In a few seconds, you will be redirected to the new address.
http://andrei.clubcisco.ro
Please wait and remember to update your links if necessary.
Thank you.

Scrise de Ea: Am vazut si studenti fericiti…

Posted on September 28th, 2006 in Dulce studentie, Scrise de Ea by Caffe au lait

Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei :)

Tocmai am aflat ca toti studentii cu taxa (cei care inca nu renuntasera din anul I… adica vreo 7) de la specializarea Calculatoare, facultatea Stiinta Calculatoarelor din Galati (adica de la mine) au trecut automat la buget deoarece ramasesera multi repetenti…

P.S. Eu sunt si am fost la buget de la-nceput… Sa nu creada careva ca ma numar printre acei fericiti…

Scrise de Ea: Cinste lui! Asa da, altfel nu…

Posted on September 28th, 2006 in Diverse, Scrise de Ea by Caffe au lait

Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei :)

Un craiovean de 43 de ani, pensionar pe caz de boala a gasit pe un trotuar din preajma unei banci un teac de bancnote.

Domnul in cauza a dus banii la Politie care a gasit ulterior posesorul banilor. Acesta era un om de afaceri care scosese dimineata banii din banca, dupa care plecase din tara.

Intrebat de reporter de ce a returnat banii care valorau mai mult de 40 de ori pensia sa pe o luna, omul a raspuns cu mult bun-simt: “Pentru ca nu erau ai mei!”.

Drept rasplata, craioveanul a primit o scrisoare de multumire, 200ron din partea Politiei si o promisiune de recompensa din partea omului de afaceri.

P.S. Ca sa nu mai mentionez ca nici nu numarase banii inainte de ai duce la Politie…

Septembrie, frig si lumina de neon

Posted on September 28th, 2006 in Diverse, Personal by Andrei

Dimineata, ora 8 trecute fix, la clasa de Cisco la. Afara, o atmosfera ca de Bacovia. Inauntru, un contrast apasator. Mai inauntru, putina tristete.

Parca in fiecare, an inceputul scolii trebuie sa fie mohorat. Sau, daca nu e (careul, remember?), atunci prima zi de luni, de cand incepea amenintarea lucrarilor, a temelor de vacanta, a compunerilor despre cum ati passez les vacances si a dezamagitoarelor materii noi pe care le asteptam cu atata ardoare pentru ca acele prime ore erau printre singurele momente incitante care priveau studiul la scoala.

Stiu ca pentru mine inca nu a inceput scoala, dar mai stiu ca vremea de afara ma face sa ma gandesc la toate celelalte zile cand voi face acelasi drum de astazi, spre scoala, prin aceeasi mizerie a primariei care a reusit sa depaseasca mizeria in care locuitorii traiesc ca intr-un suc propriu. Totodata, am venit definitiv la Bucuresti, asa ca, faptul ca mai am un weekend inainte nu ma imbie cu nimic, pentru ca nu va mai fi un weekend ca cele cu care asociam cuvantul acesta pana acum: fara plimbari, fara parcuri, fara soare, doar ceva mai multe griji si efortul de a nu pierde, cel putin pana cand imi va fi luata cu forta, putina incredere si nerabdare ce o am legata de anul acesta.

Totusi, poate ca e mai bine decat in multi alti ani, si nu imi dau eu seama bine de asta. Sunt departe de casa si nevoia de autogospodarire ma opreste sa pierd timpul intr-o cantitate indecent de mare. Pe de alta parte, fac ceea ce imi place, cel putin cu numele, si daca incerc sa ignor neplacerile de zi cu zi, datorate oamenilor si locurilor, e chiar frumos: am prieteni, am pe cine iubi, am ocazia de a-mi folosi mintea, am ocazia de a ma distra si de a invata. Am totusi libertatea pe care si-ar dori-o multi, dar uneori parca as vrea mai putina libertate si mai multe obligatii, dar intr-un decor mai placut, intr-o lume cu mai putine griji stupide, cu ceva mai multa responsabilitate din partea mea, dar si a celor din jur. A, si am avut o vacanta frumoasa si lunga. Am simtit-o, in toata splendoarea ei, nu a trecut mai repede decat ma asteptam si mi-a dat exact ceea ce am vrut.

In plus, facultatea pare, la o prima vedere optimista, ceva mai interesanta decat anul trecut. Consolarea suprema din timpul scolii, cand am inceput sa am profesori, era ca daca ai un profesor nebun, astepti o ora si oricum va pleca. Aici astepti un semestru, dai un examen sau doua cu el si pana la urma tot scapi de el. Dar inainte de a scapa de el, are obligatia de a-si face datoria. Bine sau prost, avantajul facultatii si poate chiar al Politehnicii, in special, e ca are inca oameni buni, unii chiar exceptionali. Si as vrea sa cred ca inca mai formeaza astfel de oameni, desi tot studentii sunt cei care dau tonul si duc renumele unei facultati. Despre profesori, se aud doar relele si inainte de a da la facultate poti sa afli, cel mult, unde sunt cei mai multi “nebuni”, dar tot meritele studentilor si, eventual, salariile si vizele cu care ies din cate o facultate, sunt cele care te conving in ultima instanta.

