“Da’ pa aia de ce nu i-a scos nimeni? Nemernicii stau de-atatia ani si sunt lasati sa fure cat vor!”
“… si porcu’ ala de Vadim… astia n-au frica de nimeni, dom’le!”
“Numa’ nenorocitu’ ala de Constantinescu e de vina! O stat patru ani si cand o plecat, o lasat tara in mizerie si saracie! Uite-acuma cine ne conduce!”
“Va zic eu: astora le e mai frica de popor decat de Dumnezeu!”
“Sa nu mai candideze? Dar pe Iliescu cum l-au tinut pana n-au mai putut?”
“Si toti aia cu mineriadele, si toti hotii, si toti astia care au furat si au distrus tara, de astia nu se leaga nimeni!”
“Inca de la revolutie, ma, astia nu ies niciodata vinovati si cum vine unul care nu-i de-al lor ii astupa repede gura.”
“Cu Basescu si noi toti / Noi scapam tara de hoti!”
Cam acestea, plus multe fie mai vulgare, fie mai epatante, se auzeau astazi in Piata Universitatii, in jurul orei 18:30, din multimea adunata pentru a-l sustine pe Traian Basescu, in urma deciziei de suspendare a sa, consecinta a 322 de voturi pro, majoritate clara.
Multimea incepuse adunarea inca de dimineata, cand se stransesera doar cateva zeci de batrani. Mai apoi, stirea a circulat prin forumuri si messenger-e, in scurt timp toata tara afland de mitingul pe cale de a fi organizat, desi neautorizat de catre primar (Videanu). La ora 18 masa de oameni, subiect potrivit pentru un referat la sociologie, era deja prea mare pentru a se mai controla singura, (ne)lasandu-se ghidata de valul de jandarmi ce impanzisera piata. Multi dintre slujbasii la jandarmerie ar putea multumi fotbalului si politicii pentru postul pe care il ocupa. Intr-un final se asternu linistea, deoarece presedintele nu era de vazut nicaieri, iar ragusitul de pe scena nu reusea sa instige prea multe in vocile celor mai multi, majoritatea veniti doar ca sa vada “despre ce-i vorba”.
Cei multi asteptau o anumita clipa, ca de Revelion, putin stingheri sa se uite tot timpul intr-o directie spre care nu era nimic de vazut, dar nelasandu-i inima sa plece. Pana si cei de la peste 150 de metri stateau cu privirea atintita spre scena improvizata, nestiind si neauzind ce se intampla acolo, dar asteptand un spectacol. Pentru prima oara in viata mea am putu sa vad babe cocotate pe bancile din fata Teatrului National, fluuierand si dand din maini sau fluturand hartiute de pe care nimeni nu putea citi injuriile la adresa… probabil a tuturor. Ziaristii misunau prin multime, fara nicio emblema a televiziunii sau ziarului de care apartineau, usor de identificat prin violenta cu care se imbulzeau, mai mare si decat a fortelor de ordine. In interes de serviciu sau nu, toti doreau sa pastreze cumva amintirea momentului, cu aparate foto, telefoane cu camera, chiar si reportofoane si carnetele (OTV?)… de aceea am si fost prezent acolo, pentru ca mi-am zis ca e un moment istoric si ar trebui sa particip la el.
Cand a aparut Basescu mi-am amintit de faptul ca romanul, in masa, pica examenul la geometrie si anticipare si brusc a eliberat zona scenei pentru a se imbulzi spre directia dinspre care venea presedintele Asadar am avansat lejer mult spre centru. Nu a fost un moment ca in 24, in care presedintele sa dea mana cu toti ci mai degraba ca o apropiere de tribunal, cu o multime de garzi ce faceau fata spartan dar fara scuturi, multimii care probabil ca l-ar fi ingropat de viu… din dragoste.
Nu a cuvantat mult, probabil ca si fost transmis in direct de televiziuni, dar a spus lucruri pertinente, fara de a da impresia de umplutura. Mai bine le vor prezenta presa. Shleahta (pardon…) a reactionat violent la fiecare “deget” intins de orator, huiduind si dracuind in cor pe toti cei pe care si-i aminteau si care se faceau (in mod sigur) vinovati nu numai de demisia lui Basescu, dar si de tot ce merge rau in tara. In momentele lipsite de rima auzeai ceea ce ascunde bancul cu “ura e in noi”, in primul rand din partea batranilor. Cei ca mine erau mai entuziasmati de puterea masei si de atentia de a nu pierde din detalii pentru a mai urla in gura mare in mijlocul unei multimi unde nu te mai puteai auzi nici pe tine insuti.
In final, presedintele a plecat si lumea s-a imprastiat. Reporterii cu mai putin material valoros intervievau pe cine apucau (m-am sustras ocaziei de a vorbi in numele a mai multi), ziarul distribuit gratuit astazi de catre Evenimentul Zilei incepea sa fie vandut de catre cersetori, iar iei care vindeau covrigi “pentru a nu vinde gogosi” au revenit la gogosi.
Nu stiu cat de mult s-a furat din buzunare, dar e clar ca unii care au crezut ca vor avea castiga de cauza scandand impotriva lui Basescu au iesit (cam) batuti. De aia nu e bine sa se amestece suporterii. Daca ar fi fost Tariceanu acolo cred ca se ajungea si la grenade lacrimogene.
Imaginile de acolo mi-au adus aminte de secventele din “saptamana de ura” din 1984 de George Orwell, doar ca aici oamenii au inceput sa isi arate ura atunci cand nu au fost instigati, poate dintr-un plictis al reactiei la aceleasi discutii semi-contradictorii din metrourile de weekend. Aici, oricine nu era de acord cu ceva era de-al tuturor. Fiecare avea identitate, dar spiritul de turma era singurul care le-o canaliza. Asa uita romanul de ceea ce e drept, asa nu stie romanul ce voteaza, dar se bucura ca o face.
In final, vocea unora…
“Demisia, ba? Pai da’ ce p**a mea l-am votat pe asta?! A… l-au dat afara, maa… e, atuncea, na…”
. Mie mi-a lasat o impresie asemanatoare cu ceea ce s-a aratat in filmul Deja Vu(2006) si este absolut incredibil.
Acum am observat un fapt interesant, anume ca una dintre intrari, de care nu stiam, este chiar prin City Grill la care, a propos, preturile nu pareau chiar imense, dar n-am inteles de ce meniul e atat de mic, de parca bucatarul e student si angajat part-time.
)
