My Weblog

Dupa atatia ani de joaca de-a scoala/liceul/facultatea, m-am obisnuit sa vad intr-o anumita masura profesorii ca pe niste oameni destepti, priceputi in ceea ce fac ei. Ma opresc aici deocamdata si spun “intr-o oarecare masura” pentru ca de multe ori acel “priceputi in ceea ce fac” se traduce intr-un fel de “stiu despre ce vorbesc”, ceea ce inseamna ca nu pentru toti talentul pedagogic intra in aceeasi oala cu diploma pe care o au. Pe de alta parte, m-am obisnuit si cu neajunsurile lor: multi sunt prea aroganti, altii (probabil batuti de catre parinti in vremea copilariei sau crescuti in mediu securi…zat) infometati de autoritate si respect, altii care vad o favoare in a-ti da atentie (si carora nu le intorc niciodata favoarea) si, in fine, altii care dupa ce s-au gasit in postul mult dorit au uitat ca ar fi cazul sa inceteze pupatul in fund al celor mai mari, pentru ca acolo sus “se vede…”. Bine, si multi sictiriti de munca pe care o depun, mai mult sau mai putin, dar nu trebuie sa fii neaparat profesor pentru asa ceva.

Zilele astea mi-a fost dat sa vad o forma oarecum inedita a relatiei student-profesor in UPB. In primul rand, cu mare surprindere am realizat faptul ca profesorii se ostenesc sa isi dezvolte doua personalitati. Una se vede la curs, cand toti incearca sa te faca sa nu regreti ca ai venit la facultatea asta; lucrul acesta devine din ce in ce mai laudabil pe masura ce tot mai putini o fac (deh, daca ai ajuns pana aici, nu mai pleci tu…). Tot acolo ti se spune ce grozava e relatia cu studentii, ca suntem ca o mare familie (de fapt suntem doua, si ambele mafiote), ca asistentii, laborantii, chiar profesorii ne stau la dispozitie pentru proiecte, cercetare, c a la curs oricine poate sa intrebe orice, desi nimeni nu o face si nimeni nu intelege mare lucru. Sincer acum, partea cu asistentii saritori e ceva mai realista: aici in sfarsit poti intalni oameni tineri (ah, asta nu e argument!) care au marele dar de a se uita la tine, de a-ti explica pe limba ta si de te ajuta la teme cretine. Insa cand ajungi fatza in fatza cu un profesor incepe teatrul, pentru ca el spera ca asta sa nu se intample niciodata iar tu sa ramai cu frumoasa impresie pe care trebuie sa o aiba orice student bursier supus. Daca totusi insisti sa discuti cu el, sa ceri o explicatie (o motivatie chiar?) aici va incepe teatrul. Pentru ca el stie care va fi deznodamantul discutiei, el stie ca nu are nimic de castigat de pe urma ta si mai stie si ca tu esti cel care ii rapesti timpul pretios si bun de petrecut acasa. Ca doar e sesiune, trebuie sa se odihneasca si ei candva.

Ca sa fac legatura cu ce spuneam in primul paragraf, in momentul despre care vorbeam mai devreme apare ocazia unei discutii pasnice si totodata teatrale intre student si profesor. Daca vii sa contesti nota, poti fi pus in situatia de a relua un subiect de examen intreg si de a fi lasat sa vorbesti fara niciun scop, decat cel de a face o mica greseala care sa iti dovedeasca (tie!) ca nu esti stapan pe subiect si ca daca nu esti in stare sa vorbesti corent despre ceva nu ai nici cum sa scrii ceva bun. Daca nu ii dai nicio satisfactie la capitolul acesta, mai are cativa scheleti in maneca: se uita sictirit pe lucrarea ta, citind-o in diagonala, asa cum a facut si cand a corectat-o, si trasndu-si pe fatza o expresie de nemultumire, ca nu prea seamana cu ce a predat el la curs (de unde ai scos astea? Parca n-ai invatat de la mine…). In fine, pentru ca nu stie impotriva caror argumente sa protesteze pentru ca, efectiv, el nu stie tot ce ai scris si risca sa te invinuiasca pentru ceva ce nu esti vinovat, va critica ceva de genul “stii, eu vad ca ai scris mult si ca stii, dar pana si nesiguranta asta denota ceva…“. Da, denota un om care stie despre ce vorbeste pentru ca invatat ceva mai mult decat ii oferea un curs prost, construit cu copy/paste din carti straine si Wikipedia. Cum procedezi atunci cand stii mai multe decat el? Asta e un fel de segmentation fault in lumea educationala, pentru ca nu ii poti explica ceva ce el nu stie si, mai mult, nu il poti invata. Nu poti decat sa incerci sa ii accesezi o zona de memorie pe care nu o are si atunci vezi cat de urat poate sa reactioneze.

Probabil ca trebuie sa te obisnuiesti ca, prin definitie, studentul e ala prost. Daca stii ceva ce nu stie profesorul, e ca si cum nu stii. Sau ar fi mai bine sa nu stii, caci daca insisti sa stii, cea mai mica greseala te transforma in ala care o face pe smecherul.

Concluzia: nu calcati panselutele. Caci put.

