My Weblog

From Blog Album

From Blog Album

Recunosc ca in ultima vreme am cam scazut dramatic pretentiile cu privire la calitatea filmelor pe care sunt dispus sa le vad la cinema. Pe de o parte pentru ca nu ma pot desparti de surround-ul de acolo si, bineinteles, pentru ca mersul cu prietenii e intotdeauna mult mai distractiv, ma multumes cu alegerea filmelor de pe apple.com/trailers. Si pentru ca tot i-am laudat, le mai cer scuze celor care au venit la un astfel de film la recomandarea mea…

Peste 50 de ani soarele va muri. Planeta e deja inghetata, probabil de cativa ani buni, dar copiii inca mai fac oameni de zapada si pe alocuri zapada nici nu e calcata, ceea ce implica ninsoare, desi nu mai exista soarele care sa ridice vaporii in atmosfera, unde sa devina zapada. Bineinteles, daca as cauta nod in papura (si asta fac) as mai spune si ca asa-zisa stingere a sa ar implica si anomalii ale gravitatiei soarelui, deci nu spun.

Solutia oamenilor este sa aprinda din nou soarele, trimitand o bomba in el, ceea ce ar trebui sa cauzeze un big bang la scara mai mica (sau un small bang, daca vreti), bomba ce ar trebui sa… produca o explozie?! Care e legatura unei bombe cu faptul ca soarele se stinge din cauza ca nu mai are ce combustibil sa arda… ma depaseste. Asa ca ei dau repede comanda pentru una bucata nava spatiala cu forma imposibil de tampita (si inscriptii chinezesti), o trimit spre soare cu o astfel de bomba si nu se mai aude nimic de ea. Asa ca peste 7 ani (deci in “prezentul” lor) mai fac una, iarasi castiga licitatia la design acelasi cretin, pun o alta bomba pe ea impreuna cu un echipaj de genii (discutabil) cu grave probleme sociale si o trimit pe acelasi drum. Gasesc vechea nava, parcata undeva pe langa Mercur si se gandesc sa se duca sa investigheze si eventual sa foloseasca si bomba de pe ea. Nu se gandesc mult pentru ca specialistul navei face o greseala si avariaza bunatate de piuneza zburatoare. Se duc sa faca reparatii si din pacate fac totodata si abuz de cliche-ul in care personajele mor unul cate unul, pana la victoria si salvatorul din final. Evident, un negru fara rol trebuie sa moara primul pentru ca amenintarea sa para reala, si sa nu regrete cineva personajul… jalnic…

Daca nu pornesti sa vezi filmul cu ideea cu care am pornit sa scriu eu paragraful de mai sus, se pot vedea multe idei interesante si pe alocuri surprinzatoare. Introducerea e foarte buna, atat a contextului cat si a personajelor. Din pacate le lipseste personalitatea pana la un grad la care ajungi sa ii diferentiezi dupa rasa si sex si nimic mai mult. Imaginile repetate ale navei-ciuperca prinse din nenumarate unghiuri sunt spectaculoase dar devin plictisitoare si chiar enervante spre sfarsitul filmului unde se poate sa pierzi firul cu locul in care se desfasoara actiunea. Pe de alta parte, ultima treime din film e pur si simplu lipsita de talent, actorii par din ce in ce mai putin entuziasti iar scenariul nu mai pare pregatit pentru mai mult de o ora de filmare.

In fine, lucruri pe care nu le-am inteles si stiu ca nu avea rost sa ma gandesc mai mult la ele in speranta ca o voi face…

• De ce nava avea o astfel de forma? Da, oglinda era necesara (sa zicem), dar de ce trebuia sa fie atat de lunga si greu de “umbrit”?
• O singura “gradina de oxigen” pentru un intreg echipaj care daca ar fi murit s-ar fi dus pe apa sambetei tot efortul… Macar un zid de protectie, sa o imparta in doua…
• De unde placerea de a sta si a te uita la soare, la limita pe care ti-o ofera ochii? Oricum incepi sa vezi negru in scurt timp, ce sa mai vorbim de momentul in care incepe sa ti se cojeasca pielea…
• De ce era doar un singur om capabil sa manevreze bomba? Daca dadea un cap de chiuveta in prima zi?!
• De ce nu puteau sa arunce bomba de la o mare distanta, in soare? Are gravitatie, nu e ca si cum l-ar fi ratat… Si, bineinteles, in imediata vecinatate a soarelui gravitatia era o nimica toata, nava mergea din inertie…

Deh… se mai intampla.

