Politetea nu e la ea acasa
Am citit recent un articol conform caruia rezultatele unui studiu au aratat ca Bucurestiul e primul in top la badaranie, intre orasele lumii “civilizate” si ca la polul opus se afla orasele ca New York si Zurich (ah…). Legat de afirmatia asta pot spune ca Galatiul mi se pare mai “golanit” decat Bucurestiul, dar pe de alta parte nu prea m-am plimbat eu pe la periferia Bucurestiului si pe de ALTA parte, Galati nu e capitala (si asta nu inseamna ca trebuie sa se respecte? oricum nici capitala nu o face).
Ce am observat insa e ca printre lumea “culta” badarania si rautatatea gratuita se transforma intr-un egoism exacerbat si implicit o rivalitate cu tot ce te inconjoara. Daca cineva castiga mai bine, nu e exemplu, e concurent, daca cineva are un cerc mai mare de buni prieteni, atunci prietenii nu sunt demni de tine, daca cineva are o problema nu e de datoria ta sa-l ajuti ci sa te feresti sa ajungi ca el, samd. Iar ceea ce alimenteaza un astfel de comportament e o incredibila capacitate de scuza in fatza sinelui, de a gasi mijloace pentru a nu te simti vinovat nici macar cand le cauti, pentru ca o faci din instinct. Tu nu poti gresi, si cu aceeasi verva cu care cauti nodul din papura comportamentului altuia, cu aceeasi verva gasesti perfectiunea si latura scuzabila din propria prostie. Asta se concretizeaza in dovada ca tot mai putini oameni sunt in stare sa te asculte (si sa bage la cap ce spui) atunci cand le explici ca au gresit. Chiar daca nu ii incriminezi. Uneori chiar tonul amabil cauzeaza repulsia din partea celuilalt, pentru ca te vede prea increzator in tine, “prea te crezi tare” si revenim la viziunea de adversar care trebuie “tacut”.
N-am sa mai dezvolt ideea aceasta pentru ca nu spun nimic nou. Si daca i s-a parut cuiva ca spun ceva nou, inseamna ca ma adresam lui.
O simpla intamplare de astazi, de la un ghiseu, m-a facut sa imi amintesc sa scriu despre asa ceva. Fiind la coada si permitandu-mi sa ma bucur de luxul de a avea timp de pierdut (pana la o limita), m-am gandit sa dau un exemplu fetzelor incruntate, obosite, enervate, ingrijorate si nerabdatoare (portret robot al Romaniei) din jur si sa o las pe “doamna” din spate in fatza mea, spunandu-i politicos ca daca se grabeste pot sa o las inaintea mea din moment ce eu aveam destul timp. Foarte grabit mi-a raspuns ca nu e nevoie, foarte mirata de o astfel de oferta (iarasi proasta obisnuinta). Ok, nu aveam de gand sa ma mai rog de ea. Culmea, insa, cand mi-a venit randul, a zbughit-o din spatele meu si a ajuns odata cu mine la ghiseu, facandu-ma sa par, fiind cel mai tanar, ca eu sunt ala grabit si nesimtit, care nu las “doamnele respectabile” (respecta…”bil(a)”…. asta inseamna ca “poate fi” respectat(a), nu?!?!). Si dupa asta mi-a trantit si un zambet, de data aceasta tamp, care in traducere insemna “e vreo problema? eu nu vad nici o problema! tu de ce te uiti la mine?”.
Am lasat-o in fatza mea si in plata Domnului…