Daca cititi randurile astea si aveti de gand sa dati la Politehnica Bucuresti, veti da si peste oameni extraordinari, si peste oameni ca acestia. Pe cine gaseste prima padure fara uscatura, il rog sa ma anunte si pe mine.

Dupa cum spusesem cu cateva posturi in urma, Adobe a venit sa tina un concurs pe echipe in Politehnica. La inscriere ni s-au spus ca vor intra oricate echipe, ca locuri sunt destule. Ieri ne-au sunat si ne-au spus ca am fost selectati, nu se stie pe ce criteriu iar azi, la concursul propriu-zis, am vazut ca eram doar 4 echipe. Concursul s-a tinut in holul rectoratului; mise en place-ul a fost dragut. Iata si chinurile probele la care am fost pusi:

Prima proba era cea care in reclama aparea sub numele de design, iar cand vine vorba de Adobe nu poti sa nu te gandesti la Photoshop, Dreamweaver, ImageReady sau Flash. Ei, insa, nu s-au gandit la asta si ne-au dat sa descriem specificatiile unui mouse proectat pentru persoanele cu dizabilitati motorii. S-au punctat si intrebarile pe care le-am avut, ca sa vada ce ne poate capul precum si, bineinteles, descrierea propriu-zisa, insotita de niste desene oribile. Aici am obtinut punctajul cel mai mare.

Apoi a urmat un test de logica, cu 5 intrebari din care, spre rusinea noastra, am rezolvat doar 3. Aici au iesit primii cei care au rezolvat 4.

In fine, ultima proba (pentru noi) a fost una de programare. Ni s-a dat una bucata laptop IBM (un Thinkpad) ticsit de butoane si functii extratereste enervante si ni s-a tinut o prezentare de 5-7 minute despre un soft de la Adobe numit Flex, ajuns deja la versiunea a doua, nu se stie cand. Flex-ul in sine e o chestie destul de interesanta, desi seamana izbotor de mult cu ceea ce asta-vara se numea Avalon, de la Microsoft. Ideea din spatele lui este de a permite celor obisnuiti cu aplicatiile web sau macar cu web designul, sa poata scrie aplicatii de sine statatoare si functionale (asta e mai discutabil). Mai exact, interfata este, de fapt, un flash, pozitionarea si aspectul elementelor se face cu un fisier .mxml (remember .xaml ?) si functionalitatea se scrie in javascript si actionscript, puse toate la gramada. Mai mult chiar, daca ti-e mai usor sa construiesti interfata scriind cod HTML, poti sa faci asa. Vrei sa faci un buton sa arate altfel dar nu stii decat CSS? Nicio problema, bagi si CSS in el! Accesul la baze de date se poate face si in ASP.NET, e bagat pe acolo si MySQL, si Cold Fusion. Pare o varza? Ei bine, aici am avut de ales intre doua aplicatii pe care trebuia sa le facem: un browser web sau o aplicatie mica in genul unei agende. Browserul stiam ca e simplut de facut, dar ne-am apucat de agenda si rau am facut. Bineinteles ca nu aveam mari sperante ca vom reusi ceva din moment ce aveam o ora la dispozitie ca sa invatam si IDE-ul si felul in care functioneaza un astfel de proiect, si sa mai reusim sa scriem si un cod functional. Totusi, nu ne asteptam sa nu reusim sa deschidem un fisier din care sa citim date. Dar lucrul cu adevarat frustrant a fost faptul ca dupa 20 de minute de cacaiala (altfel nu am cum sa ii spun) din partea “specialistilor” programatori de la Adobe Romania, NICI EI NU AU REUSIT SA DESCHIDA UN FISIER! Si cam astfel a fost finalul nefericit si neasteptat al proiectului nostru.

Proba a patra, la care nu am mai ajuns, consta in “dueluri” intre echipele ramase in concurs pe… Wii! Bineinteles, pe jocurile de tenis, box si bowling (uau, ce neasteptat, nu?). Binteinteles, raman la ideea mea: Wii sucks. A, si ca sa mai laud putin inginerii de la Adobe, mi-a “placut” faptul ca atunci cand cineva a lovit priza si s-a intrerupt si imaginea si sunetul, trei oameni s-au dus sa verifice proiectorul… bravos, inginerilor.

Ca premii, am primit un tricou Adobe, o geanta si niste chestii mecanice interesante, desi nu foarte utile. A ramas sa mergem si la sediul Adobe ca sa ne ridicam si niste diplome si sa discutam despre niste internship-uri, desi dupa cate se profileaza vara acesta, nu cred sa mai am timp si de asa ceva.

Iata o intrebare din testul de logica, de care imi este pur si simplu ciuda, groaza si rusine ca nu mi-am dat seama la momentul respectiv care era solutia:

What should the question mark be replaced with?

1Q   3E   5T   7U   9?

Prost mai pot sa fiu uneori…

From Blog Album

Tot astazi (joi) a avut loc si o mica prezentare/seminar, cum vreti sa ii spuneti, tinut de reprezentani veniti de la Tornado cu scopul de a recruta studenti de pe la noi. In principal, ceea ce fac ei in facultatea noastra se reduce la o serie de seminarii pe cate un domeniu, la care se ajunge in urma rezultatelor unor teste, ca metoda de selectie. Netstart se numeste acest program al lor. Daca in anii precedenti veneau sa caute doritori de joburi doar din domeniul tehnic, din acest an au creat si un modul de marketing, managementul afacerilor, etc.