Vise sfaramate

Posted on September 27th, 2006 in Computer Science, Diverse by Andrei

Dupa ce ca am asteptat mai mult decat era normal pentru un PDA de la EMAG care se anuntase a fi in stoc, dar probabil in stocul din Ungaria, azi, proaspat ajuns in Bucuresti, oarecum nemultumit ca nu am putut beneficia de serviciile lor de livrare la domiciliu oriunde in tara pentru comenzi de peste 1000 ron din moment ce ma aflam deja aici, eram nerabdator sa ajung prin ploaie si mocirla dez-asfaltarilor pana la magazinul lor sa-mi iau bijuteria.

Nerabdarea, cel putin, mi s-a atenuat nu pentru ca mi-am alimentat-o cu ceea ce speram, ci pentru ca am gasit un mail de la ei in care ma anuntau ca au primit marfa dar ca PDA-ul avea ecranul crapat!

Acum, una la mana, si, probabil mai putin importanta, e cum de si-au dat seama ca are ecranul crapat intr-o cutie sigilata. Dar, probabil, ajuns intr-un asemenea hal, chiar si prin presupusul “carton de oua” in care ar fi trebuit sa stea, probabil ca insasi cutia trada faptul ca probabil salvase viata unui delivery boy prins intr-un schimb de focuri… A doua la mana, mi se propune sa iau un alt model, care nici el nu figura in stoc. Diferenta era ca acest alt produs costa dublu si ceva si mai si arata ca un ***. In fine, o varianta ar fi fost sa ma razgandesc definitiv, tinand cont de conditiile vitrege prin care ajunge marfa la EMAG, dar, pe de alta parte, acolo e cel mai ieftin, e unul dintre putinele locuri in care gasesc exact ceea ce caut si… aaaaahhh… imi vin in minte iarasi toate motivele pentru care am vrut sa iau PDA. Cum sa renunt acum la tot? Nu, nu e un semn, e doar o intarziere.

Asadar, asteptam take 2.

Scrise de Ea: Zi de toamna pana-n seara…

Posted on September 27th, 2006 in Diverse, Personal, Scrise de Ea by Caffe au lait

Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei :)

Pana mai zilele trecute ma amageam ca mai sunt x zile pana incepe scoala.

Acum am evoluat. Stiu ca cele y zile care mai sunt vor trece prea repede ca sa mai conteze insasi existenta lor.

Azi nu m-am mai putut amagi pentru ca mi-a plecat iubirea in urma careia vor curge siroaie (nu, nu de lacrimi! nu am ajuns pana acolo) de dor…

Uf! Simt in nari mirosul de umezeala si parca aud discutiile din autobuz, prezic nervii cauzati de vreun prof care nu vine la curs/seminar fara sa anunte in prealabil, stradania eroica de a sta la seminare la care nu mai sta nimeni(!), nesimtirea celor multi si generozitatea si amabiliatea celor putini. Toate acestea in Galati.

Dar sa fiu totusi sincera. Nu-i chiar asa de rau! Doar ca nu pot sa specific ce anume “Nu-i chiar asa de rau!”. Ceea ce nu-i rau e un amestec nedefinit. Ca un parfum. Sunt foarte sensibila in privinta aromelor. Un miros sau altul imi poate evoca amintiri de mult uitate.

Voi reveni asupra subiectului cu informatii concrete (orar, descriere profi si materii), deci nu pierdeti urmatoarele episoade.

To be continued…

“Nu mai emigrez”

Posted on September 27th, 2006 in Spectacolul lumii, Radeti. Sau nu., No Comment by Andrei

Mi-a fost trimis pe mail acest mic articol si mi-a placut prea mult pentru a ignora placerea de a oferi un zambet/ranjet si altora.

:-]

