My Weblog

Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei

In primul rand vreau sa atrag atentia ca fiecare post din acest blog poate fi scris de unul dintre cei doi autori: de catre Andrei - “lord and master” al acestui blog atat de drag mie si de catre mine, o oarecare fata din Galati cu pseudonimul Caffe au lait. Posturile mele se diferentiaza de cele ale lui Andrei prin “semnatura” lor (fiecare post are in titlu mentiunea “Scrise de ea” si sub titlu se regaseste “Posted on October 2nd, 2006 in Diverse, Scrise de Ea by Caffe au lait” unde iarasi se poate vedea cine e autorul postului).

Azi am vrut sa fiu si harnicuta, dar nu prea mi-a iesit… Am pus ceasul la 7 si m-am sculat din pat la 7 jumate. Mi-am facut ordine in camera, m-am dus la baie si m-am trezit ca se facuse 8:30. Am renuntat sa mananc pentru ca in bucatarie se faceau sarmalute matinale (si eu stiu sa fac sarmale:)). Dupa multa foiala din casa (ca de obicei) am plecat pe la 8:55 din casa. Bineinteles, autobuzul era full si de-abia s-au inchis usile in spatele meu. Ca sa nu mai zic ca am mai coborat de 2-3 ori ca sa fac loc celorlalti sa treaca. Si am ajuns si la laboratorul de TPD (vezi postul precedent). Asistentul cel tinerel si dragutel ne-a anuntat ca o sa facem in Matlab, fapt ce m-a bucurat pentru ca am mai avut 2 cursuri in anul I la care am facut Matlab si deci stiu cu ce se mananca. Ne-a dat o foaie cu niste chestii introductive si dupa ce le-am facut pe alea am plecat (nu cred ca mai e nevoie sa zic ca eu si cu un coleg am plecat ultimii…). Si cum mai aveam o ora pana la cursul de Java ne-am dus pana la biblioteca la Universitate ca sa cautam o carte si sa-mi vizez permisul (2 ron m-a costat).

Cursul de Java de la 11:30 m-a dezamagit… Sala a fost neincapatoare pentru cele 4 grupe, iar profei i-au luat 30 de minute sa instaleze proiectorul! Si ne-a citit de pe proiector chestii introductive (caracteristicile Java (aici intra si diferentele dintre Java si C++), despre JVM, despre API, despre procesele de compilare si rulare). Am mai aflat ca o sa lucram cu JSE si nu cu JEE. Motivatia pentru aceasta alegere a fost cea obisnuita deja: “Ajunge pentru cat facem noi.”. Asa… nu care cumva sa ne largim orizontul! Fereasca sfantul! Ne-a aratat si un prim programel Java de tipul celui care afiseaza “Hello world!”. Programel pe care l-a compilat si executat in linie de comanda (sugerandu-ne sa facem si noi la fel - adica sa nu lucram intr-un mediu de programare integrat- pentru a intelege cum functioneaza). O alta sugestie a fost sa consultam mereu API

Ne-a avertizat din start ca lucrurile nu or sa fie simple… Examenul va consta dintr-o parte teoretica si una practica. Vom avea de facut si un proiect asa ca presupun ca va conta si acesta la nota finala. Am mai aflat ca de-abia de la jumatatea semestrului o sa facem ferestre, butoane, meniuri, frame-uri. Aaaa… la un moment dat a prezentat si 2 capturi din 2 medii de dezvoltare Java si am avut impresia ca multi dintre cei din sala vedeau pentru prima data ceva asemanator… Trist. Nici eu nu stiu prea multe dar macar am habar si am vazut cum arata asa ceva.

Deci am ajuns la concluzia ca si acest curs nu e asa cum “ar trebui” sa fie. E facut in dulcele stil clasic… citesti de pe proiector si gata! Chiar profa a marturisit ca 99% din ce zice ea se gaseste in suportul de curs. Eu ce sa-nteleg de aici?! Ca aportul ei e de 1%?!?

Cam asa arata o prima zi de facultate la Galati, Calculatoare.
Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei

Iata orarul meu:

(TPD) Tehnici de procesare a datelor
(ED) Electronica digitala si circuite de comutatie
(PCLJ) Programarea calculatoarelor (lmj. Java)
(EA) Electronica analogica
(PLDN) Proiectarea logica a dispozitivelor numerice
(SO) Sisteme de operare
(PLA) Programare in lmb de asamblare

Prima zi a fost asa cum de fapt presimteam ca o sa fie… Asistentul de la Java nu a venit la laboratorul de la 7:30 si deci m-am trezit degeaba la 6:30… Uf! Si m-am dezlipit asa de greu de patul meu caldut…

Asa se face ca pe la 8:00 am plecat spre Gradina Publica. Daca nu ar fi fost praful de la lucrarile care se efectuau in zona as putea chiar spune ca a fost frumoasa plimbarea. Bineinteles, nu m-am plimbat singura ci cu “fetele mele”, o colega de la cealalta grupa de calculatoare si sora ei (anul II la ASE). Pe drum m-am intalnit cu proaspat maritata colega a mea (”Casa de piatra!”) care a facut pasul cel mare cu un student la teologie. Dupa ce am interogat-o despre toate cele, ne-am despartit doar ca sa ne vedem la 9:30 cand incepea urmatoarea ora. Am ales intr-un final o banca cu vedere la soare si am vorbit vrute si nevrute.