Eu credeam ca nu am auzit de Tornado inainte, pana cand m-am lamurit la prezentarea lor cine sunt. Ei sunt importatori, distribuitori, transportatori de componente hardware si software. Remember catalogul Twister? Ei sunt. Prezentarea, tinuta in mare parte de catre directorul executiv, a vrut sa ne lumineze cu privire la scopul pentru care noi am vrea sa participam la seminariile lor si, evident, mai tarziu sa si lucram la ei. Dintr-o gluma in alta gluma, atmosfera s-a vrut a fi atat de destinsa pana la punctul la care sa nu iti dai seama ca ei nu au mare lucru de oferit sau, in orice caz, nu celor care vin din directia aceasta. Au dat exemplul cu programatorul care nu poate scrie o aplicatie pentru baze de date daca mai inainte nu lucreaza la magazie, cu forklift-ul… asta a fost gluma, dar partea serioasa a uitat sa o mai spuna.

EI, din impresia personala pot spune ca ei vor niste oameni nu extrem de bine pregatiti, nici macar cu ceva certificari pe langa studiile de facultate, ceea ce, pe langa orice reclama pe care si-o pot face singuri, automat implica faptul ca nici eu nu au multe de oferit. Da, dupa cum spuneau si ei, e mult mai mult de lucru si multe responsabilitati si joburi de impartit in distributia de marfa, dar la urma urmei nu prea poti numi un slide “Cariere la Tornado” cand spui ca “noi nu cerem experienta!”.

De fapt, din start admiterea la aceasta prezentare, care s-a facut in urma unui test online, a fost destul de dubioasa. Testul continea atat intrebari extrem de puerile, cat si intrebari extrem de dificile (si nu ma consider chiar muci la capitolul hardware/tehnologii), plus unele care nu vad ce legatura ar putea sa aiba cu domeniul de activitate al Tornado (ca, spre exemplu, rezolutiile HDTV sau tehnologia iSCSI, asta in conditiile in care exemplele de echipamente de retea erau Qubs, Qubs si… Qubs). Testul nu avea limita de timp si mai era si scris gresit pe alocuri. In fine, au facut impresie buna prin faptul ca m-au sunat sa ma anunte ca m-am calificat (in timpul examenului la facultate…).

Dupa 2 ore de discutii, a urmat testul (!), altul, de data aceasta cu foaia si pixul in fatza, 1:15h (ca la NetAcad ), in urma rezultatelor caruia ne vom califica in faza urmatoare, cea a seminariilor propriu-zise. Testul a fost destul de inteligent gandit: s-a dat o situatie a unei firme care se muta intr-un sediu nou, se dadeau dimensiunile cladirilor, distantele dintre ele si se cerea sa implementezi cu un buget rezonabil o infrastructura de retea locala care sa ofere si securitate, si viteza, si telefonie, si internet si sa nu trebuiasca schimbata 10 ani. Trebuia gandit tot, de la tipul de cablare pana la protocoalele folosite si echipamentele de instalat, impreuna cu schema de adresare IP. Sincer acum, cine nu avea nicio treaba cu Cisco sau nu avea vreo pasiune pentru retelistica, nu prea vad in ce fel s-ar fi descurcat acolo, deoarece cunostintele pentru a face o astfel de structura functionala si in toate conditiile de acolo ar fi necesitat cel putin vreo 2-3 semestre de retelistica (si proaspete in memorie). Am scris 5 pagini… poate ma angajeaza la training

M-au dezamagit putin la partea de retelistica (in sensul conditiilor si cererii) prin faptul ca ei cer niste oameni cu cunostinte foarte generale, pe care sa ii formeze ei si cam la asta se reduce avantajul de a lucra la ei in retele. Mai exact, ei te pregatesc pentru certificarea CCNA si nu au de gand (sau cu ce) sa ajunga mai departe de atat… cam tarziu pentru mine. Plus ca nu imi surade foarte mult ideea de a oferi suport tehnic sau de a arata clientului care n-are nici cea mai vaga idee despre ceea ce cumpara ca inteleg descrierile din manualul routerului. Sa vedem, poate imi gasesc ei alte calitati. Desi training mi-ar placea. Se pregateau pentru 50 de oameni, au venit cam 60, dintre care peste jumatate pentru modulul de marketing, dintre acestia veniti de prin toate universitatile sau firmele.

Dupa seminariile de pe la sfarsitul lunii, se mai da un test, din materia prezentata atunci, ca sa vada cat de mult si cat de repede am reusit sa invatam. Dupa acel test, se dau si premii.

Se da si un laptop si camere digitale.

Asta era!!!

From Blog Album

From Blog Album

Incepand cu 15 mai, Best Bucharest tine in Politehnica un concurs sponsorizat de 4 companii: Oracle, Adobe, P&G si Zapp.

Partea interesanta este concursul Adobe, format din 4 probe, de programare, logica, design si jocuri la care se participa in echipe de cate 4 si la care, evident, se dau (si se iau) si premii. Structura e destul de interesanta, pentru ca evolutia concursului se face pe baza unor indicii adunate pe parcurs care iti vor debloca accesul la un joc pe care il poti alege pentru a concura in el cu adversarii (a se citi “a-i face muci/praf/plop/varza”, daca e vorba de Quake3, dar presimt ca nu va fi).