Nota: 5/10

Distributie:

• Rose Byrne
• Cliff Curtis
• Chris Evans
• Troy Garity
• Cillian Murphy
• Hiroyuki Sanada
• Benedict Wong

PS: de pe trivia-ul IMDB am mai aflat ca soarele nu ar fi inceput sa moara din cauza lipsei de combustibil, ci a unei simetrii a nucleului, bla bla….. si mai interesant e faptul ca unele erori din scenariu au fost lasate intentionat “due to audience expectation”… Deci vai, nu s-au gandit decat la politicieni cand au facut filmul.

Ascultati clipul acesta la casti, in liniste. Va veti da seama imediat ce trebuie sa auziti.

(Nu, nu e o gluma proasta pentru cei cu inima slaba, e doar incredibil si frumos )

“Da’ pa aia de ce nu i-a scos nimeni? Nemernicii stau de-atatia ani si sunt lasati sa fure cat vor!”

“… si porcu’ ala de Vadim… astia n-au frica de nimeni, dom’le!”

“Numa’ nenorocitu’ ala de Constantinescu e de vina! O stat patru ani si cand o plecat, o lasat tara in mizerie si saracie! Uite-acuma cine ne conduce!”

“Va zic eu: astora le e mai frica de popor decat de Dumnezeu!”

“Sa nu mai candideze? Dar pe Iliescu cum l-au tinut pana n-au mai putut?”

“Si toti aia cu mineriadele, si toti hotii, si toti astia care au furat si au distrus tara, de astia nu se leaga nimeni!”

“Inca de la revolutie, ma, astia nu ies niciodata vinovati si cum vine unul care nu-i de-al lor ii astupa repede gura.”

“Cu Basescu si noi toti / Noi scapam tara de hoti!”

Cam acestea, plus multe fie mai vulgare, fie mai epatante, se auzeau astazi in Piata Universitatii, in jurul orei 18:30, din multimea adunata pentru a-l sustine pe Traian Basescu, in urma deciziei de suspendare a sa, consecinta a 322 de voturi pro, majoritate clara.

Multimea incepuse adunarea inca de dimineata, cand se stransesera doar cateva zeci de batrani. Mai apoi, stirea a circulat prin forumuri si messenger-e, in scurt timp toata tara afland de mitingul pe cale de a fi organizat, desi neautorizat de catre primar (Videanu). La ora 18 masa de oameni, subiect potrivit pentru un referat la sociologie, era deja prea mare pentru a se mai controla singura, (ne)lasandu-se ghidata de valul de jandarmi ce impanzisera piata. Multi dintre slujbasii la jandarmerie ar putea multumi fotbalului si politicii pentru postul pe care il ocupa. Intr-un final se asternu linistea, deoarece presedintele nu era de vazut nicaieri, iar ragusitul de pe scena nu reusea sa instige prea multe in vocile celor mai multi, majoritatea veniti doar ca sa vada “despre ce-i vorba”.

Cei multi asteptau o anumita clipa, ca de Revelion, putin stingheri sa se uite tot timpul intr-o directie spre care nu era nimic de vazut, dar nelasandu-i inima sa plece. Pana si cei de la peste 150 de metri stateau cu privirea atintita spre scena improvizata, nestiind si neauzind ce se intampla acolo, dar asteptand un spectacol. Pentru prima oara in viata mea am putu sa vad babe cocotate pe bancile din fata Teatrului National, fluuierand si dand din maini sau fluturand hartiute de pe care nimeni nu putea citi injuriile la adresa… probabil a tuturor. Ziaristii misunau prin multime, fara nicio emblema a televiziunii sau ziarului de care apartineau, usor de identificat prin violenta cu care se imbulzeau, mai mare si decat a fortelor de ordine. In interes de serviciu sau nu, toti doreau sa pastreze cumva amintirea momentului, cu aparate foto, telefoane cu camera, chiar si reportofoane si carnetele (OTV?)… de aceea am si fost prezent acolo, pentru ca mi-am zis ca e un moment istoric si ar trebui sa particip la el.