NU MAI EMIGREZ
de spinozza

Dragii mei compatrioti Romani, Eu nu mai emigrez din Romania. Varul meu Nelu, femeie de serviciu la NASA (fost inginer IT in Romania), a gasit stergand folderele de praf un studiu care ma pune pe ganduri. Din surse secrete NASA, natia Romana a fost aleasa pentru a coloniza planeta Marte. Din toate natiile studiate au fost alesi Romanii pentru ca intru-n viitor habitat artificial pe Marte ar rezista cel mai bine. S-au luat in calcul urmatoarele: Romanii rezista fara apa cel mai mult. Nu au nevoie sa faca dus cu saptamanile. Nu folosesc sapun, sampon ori pasta de dinti. Nu au nevoie de spatiu verde. Daca acesta exista il distrug. Habitatul va fi construit gen scara de bloc cu doua banci la intrare.
Romanii nu au depresii sau daca au le rezolva cu bautura. Pot sa bea de la antigelul statiei orbitale pana la spirtul si frectia din sala de prim ajutor. Pentru divertisment le ajunge un joc numit table. Nu au nevoie de gym sau piscina.
In caz de suprapopulare, subiectul feminin poate fi convins usor sa-si arunce copiii la ghena de gunoi. Daca decizia s-a considerat gresita, copiii pot fi recuperati dupa trei zile. Culmea, traiesc!
Romanii pot fi manipulati si condusi foarte usor. Toate proviziile se vor elibera pe baza de cartela. Toate legile habitatului vor fi facute pentru a fi incalcate. Cheltuielile cu paza si securitatea habitatului vor fi minime.
Romanii sunt genetic turnatori si paraciosi. Cand nu au ce sa toarne incep sa scrie jurnale: Jurnalul National, Jurnalul de la Paltinis etc. Se vor promova manageri nulitatile fara studii iar oamenii capabili vor fi maginalizati pentru ca acestia atunci pot creea cel mai bine.
Romanii se hranesc cu 80 la suta paine 5 la suta seminte de floarea soarelui iar restul surogate. Singurul animal insotitor va fi cainele comunitar. Viata Romanilor este foarte simpla. Barfa sau zvonurile sunt ratiunea lor de a trai. In acest scop vor fi introduse in habitat asa numitele panarame care vor trai cu nulitatile manageri si vor fi invidiate si barfite de nevestele grase si oxigenate ale capabililor cu studii. Habitatul va fi aprovizionat in cantitati suplimentare cu prize, becuri, clante, capace de WC si robineti. Romanii fura aceste obiecte. Inca nu se stie de ce. Obiectele furate se pot gasi in apartamentele lor in vitrina din sufragerie. Se presupune ca sunt furate in special de capabilii cu studii si aduse acasa ca un trofeu. In acest caz nevestele grase si oxigenate au orgasme multiple exclamand: Costel este si destept si descurcaret!

Jucarie noua!

Posted on September 25th, 2006 in Computer Science, Diverse by Andrei

In sfarsit am facut o investitie si am cumparat un monitor mai bun, dupa aproximativ 7 ani de la cel mai bun monitor pe care l-am avut pana acum, CTX. Si acela inca functioneaza ca nou.

Am luat un LG L1919S foarte convenabil ca pret pentru specificatiile pe care le are: 19″, contrast 1400:1 si 250cd/m2 luminozitate. Ambele, setate la maxim, sunt mai mult decat poate sa suporte ochiul relaxat; o imagine foarte placuta am obtinut setand contrastul pe la 20% si luminozitatea la si mai putin. Cele 8 ms pot parea nemultumitoare, insa diferenta fata de CRT-ul precedent aproape ca e de nesesizat, mai ales daca nu o cauti cu lumanarea. Practic, in jocuri si filme nu se simte nici o diferenta, in plus, la miscari rapide pe intreaga suprafata ecranul nu se mai “taie” pentru cate o fractiune de secunda asa cum se intampla cand nu era activ “synchorinze every frame”, in special in jocuri. De asemenea, pentru aplicatiile de birou, pixelii sunt destul de densi pentru a nu da o imagine prea “crispy”, chiar si fara ClearType si la 8 ms se poate citi textul in timp ce se deruleaza, fara probleme.

Isi merita banii pe deplin (aprox 240€). Iar LG-ul l-am ales pentru ca se pare ca produsele lor se intorc in service-uri cel mai rar. Bravo lor.

Joaca de-a supravietuirea

Posted on September 23rd, 2006 in Spectacolul lumii, Radeti. Sau nu. by Andrei

Incredibila este tendinta romanului de a se comporta execrab… (ahem!) aparte, pana si in cele mai nesemnificative dar, nu neaparat delicate, situatii. Si asfel reuseste sa nu scape din vedere nici un detaliu care l-ar putea scoate din conformism. De fapt, practica frecventa (makes perfect, da…) face ca apucaturile vazute de cel cat-de-cat educat si bine crescut in spiritul politetii si economiei cu cap sa devina un gest de obisnuinta sau poate chiar de necesitate. Romanul ajunge sa "nu poata" sa respecte legea sau sa se supuna unei rigori de bun simt, atata timp cat nu i se da cu parul imediat si iremediabil (prin spaga sau pupat in…). Exemplele sunt nenumarate si doar pentru aceasta se poate intemeia un blog (de fapt, deja exista).

Interesant este insa modul de gandire, ori ideea de la care au pornit, pentru ca de atunci nu ar mai fi necesitat multa gandire sa puna in practica o lipsa de bun simt. De fapt, nesimtirea, in general, provine fie dintr-un aer de superioritate alimentat de cei din jur asemenea (si mai ales de contrastul fata de cei din jur) pe care-l exteriorizeaza din reflex, fie dintr-o interiorizare, poate o superioritate in subconstient; adica momentul in care nici nu-ti mai dai seama ca esti altfel si, in consecinta, nu poti accepta si, evident, nici pune in practica, schimbarea. Privind scurt in jur pare destul de usor de catalogat astfel nesimtitii. Personal, dintre doua rele, o aleg pe prima, nesimtirea constienta, pentru ca denota o personalitate influentabila, care a ajuns la mai rau plecand de la bine (doar nu s-a nascut cu fundul inainte) deci ar putea avea cale de intoarcere, reabilitare, reintegrare in acel segment de societate de care uitase ca exista. A doua insa, nesimtirea notorie, uneori molipsitoare, care vine din adancurile ignorantei nu prea poate fi corectata, pentru ca omul se considera autosuficient (de fapt, cea mai mare parte se considera, in sinele sinelui, astfel; diferenta consta in propria valoare pe care a avut-o cand a ajuns in aceasta stare).

