Septembrie, frig si lumina de neon
Dimineata, ora 8 trecute fix, la clasa de Cisco la. Afara, o atmosfera ca de Bacovia. Inauntru, un contrast apasator. Mai inauntru, putina tristete.
Parca in fiecare, an inceputul scolii trebuie sa fie mohorat. Sau, daca nu e (careul, remember?), atunci prima zi de luni, de cand incepea amenintarea lucrarilor, a temelor de vacanta, a compunerilor despre cum ati passez les vacances si a dezamagitoarelor materii noi pe care le asteptam cu atata ardoare pentru ca acele prime ore erau printre singurele momente incitante care priveau studiul la scoala.
Stiu ca pentru mine inca nu a inceput scoala, dar mai stiu ca vremea de afara ma face sa ma gandesc la toate celelalte zile cand voi face acelasi drum de astazi, spre scoala, prin aceeasi mizerie a primariei care a reusit sa depaseasca mizeria in care locuitorii traiesc ca intr-un suc propriu. Totodata, am venit definitiv la Bucuresti, asa ca, faptul ca mai am un weekend inainte nu ma imbie cu nimic, pentru ca nu va mai fi un weekend ca cele cu care asociam cuvantul acesta pana acum: fara plimbari, fara parcuri, fara soare, doar ceva mai multe griji si efortul de a nu pierde, cel putin pana cand imi va fi luata cu forta, putina incredere si nerabdare ce o am legata de anul acesta.
Totusi, poate ca e mai bine decat in multi alti ani, si nu imi dau eu seama bine de asta. Sunt departe de casa si nevoia de autogospodarire ma opreste sa pierd timpul intr-o cantitate indecent de mare. Pe de alta parte, fac ceea ce imi place, cel putin cu numele, si daca incerc sa ignor neplacerile de zi cu zi, datorate oamenilor si locurilor, e chiar frumos: am prieteni, am pe cine iubi, am ocazia de a-mi folosi mintea, am ocazia de a ma distra si de a invata. Am totusi libertatea pe care si-ar dori-o multi, dar uneori parca as vrea mai putina libertate si mai multe obligatii, dar intr-un decor mai placut, intr-o lume cu mai putine griji stupide, cu ceva mai multa responsabilitate din partea mea, dar si a celor din jur. A, si am avut o vacanta frumoasa si lunga. Am simtit-o, in toata splendoarea ei, nu a trecut mai repede decat ma asteptam si mi-a dat exact ceea ce am vrut.
In plus, facultatea pare, la o prima vedere optimista, ceva mai interesanta decat anul trecut. Consolarea suprema din timpul scolii, cand am inceput sa am profesori, era ca daca ai un profesor nebun, astepti o ora si oricum va pleca. Aici astepti un semestru, dai un examen sau doua cu el si pana la urma tot scapi de el. Dar inainte de a scapa de el, are obligatia de a-si face datoria. Bine sau prost, avantajul facultatii si poate chiar al Politehnicii, in special, e ca are inca oameni buni, unii chiar exceptionali. Si as vrea sa cred ca inca mai formeaza astfel de oameni, desi tot studentii sunt cei care dau tonul si duc renumele unei facultati. Despre profesori, se aud doar relele si inainte de a da la facultate poti sa afli, cel mult, unde sunt cei mai multi “nebuni”, dar tot meritele studentilor si, eventual, salariile si vizele cu care ies din cate o facultate, sunt cele care te conving in ultima instanta.