Am format echipa de 4 magnifici (din care o magnifica ) si m-am mai inscris si la Procter & Gamble, unde nu am inteles prea bine despre ce e vorba, decat o legatura intre business, economie si engleza. Daaaaa… recunosc, de fapt m-am inscris si la P&G pentru ca pentru asta primeam un bec… Da, bec, in sensul de lightbulb, nu e nicio abreviere smechera.

Adica Best Engineering Competition = BEC. Dap, lumea se prinde greu… si pe buna dreptate. Inscrierile se mai pot face si maine, adica puteti sa mai primiti si maine becuri.

Si alta chestie interesanta este faptul ca mailul cu reclama pentru acest concurs (care a venit la o zi inainte de incetarea inscrierilor) a venit cu un attachment cu numele de mail_spam.jpg, ceea ce arata ca cineva pe parcursul forward-urilor chiar uraste Best Bucharest. Sa vedem de ce.

Ei, si concursul acesta va insemna absente de pe la laboratoare, care, impreuna cu cele datorate lui CiscoExpo, vor incepe sa traga cu dintii de pilele din facultate… sper sa reziste

TS (Teoria Sistemelor) - Prof. Serban Sever

Teoria Sistemelor era una dintre materiile asupa carora nu ar fi trebuit sa se intervina odata cu schimbarea programei. Cert este ca, totusi, schimbarea s-a petrecut, nu stiu daca in bine sau in rau, in principal din cauza faptului ca de acum se va face in anul 2 si nu 3, ca pana acum. Nu cred ca s-ar fi schimbat prea multe din punctul de vedere al studentilor (cu ce e mai pregatit un student de anul 3 decat unul de anul 2?) dar cineva a considerat necesara restructurarea cursului.

Materia e destul de neprietenoasa si nu e recomandabil sa intrebi pe cei din anii mai mari despre ce si cum se invata la TS pentru ca nu vei auzi nimic de bine. Iti vei da seama de ce inca din primele saptamani cand va incepe lupta cu motivatia si cu vesnica intrebare “la ce-mi foloseste mie asta?”. Una dintre partile sadice ale cursului este insusi raspunsul la aceasta intrebare, care iti este dat din momentul in care te uiti pe orar: “la teorie”.

Cursul e stufos si cuprinzator, acopera o multime de subiecte, parcurge o buna bucata de matematica (de facultate) dar, din pacate, niciuna dintre aceste calitati nu contribuie la dragostea studentilor pentru curs. E bine structurat, ceea ce presupune si faptul ca iti usureaza tie munca de a structura materia cand o inveti dar mai implica si un mod de predare complet mecanic, automatizat. In teorie, poti sa pui intrebari cand vrei la curs, oricand ai ceva de comentat, totul ca sa pleci acasa cu lectia inteleasa. In practica, nu o vei face. Aici este locul unde se aplica practica si nu teoria.

Seminarul a fost doar seminar, desi se cerea si un laborator unde sa implementam in Matlab cate ceva ce invatam pe la curs. Tinut tot de catre profesor, neajunsul seminarului a fost faptul ca nu iti oferea o alta perspectiva asupra a ceea ce vroiai sa intelegi; singurul mod de a reduce discutia la nivelul acceptabil al studentilor era cel de a se sacrifica cineva prin a iesi la tabla si a indura acolo 20 de minute de… durere… oferindu-le in felul acesta celorlalti un ritm de rezolvare a exercitiilor acceptabil, cu intrebari care stateau ascunse in sufletul si in teoria tuturor. Materia e foarte abstracta si daca la predare nu se tine cont de acest lucru (si NU se tine cont!) singura scapare e sa vezi o aplicatie a teoriei si apoi sa gandesti restul teoriei cu acel exemplu micut si amarat, deloc universal, in minte. E si asta o metoda, daca tot nu ai pe cine sa intrebi. Cartile disponibile nu demitizeaza deloc teoria, mai degraba iti ofera o cunoastere… luciferica. E mai mult text dar si mai mult text de care nu ai nevoie. In final, atat la seminar cat si la temele de casa, ajungi sa retii un set de reguli pe care, eventual, poti sa le si legi unele de altele, sa le si explici, cu o multitudine de alte exemple din alte seturi de reguli si cam asta e ceea ce trebuie sa faci ca sa iei note mari: sa intelegi. Dar intelegerea va ramane aici, inchistata in perimetrul cursului, pentru ca nu vei putea sa legi ceva din teorie de o cerinta la un interviu, de o solutie pentru o problema reala si (culmea!) ti se va induce impresia ca teoria este universal aplicabila… desi se pomeneste ceva pe undeva despre un amestecator sau un fierbator… Ma intreb cine traseaza conturul Nyquist si calculeaza stabilitatea oricarei chestii invartitoare din lumea asta…

Examenul nu a presupus nimic mai mult decat doua subiecte din teoria de la curs si doua probleme asemanatoare cu cele de la seminar si de la teme. Se putea trece la fel de usor daca inspiratia iti dicta ce sa inveti precum se putea pica daca invatai toate celelalte 20 si ceva de subiecte. Impresia proasta pe care a lasat-o examenul a fost ca scopul materiei nu a fost cu nimic altceva decat trecerea examenului. Nu a interesat pe nimeni cat de mult s-a inteles, ca se mai puteau face proiecte, ca se poate invata din alte surse, ca se poate explica intr-un mod pamantesc si, mai ales, ca daca tot s-a schimbat materia, se putea face o schimbare avandu-ne in vedere si pe noi, studentii. Sa-mi fie cu iertare, dar cine e mai important la un curs? Un profesor sau 120 de studenti?