Spre exemplu, cea mai mare parte dintre cetateni sunt de parere ca nu merita sa ai remuscari daca inseli o institutie sau autoritate ce tine de stat. De ce? Pentru ca merita… plus injuratura de rigoare. De ce merita? Pentru ca asa ne-am obisnuit sa credem, pentru ca din instinct stim cand sa inselam, dar nu avem un motiv care sa ne priveasca in mod direct. Nici macar nu ne-a spus cineva in mod clar ca trebuie sa inselam statul. E doar o convingere, dar adanca. Si cred ca nici puscariasul cu vreo 20 de ani la activ va privi dupa eliberare cu incredere si bunavoie ceea ce mai inainte era un dusman prin definitie. Nu, dar acum chiar ca o merita!!!

Ideea de baza nu stiu daca exista undeva, ci mai degraba vine ca un exemplu (totul se invata) la un moment inoportun, de la niste semeni aflati in acelasi rahat. Cat despre moment, el trebuie sa fie inoportun pentru ca persoana sa nu cugete asupra lui, sa nu-si dea seama de consecinte, ci sa-l accepte ca pe o oaza intr-o lume gri. In fond, daca n-ai timp sa gandesti, ceea ce nu iti face rau, inseamna ca iti face bine. Si astfel lumea se complace desi nu se considera influentabila, isi pierde identitatea desi crede ca nu suporta comparatie, isi bate joc de ceea ce crede ca a obtinut prin simplul mod de obtinere.

N-as mai continua pentru ca nu pot sa imi vars naduful din motive de diplomatie. Si oricum nu as rezolva nimic.

PS: Astazi mi-a fost dat sa vad un exemplar din a doua categorie: suporter infocat, se indreptandu-se spre meci, mergand pe strada cu biletele in mana (!), care, cand intra la metrou, nu considera un imperativ datoria de a plati un serviciu si se ghemuieste pe sub bare (ar merita o discutie despre cine sare si cine se ghemuieste), cu paznicii de fatza. Le arata apoi biletele, care puteau fi orice, si motiveaza zambind tamp si mandru (prostul nu-i prost destul…) ca se duce la meci. Vorba aceea: bilete la meci: nn ron, DAR cartela de metrou, priceless! De ce a facut-o? Pentru ca meciul merita, iar metroul nu merita. De ce nu merita?

Pen’ ca-s jmecher, fraere

PPS: de ce "joaca de-a supravietuirea"? Citez:

Sa mor io daca nu fac asta.

Si nu moare nimeni.

Deci…

Poze noi, de prin Bucuresti

Posted on September 23rd, 2006 in Fotografii by Andrei

Am mai adaugat in galeriile de imagini un set de poze de la vizita la Bucuresti a Caffe au lait.

Link la pozele nou adaugate.

Scrise de Ea: 5 nopti si 6 zile

Posted on September 22nd, 2006 in Personal, Spectacolul lumii, Traiesti si inveti, Scrise de Ea by Caffe au lait

Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei :)

Mai intai, pentru cine nu are rabdare, pozele sunt aici.

Pentru restul, multumesc pentru rabdare.

Vacanta mea a fost lunga si prea putin bogata in evenimente. Pentru ca nu am facut practica, am intrat in “vacanta” inca de la sfarsitul lui iunie. Si cum am avut grija sa iau toate examenele, m-am scutit de drumuri inutile la facultate. Altadata as fi fost foarte entuziasmata de atata timp liber pentru ca aveam cu cine-l petrece…

Acum insa n-a mai fost asa. Prietenul meu (de fapt e mult mai mult decat “prietenul meu”, dar hai sa-l numim asa) a fost plecat mai toata vacanta (pana la inceputul lui septembrie nu cred ca ne-am vazut mai mult de 2 saptamani de cand incepuse vacanta). Si ce-i mai trist e ca de-acum incolo asa va fi.

Si am avut 2 perioade: una de “zel” in care m-am pus sa invat C#, HTML(stiam doar chestiile de baza), CSS, un pic de Javascript si una total opusa de “fata de casa” in care stateam mai tot timpul pe la bucatarie (ajutand-o pe mama), incercand sa stau cat mai departe de calculator. Perioada din urma s-ar putea numi si faza de “negare”.

