24
Nu imi sta in fire si chiar nu imi sta in fire sa promovez lucruri care tin de gusturi indiscutabile sau, ce putin, lucruri care tin de o natura ce nu suporta argumentare. Dar, in cazul de fata, daca va plangeti de plictiseala (eventual plictisiti si pe altii cu lamentarile), daca vreti sa va vindecati de telenovele dar nu vreti sa va vindecati de obsesia “avi dupa avi e placere”, dati-i o sansa lui 24. E gandit de oameni inteligenti si jucat de oameni asisderea, e imprevizibil in limita credibilului si previzibil atat cat sa tina spectatorii angrenati intr-o linie naturala a actiunii.
Iar cand spun dati-i o sansa, inseamna dati-i o sansa chiar si dupa ce primele 3-4 episoade din primul sezon pot parea fade si lipsite de un continut care sa merita atentia. Daca nu va place de Kiefer Sutherland, spuneti asta si dupa ce incercati serialul. Si daca nici mai apoi nu va place, s-ar putea sa reveniti din cauza celorlalte personaje si a scenariului. Nu e un film relaxant, ci e un film pe care fie il urasti, fie iti cauzeaza nopti nedormite. Evident, nu fac greseala de a vorbi la modul general referindu-ma doar la propria persoana, ci la 80% dintre cei care au intrat in contact cu 24 in contexul recomandarii mele, nu doar al celui de castigator al premiului Emmy de anul acesta pentru cea mai buna drama (adica acolo unde concura cu Lost).
Eu am reusit sa ma culc pana la ora 2 am, daca nu a fost final de sezon. Dar acelea nu sunt decat in numar de 5, deocamdata.
Ma opresc aici, caci daca ma apuc, scriu atat de mult ca nu mai citeste nimeni. Mai bine reveniti la avi-uri.