End of life
|
|
|
|
Nu, nu am devenit negativist; nu, nu m-am suparat pe viata. Dar cu un gust amar tot am ramas. Spuneam cu ceva timp in urma, poate cu prea mult timp in urma, ca am incercat sa imi iau un PDA, dupa ce m-am indragostit de el, pe alte meleaguri. Am vrut, insa, sa-l iau din ograda noastra, din motive de garantie si … sa zicem regional settings. Decizia a fost luata acum aproximativ 2 luni, adica de cand dateaza pozele astea si ceea ce deja nu miroase a bine este faptul ca acum inca scriu despre asa ceva.
Emag-ul nu a putut sa-l aduca… mai exact, dupa cum am mai spus, a reusit sa aduca unul, cu ecranul spart (pachetul contine, peste aparat, manualul si cdurile, “cartonul de oua” (oo) si capacul cutiei… nu pot sa imi imaginez prin ce a trecut acea cutie). Mai apoi a recunoscut resemnat(a) ca nu il mai pot aduce, nu se stie de ce. Best computers nu a cedat nici el din prima, dar au avut bunul simt sa ma anunte in timp util ca nici ei nu-l pot aduce. Restul de n-shpe fime nu s-au mai sinchisit sa raspunda articulat.
Cand ajunsesem la concluzia ca avem nevoie sa ne upgradam tzara, pentru ca ditamai firmele nu pot aduce un aparat de nici 300€, primesc raspunsuri de la firmele din ultimele pagini ale cautarii Google si mi se spune ca pot sa imi pun pofta in cui pentru acel PDA, pentru ca este “end of life”. Am ramas putin… si apoi prima intentie a fost sa caut pe wikipedia ce (aici merge un substantiv obscen + pronume posesiv) inseamna asta. Pe scurt, inseamna ca producatorul se dezice de acel obiect, retrage orice suport aferent lui si, evident, nu il mai produce. Cumva asta se manifesta, intr-un mod pe care nu-l inteleg in totalitate, si in refuzul firmelor de a-l mai importa, ceea ce creeaza un stoc inepuiza…bil la fabrica. De aceea, pe situl HP, rx1950 sta bine-mersi. Problema asta nu mi-am pus-o niciodata atat pentru ca nu am mai auzit vreodata de asa ceva (exemplele de “end of life” erau de genul “Microsoft declara Windows 95 ca end of life“), cat si pentru ca pare absurd chiar si acum, dupa ce sunt pus in fatza faptulu implinit.
De ce? Simpla intrebare si, din pacate, simplu raspuns: prea bun, la un pret prea mic. Exista, tot la HP, PDA-uri din alte serii, mult mai proaste si mai greoaie, cu cate un feature in plus, care costa cu mult mai mult, aparent fara motiv. La fel, fara motiv, probabil ca au gasit si cumparatorii, de cuviinta, ca este sa dea mai multi bani pe un model mai scump cand rx1950 e cel mai subtire, cu bateria cea mai buna, cel mai ergonomic, fiabil, cu 802.11 la un pret atat de mic. Multi si-au pus problema, de ce nu are bluetooth, singurul lucru care ar mai fi lipsit pana la a fi perfect pentru segmentul mediu de piata: pentru ca exista modele mai scumpe, care au.
Si asa m-am lins pe bot, m-am inecat la mal, dupa ce am trecut de cele mai grele obstacole, cel putin in teorie (banii, convinsul parintilor, efortul de a alege…). Experienta insa m-a facut sa mai cunosc cate ceva despre firmele de calculatoare mici si mijlocii, si, anume, ca sunt parsive, ca atrag clientii desi nu au cu ce, ca mint in privinta stocului, ca preiau comenzi prin numere de mobil si ID-uri de Yahoo Messenger (!!!), ca daca nu pari destul de interesat nu meriti nici sa afli ce au pe stoc, ca fura unii de la altii fotografiile cu produse, samd. Putine stiu sa se poarte frumos cu clientii. Si, totusi, nu eram un client care vroia sa cumpere un mouse.
Nu stiu daca sa-i numesc pe cei de la HP “mai romani ca romanii”, dar eu, ca roman, ma vad prins in capcana lor de marketing, in care ar fi trebuit sa cad fara sa simt. Nu imi permit sa cumpar ceea ce vor ei, indirect, sa imi bage pe gat, ceea ce inseamna ca nu voi mai cumpara nimic. Dar Romania oricum nu e piata lor principala, asa ca nu conteaza, nu? Da, daca eram undeva in UE sau SUA, 70-100 de €/$ in plus nu era mare lucru (sa zicem, 3 bilete la cinema) pentru mine si, la urma urmei, nici pentru ei.
Dar, in situatia de fatza, eu nu ma pot sa ma adaptez pietei, cu atat mai putin sa ma supun ei. Gata cu cititul in parc. Bine ca macar n-am apucat sa vad cum e.