La 9:15 eram iar in corpul D (”la Mecanica”) in asteptarea “Tehnicilor de procesare a datelor”. Proful (are 4 fete) vorbeste destul de incet si prezinta de pe proiector. Nu ca s-ar vedea mare lucru… Dar nici asta nu conteaza pentru ca exista un suport de curs (pe care ni l-a si dat). Prezenta nu e obligatorie, spaga nici atat (deoarece citez: “la usa mea nu o sa vedeti studenti”) iar notiunile prezentate vor fi mai mult descriptive. Inginerul nu trebuie sa stea doar la birou, trebuie sa faca si munca practica, trebuie sa admiram pe cei care si-au facut vile si au Mertan datorita muncii lor… Am apreciat sinceritatea si faptul ca respecta pauzele.

A prezentat ceva numit (cred) DSP care era un fel de chestie care putea sa memoreze aproximativ 250 de cuvinte, cuvinte care ii erau dictate de catre cineva (un student a dictat 4 cuvinte alese de “boborul” din sala). Si dispozitivul respectiv le-a memorat si dupa aia la repetarea unuia din cuvinte, o voce feminina spunea numarul cuvantului. Faza distractiva a fost cand a memorat cuvantul masina si i-a cerut si modelul la care studentul a zis Logan…

Urmatorul curs, “Electonica digitala si circuite de comutatie” am inteles ca e nou infiintat si e in stransa legatura cu “Procesarea logica a dispozitivelor numerice” (de aceea le facem cu acelasi prof). Surpriza la aceste 2 cursuri a intervenit in modul de notare. La primul curs colocviul va conta 20% (va fi oral) si examenul 80% care va fi… ORAL! Lucru nemaintalnit de foarte mult timp la noi! Proful si-a justificat doleanta: “Ajung multi la examenul de licenta si nu stiu sa vorbeasca in fata unei comisii…” Asa ca dragul de el ne ajuta…

PLDN beneficiaza si de laborator si de un fel de seminar la care vom avea un proiect. Nota:20% colocviu+20% proiect+60% examen scris. De precizat ca la PLDN vom face algoritmi iar la ED o sa vorbim de lucruri sfinte pentru unii (si aici ma numar si eu)…

Si cum cealalta semigrupa avea laboratorul de Java la 13:30 m-am dus si eu in speranta ca poate, poate o sa se faca! Dar nu!

Si am ajuns pana la “Trei Star” foarte comod cu taxiul si m-am dus cu inca o prietena (Adriana) la Elena (o prietena maritata si insarcinata). Si ne-am pupat, am vorbit, ne-am mai incins, ne-am tachinat, ne-am pupat si ne-am despartit fericite.

Si am ajuns acasa si-a-nceput sa ma doara capul! Lucru curios pentru ca aproape niciodata nu ma doare capul…

Prima zi a fost si n-a fost… Ar fi trebuit sa avem doua cursuri, primul la Programare Orientata Obiect (cred ca trebuia un “pe” sau o liniuta pe acolo, pe undeva…) si celalalt la Teoria Sistemelor.

Pana la urma, s-a dovedit ca toata vremea frumoasa de dimineata, si trezitul in liniste si pace de dinainte de a suna ceasul, au fost doar pentru a ma face sa ma simt bine si sa ma duc cu tragere de inima la facultate, pentru ca energia de care debordam nu mi-a folosit decat la dus… si la intors. Primul curs il asteptam cu nerabdare, desi profesorul nu a prea primit bile albe de la precedentii sai studenti. Am ajuns in sala dupa dansul, si primul lucru pe care l-am auzit spunand a fost faptul ca se mira de cat de multi suntem prezenti. Ceea ce, cu putina vedere in perspectiva, explica natura atitudinii celor mai versati. A vorbit o ora despre o multime de lucruri si despre nimic, practic singurul lucru pe care il puteai afla e de la ce vine JEE, daca nu stiai deja. Apoi, a spus (in gluma?) ca ne mai tine doar o ora (din 3). In final, nu a vorbit serios. A plecat dupa prima ora si dus a fost.

