The Prestige
Cand m-am hotarat, in sfarsit, sa merg la un film ca tot omul, nu ca tot profitorul/zgarcitul/rabdatorul, am fost la Multiplex, la The Prestige. Si a meritat, din toate punctele de vedere. O sala foarte buna si un film excelent e exact ceea ce aveam (cu totii) nevoie dupa asmenea zile de chin “facultative”, inumane, ucigatoare de tinerete, neuroni si ore de somn.
Cu putin timp inainte observasem ca tocmai urcase pe IMDB in primele 250 de filme si, in plus, ca este foarte discutat. De regula, cand se intampla asa ceva, apar o multime de idioti care argumenteaza tot felul de tampenii in cele mai cretine moduri, doar pentru a iesi in evidenta din masa de oameni care apreciaza un film. Exceptand cazurile gen Borat, adica ecranizarile care au drept moto: “never underestimate the power of stupid people in large numbers”, un film bun este pe atat de laudat pe cat este si de injurat.
Laudabil la “The Prestige” este natura scenariului, care merge pe muchia credibilitatii, de la inceput pana la sfarsit, lasand acele intrebari pe care si le doresc spectatorii, adica finalul deschis despre care sa vorbesti cand iesi de la film si, eventual, la care sa te mai gandesti o data inainte de culcare, dar intretinand totusi si o doza mai mult decat suficienta de legatura cu realitatea.
Cu greu pot spune ca mai gasesc in zilele noastre un film care sa ma intrige sau sa ma impresioneze, pentru ca se simte tot mai mult mirosul de “industrie” a fillmului, mai mult decat imaginea unei arte. Poate ca e vorba si de interesele din spatele realizarilor si, in cazul intereselor, de cererea publicului si de usurinta cu care acesta poate fi impresionat. Daca The Illusionist e filmul tipic de sfarsit de saptamana, cu putin suspans si rezolvari simpliste prezentate intr-o maniera care sa-l faca pe spectator sa se creada destept fiindca se putea gandi la asa ceva, filmul lui Christopher Nolan rezerva multe surprize, intr-o maniera care te face sa vrei mai mult, mai multe lucruri in evolutie cronologica, te face sa vrei sa ai la ce te gandi. In final, ajungi sa iti explici filmul exact in forma in care ti-a fost afisat, adica in forma in care a fost menit sa fie receptat de catre tine.
Eu l-am acceptat si din cauza faptului ca mi-am dat seama ca cineva s-a gandit la mai multe lucruri decat m-as fi gandit eu, lucru de care regizorii si scenaristii nu prea mai dau dovada in ultima vreme, in ciuda vastei experiente pe care o capeti vrand-nevrand.
10/10 (deh,m-a prins sfarsitul filmului cu gura intredeschisa, ceea ce nu e putin)
Distributie:
- Christian Bale
- Hugh Jackman
- Scarlett Johansson
- David Bowie
- Michael Caine
- Piper Perabo
- Andy Serkis
- Daniel Davis
- Jim Piddock
- Christopher Neame
- Roger Rees
- Jamie Harris
 |
 |
 |