Cand a aparut Basescu mi-am amintit de faptul ca romanul, in masa, pica examenul la geometrie si anticipare si brusc a eliberat zona scenei pentru a se imbulzi spre directia dinspre care venea presedintele Asadar am avansat lejer mult spre centru. Nu a fost un moment ca in 24, in care presedintele sa dea mana cu toti ci mai degraba ca o apropiere de tribunal, cu o multime de garzi ce faceau fata spartan dar fara scuturi, multimii care probabil ca l-ar fi ingropat de viu… din dragoste.

Nu a cuvantat mult, probabil ca si fost transmis in direct de televiziuni, dar a spus lucruri pertinente, fara de a da impresia de umplutura. Mai bine le vor prezenta presa. Shleahta (pardon…) a reactionat violent la fiecare “deget” intins de orator, huiduind si dracuind in cor pe toti cei pe care si-i aminteau si care se faceau (in mod sigur) vinovati nu numai de demisia lui Basescu, dar si de tot ce merge rau in tara. In momentele lipsite de rima auzeai ceea ce ascunde bancul cu “ura e in noi”, in primul rand din partea batranilor. Cei ca mine erau mai entuziasmati de puterea masei si de atentia de a nu pierde din detalii pentru a mai urla in gura mare in mijlocul unei multimi unde nu te mai puteai auzi nici pe tine insuti.

In final, presedintele a plecat si lumea s-a imprastiat. Reporterii cu mai putin material valoros intervievau pe cine apucau (m-am sustras ocaziei de a vorbi in numele a mai multi), ziarul distribuit gratuit astazi de catre Evenimentul Zilei incepea sa fie vandut de catre cersetori, iar iei care vindeau covrigi “pentru a nu vinde gogosi” au revenit la gogosi.

Nu stiu cat de mult s-a furat din buzunare, dar e clar ca unii care au crezut ca vor avea castiga de cauza scandand impotriva lui Basescu au iesit (cam) batuti. De aia nu e bine sa se amestece suporterii. Daca ar fi fost Tariceanu acolo cred ca se ajungea si la grenade lacrimogene.

Imaginile de acolo mi-au adus aminte de secventele din “saptamana de ura” din 1984 de George Orwell, doar ca aici oamenii au inceput sa isi arate ura atunci cand nu au fost instigati, poate dintr-un plictis al reactiei la aceleasi discutii semi-contradictorii din metrourile de weekend. Aici, oricine nu era de acord cu ceva era de-al tuturor. Fiecare avea identitate, dar spiritul de turma era singurul care le-o canaliza. Asa uita romanul de ceea ce e drept, asa nu stie romanul ce voteaza, dar se bucura ca o face.

In final, vocea unora…

“Demisia, ba? Pai da’ ce p**a mea l-am votat pe asta?! A… l-au dat afara, maa… e, atuncea, na…”