Insa toata vara nu m-am gandit decat la un singur lucru: sa ma duc la Bucuresti, la Andrei. De cand intrase la facultate imi povestise atat de multe despre locurile unde locuise, despre oameni, parcuri, localuri (KFC in speta :) :)), despre toate locurile pe unde isi imaginase ca o sa se plimbe cu mine, despre toate lucrurile pe care vroia sa mi le arate. Iar eu vroiam sa le vad nu atat pentru ca mi se pareau extraordinare, ci pentru ca el isi dorea atat de mult sa le imparta cu mine.

Prima zi, vineri
Deci dupa multe amanari si deznadajduiri, ajunsa la limita disperarii, am plecat spre Bucuresti vineri (08.09.2006) cu rapidul de 09:20. Bineinteles am fost condusa de cumnatul meu (doar nu era sa car eu bagajul (care era bineinteles 30% plin cu schimburi si cosmetice inutile)!!!). Peisajul (care peisaj?!) e unul foarte monoton si cum aveam 4 ore de mers cu trenul incepusem sa ma plictisesc. Dupa ce mi-am mancat covrigeii si am citit ce ma interesa din Jurnalul National, mi-am indreptat atentia spre vecinul din fata (barbat de 30-31 de ani) care isi ducea fetita de 4 ani jumate la spitalul din Berceni. Fetita era tare dulce asa ca am intrat in jocul ei. Vorbea cu toata lumea din vagon si era foarte politicoasa si atasata de “taticul ei”. Nu am scapat fara sa fac vreo 2 pagini de caiet dictando de “bastonase”… Tatal era si el ok, asa ca am conversat pana cand am ajuns in Gara de Nord. Ma intrebase la un moment dat daca sunt din Bucuresti, deoarece nu mai fusese cu metroul si nu stia cum sa ajunga in Berceni.

Si am ajuns. Panica totala! Am ajuns cu 10 minute mai devreme!!! Si mersesem cu rapidul! I-am oprit pe tata si fiica cu mine ca sa le dea cateva indicatii Andrei. Dupa mai multe bipuri, ma suna Andrei si-l vad in fata mea. Imbracat asa cum imi imaginasem (cu tricoul rosu care-i sta asa de bine si cu pantalonii trei-sferturi bej), venea sub forma Fat-Frumosului calare pe metrou de aceasta data… In drum spre metrou fetita (Ancuta) remarcase ca “baiatul ala” are ochelari, la care eu i-am zis ca ne potrivim si mandra a inceput sa zambeasca pe sub mustati… Agatata de mana mea, am luat-o in fata baietilor. Ne-am despartit repede deoarece trebuia sa ia un alt metrou. Mi-a parut rau sa ma despart de Ancuta. Poate o sa o mai vad.

Fericita. De-abia ajunsesem si deja aveam totul. Nimic nu lipsea. Mai trebuia doar sa ajungem “acasa”. Acasa inseamna un apartament cu o camera, foarte dragutel (mi-a placut tare mult baia :) )), cu suficient spatiu pentru cele doua persoane care locuiesc de regula acolo. Am mancat rapid vreo trei bucati de pui pané (mie imi plac alea fara oase, lui Andrei ii plac cele cu oase), am mai stat un pic si ne-am dus la cumparaturi deoarece in frigider sulfa vantul (deh… baieti…) si mai trebuia totusi sa mancam si acasa. Si am mers o statie pana la Cora Lujerului unde nu mai puteam sa ies din raioanele de ingrijire intima. M-am limitat totusi la 2 geluri de dus si o lotiune demachianta. Si asta pentru ca Andrei ma zorea sa iau ce vreau, pentru ca altfel luam si mai putin. Si ne-am uitat, si ne-am uitat… la un moment dat ma gandeam cum de are Andrei atata rabdare sa se uite peste tot, ca sa nu mai vorbim ca trecuse ceva timp si noi tot nu cumparasem de mancare. Ne-am luat mancare pe saturate, ca sa nu fim nevoiti sa trecem prin asta in fiecare zi. Am ajuns acasa (cu metroul) la 19:00 (plecasem la 13:30) , am papat (oua, rosii, branza) si ne-am indreptat spre pat.
Am vazut primele 2 episoade din sezonul 2 din Desperate Housewives, am baut bere, mancat seminte si…etc. Ne-am culcat la 00:00 si am avut un somn tare ciudat, pentru ca aveam senzatia ca dorm si sunt treaza in acelasi timp. Oricum, amandoi ne-am trezit binedispusi si optimisti.