Ca impresie generala, nu pot sa apreciez decat aparenta buna intentie pe care o are. Pe de alta parte, ar fi trebuit sa isi dea seama ca daca o ora nu ajunge pentru o impresie buna, poate 3 ar fi ajuns. Alt aspect deranjant a fost faptul ca nu a reusit, decat dupa multe scuze si motivari, sa argumenteze de ce nu se face C# in loc de Java: pentru ca ii e greu sa faca o schimbare in curs. Ok, C# e de prin 2000 si din 2001 sunt mormane de carti publicate. De fapt nu m-a deranjat ca nu vrea sa schimbe ceva, ci ca s-a eschivat. In rest, aspectul matusalemic al cursurilor e ceva obisnuit la noi. Chiar la fizica ni se spusese ca avem un curs cu “parfum istoric”, de pe la 1800. Cu scuzele de rigoare, lumea era cam imputzita pe vremea aia, si asta se stie.

Dupa o bere (ieftina…) in Piranha, am asteptat cursul de Teoria Sistemelor de la care nu ma asteptam mai mult decat de la primul curs de Java: sa ne scrie un “hello world” si, respectiv, sa stiu si eu despre ce sisteme este si va fi vorba. Profesorul nu a venit, i-am acordat mai mult decat un sfert academic pentru ca noi inca nu ne simteam intr-un mediu de invatamant “superior” (cui?) si am plecat cu inima impacata si portile deschise. As fi apreciat daca trimitea pe cineva sa ne anunte macar ca stam degeaba.

Tot azi s-au desfasurat si “festivitatile” (ce e asa festiv???) de deschidere a anului universitar, dar numai pentru anul intai, atat la Automatica, cat si la Calculatoare. Initial as fi vrut sa ajung la ele, ca sa primesc acele laude de sine cu acel ton care te face sa iubesti pe cei care conduc aceasta facultate nu pentru ce au facut, ci pentru ce au de gand sa faca si sa nu mai sper, ca anul trecut, ca voi prinde ceva dintre oportunitatile si avantajele acestei facultati care n-a reusit sa ridice universitatea in primele 500 ale lumii. Nu am ajuns pentru ca mi-am verificat “agenda” inainte de a afla de natura de prelungire a vacantei, a zilei de azi. Totusi, e de apreciat ca la aceste deschideri de an, niste oameni cu ceva influenta vorbesc despre ceea ce ar vrea sa fie aceasta facultate si e laudabil ca au idei constructive, sau, cel putin, au calatorit destul de mult pentru a fi invatat pana acum de la altii. Pe de alta parte, nu e laudabil, pentru ca aceleasi lucruri ni le dorim si noi si, deci, ei nu fac decat sa ne demonstreze ca daca noi nu putem sa le schimbam… ei bine, nici ei nu pot.

A, si stiu ca e o problema cu locul neincapator pentru atatea sute de studenti, dar poate se va gasi intr-un an o solutie pentru a nu mai discrimina Automatica de Calculatoare, si a face o singura deschidere de an, pentru toti. Pentru ca lumea vorbeste si nu blameaza pe cel care a ales sala.

Post melancolic.

Azi e o zi frumoasa, cu soare, fara balti si, poate mai important, inca e weekend. Am vazut copii mici cum adunau castanele cazute din simpla placere de a le aduna si mi-am amintit cand si eu faceam acelasi lucru, si, probabil ii innebuneam pe bunicii mei cand se strangeau atatea castane incat le tineam intr-un sac. Sau poate ca nu era sac, era doar o sacosa mare, dar si eu eram mic… eventual, mai mic decat sacosa

Eram la Suceava pe atunci si castane se gaseau din belsug. De fapt, de cand sunt in Bucuresti imi dau seama ca nu am mai vazut de foarte mult timp castane pe jos. Probabil pentru ca nu au din ce sa cada. Nu facam nimic cu ele. Nici macar nu ma puteam juca in vreun fel. Nu ma invatase nimeni sa arunc cu ele dupa oameni sau animale, dar le strangeam din simpla placere de a le vedea acolo, un fel de rod al muncii mele. De fapt, cred ca imi placea mai mult sa le strang decat sa le am, ca in zicala “the chase is better than the catch”. Imi placea pentru ca stateam afara, pentru ca le alegeam eu, le cautam eu si ma bucuram cand gaseam tot mai frumoase. Poate ca era si un fel de competitie intre copiii de aceeasi varsta, de langa blocul meu, dar nu imi amintesc lucrurile astfel si nici nu cred ca le vedeam asa atunci. Iar cand se stricau, se aruncau, nu de catre mine, caci nu m-ar fi lasat inima, dar nu ma suparam.

Si, probabil, fara sa stiu, ma bucuram de acele zile de toamna, cand grijile nu existau. Si, desi nu stiam ca nu existau, eram fericit. Poate ca as fi fost si mai fericit (si mai egoist) daca eram constient de asta pe atunci. Pe atunci asteptam cu drag sa inceapa gradinita si cu emotie sa ajung acolo, chiar inainte de a fi calcat vreodata prin ea. Pana la urma s-a dovedit a fi singura institutie de invatamant care a oferit exact ce trebuia sa ofere.

Mi-am dat seama ca nu stiu cum se spune la castana in engleza: chestnut. Si apoi mi-am dat seama ca, de fapt, stiam