Filmul 300 a fost si inca este foarte controversat. In mod dubios, enorm de multi l-au iubit si enorm de multi nu au somn noaptea, cautand noi si noi critici pe care sa i le aduca. Interesant este faptul ca acest gen de fenomen/controversa nu apare decat atunci cand subiectul de discutie isi merita discutiile. Oricine poate fi de acord ca o multime de filme, unele extrem de proaste nu au creat niciodata astfel de controverse din simplul motiv ca au fost vizionate si apreciate de catre cei care stiau ca vor agrea genul respectiv de film. Publicul de la The Green Mile nu s-a regasit in publicul de la oricare din cele n-shpe-mii de “comedii belea, cu negri” (citat din catastiful DC++) si totusi toate acestea au avut note mari si public vast. Multi au inteles ca 300 este un film istoric si au venit la el cu asteptari de documentar cu buget ceva mai mare.  Evident, aceia nu au apucat sfarsitul filmului (da, mor toti!) si nu si-au mai putut stapani dezgustul pentru tzeapa pe care si-au dat-o singuri si pentru care au acuzat producatorii si marketingul filmului. Pe de ala parte, au venit cei care au gasit un prilej ideal pentru a-si etala cunostintele de istorie, in realitate lipsa, si de a critica, in mijlocul valului de critici, pana si vegetatia din film sau faptul ca actorii deschid gura prea mult cand vorbesc, astfel ajungandu-se la discutii interminabile pe Internet. Filmul este facut dupa niste benzi desenate, ale lui Frank Miller (aparute prin 1998, daca nu ma insel) deci exagerarile nu se datoreaza creatorilor filmului, ci autorului benzilor desenate. Ideea din spatele benzilor desenate, cu samburele ei de adevar, trebuia sa redea o imagine grandioasa, legendara, a unui fapt cunoscut, care oricum are un substrat istoric extrem de insemnat. Filmul nu este unul istoric, cel mult unul cu o tenta in directia aceasta. Lucru prea greu de inteles pentru majoritatea. Trailerul e aici si e clar. Un merit remarcabil al producatorilor este faptul ca trailerul prezinta o imagine completa asupra filmului: nimic mai mult, exact ceea ce se vede. Daca e pe placul vostru, merita din toate punctele de vedere sa fie vazut la cinema; este o experienta rara exact a ceea ce s-a vrut a fi filmul. Pe de alta parte, privit din punctul de vedere al continutului conform trailerului, filmul e grandios si violent, dar nimic mai mult. Cu alte cuvinte, un adevarat film pur. Asta e de bine?

:)

Distributie:

• Gerard Butler
• Vincent Regan
• Lena Headey
• David Wenham
• Michael Fassbender
• Rodrigo Santoro
• Andrew Tiernan
• Dominic West
• Tom Wisdom
• Andrew Pleavin

Asa, bun, acum mai ramane sa imi caute si vreun angajator numele pe Google…

…daca nici rau nu stie sa faca (bine).

Cat de cretin trebuie sa fii ca sa faci spam fara linkuri??? Si nici macar nu le-am primit pe mail ci pe blog! Uau, imi stiti adresa, incredibil! La fel si Google!

Din partea mea, pot sa continue, pentru ca “The world will know that free blogs stood against a tyrant, that few stood against many”.

Imi si imaginez ca am fost tinta unui atac de spam din partea studentilor unei scoli de spam, care nu s-au descurcat prea bine la simulare…

Stau si ma intreb de ce atunci cand eram mic si faceam farse de 1 aprilie imi veneau in minte numai subiecte macabre, generatoare de spaima sau ingrijorare, care ar fi avut un final plin de usurare, cu un zambet aprobator al sentimentului de a fi descoperit ca totul e doar o gluma.

Pacalelile “oficiale” de astazi (inclusiv perioada din ultimii ani) au o directie opusa: pleaca de la a te atrage, cu bunavointa, prin asteptari si termina prin a se stinge, lasandu-te ca si mai inainte, eventual cu putin gust amar din cauza inertiei de stingere a entuziasmului: De ce Gmail Paper (sau aici) nu e real? Ar fi de-a dreptul stupid ca o astfel de farsa, la vremea ei, sa fi dat ideea unei companii care sa implementeze acelasi lucru peste cativa ani. Sper din tot sufletul ca Google sa pastreze ideea aceasta pentru momentul in care va si putea face ceea ce spune, cand adevarata pacaleala va fi faptul ca vor vorbi serios.

Pe de alta parte, de placile de la nVIDIA care incep cu 8 chiar putin ma intereseaza, ca si de telefoanele care te pot ataca, glume putin prea trase de par ca sa mai poata profita de naivitatea geek-ului proaspat trezit, ce deschide calculatorul in drumul spre baie de la 7 am. Desi un proces intentat de Mozilla lui Microsoft ar fi fost interesant, pentru ca masculii feroce trebuie sa se ia la tranta odata si odata.

In fine, cel “mai cu talent” (citat din folclor post-comunist-est-pseudo-european) se arata tot Google, cu serviciul sau TiSP de oferire a accesului la internet prin WC (Toilet internet Service Provider). Ghid de instalare, pagina proprie, oameni platiti sa faca poze cu WC-ul in timpul programului… asa arata o companie care merge bine.

