In a few seconds, you will be redirected to the new address.
http://andrei.clubcisco.ro
Please wait and remember to update your links if necessary.
Thank you.

Sensurile lui "9"

Posted on January 31st, 2007 in Dulce studentie, Traiesti si inveti, Viata la Poli, De pe PDA by Andrei

Sa nu judecati niciodata un om dupa note si cu atat mai putin dupa medii. Ma bucur ca au ajuns, desi nu stiu cum, si strainii si romanii la aceasta concluzie si nu dau doi bani pe notele din timpul facultatii. De regula, orice angajator cere studii superioare de o anumita factura, dar se pare ca nicio facultate de la noi nu e atat de prestigioasa incat sa permita crearea de pretentii… preferinte. Suna mai bine daca ai facut o facultate de renume in Bucuresti, dar nimeni nu va crede ca datorita facultatii esti mai bun decat un altul, ci, eventual, datorita faptului ca te-ai crezut capabil sa faci o astfel de facultate. Si, nu in ultimul rand, pentru ca ai reusit. Dar si aceasta e, pe deplin meritul tau.

Iata care e legatura dintre merite si ‘9′:

- iei 9 la un examen la care ti se cere sa scrii 7-8 pagini de cod pe foaie, folosind aproape tot ceea ce stii dintr-un limbaj de programare, facand o aplicatie care face acelasi lucru ca si clasele deja implementate din acel limbaj dar, bineinteles, programul tau fiind mult mai handicapat decat variantele publice, avand mai apoi surpriza de a descoperi ca profesorul nu e in stare sa inteleaga ceea ce ai facut tu, iar daca el nu intelege automat inseamna ca tu ai gresit si fiind, in final, lasat fara replica dupa ce profesorul recunoaste ca nu ai gresit dar trebuie sa-ti scada un punct pentru ca ai fost dezordonat in scriere.

- iei 9 la alt examen, unde cursul e de nedescifrat, unde tu, ca fiinta inteligenta nu poti sa stabilesti o legatura cu autorul cursului si intentiile sale, nicidecum cu finalitatea, un curs la care inveti o saptamana pana ajungi sa spui ca nu mai poti si devii o creatura tampita de cap, fara viata sociala in afara apartamentului, irascibila, nerasa si sictirita, toate acestea in timp ce altii, in exact aceleasi conditii, iau note mai mici sau nu reusesc sa treaca, din cauza ca au avut ghinion la subiecte.

Mai vreti sa stiti in cate feluri iei un 10?

Politehnica, de la zero la expert

Posted on January 30th, 2007 in Personal, Dulce studentie, Viata la Poli, De pe PDA by Andrei

Am citit recent un articol in care se mentionau tot felul de neregularitati ce se petrec in invatamantul universitar romanesc. Nu cele despre care vorbeste mass-media, sanctionabile legal si nici nodurile din papura pe care oricine are ocazia si, eventual posibilitatea, promite ca le va repara cand va ajunge profesor, decan, presedinte, etc (si care, in fapt, sunt probleme minore dar, din fericire, abordabile), ci acele probleme pe care le vad cei ‘norocosi’, care stau in banci. Fiind, probabil, sprite-uri bidimensionale, de la catedra acestea nu se vad. Articolul il voi mentiona partial intr-una dintre zilele urmatoare.

Lucrul care m-a frapat oarecum era unul legat de schimbarea atitudinii celor care vin la Politehnica: plini de vise, se vad deja ingineri in 4 ani, de-abia asteptandu-si rasplata, dupa atatia ani de munca nu prea folositoare, dar deodata se trezeste in ei instinctul supravietuirii… Nu mai conteaza visele pentru ca facultatea nu-ti da nimic de visat, conteaza sa stii cum se trec examenele, cum sa scapi mai usor de ceea ce nu te intereseaza, eventual cum si cu cine trebuie sa te lupti pentru bursa, pentru camin, pentru timp liber.

De ce, totusi, nu e atat de rau? Pentru ca selectia naturala isi indeplineste functia si cei care raman in facultate sunt cei dispusi la astfel de sacrificii. Mai bine este zis, poate, ca cei care raman sunt cei care nu vad sacrificii in asa ceva. Si, nu in ultimul rand, cei care stiu sa se descurce. E o scoala buna pentru viata, o ’simulare’ in termeni ingineresti si poate ca daca totul ar fi fost mult mai usor n-ar mai fi insemnat atat de mult, iar cei care nu s-au nascut cu forta interioara de a se trage pe sine mai departe nu ar mai fi realizat nimic in plus.