A doua zi, sambata
Ne-am trezit mai devreme insa am lenevit pana pe la 08:00. S-a materializat si micul dejun (pate, icre si supa de ciuperci), am frecat menta pana pe la 13:00 si ceva cand am plecat in Mall Plaza Romania. Afara era cam innorat insa am luat-o incetisor pe jos. Nu asa imi imaginasem eu drumul spre mall. Era doar mult praf. Pe scurt: Beauty Shop (cumparat rimel 18ron de la Maybelline, testat parfumuri scumpe, vazantoare nice), Bamboo (cumparat prostii pentru familie), chiorat prin Body Shop (cumparat alte prostii pentru par), dezamagita de Swatch, Zara, Cellini (scumpe si urate), T!nar, Jolidon (foarte scumpe, intentii de a cumpara un sutien, renuntat la intentie), alte magazine. Si dupa ce am intrat in aproape toate magazinele si ma plictisisem de atatea preturi absurde si de-acum de-a dreptul indecente, oaza de fericire a aparut sub forma pranzului la KFC-ul de la etajul 2. Inainte de a ne indrepta spre mult ravnita masa, ne-am intalnit cu un coleg de-al lui Andrei, pe care-l cheama tot Andrei si baietii au schimbat impresii despre Titan Quest in timp ce eu ma “agatam” cu ochii de tavan, prefacandu-ma interesata de arhitectura mallului. Andrei e disperat dupa KFC. Asa ca ne-am luat doua portii de crispy strips (cate 5 de fiecare, portii mari de cartofi si suc). De foame ce imi era am mancat in acelasi timp cu Andrei. Intr-adevar, abia atunci am inteles de ce imi tot spunea ca o sa ma ingras la Bucuresti… Nu puteam sa ocolesc baia (mai ales dupa sucul baut!) asa ca am fost tare fericita sa realizez ca poti sa te duci la o toaleta publica fara servetele nazale pe post de hartie igienica!!! In Galati nu plec de-acasa fara servetele in geanta pentru ca cele mai multe toalete publice au ramas ca pe vremea lu’ bunicu’: fara sapun lichid, fara hartie igienica, fara uscator si chiar mai mult… fara igiena!!! Nu de multe ori mirosul din asemenea toalete te face sa nu te mai intorci in locul respectiv… Tot in Mall ne-am uitat si prin Diverta unde m-am distrat racolind printr-o multime de plusuri (preferata mea era o rata galbena foarte pufoasa pe care o strangeam de gat) si am urmarit un trenulet ce mergea pe sine… ce frumos… as fi vrut si eu asa ceva cand eram mica. De fapt… as vrea si acum unul! Si am ajuns si la standurile de carti, unde m-am uitat la niste carti de autoeducare. Una clasifica barbatii in mai multe tipuri si spunea ce sa-i gatesti fiecarui tip de barbat. Bineinteles ca am inceput sa-i citesc lui Andrei cu glas tare tocmai pentru ca stiam cat de interesat era de subiect (poate ca nu sunt normala, insa uneori imi place cand il sacai si vad ca ma ignora cu bunavointa – asa cum probabil fac si eu uneori cand vine vorba de ale lui). Ne-am uitat si dupa pda-uri insa n-am gasit nimic. Am plecat pe la 19:00 din Mall, ne-am abatut din nou la Cora pentru apa si seminte si din nou in pat, la film, Xmen the last stand, chipsuri, suc si s-a facut 00:00 din nou. Somn tare odihnitor a urmat. Ce bine adorm langa Andrei. Nu pot sa dorm dupa-amiaza. Insa daca e el langa mine, dorm fara probleme. Noapte ce sa mai zic. De-abia imi vine sa ma scol din pat. As sta acolo pana as muri de sete si de foame.

