Facultatea de teatru
Dupa atatia ani de joaca de-a scoala/liceul/facultatea, m-am obisnuit sa vad intr-o anumita masura profesorii ca pe niste oameni destepti, priceputi in ceea ce fac ei. Ma opresc aici deocamdata si spun “intr-o oarecare masura” pentru ca de multe ori acel “priceputi in ceea ce fac” se traduce intr-un fel de “stiu despre ce vorbesc”, ceea ce inseamna ca nu pentru toti talentul pedagogic intra in aceeasi oala cu diploma pe care o au. Pe de alta parte, m-am obisnuit si cu neajunsurile lor: multi sunt prea aroganti, altii (probabil batuti de catre parinti in vremea copilariei sau crescuti in mediu securi…zat) infometati de autoritate si respect, altii care vad o favoare in a-ti da atentie (si carora nu le intorc niciodata favoarea) si, in fine, altii care dupa ce s-au gasit in postul mult dorit au uitat ca ar fi cazul sa inceteze pupatul in fund al celor mai mari, pentru ca acolo sus “se vede…”. Bine, si multi sictiriti de munca pe care o depun, mai mult sau mai putin, dar nu trebuie sa fii neaparat profesor pentru asa ceva.
Zilele astea mi-a fost dat sa vad o forma oarecum inedita a relatiei student-profesor in UPB. In primul rand, cu mare surprindere am realizat faptul ca profesorii se ostenesc sa isi dezvolte doua personalitati. Una se vede la curs, cand toti incearca sa te faca sa nu regreti ca ai venit la facultatea asta; lucrul acesta devine din ce in ce mai laudabil pe masura ce tot mai putini o fac (deh, daca ai ajuns pana aici, nu mai pleci tu…). Tot acolo ti se spune ce grozava e relatia cu studentii, ca suntem ca o mare familie (de fapt suntem doua, si ambele mafiote), ca asistentii, laborantii, chiar profesorii ne stau la dispozitie pentru proiecte, cercetare, c a la curs oricine poate sa intrebe orice, desi nimeni nu o face si nimeni nu intelege mare lucru. Sincer acum, partea cu asistentii saritori e ceva mai realista: aici in sfarsit poti intalni oameni tineri (ah, asta nu e argument!) care au marele dar de a se uita la tine, de a-ti explica pe limba ta si de te ajuta la teme cretine. Insa cand ajungi fatza in fatza cu un profesor incepe teatrul, pentru ca el spera ca asta sa nu se intample niciodata iar tu sa ramai cu frumoasa impresie pe care trebuie sa o aiba orice student bursier supus. Daca totusi insisti sa discuti cu el, sa ceri o explicatie (o motivatie chiar?) aici va incepe teatrul. Pentru ca el stie care va fi deznodamantul discutiei, el stie ca nu are nimic de castigat de pe urma ta si mai stie si ca tu esti cel care ii rapesti timpul pretios si bun de petrecut acasa. Ca doar e sesiune, trebuie sa se odihneasca si ei candva.
Ca sa fac legatura cu ce spuneam in primul paragraf, in momentul despre care vorbeam mai devreme apare ocazia unei discutii pasnice si totodata teatrale intre student si profesor. Daca vii sa contesti nota, poti fi pus in situatia de a relua un subiect de examen intreg si de a fi lasat sa vorbesti fara niciun scop, decat cel de a face o mica greseala care sa iti dovedeasca (tie!) ca nu esti stapan pe subiect si ca daca nu esti in stare sa vorbesti corent despre ceva nu ai nici cum sa scrii ceva bun. Daca nu ii dai nicio satisfactie la capitolul acesta, mai are cativa scheleti in maneca: se uita sictirit pe lucrarea ta, citind-o in diagonala, asa cum a facut si cand a corectat-o, si trasndu-si pe fatza o expresie de nemultumire, ca nu prea seamana cu ce a predat el la curs (de unde ai scos astea? Parca n-ai invatat de la mine…). In fine, pentru ca nu stie impotriva caror argumente sa protesteze pentru ca, efectiv, el nu stie tot ce ai scris si risca sa te invinuiasca pentru ceva ce nu esti vinovat, va critica ceva de genul “stii, eu vad ca ai scris mult si ca stii, dar pana si nesiguranta asta denota ceva…“. Da, denota un om care stie despre ce vorbeste pentru ca invatat ceva mai mult decat ii oferea un curs prost, construit cu copy/paste din carti straine si Wikipedia. Cum procedezi atunci cand stii mai multe decat el? Asta e un fel de segmentation fault in lumea educationala, pentru ca nu ii poti explica ceva ce el nu stie si, mai mult, nu il poti invata. Nu poti decat sa incerci sa ii accesezi o zona de memorie pe care nu o are si atunci vezi cat de urat poate sa reactioneze.
Probabil ca trebuie sa te obisnuiesti ca, prin definitie, studentul e ala prost. Daca stii ceva ce nu stie profesorul, e ca si cum nu stii. Sau ar fi mai bine sa nu stii, caci daca insisti sa stii, cea mai mica greseala te transforma in ala care o face pe smecherul.
Concluzia: nu calcati panselutele. Caci put.
Daca cititi randurile astea si aveti de gand sa dati la Politehnica Bucuresti, veti da si peste oameni extraordinari, si peste oameni ca acestia. Pe cine gaseste prima padure fara uscatura, il rog sa ma anunte si pe mine.