Asta e partea buna din ceea ce e privit ca un chin.

La urma urmei, daca vrei sa-ti depasesti o limita, trebuie sa ajungi pana la ea, iar a trece de ea nu are cum sa fie floare la ureche, ca doar nu degeaba era limita aceea tocmai acolo.

Arta in nisip

Posted on January 25th, 2007 in No Comment by Andrei

Mascota electronicii

Posted on January 24th, 2007 in Dulce studentie, Fotografii, Radeti. Sau nu. by Andrei

Sau simbolul dragostei noastre. Asa dragoste, asa simbol.

Instalare Windows Vista

Posted on January 20th, 2007 in Computer Science, Fotografii by Andrei

A durat aproximativ o ora. Adica ar fi durat o ora in mod normal. Modul anormal e descris mai jos.

“In-ce-pe, in-ce-pe!!!” cu boot-are.

 

Unul dintre foarte multele ecrane din timpul instalarii, care nu spun absolut nimic desprea ceea ce se intampla, in realitate. Daca ceva merge prost, nu stii pe cine sa dai vina, eventual primesti un mesaj de eroare pe care, daca-l cauti pe internet, gasesti ca se potriveste la atatea situatii ca si cheia de la dulap.

Am si eu mandria mea. Si serialul meu.

 

Bineinteles.

 

Adica “vrei sa-l pui peste ala sau langa?”.

 

Foarte draguta interfata de management al partitiilor. Poate ca ar fi trebuit sa o folosesc pe asta in loc de ….

 

Merge, merge…

 

Pana cand nu mai merge. Nu aveam decat vreun giga liber pe C: (C:-ul XP-ului). Nicaieri nu am fost anuntat de faptul ca am nevoie de SPATIU ca sa instalez un sistem de operare in afara spatiului de pe partitia pe care aveam de gand sa-l trimit. Nici installer-ul nu s-a sinchisit sa faca o verificare tampita care macar sa imi spuna Error 0xff0f04043 inainte de a porni instalarea. Nu, nu se poate, Microsoft nu crede ca exista oameni fara spatiu pe C:. De fapt nu crede ca exista oameni care sa nu vrea sa instaleze VIsta pe C:, in locul oricarui alt produs renegat, cum ar fi XP-ul. Asa ca am iesit si am sters manual mizeriile pe care apucase sa le copieze (cica “any changes that were made to your computer during the installation process will not be saved”). Si am intrat aici:

 

Adica in partea anormala. Unde am stat 4 ore ca sa mut un spatiu liber de la capatul unui hard, la inceputul lui.

 

In fine, dupa o masa de pranzi si apusul soarelui…

 

Vine si un loader urat.

  

Si un scandisk mai urat decat al XP-ului dar care scrie mai multe chestii, ca si cum utilizatorul ideal de windows ar fi cel care chiar intelege ce apare acolo pe ecran.

Loader, Linux killer.

 

Wizard…

 

…pentru…

 

…tonti.

 

Propaganda.

 

Ecran de login.

 

Ecran de startup, la care m-am gasit de multe ori intorcandu-ma atunci cand nu gaseam chestii foarte evidente, cum ar fi setarile de securitate.

 

Uraa.. avem si inregistrare.

 

Multumesc de multumiri.

 

Alta propaganda, adica ce frumoasa e viata cand iti inregistrezi windowsul.

 

Dar urmeaza si activarea.

 

Iarasi, de parca utilizatorul ideal de windows ar sti diferenta dintre activare si inregistrare. E perfect macar ca nu cere niciun fel de date in plus in niciuna dintre situatii.

 

Se coace.

 

Si, pentru prima oara in viata mea, vad si fac o activare de Windows. O lacrima din colt nu ma lasa sa scriu mai mult…

Emotii…

Vor urma si parerile dupa vreo 2 saptamani.

Hai si o imagine in splendoare:

The Prestige

Posted on January 20th, 2007 in Review-uri by Andrei

Cand m-am hotarat, in sfarsit, sa merg la un film ca tot omul, nu ca tot profitorul/zgarcitul/rabdatorul, am fost la Multiplex, la The Prestige. Si a meritat, din toate punctele de vedere. O sala foarte buna si un film excelent e exact ceea ce aveam (cu totii) nevoie dupa asmenea zile de chin “facultative”, inumane, ucigatoare de tinerete, neuroni si ore de somn.