In 2005, cand am intrat la facultate, ajunsesem din intamplare pe un forum unde se discuta faptul ca in acel an, la sesiunea de restante, catedra de Teoria Sistemelor a avut de corectat 500 de lucrari. Si se stie ca nu toti ajung in anul 3, nu toti vin la restanta, si nu toti pica materia asta.

Din punctul acesta de vedere, anul prezent a fost un an bun.

EEA (Elemente de Electronica Analogica) - Prof. Nicolae Cupcea

EEA-ul ar fi trebuit sa fie o materie noua pentru noi, generatia de sacrificiu pe care se testeaza toate schimbarile din programa Politehnicii. Practic, pentru ca raman in invatamant mult mai multi oameni din domeniul fizicii/automatizarilor decat strict din domeniul calculatoarelor, oricate schimbari s-ar efectua, pe ici pe colo, prin punctele esentiale, de departe (de pe la ultimul etaj al cladirii rectoratului, spre exemplu) ar trebui ca totul sa arate cam la fel. Probabil ca sa para ca totul merge (bine) ca inainte. Daca inca se inghesuie studentii la Politehnica inseamna ca ceva tot trebuie sa mearga bine si daca nu ne dam seama unde merge ceva bine hai sa nu schimbam nimic… poate va merge in continuare la fel.

Asadar, cu toate ca ma repet, in stilul pur romanesc de “Las-o bai ca merge-asa”, spaima facultatii de Automatica si Calculatoare a primit un nou nume, o noua blana de oaie, ascunzand acelasi lup, putin imblanzit dar nici pe departe castrat… Ceea ce insemna inainte DCE (Dispozitive si Circuite Electronice) si CIL (Circuite Integrate Liniare) a fost comprimat intr-un singur semestru de electronica analogica, iar ca sa nu para chiar o comprimare absurda, i s-a pus si un “Elemente” in fata.

Cursul nu a atras multi nici macar prin evidenta prezentelor pentru ca prea putini au avut o motivatie atat de puternica incat sa suporte zeci de ore de copiere de pe tabla a unor lucruri neinteligibile care nici macar nu emanau o aura care sa trezeasca un interes sau o curiozitate. E cat-de-cat normal sa nu intelegi multe lucruri la primul contact, dar nu e chiar normal sa nu intelegi macar 25% din 3 ore de curs. Cei mai multi au plecat cu ideea ca “n-am nevoie de asta, nu invat asa ceva”. In realitate, nu strica nimanui niste elemente de electronica, dar nu in forma execrabil de prost structurata in care s-a predat. Inca n-am uitat in dulcele proces de uitare a materiei si vad ca ceea ce am invatat este atat de particular si low-level in viata reala incat nu-i vad utilitatea in viata de zi-cu-zi in care unui om nu i-ar trebui mai mult decat niste “elemente” de electronica pentru a repara o telecomanda sau un radio. Se intelege ca timpul a fost mai scurt dar nu inteleg de ce programa a trebuit sa prezinte aceleasi subiecte mai sporadic si mai lipsit de explicatii. Din toate cate putin si, in final, nu stii ce stii.

Laboratorul a trecut aproape invizibil. Ni se dadeau niste scheme dintr-o carte si niste circuite pe care ar fi trebuit sa le legam ca sa iasa ceea ce era desenat in carte. Sincer pot spune ca nu a functionat absolut nimic din ceea ce am construit. M-am amagit la inceput cand imi imaginam o similaritate cu exemplul studentului de anul 1 care, la primele laboratoare de programare spune ca “e stricat compilatorul, de aia nu-mi merge programul” si are nevoie uneori si de 10 ani ca sa isi dea seama ca nu era asa. Aici, din pacate, am avut drepate, chiar erau stricate aparatele… Dar ne-au trebuit cam toate laboratoarele ca sa ne dam seama de asta. A fost o notare de picat/trecut; daca se dadeau note picam cu totii.

Seminarul a fost util mai mult prin materialele de seminar decat prin prezenta pentru problemele de la examen si, teoretic, si pentru problemele de la temele de casa. Aici chiar se mai incercau niste explicatii si chiar se mai prindea ceva si de noi.

Examenul a constat in doua probleme si trei subiecte de teorie. Cine a picat, a picat din cauza teoriei, pentru ca a fost enorm de mult de invatat, greu de retinut din cauza slabelor legaturi ale subiectelor intre ele si, in general, a aspectului general al subiectelor de teorie, care nu iti dadea impresia ca inveti ceva cu cap, coada si scop bine definite. E laudabil faptul ca la una dintre probleme am putut sa rezolvam o problema la alegere, dar candva trebuie sa se schimbe si modul de evaluare al teoriei. De ce s-or simti profesorii multumiti de ei insisi daca reusesc sa faca o turma de studenti sa memoreze pentru cateva ore un teanc de cursuri?

