Shooter (2007)
 |
| From Blog Album |
Shooter a fost prost. Si l-am si ales, deci am ales prost. Si am ales dupa nota de pe IMDB, care era mare, si care imi spune ca nu am fost singurul care a ales prost.
E vorba despre un tip, caruia i-a murit “spotter”-ul (aa… tipul care sta langa tine si iti spune unde sa tragi, desi el are un doar un binoclu, iar tu ai o luneta cat un picior de scaun) un prieten adevarat si mult regretat. Tipul s-a retras in munti si a inceput sa manance conserve si sa bea bere impreuna cu cainele sau credincios care nu scoate o vorba tot filmul. Oricum, pana la sfarsit, moare si cainele, dar nu ni se arata cum; probabil de abstinenta. Acestui tip i se insceneaza asasinarea (cica a) presedintelui care, de fapt, era asasinarea unei alte figuri importante venite in vizita. E amuzant cum, la un moment dat, el e singurul care inca nu aflase ca nu presedintele e cel care a murit. Nu ca asta ar fi insemnat vreo diferenta pentru cineva.
Ei, ideea filmului e ca nu e bine sa te pui cu un tip care traieste singur, in munti, cu un caine, care stie sa faca calcule in minte (nu vorbim de caine), care trage tinand cont de rotatia pamantului si umiditate, care trage de la 2 kilometri intr-o conserva si mai si nimereste buturuga de sub ea, chiar daca cel care se pune cu el inseamna “administratia Bush” (care, a propos, nu se va bucura enorm de film din moment ce membrii ei sunt numiti in mod repetat “golani”).
Pe langa misto-urile pe care incepe sa le faca publicul dupa ce isi da seama la ce film a venit (un indiciu era si sala 5… cea mica), lucrurile de care nu iti mai vine sa faci misto sunt chiar batatoare la ochi. Jocul actorilor e groaznic, actiunea se rezuma la cea a unui film Rambo, exploziile sunt destul de lungi ca sa te faca sa crezi ca nu mai urmeaza nimic spectaculos in urmatorul sfert de ora, figura personajului principal e destul de tampa incat sa nu te faca sa speri la vreo alta scena in afara de “el_ranit” sau “el_cu_arma_in_mana”, iar singura femeie cu care intra in contact nu poarta sutien, ca sa nu se intrebe acei 49% din public ce a cautat in film.
6/10
Filmul 300 a fost si inca este foarte controversat. In mod dubios, enorm de multi l-au iubit si enorm de multi nu au somn noaptea, cautand noi si noi critici pe care sa i le aduca. Interesant este faptul ca acest gen de fenomen/controversa nu apare decat atunci cand subiectul de discutie isi merita discutiile. Oricine poate fi de acord ca o multime de filme, unele extrem de proaste nu au creat niciodata astfel de controverse din simplul motiv ca au fost vizionate si apreciate de catre cei care stiau ca vor agrea genul respectiv de film. Publicul de la The Green Mile nu s-a regasit in publicul de la oricare din cele n-shpe-mii de “comedii belea, cu negri” (citat din catastiful DC++) si totusi toate acestea au avut note mari si public vast. Multi au inteles ca 300 este un film istoric si au venit la el cu asteptari de documentar cu buget ceva mai mare. Evident, aceia nu au apucat sfarsitul filmului (da, mor toti!) si nu si-au mai putut stapani dezgustul pentru tzeapa pe care si-au dat-o singuri si pentru care au acuzat producatorii si marketingul filmului. Pe de ala parte, au venit cei care au gasit un prilej ideal pentru a-si etala cunostintele de istorie, in realitate lipsa, si de a critica, in mijlocul valului de critici, pana si vegetatia din film sau faptul ca actorii deschid gura prea mult cand vorbesc, astfel ajungandu-se la discutii interminabile pe Internet. Filmul este facut dupa niste benzi desenate, ale lui Frank Miller (aparute prin 1998, daca nu ma insel) deci exagerarile nu se datoreaza creatorilor filmului, ci autorului benzilor desenate. Ideea din spatele benzilor desenate, cu samburele ei de adevar, trebuia sa redea o imagine grandioasa, legendara, a unui fapt cunoscut, care oricum are un substrat istoric extrem de insemnat. Filmul nu este unul istoric, cel mult unul cu o tenta in directia aceasta. Lucru prea greu de inteles pentru majoritatea. Trailerul e 
): exista o retea de minim 24 de sateliti activi, distribuiti simetric pe orbita Pamantului, la o inaltime de aproximativ 17000 km. Un punct de pe sol (cu GPS receiver) primeste date constant de la acesti sateliti. Din moment ce punctul de pe sol nu emite, el trebuie sa stie sa interpreteze acele semnale. Mai exact, el trebuie sa stie unde se afla toti acesti sateliti, ca sa stie in ce fel va trebui sa intepreteze datele primite de la acestia. Pozitia o va calcula prin triangularizare si de aceea va trebui sa tina cont de intarzierile semnalelor receptionate. Adica are de calculat 4 necunoscute (3 coordonate spatiale si timpul) deci numarul minim de sateliti pe care trebuie sa ii “vezi” pentru a te localiza pe harta, este 4. Spun ca trebuie sa ii “vezi” pentru ca acolo unde ochiul tau nu vede, nici satelitul nu “bate”, deci poti perde temporar semnalul in tronsoanele dintre blocuri sau chiar si cand treci pe sub un pod. Totusi, nici noaptea si nici ceata sau norii nu au efecte negative asupra semnalului.
