Enemy spotted! Take cover!
Padurea Baneasa, arme, costume, casti, noroaie, tufisuri, echipe, distractie, oameni cu certificari Cisco 
, adica paintball )
Nu am mai jucat niciodata, si tot ce am “tras” vreodata (arme, adica…) au fost niste proiectile mici, la mare, in parcul de distractii. Pe care le-am si ratat, din cauza armei (evident), plus tot ceea ce implica foc pe clic stanga 
.
A fost extraordinar, a fost distractiv, dinamic, obositor, tot ce iti poti dori de la unul dintre cele mai scumpe moduri de a-ti consuma energia. Ar trebui sa mai lucrez ceva la forma fizica, adica sa pot sa ma ridic si sa fug intr-o secunda, dupa ce m-am trantit pe burta, ca sa nu mai patesc ca acum, cand am vrut sa fug, si am fost impuscat in fund . Fundul meu cel mare si rotund.
Mi-am dat seama ca totusi tintesc neasteptat de bine, daca e si arma stabila (un copac , 25 cm diametru, de la 45-50 de metri, e ceva). Din pacate armele nu au catare, asa ca nu prea o poti face pe lunetistul, ceea ce tindeam eu sa fac mai mereu, si sa te arunci in centru crezand ca ai un MP5 in mana e cam stupid pentru ca, ba, ninja, nu-i ca-n filme. Mai greu e cu inamicii si cu compromisul dintre a tinti bine si a reusi sa tragi inaintea lui. Oricum, un joc in echipa e incomparabil cu un simplu tir: te bazezi pe coechipieri (ca nu sunt loviti inaintea ta), ai ocazia sa fii inconjurat si sa nu te mai poti ascunde decat in pamant, poti sa construiesti strategii de a disipa echipa adversa si ai ocazia sa te ingropi in frunze ca sa te camuflezi si sa fii calcat de inamic
Ok, ajunge, nu mai spun mai mult… daca aveti ocazia, incercati, s-ar putea sa va placa mai mult decat jocurile pe calculator. Acum merg sa ma odihnesc, sa imi oblojesc vanataile, (fund si spate), sa ma pregatesc pentru febra musculara de maine, pentru examenul de poimaine, pentru ziua mea tot de poimaine si… pentru toate nevoile mele prezente si viitoare.
Am sa revin si cu niste poze, dintre care am sa elimin cateva foarte compromitatoare pentru angajatii din Politehnica. Sa nu uit sa multumesc Academiei Cisco UPB pentru frumosul cadou, aproape de ziua mea. We are looking forward to meet… SHOOTING you again!!!
E tare greu in pielea lui Jack Bauer. Cand il mai vedeti ca sta pitit dupa copaci, si, intr-o secunda, scoate arma, trage si nimereste, sa nu-l credeti.
PS: Long story short, echipa noastra a cam luat bataie… dar, cel putin, cand am pierdut, am pierdut “in style”