In fine, parerea europeana despre ceea ce se intampla la noi:

Student representation is still a dream in Romania

There is a tradition in Romania to have great things on paper and not implement them into reality. This is the case of student participation in the decision-making process. Even though the Law of Education states that 25% of every Faculty Council or University Senate places must be filled by students, they actually are not participating. Using various means (accustomed during the communist period), the faculty leaderships takes care to maintain the representation mechanisms as obscure as possible by making regulations interpretable and restrictive and systematically minimising the role of students in the decision-making process. Sometimes the student places are filled with “convenient” students.

A recent case at the Politechnic University of Bucharest at the Electrical Engineering Faculty, where the local student organisation organised elections for the student places in the Faculty Council. The Council refused to validate the elections although students respected all the regulations and there were no complains from students. Students suspect that the faculty preferred to pass its reform plans without students opposing the lack of flexibility in the new programmes.

This is one of the fortunate situations when the students are informed and have a position. The general situation is that students are not even aware of the planned changes. The same thing happens at the ministry level. The ministry asked a rector to nominate a student to be part of Romania’s official delegation for the Bergen Summit. The main cause is that in Romania the idea that students can and must play a role in the Higher Education design at all levels is not yet accepted and unfortunately the Bologna Process didn’t help. We look forward to the day when students in Romania will not hear from other stakeholders “Leave it to us, we know better”.

Mai multe detalii si comentarii la http://www.bologna.ro/

Universitatea Politehnica din Bucureşti
Credite în UPB
Ce înseamnă punctele de credite pentru studenţii din Politehnică? Sunt 3 perioade într-un an când studentul se gândeşte foarte serios la importanţa punctelor de credit.

Prima perioadă de sesiune, fie că e de iarnă sau de vară, dar mai ales în toamnă, când studentul îşi calculează numărul de puncte de credit pentru a trece anul. Atunci studentul politehnist acordă o importanţă extraordinară acestora, el se gândeşte cum să facă să îşi strângă creditele, examenele se numără în credite, studentul îşi face strategii: examene cu mai puţine credite, dar mai uşoare sau examene cu un număr mare de credite, dar mai greu de luat. Oricum ar fi el găseşte soluţia cea mai bună, are intre 25-30 puncte de credit lipsă: e ok, a trecut anul!

Bucurie mare în sufletul studentului politehnist pentru ca a trecut anul, dar nu ţine mult pentru că punctele de credit se transformă în bani: 1 punct de credit = 30 RON. Acum studentul îşi analizează situaţia din nou: câte restanţe sunt pe semestrul I, câte pe semestrul II, câte din ele vor fi lăsate pe toamnă şi ce se mai adaugă în decursul acestui an. Şi astfel studentul politehnist îşi face strategia punctelor de credit pe un an! Dar şi de aceasta data sigur găseşte cea mai bună soluţie, doar a fost învăţat să se descurce. După calcularea creditelor în bani, studentul revine la credite ca un număr, deoarece îi trebuie şi loc în cămin. Cei cu până la 25 credite lipsă stau liniştiţi. Ştiu că perseverenţa e cea mai bună soluţie şi până pe 4 octombrie au loc în cămin. Cei cu mai mult de 25 de puncte de credit lipsă sunt mai îngrijoraţi, îşi petrec mai multe ore în facultate, la uşa prodecanului pe social. Dar dacă sunt isteţi vor avea şi ei în maxim 2 săptămîni loc în cămin. Dupa ce au rezolvat şi această problemă punctele de credit se transformă iar în bani: 10 puncte de credit = 300 RON, 15 puncte de credit = 450 RON, dacă plătesc restanţa trebuie să iau şi examenul , îl pot lua acum sau îl las pentru la anul?! Oare când vor afla studenţii politehnişti că punctele de credit înseamnă volumul de muncă depus de student pentru a atinge obiectivele cursului?

Universitatea „Dunărea de Jos” - Galaţi
Comisia de asigurare a calităţii
În 2005 la Galaţi a apărut, în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, Comisia de alitate, care a avut ca obiectiv „îmbunătăţirea calităţii activităţilor universitare prin introducerea sistematică a mecanismelor interne şi corelarea lor directă cu asigurarea externă a calităţii”. Din aceasta nou înfiinţată comisie făcea parte şi un student reprezentant, în conformitate cu Comunicatul de la Bergen din 2005, în care se precizează că „mai trebuie făcute eforturi pentru a progresa mai ales din punct de vedere al implicării studenţilor”.

Ceea ce nu se ştie însă cu privire la activitatea acestei comisii este dacă ea s-a întâlnit vreodată în cadrul unei şedinţe. În urma activităţii întreprinse, nu s-a găsit nici un document referitor la modalitatea de asigurare a calităţii din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”.

La finele anului 2006 la Galaţi a fost înfiinţată Comisia de asigurare a calităţii, care o înlocuieşte pe cealaltă. A fost ales un nou student reprezentant. Această comisie a pornit practic de la zero, timp de doi ani nerealizându-se nimic cu privire la asigurarea calităţii în Universitatea „Dunărea de Jos”.