Un 1 aprilie fericit, cat inca mai e weekend, si va doresc pacaleli decente, nu ca cea pe care era cat pe-aci sa o primesc eu azi in Gara de nord, multumita functionarilor care probabil sunt platiti la fel de bine ca la Google incat isi permit glume involuntare in timpul programului…

Am plecat sa verific routerul TiSP, pentru ca mi-a semnalizat un stack overflow in IOS.

Overflow. Get it? GET IT???

La sfarsitul primului semestru, prin perioada sesiunii, niste oameni luminati de prin Politehnica (pleonasm sau aberatie?!) s-au gandit ca parerile studentilor ar putea sa conteze si au infiintat un sistem online prin care profesorii primeau note si comentarii din partea studentilor carora le-au tinut cursuri in semestrul respectiv.

In vasta mea naivitate, alimentata de proaspata trecere a examenului de electronica, mi-am imaginat ca asta ar putea sa insemne ceva mai mult decat timp pierdut pentru a completa formulare. Imediat mai apoi am aflat ca nici macar nu au primit toti studentii acele conturi, desi ni s-a spus ca toti profesorii au acces la ele si ca trebuie sa le imparta. Ce repede devine unita lumea uneori…

In fine, eu mi-am facut datoria si am dat fiecaruia ce a meritat, pastrand limitele decentei si logicii. Am inceput sa ma astept la ceva, de exemplu la o regandire a cursurilor, mai ales din partea profesorilor care isi incep serviciul din al doilea semestru, pentru care vacanta de vara si anul care a trecut nu au fost de ajuns pentru a-si restructura materia de curs. Dar, surpriza, cei care nu au avut de suferit datorita “reformei” nu au vazut nici acum un motiv de a face vreo schimbare, iar cei afectati si-au restructurat materia cu aceeasi metoda cunoscuta, de genul venit-la-curs, uitat-pe-foi, strambat-din-nas, “hai sa va mai zic si asta…”. Dupa care incearca sa inveti dintr-o carte.

Mi se pare chiar o absurditate acum cand ma gandesc ca m-am asteptat la vreo schimbare atunci cand aceasta nu s-a produs nici macar cand a fost dictata din interior. Ma intreb daca a centralizat cineva datele acelea si daca acum, un profesor, macar din intentie buna, ar veni sa isi ceara statisticile, ar putea sa primeasca ceva. Si ma mai intreb cat va ma dura pana cand profesorii vor pleca acasa cu inima cat un purice avand la ei “scrisorile” a 3-4 sute de studenti, care i-au judecat la sange si datorita carora nu vor putea sa doarma noaptea sau ii va fi rusine sa dea ochii cu ei in ziua urmatoare pentru ca, intr-o lume ideala, vor fi inteles deja faptul ca nu e nicio diferenta intre a gandi si a spune. Ma si mir ca nu am vazut pana acum un comentariu de genul “Studentii din Politehnica au dat dovada de un neasteptat spirit critic.”.

Daca nu e nimeni surprins de ceea ce spunem, cui sa ii pese de ceea ce gandim? Gandim atat de diferit? Stilul cu care am fost obisnuiti ne-a tinut destul de mult in frau si sunt de parere ca am invatat sa nu gandim cereri absurde.

Dar, ca in orice relatie amoroasa, se mai si trece cu vederea…

TS (Teoria Sistemelor) - Prof. Serban Sever

Teoria Sistemelor era una dintre materiile asupa carora nu ar fi trebuit sa se intervina odata cu schimbarea programei. Cert este ca, totusi, schimbarea s-a petrecut, nu stiu daca in bine sau in rau, in principal din cauza faptului ca de acum se va face in anul 2 si nu 3, ca pana acum. Nu cred ca s-ar fi schimbat prea multe din punctul de vedere al studentilor (cu ce e mai pregatit un student de anul 3 decat unul de anul 2?) dar cineva a considerat necesara restructurarea cursului.

