Studenti si meta-studenti
N-am scris inca nimic, pana acum, despre cum decurge, de vreo luna incoace, cea mai importanta schimbare de punct de vedere si abordare, de cand sunt la facultate. Clasa de Cisco CCNA1 pe care o tin(em) (adica Bogdan si cu mine) e intr-adevar o experienta interesanta, atat prin faptul ca exista, cat si din cauza modului in care decurge.
Ar fi trebuit sa predam pentru prima oara incepand cu toamna aceasta, dar o conjunctura prea adanca chiar si pentru curiozitatea mea, a facut sa apara aceasta clasa ca de nicaieri. Mai ramanea sa apara si un instructor sau doi. De fapt, "ca de nicaieri" se traduce prin "doua zile inainte" de prima lectie pe care am tinut-o. Nu mi-am imaginat ca va fi greu, doar ca va fi altfel, si asa a si fost. Clasa e formata din angalajatii uneia (sau ai mai multor) firme care, prin acelasi fel de conjuctura de mai sus, pe care nu am cautat sa mi-o explic, au ajuns, prin intermediul sefului catedrei de calculatoare, la noi. Adica da, pe scurt, toti sunt mai mari decat noi, incepand cu un plus de 4 ani pana la… n ani (detaliu profesional). Probabil ca prima zi a parut cel putin ciudata, cand nu aveam nici macar cheia de la sala respectiva si am asteptat pe hol impreuna cu primii veniti, dupa care, in loc sa ne ducem la calculatoare, am ramas in fata salii. As fi vrut sa ii pot intreba vreodata ce parere au de faptul ca doi studenti de anul 2 (nici macar…) le tin lectii, le pun intrebari, impun reguli si le dau examene. Sincer, sper sa nu existe pe undeva prejudecati de acest fel, ascunse, pentru ca nu isi au rostul. Sau poate ar trebui sa le stiu ca sa pot sa le "tratez". Oricum, problema aici e una dintre marile nemultumiri de pe lumea asta, si anume lipsa de incredere a oamenilor. Da, in speta, in mine, pentru ca eu ma cunosc si stiu ca oricine poate avea incredere in mine, si probabil ca asa gandesc si multi altii si de aceea am generalizat de la bun inceput. Dar nu continui pe firul asta ca nu ar mai citi nimeni.
Pana acum, de o luna, de cand predam, cred ca si-a intrat toata lumea in ritm. Si ei, cu faptul ca chiar trebuie sa mai invete ceva ca sa ia note de trecere la fiecare capitol, si noi, cu stilul val-vartej de a ne pregati lectia in seara/noaptea de diniante. Imi place ca pot sa imi fac treaba, ca pot sa ma implic si sa vad imediat ca iese ceva (bun). Fara sa accentuez nuanta de laudarosenie, nu stiu cat de multi profesori, sa zicem, dintre cei pe care i-am cunoscut pana acum in liceu si la facultate, isi pregatesc lectia cu atata minutiozitate, au grija sa le fie clar totul pentru ca sa poata raspunde tuturor intrebarilor si isi pregatesc si tot felul de "bonusuri" pentru a mentine atentia treaza. Pot sa dau exemple nenumarate de profesori pentru care as baga mana in foc ca nu mai fac asa ceva de muuulti ani, dar ei nu conteaza pentru ca nu-i voi lua niciodata drept exemplu. Interesant e, atunci cand predai, sa iti vezi propriile rezultate si in notele pe care le iau cei carora le predai. Noi stam bine. Am primit o reclamatie pentru viteza de predare (desi avem de acoperit 6 ore in linie in fiecare saptamana si chiar nu inteleg cum putem preda repede o lectie in 6 ore), dar, in rest, totul e ok. Le oferim libertatea de a-si da examenele oricand, nu impunem un orar strict, si totusi treaba merge.
Inca un lucru merita menionat pentru ca e absolut remarcabil. Indraznesc sa spun ca s-ar aplica tuturor: daca vrei cu adevarat sa inveti ceva, ai motivatia si capacitatea intelectuala de a o face, lipseste doar faptul implinit, incearca sa predai cuiva acel lucru. Pregateste-te pentru toate intrebarile lui, documenteaza-ti toate curiozitatile, acopera toate golurile de informatie si cauta explicatii logice deciziilor pe care le luai prin eliminare sau dupa intuitie. Atunci vei invata si vei intelege cu adevarat. Ceea ce nu inteleg, totusi, este de ce pot spune despre atat de putini profesori (mai ales de liceu) ca stapanesc impecabil materia pe care o predau. Eu am predat o singura data, o singura materie, iar imbunatatirea a fost incredibila. De ce anii (uneori cu zecile) nu amplifica acest lucru? Da, poate ca de la o varsta intervine plictiseala. Dar oare cei plictisiti astfel isi umplu timpul cu altceva in afara predarii? Sau intr-un fel se resemneaza cu faptul ca au o scuza pentru monotonie, un serviciu la care nu pot renunta, dar pe langa care, parca nimic nu ar mai depinde de ei? Nu cumva plictiseala si sictirul pot scadea standardele atat de mult incat insasi lipsa lor denota un gest perfect corect si necesar, cand, de fapt, nu e nici macar un gest?
Imi dau cu parerea pentru ca timp de 13 ani (gradinitei nu-i reprosez nimic) am tot invatat de la altii si refuz sa accept ca un alt punct de vedere, o scurta prezenta in tabara "adversa" in cadrul artei de predare/invatare (unde a disparut aceasta arta?) m-ar putea schimba incat as ajunge la ignoranta pe care o incriminez. Sper sa nu fi zis prea multi pana acum, la varsta mea, acelasi lucru. Iar daca au zis si acum sunt printre cei pe care ii incriminez, inseamna ca n-au luptat indeajuns. Si daca am sa ajung si eu asa, macar ma simt multumit ca m-am incriminat acum, pentru ca la acel moment n-ar mai trebui sa mai dea cineva doi bani pe mine.
Am divagat. Ramane asa.