Universitatea Politehnică din Bucureşti
Drumul către inginerie?!
La 19 ani, când intri la facultate, îţi iei viaţa în mâinile tale, mai ales dacă faci facultatea în alt oraş decât cel natal. Vii plin de energie într-un loc nou şi începi să-ţi creezi o viaţă nouă. Îţi imaginezi cum va fi să studiezi ingineria, cum în 4 ani vei fi format inginer. Dar entuziasmul dispare în cele mai multe cazuri după o saptămână… în care mergi la toate cursurile să-ţi cunoşti formatorii. După câteva cursuri nu mai vezi lucrurile la fel, nu te mai gândeşti la formarea ta, începi să te întrebi doar cum iei examenul. Întrebările pe care şi le pun studenţii de anul I colegilor mai mari sunt: „Se copiaza la profu’ X? Cum se poate lua examenul? Ce dă la examen?”, deşi la începutul anului aceeaşi studenţi aveau aceea sclipire în ochi şi erau pregătiţi să înveţe… că doar de asta au venit la facultate.

De ce se întâmplă asta? Deoarece volumul de informaţie pe care trebuie să-l reproducă în sesiune este foarte mare, informaţie pe care de multe ori profesorul o citeşte de pe foi. Şi aşa trece an după an, termini facultatea şi îţi dai seama că ”nu ştii să foloseşti nici măcar pistolul de lipit”. Dar în schimb ai rămas cu câteva amintiri: cantina care se transformă în sală de lectură în timpul sesiunii, profu’ care poate scrie şi şterge tabla în acelaşi timp, colegii de cămin care în sesiune te cunosc cel mai bine, profu’ de fizică, care la sfârşitul cursului îşi dă seama că a uitat un “c” în formulă - era doar viteza luminii, secretarele care ştiu cel mai bine, dormitul pănâ seara pentru că noaptea sunt activităţile cele mai importante, job-ul din anul 2 sau 3, care îţi va asigura pensia la bătrâneţe.

Mai multe detalii si comentarii la http://www.bologna.ro/

Cu cateva zile in urma am dat peste o varianta noua a “Cartii negre” a procesului de la Bologna, care este, citez:

o colecţie de exemple de implementare greşită sau insuficientă a reformelor Procesului Bologna în Universităţile din România

Mai mult sau mai putin oficiala, ideea din spatele acestui material este de a marca felul in care functioneaza o mare parte dintre universitatile din Romania, de a evidentia contrastele dintre ceea ce ar fi trebuit sa fie si ceea ce este. Mai mult, ceea ce vrem sa parem sa suntem si ca avem cu ocazia intrarii in Europa. Am selectat cateva articole care ar putea interesa, pentru ca vorbesc de la sine (pot avea o tenta personala in modul de a prezenta faptele pentru ca sunt scrise de anumiti membri implicati local, in astfel de activitati).

Universitatea Politehnică din Bucureşti
Studenţii – parteneri în Procesul Bologna

Mai 2005 – Consiliul Facultăţii de Inginerie Electrică din UPB urma să voteze noua programă, de care urma să beneficieze prima generaţie de “studenţi Bologna”. În facultatea noastră existau în acel moment trei propuneri de programă de studii:
• O programă realizată prin studiul standardelor americane ABET şi a celor europene, compatibilă cu acestea, care oferea posibilitatea nelimitată de alegere a cursurilor, creştea rolul tutoratului şi permitea flexibilitate maximă studenţilor. Costurile faţă de vechea organizare nu erau mai mari. Unul dintre “dezavantaje” era faptul că introducea multe schimbări şi punea în pericol locul multor profesori. Această propunere a fost prezentată studenţilor şi a generat mult entuziasm din partea noastră datorită flexibilităţii şi centrării ei pe student.
• A doua propunere era de fapt o colecţie de idei care nu se constituiau într-o propunere de sine stătătoare.
• A treia propunere aparţine Comisiei Profesionale. Aceasta era bazată pe principiile programei vechi, faţă de care erau scoase anumite materii şi altele erau mutate între anii de studiu. Această programă presupunea compactarea materiilor. De exemplu, în loc de a studia analiză matematică pe 2 semestre, se va studia pe un singur semestru (la fel şi matematici speciale). Principalul atu al acestei propuneri este acela de a fi fost negociată între catedre în vederea împărţirii echitabile a punctelor de credit.

Din păcate programa care a entuziasmat studenţii cel mai tare nu a ajuns în Consiliul Facultăţii pentru a fi prezentată, deoarece a fost respinsă de Biroul de Conducere pe motiv că nu sunt resurse pentru acest tip de programă. Conducerea facultăţii, prin intermediul reprezentanţilor studenţilor (din Consiliul Facultăţii) ne-a rugat să le comunicăm ce cursuri considerăm noi că sunt inutile şi am dori să fie scoase din noua programă. Astfel, se spune, studenţii au fost consultaţi cu privire la realizarea noii programe.

