosesti deja implementata intr-un asemenea hal incat poti nici sa nu stii cum functioneaza. Putea fi o materie de cultura generala, ceva intre matematica si informatica, si putea fi predata mai putin cantitativ si mai mult intuitiv. Pentru ca, daca nu ramanem macar cu intuitia din materiile care nu ne folosesc in mod direct… cu ce ramanem? Cu continutul cursului? Ha-ha, right…

Proiectare logica,prof Petrescu
Proiectarea logica a fost simpatica la inceput, pentru ca mai apoi nu prea a mai fost deloc, cel putin pentru mine. Ni s-a predat pentru a treia oara in facultatea asta reprezentarea numerelor cu virgula mobila in memorie. Dupa care ni s-a predat a doua oara ceea ce invatasem in primul semestru la Introducere in informatica. Dupa care nu stiu ce s-a mai predat pentru ca am avut sansa sa ne alegem un proiect pe care sa-l facem in echipa pana la examen. L-am facut, in echipa, pana la examen, si am luat 10. Nici cei care au dat examen n-au avut prea mult de suferit, pentru ca a fost lejer. Am avut si un seminar la care asistentul nu era prea dornic sa vina si pana la urma i-am luat si noi exemplul. Ca doar am venit la facultate ca sa invatam de la cei mai mari si mai experimentati, nu? A fost dragutz, insa, cat a fost.

Dintre optionale:
Engleza
In primul semestru am facut vreo 3 reprize de engleza, dintre care eu am participat la vreo 2. Acum s-a facut pe bune, dar nu cu scopul de a ne invata engleza, ci de a o folosi la prezentari, scrisori, cv-uri, etc. Engleza de business. Pentru cineva care chiar ar fi vrut sa invete engleza, nu i-ar fi folosit la nimic. Sau poate ca se considera ca toti care vin aici stiu engleza cel putin de nivel mediu? Da, daca s-ar da examen la informatica, poate ca asa ar fi, dar se da la mate si la fizica, asa ca vin cei care stiu mate si fizica, nu informatica, deci nu poti avea o astfel de pretentie.

Prelucrarea informatiei
Cred ca e o regula nescrisa valabila pentru cursurile tinute in sala A250 din Electronica, si anume cursurile care NU SE FAC. Adevarul e ca sala aia numai la curs nu te indeamna si probabil ca senzatia e mai amplificata la catedra, unde e si mai intuneric. E buna de aruncat cu avioane insa, pentru ca e inclinata. Prelucrarea informatiei nu se stie ce trebuia sa fie. Ce a fost initial, pana acum un an, cand avea alt nume, imi scapa acum care, era o materie destul de urata, cu o multime de tehnici de masurare. Ce a ramas a fost un curs care nu s-a facut, sau s-a facut cand nu eram eu acolo (mai sa fie…) si un laborator din care, sincer, am invatat mai mult matlab decat in tot MN-ul. Am rezolvat niste ecuatii, am facut niste scheme in Simulink, am desenat niste grafice 3D. Interesant (acum e interesant, la inceput a fost enervant) e ca desi era materie optionala, si aproape nimeni NU a ales-o, ne-am trezit cu ea fara drept de veto.

That was it. Stiu ca nu pare, dar a fost dragutz. Am un spirit critic care critica atunci cand nu mai poate suferi, asa, ca pentru toate ocaziile cand a fost redus la tacere. Da, puteti veni la Poli, nu muriti in primul an. Si ramaneti si intregi la minte.

Iote la mine…

« Previous Entries