A treia zi, duminica
Parul meu nu-mi da pace. Nu vrea sa stea in nici un fel. Suvite rebele peste tot. Ma scol la 6:30 ca sa ma spal pe cap si sa-mi fac dus (bineinteles ca am atipit ulterior pana la 9:00). Ne-am luat masa obisnuita deja (oua, pateu, parizer, rosii) si am inceput “gatitul” pentru mersul in Herastrau. Pentru ca statusem pe perna cu parul umed, aveam o suvita ondulata in partea stanga care ma stresa indeosebi. In sfarsit, dupa ce am reusit sa-l disper si pe Andrei, am plecat la 11:00. La distanta de 3 metrouri (am intrat prin piata Charles de Gaulle) s-a ivit si parcul foarte mare si frumos. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa intram la o expozitie de pictura. Apoi atentia mi s-a indreptat iremediabil spre podurile care nu stiu de ce au un efect atat de linistitor asupra mea. Imi plac tare mult. Si bancutele au avut parte de interesul meu (foarte frumoase si comode), impreuna cu pietrisul alb care stralucea frumos in lumina soarelui. Lacul si ratele au fost si ele atractii principale. Un alt loc in care m-am “poticnit” a fost o chestie a UE prezenta in poze.
M-am amuzat pe seama domnilor, unii fiind de-a dreptul bonomi infatisati.
Ceva la care nu m-am asteptat a fost muzica de promenada care se desfasura in fiecare duminica de la orele 11:00-13:00 in perioada 24mai-24septembrie sub auspiciile primariei Capitalei. La un moment dat (chiar ultima sau penultima melodie) au interpretat si o melodie de-a Thaliei foarte cunoscuta. Se stransese destula lume sa-i aplaude. Adevarul e ca vremea impreuna cu muzica crea o atmosfera de bunastare molipsitoare. Era sa uit sa pomenesc despre un “individ” imbracat de-a dreptul obscen!!! Domnul (care era pe role) purta o camasa rosie descheiata la 2-3 nasturi si o pereche de colanti (cu greu i-as numi pantaloni) atat de scurti incat nu se vedeau de camasa (care evident era lasata afara). Daca nu te uitai atent ai fi putut sa juri ca nu are deloc pantaloni! Intre timp am facut si cateva poze ca sa imortalizam privelistile mai acatari. In unele poze ma regasesc si eu… Lasand podurile in pace, am iesit pe la Arcul de Triumf de unde am luat metroul spre Piata Victoriei. Aici am luat pranzul la Spring Time unde ne-am luat cate o pizza. Eu am vrut pizza traditionala (parca sunt obsedata de felul asta de pizza!) iar Andrei a luat alt fel (nu mai stiu cum se chema). Dupa pizza mergea si o bere asa ca ne-am luat cate o bere. Dupa ce am vorbit 15 minute la telefon cu fratelele meu si dupa ce mi-am terminat berea, ne-am ridicat de la masa (la care in sfarsit ma oprisem dupa a 3-a sau a 4-a incercare) si am mers pe bd. Lascar Catargiu pana in Piata Romana, unde am admirat diferite ambasade, consulate si am vazut si mult vestitul ASE unde se gasesc fete de toate felurile pentru si mai mult vestitii baieti de la Poli… Apoi am urmat sfatul celor de la Spitalul de Urgenta si ne-am plimbat pe Magherul cel strajuit de magazine de firma (asemanatoare celor din Mall). Tot aici am dat si peste un Kenvelo din care mi-am luat o bluza de trening roz bombon (“toata numai gesturi” – replica fratelui meu cand m-a vazut mai tarziu cu ea). Apoi a urmat Piata Universitatii cu Universitatea (doh!) a carei fatada lasa muuuuuuuuuult de dorit… Inteleg ca e enorma si veche si de-abia se “misca” saraca … Dar chiar nu s-au gasit fonduri de nicaieri pentru a-i restaura fatada?! Ar arata asa bine! In fine… Am recunoscut si standurile cu carti vechi pe care le vedeam adesea la stiri. Teatrul national nu m-a impresionat cu nimic, Intercontinentalul il mai vazusem de cateva ori in scurta excursie de anul trecut, am trecut si pe langa Pizza Hut cea mult prea scumpa, am suspinat dupa Hotel Capsa si am tras cu ochiul la Sheriff’s. Piata Unirii m-a scos din monotonie si mi-a infatisat… fantanile!!! Care mergeau toate si la care de-abia te puteai uita datorita soarelui… Dupa atatea cladiri si localuri cu renume, am stat si am admirat apa care se juca facandu-ne in ciuda parca… Tot aici ne-am intalnit si cu Diana, o colega de facultate a lui Andrei. Ne-am urmat cu hotarare itinerariul asa ca am luam metroul pana la Carrefour Orhideea. Am intrat direct intr-o farmacie, unde, printre altele am baut si apa (ambii suntem niste setosi :) )). Apoi ne-am uitat la acvariul cu pestisori, am admirat o mitza mica si am remarcat lipsa cateilor (pe care Andrei ii vazuse cu alta ocazie). Am vizitat rapid si Flanco si iar nu am gasit pda. Dupa ce am trecut in revista magazinele din stanga, am intrat propriu-zis in magazin. Dupa ce ne-am facut cumparaturile care au constat in principal din dulciuri si o pereche de pijamalute pentru nepotica mea si am schimbat 2 metrouri, am ajuns la 21:00 acasa. Aici ne-am pus serios pe mancat (icre, pateu, parizer, chipsuri, bere, inghetata de fistic, seminte) si am terminat la 22:26 si notitele pentru ceea ce am scris pana acum.

A patra zi, luni
Am plecat spre Cismigiu la 11:00. Aici am apreciat multitudinea bancutelor si nenumaratele denumiri de alei (Aleea Indragostilor fiind una din ele). Destul de scurtut, Cismigiu ramane un loc bun de agatat. Desi porumbeii sunt frumosi, mizeria lasata de ei pe bancii si pe asfalt nu mi-a picat bine de loc. Fomisti din nastere, iar ne-am dus la KFC, de data asta la cel de pe Magheru, unde ne-am luat aproximativ acelasi lucru. Urmatoarea tinta a fost Parcul Tineretului care mi-a placut enorm. Destul de mare, sunt numeroase carari pe care le poti explora fara a intalni pe cineva. Ca sa nu mai zic ce peisaj frumos am putut vedea aici. Mi-a placut mult mai mult decat Cismigiu si poate chiar si decat Herastrau. Bila alba pentru Parcul Tineretului a fost structura si intimitatea oferita. Dupa un scurt popas la Cora, ne-am delectat cu Sillent Hill si Over the Hedge. In ciuda faptului ca filmul (Sillent Hill) era captivant (horror) pe la jumatea filmului simteam cum mi se inchid ochii. Cred ca am pierdut 2-3 faze, insa Andrei ma certa cu patima, imputandu-mi ca nu-s in stare sa stau treaza la un film asa de bun, care pe deasupra mai era si horror!!! Asa ca mi-am adunat puterile si am reusit sa termin filmul. Over the Hedge e un desen animat dragutel, pe care insa nu l-am putut vedea decat pana la jumate. Cu capul sprijinit de Andrei (adica foarte comod asezata:)) nu imi mai puteam tine ochii deschisi. Auzeam insa, asa incat la sfarsitul filmului eram inca constienta. Ne-am culcat la 02:30.