Cu putin timp inainte observasem ca tocmai urcase pe IMDB in primele 250 de filme si, in plus, ca este foarte discutat. De regula, cand se intampla asa ceva, apar o multime de idioti care argumenteaza tot felul de tampenii in cele mai cretine moduri, doar pentru a iesi in evidenta din masa de oameni care apreciaza un film. Exceptand cazurile gen Borat, adica ecranizarile care au drept moto: “never underestimate the power of stupid people in large numbers”, un film bun este pe atat de laudat pe cat este si de injurat.

Laudabil la “The Prestige” este natura scenariului, care merge pe muchia credibilitatii, de la inceput pana la sfarsit, lasand acele intrebari pe care si le doresc spectatorii, adica finalul deschis despre care sa vorbesti cand iesi de la film si, eventual, la care sa te mai gandesti o data inainte de culcare, dar intretinand totusi si o doza mai mult decat suficienta de legatura cu realitatea.

Cu greu pot spune ca mai gasesc in zilele noastre un film care sa ma intrige sau sa ma impresioneze, pentru ca se simte tot mai mult mirosul de “industrie” a fillmului, mai mult decat imaginea unei arte. Poate ca e vorba si de interesele din spatele realizarilor si, in cazul intereselor, de cererea publicului si de usurinta cu care acesta poate fi impresionat. Daca The Illusionist e filmul tipic de sfarsit de saptamana, cu putin suspans si rezolvari simpliste prezentate intr-o maniera care sa-l faca pe spectator sa se creada destept fiindca se putea gandi la asa ceva, filmul lui Christopher Nolan rezerva multe surprize, intr-o maniera care te face sa vrei mai mult, mai multe lucruri in evolutie cronologica, te face sa vrei sa ai la ce te gandi. In final, ajungi sa iti explici filmul exact in forma in care ti-a fost afisat, adica in forma in care a fost menit sa fie receptat de catre tine.

Eu l-am acceptat si din cauza faptului ca mi-am dat seama ca cineva s-a gandit la mai multe lucruri decat m-as fi gandit eu, lucru de care regizorii si scenaristii nu prea mai dau dovada in ultima vreme, in ciuda vastei experiente pe care o capeti vrand-nevrand.

10/10 (deh,m-a prins sfarsitul filmului cu gura intredeschisa, ceea ce nu e putin)

Distributie:

  • Christian Bale
  • Hugh Jackman
  • Scarlett Johansson
  • David Bowie
  • Michael Caine
  • Piper Perabo
  • Andy Serkis
  • Daniel Davis
  • Jim Piddock
  • Christopher Neame
  • Roger Rees
  • Jamie Harris

Greu cu regula de trei simpla

Posted on January 19th, 2007 in Computer Science, Radeti. Sau nu. by Andrei

Eu l-am tras cu 10mbiti/s, ceea ce inseamna ca am… GPRS?

Ce te mai poti face cand esti mare

Posted on January 19th, 2007 in Personal, Spectacolul lumii by Andrei

Cersetor cu “stil”, dar nu cu indeajuns de mult stil incat sa nu mai pari cersetor. Aceasta e categoria despre care doar auzisem dar nu ma minunasem sau nu considerasem ca e o exagerare pentru ca viata bate gandul cand vine vorba de Romania, saracie si cersetori. Nu le spun in aceasta ordine doar pentru ca ar avea neaparat o legatura intre ele.

Cersetorul cu stil nu e cersetor prin definitie. El e la un nivel de evolutie superior celorlalti “nevoiasi” pentru ca el are atat de multe drepturi, inclusiv cele de a primi ceea ce cere, incat nu mai e nevoie sa dea niciun fel de explicatii cu privire la motivele din spatele actului sau. El nu se imbraca saracacios pentru ca are si el demnitatea lui. In plus, nici nu s-ar putea altfel daca vrea sa traga si el o raita pe la Zara dupa “serviciu”. El nici macar nu ar nevoie sa spuna pentru ce are nevoie de bani, pentru ca nevoia de bani o intelege orice om,mai ales orice roman si mai ales cel care are in acel moment mai multi bani decat el in buzunar, caci doar si el a avut nevoie, de aia a muncit pentru ei. Nu pot spune ca cersetorul cu stil nu ia exemple.