Eram la cursul de Maşini Electrice I când reprezentantul anului nostru în Consiliu a dat o foaie să circule prin amfiteatru. Deoarece ştiam de existenţa celorlalte programe care nu sunt cunoscute de studenţi şi dacă tot ni s-a cerut părerea, spunând că se va ţine cont de ea, lam rugat pe domnul profesor (care participase la negocierea celei de-a treia propunere) să organizeze o întâlnire cu studenţii şi să se prezinte toate propunerile de programă de studiu, iar studenţii să îşi spună opinia. Au urmat 50 de minute de explicaţii cum că studenţii nu ştiu ce cursuri le sunt necesare pentru formarea lor ca viitori ingineri şi că dacă dorim să organizăm prezentarea să ne adresăm conducerii facultăţii. Programa votată de Consiliul Facultăţii a fost cea propusă de echipă din care făcea parte şi domnul profesor de Maşini Electrice I, fară ca celelalte propuneri să ajungă măcar în Consiliul Facultăţii. Reprezentantul Organizaţiei Studenţilor din Electrotehnică a fost insistent invitat să părăsească şedinţa de consiliu în care urma să se voteze programa. În urma refuzului acestuia, decanul a propus să se voteze prezenţa acestuia în sală. Din fericire votul a fost favorabil.

Acesta este modul în care parteneriatul cu studenţii a fost călcat în picioare în Facultatea de Inginerie Electrică şi interesul unei părţi a profesorilor a fost apărat cu ferocitate în detrimentul interesului studenţilor.

Universitatea ”Dunarea de Jos” Galaţi
Relaţia între profesorul şi studentul gălăţean

La Galaţi relaţia între profesor şi student este bazată de la inceput pe un raport desuperioritate, în acest caz a profesorului faţă de student.Prima frază pe care o aude un student din anul I din partea unui profesor, în prima săptămână de facultate, sună cam aşa: „O să vă lăsaţi singuri de facultate, n-o să vă lăsăm noi.” sau „Dacă o să treceţi 15 în anul doi e bine”. În aceste condiţii încă de la început se creează un raport de inegalitate în relaţia profesor-student şi, astfel, studentului îi va fi frică pe tot parcursul anului să se exprime liber în activitatea de curs şi seminar.

Aceste fraze nu fac altceva decât să creeze doua tipologii de student:
• unul care refuză din start să mai meargă la cursul sau activitatea didactică organizată de respectivul profesor;
• al doilea tip de student care merge la fiecare curs sau activitate didactică a acelui profesor, încearcă să scrie fiecare cuvinţel rostit de profesor pentru ca, mai apoi, să recite la examen în scris sau oral tot ceea ce profesorul a rostit pe tot parcursul anului.

Drama cea mai mare în relaţia student-profesor apare atunci când în mintea studentului se naşte iluzia că acel examen nu se poate lua decât prin mituirea profesorului, asta în cazul în care profesorul nu a cerut deja bani, alte mici atenţii sau chiar cadouri. Astfel, studentul nu are ocazia să audă fraze de genul: „La sfarşitul cursului studentul va putea să …” sau „rolul acestui curs sau laborator este acela de a vă forma următoarele abilităţi…”. Astfel de fraze auzite de către un student de la un profesor nu ar face altceva decât să îi stimuleze interesul, mai exact i-ar oferi o motivaţie să inveţe şi să vină la cursuri, laboratoare sau seminarii.

Mai multe detalii si comentarii la http://www.bologna.ro/

Sa nu judecati niciodata un om dupa note si cu atat mai putin dupa medii. Ma bucur ca au ajuns, desi nu stiu cum, si strainii si romanii la aceasta concluzie si nu dau doi bani pe notele din timpul facultatii. De regula, orice angajator cere studii superioare de o anumita factura, dar se pare ca nicio facultate de la noi nu e atat de prestigioasa incat sa permita crearea de pretentii… preferinte. Suna mai bine daca ai facut o facultate de renume in Bucuresti, dar nimeni nu va crede ca datorita facultatii esti mai bun decat un altul, ci, eventual, datorita faptului ca te-ai crezut capabil sa faci o astfel de facultate. Si, nu in ultimul rand, pentru ca ai reusit. Dar si aceasta e, pe deplin meritul tau.

Iata care e legatura dintre merite si ‘9′:

- iei 9 la un examen la care ti se cere sa scrii 7-8 pagini de cod pe foaie, folosind aproape tot ceea ce stii dintr-un limbaj de programare, facand o aplicatie care face acelasi lucru ca si clasele deja implementate din acel limbaj dar, bineinteles, programul tau fiind mult mai handicapat decat variantele publice, avand mai apoi surpriza de a descoperi ca profesorul nu e in stare sa inteleaga ceea ce ai facut tu, iar daca el nu intelege automat inseamna ca tu ai gresit si fiind, in final, lasat fara replica dupa ce profesorul recunoaste ca nu ai gresit dar trebuie sa-ti scada un punct pentru ca ai fost dezordonat in scriere.

- iei 9 la alt examen, unde cursul e de nedescifrat, unde tu, ca fiinta inteligenta nu poti sa stabilesti o legatura cu autorul cursului si intentiile sale, nicidecum cu finalitatea, un curs la care inveti o saptamana pana ajungi sa spui ca nu mai poti si devii o creatura tampita de cap, fara viata sociala in afara apartamentului, irascibila, nerasa si sictirita, toate acestea in timp ce altii, in exact aceleasi conditii, iau note mai mici sau nu reusesc sa treaca, din cauza ca au avut ghinion la subiecte.

Mai vreti sa stiti in cate feluri iei un 10?