A cincea zi, marti
De data asta nu mai aveam un orar prestabilit. Ne-am trezit la 10:00, am plecat la 13:00. Am luat metroul pana in Piata Unirii de unde am mers pana in Piata Alba Iulia (tur-retur). Apoi am vizitat rapid magazinul Unirea (doar asa ca sa nu zic ca nu am fost) care seamana izbitor cu magazinul Win Markt (Modern – cum il stie toata lumea) din Galati. Si cum nu imi place sa ma duc in Modern, nu mi-a placut nici Unirea. Mi-am luat totusi o clamita (3ron) si un puf de prins parul (2 sau 3ron) care e foarte bun. Pranzul ne-a gasit tot la KFC (din Unirea). Ultima oprire pe ziua de marti a fost la Media Galaxy unde ne-am jucat la un PSP, ne-am chiorat la cuptoare cu microunde si la aparate de epilat Braun. Evenimentul cel mai insemnat a constat in gasirea unui card SanDisk de 2Gb la doar 150ron (cel mai ieftin pret pe care-l gasisem pana atunci… ulterior el a gasit si mai ieftin) si a unei imprimante HP convenabile. Si in tot acest timp ne-am intrebat cum de mai supravietuieste Media Galaxy avand in vedere ca erau mai multi angajati decat clienti… La 18:30 (adica foarte devreme) eram deja acasa. Ramasesem in urma cu vazutul pozelor de pe alte meleaguri, asa ca asta ne-a luat o mare parte din timp. La sfarsit am vazut si pozele noastre, am mai facut poze, le-am vazut si pe astea. La ora destinata filmului am ales Cinderella Man (vazusem trailer la VH1). La fel ca si in seara trecuta, instalata si mai comod pe Andrei, iar ma imbia somnul… Prinsa cu matza in sac, am urmarit restul filmului de pe scaunul de la birou, “ca sa nu mai stau asa comod…”. Mdea… La 00:30 stingerea.

A sasea zi, miercuri
Greu tare. Nu vreau sa ma intorc acasa. Dar nu mai pot sa stau. Pun ceasul la 7 fara un sfert ca sa ma spal pe cap si sa fac dus (nu am uscator de par – ma scol devreme ca sa nu ies cu parul ud). Nu reusesc sa ma scol, il pun la 7 si un sfert. Ma scol cu greu, desi as vrea sa raman langa Andrei. Dupa ce am iesit intr-un final din baie, am adormit din nou pana la 09:10. Am mancat (putin tristi) si la 10:35 am iesit pe usa ca sa mergem sa luam bilet. La intoarcere am luat si 2 ziare Compact (prima oara cand prindeam si noi ziarul:))). La 12:30 eram din nou acasa. Lucrurile mele erau deja aranjate, mai ramanea sa le pun efectiv in bagaj. Bagaj care acum nu mai era usor, ca la plecare… Am terminat de scris notitele, am mai stat jumate de ora in pat (cand a sunat ceasul atipiseram amandoi) si am plecat la gara la 14:00.

The rest is history. M-a asteptat tot cumnatul meu. Pe drum (in maxi-taxi) mi-a povestit ce telenovele fusesera acasa: se stricase apa la bucatarie, era sa se inunde, se stricase bateria de la baie… Acum nu mai eram cu Andrei, nu mai eram fericita. Doar pregatita. Acasa mama s-a bucurat sa ma vada… mi-a zis ca: “ai luat proportii”!!! Si totusi… am luat doar 1 kg jumate in greutate. Surplus care pe jumate l-am dat jos deja. Acum nu vreau sa se-nteleaga gresit! Nu sunt o miss. Nici pe departe! Si inainte sa vin la Bucuresti eram “pufoasa” (2 persoane imi zic ca sunt pufoasa: Andrei si fratele meu), doar ca greutatea mea nu variaza vizibil de regula si de asta mama a sarit pe mine… Urat din partea ei oricum!

Concluzii: Astea 6 zile au facut sa dispara toata plictiseala, dezamagirea si disperarea din tot timpul in care nu am fost cu Andrei. Si mi-am dat seama (inca o data!) cat de norocoasa sunt pentru ca am pe cineva care ma iubeste asa de mult si care in ciuda tuturor defectelor, a nazurilor si a rautatii mele ocazionale, dupa 5 ani, inca ma mai considera frumoasa si desteapta!

P.S. Am dormit asa de bine!!!

« Previous Entries