El sta si scruteaza trecatorii, cautand acel ceva cu care stie ca nu va da gres, evident, in zone ceva mai selecte si scumpe, ca sa nu dea cumva peste unul ca el. El vine la tine cu cel mai nevinovat aer, cel al unui bun si vechi (fost?) prieten si iti cere. Nu cat vrei tu, ci o suma minima. Daca-l intrebi pentru ce se uita la tine cu o privire care nu stiu ce vrea sa spuna, dar in mod sigur spune “de parca n-ai sti?!”.

Iata inca o categorie din cauza careia trebuie sa ne luptam de multe ori cu mentalitatile strainilor si, uneori, si cu rusinea de a recunoaste ca vii din Romania.

The Illusionist

Posted on January 17th, 2007 in Review-uri by Andrei

Un film elegant si cu ceva efect, nu atat prin ceea ce ofera cat prin ceea ce putea fi. Uneori te astepti la acel moment dintr-un film care iti va da peste cap toate asteptarile in sensul negativ… iti spui ca trebuie sa o dea in bara la un anumit moment pentru ca merge pe un fir prea subtire ca sa ofere ceea ce promite. In cazul lui The Illusionist, ajungi sa iti placa acest gen de asteptare, dar numai pana la momentul in care, inevitabil, se intampla fass-ul.

Totusi, nu este deloc un film slab pentru simplul fapt ca, spre deosebire de majoritatea ideilor din cinematografie care au o idee buna dar realizata cu picioarele, rolul lui Edward Norton chiar da dovada de mult stil, atat in forma cat si in continut, ceea ce face ca filmul sa aiba o actiune foarte placut desfasurata, dar fara un punct culminant neasteptat sau, macar care sa nu fie acela nedorit de public. Daca faci un film care sa creeze atmosfera in ochii publicului, nu are rost sa strici efectul de ”magie” aratand ca, de fapt, unul dintre trucuri era doar o smecherie mecanica, cu atat mai putin cand prin aceasta nu castigi decat 2 secunde de film.

Merita vazut intr-o stare de impacare si putintica visare, ca sa nu va asteptati la finalul de o spectaculozitate extrema pentru ca nici nu se afla acolo.

8/10 (sa zicem 8.5 daca nu ar fi jucat Jessica Biel, care e urata)

Distributie:

  • Edward Norton
  • Jessica Biel
  • Paul Giamatti
  • Rufus Sewell
  • Eddie Marsan
  • Jake Wood
  • Tom Fisher
  • Aaron Johnson
  • Eleanor Tomlinson

Ca la depozit

Posted on January 17th, 2007 in Diverse, Spectacolul lumii by Andrei

Depozitul de calculatoare de pe Bd. Iuliu Maniu, sediu mic si amarat, seara.

Client: Aveti o oferta de placi de retea ca… stiti… m-ar interesa… asa… o placa de retea. (om avizat)

Vanzator1: (butoneaza pe calculator) Mie nu-mi apare nimic aici. Nu avem.

Eu: (ma gandesc deja ca daca nu au nici o placa de retea, nu am nicio sansa cu ceea ce am sa le cer eu) Buna seara, caut un adaptor de alimentare pentru serial-ata, cel care face trecerea de la 4 conectori la 15 pini.

Vanzator1: …

Vanzator2: De-ala, ma, molex in serial ata…

Eu: Exact!

Vanzator1: (spre Vanzator2) Bai, nu stiu daca mai avem asa ceva…

Vanzator2: (spre Vanzator1) …daca n-ai prin stoc, vezi daca ai tu, in proprietate personala (!!!)

(Scotociri pe sub birou, doua funduri in sus in fatza mea, in final, victorios…)

Vanzator1: (stupefiat si cu obiectul in mana, neambalat, ne-nimic) Chestia ASTA?

Eu: Da!

Vanzator1: Oare cat costa chestia asta? Habar n-am. (se aude de undeva “70!”) Eh… na… v-o dau… 50, poftim! Daca nu merge veniti si v-o schimbam. A, vroiati de-aia cu doua? Nu? Perfect!

O pun in sacosa de Cora, peste paine, si plec.

Deznodamantul, favorabil.

Iar obiectul miraculos este acesta.

« Previous Entries