Materia e destul de neprietenoasa si nu e recomandabil sa intrebi pe cei din anii mai mari despre ce si cum se invata la TS pentru ca nu vei auzi nimic de bine. Iti vei da seama de ce inca din primele saptamani cand va incepe lupta cu motivatia si cu vesnica intrebare “la ce-mi foloseste mie asta?”. Una dintre partile sadice ale cursului este insusi raspunsul la aceasta intrebare, care iti este dat din momentul in care te uiti pe orar: “la teorie”.

Cursul e stufos si cuprinzator, acopera o multime de subiecte, parcurge o buna bucata de matematica (de facultate) dar, din pacate, niciuna dintre aceste calitati nu contribuie la dragostea studentilor pentru curs. E bine structurat, ceea ce presupune si faptul ca iti usureaza tie munca de a structura materia cand o inveti dar mai implica si un mod de predare complet mecanic, automatizat. In teorie, poti sa pui intrebari cand vrei la curs, oricand ai ceva de comentat, totul ca sa pleci acasa cu lectia inteleasa. In practica, nu o vei face. Aici este locul unde se aplica practica si nu teoria.

Seminarul a fost doar seminar, desi se cerea si un laborator unde sa implementam in Matlab cate ceva ce invatam pe la curs. Tinut tot de catre profesor, neajunsul seminarului a fost faptul ca nu iti oferea o alta perspectiva asupra a ceea ce vroiai sa intelegi; singurul mod de a reduce discutia la nivelul acceptabil al studentilor era cel de a se sacrifica cineva prin a iesi la tabla si a indura acolo 20 de minute de… durere… oferindu-le in felul acesta celorlalti un ritm de rezolvare a exercitiilor acceptabil, cu intrebari care stateau ascunse in sufletul si in teoria tuturor. Materia e foarte abstracta si daca la predare nu se tine cont de acest lucru (si NU se tine cont!) singura scapare e sa vezi o aplicatie a teoriei si apoi sa gandesti restul teoriei cu acel exemplu micut si amarat, deloc universal, in minte. E si asta o metoda, daca tot nu ai pe cine sa intrebi. Cartile disponibile nu demitizeaza deloc teoria, mai degraba iti ofera o cunoastere… luciferica. E mai mult text dar si mai mult text de care nu ai nevoie. In final, atat la seminar cat si la temele de casa, ajungi sa retii un set de reguli pe care, eventual, poti sa le si legi unele de altele, sa le si explici, cu o multitudine de alte exemple din alte seturi de reguli si cam asta e ceea ce trebuie sa faci ca sa iei note mari: sa intelegi. Dar intelegerea va ramane aici, inchistata in perimetrul cursului, pentru ca nu vei putea sa legi ceva din teorie de o cerinta la un interviu, de o solutie pentru o problema reala si (culmea!) ti se va induce impresia ca teoria este universal aplicabila… desi se pomeneste ceva pe undeva despre un amestecator sau un fierbator… Ma intreb cine traseaza conturul Nyquist si calculeaza stabilitatea oricarei chestii invartitoare din lumea asta…

Examenul nu a presupus nimic mai mult decat doua subiecte din teoria de la curs si doua probleme asemanatoare cu cele de la seminar si de la teme. Se putea trece la fel de usor daca inspiratia iti dicta ce sa inveti precum se putea pica daca invatai toate celelalte 20 si ceva de subiecte. Impresia proasta pe care a lasat-o examenul a fost ca scopul materiei nu a fost cu nimic altceva decat trecerea examenului. Nu a interesat pe nimeni cat de mult s-a inteles, ca se mai puteau face proiecte, ca se poate invata din alte surse, ca se poate explica intr-un mod pamantesc si, mai ales, ca daca tot s-a schimbat materia, se putea face o schimbare avandu-ne in vedere si pe noi, studentii. Sa-mi fie cu iertare, dar cine e mai important la un curs? Un profesor sau 120 de studenti?

In 2005, cand am intrat la facultate, ajunsesem din intamplare pe un forum unde se discuta faptul ca in acel an, la sesiunea de restante, catedra de Teoria Sistemelor a avut de corectat 500 de lucrari. Si se stie ca nu toti ajung in anul 3, nu toti vin la restanta, si nu toti pica materia asta.

Din punctul acesta de vedere, anul prezent a fost un an bun.