My Weblog

… nimic, doar tot mai mult frig.

Nu mi-a placut niciodata iarna, decat in descrieri si in compunerile despre (vacanta de) iarna. Sau in pozele, care starneau doar un singur simt, din cartile pentru copiii, sau in manualele din scoala primara (intr-un fel, totuna sunt). De fapt, nu mi-a placut niciodata nu pentru ca vremea sau peisajul, de obicei mohorat, mi-ar provoca neaparat o anumita stare de spirit, ci pentru ca sunt nevoit sa imi duc viata, in acelasi ritm ca si pana atunci, dar in conditii mai grele. Pierd mai mult timp pentru fiecare lucru, mai multa energie si mai mult efort pentru lucruri de rutina. Iar toate acestea ma afecteaza pentru ca, fiind nevoit sa imi pastrez ritmul, nu pot sa nu ma gandesc la lucrurile de rutina, sa evit ceea ce mi se pare dificil, sa lenevesc… nu ma pot adapta frigului pentru ca nu mi se permite.

Nu-mi place pentru ca nu par sa fiu facut pentru frig… imi place sa “ard” la soare, oricat de cald ar fi, iar frigul il simt intotdeauna amplificat, disconfortul fizic resimtindu-l si in temperament. Nu-mi plac diminetile, cand niciun loc nu e mai cald decat cel din pat, cand dusul e infiorator, doar la gandul de a astepta apa sa se incalzeasca si, uneori, in mod zadarnic, pentru ca e prea devreme, iar locatarii probabil nu prea folosesc apa calda dimineata. Nu-mi place senzatia de a ma izbi frigul de afara, pe care il resimt fara sa ma fi adaptat, dupa ce am iesit din casa (parter…), dar, cel putin, metroul este intotdeauna cald, la fel si senzatia de a nu-mi putea incalzi mainile indeajuns, pentru ca nu pot sa le bag nicaieri mai adanc de buzunare, poate doar in mine insumi… degetele reci care cand imi ating fatza calda, par ca nu sunt ale mele… inspaimantatoarea senzatie de a realiza ca nici macar nu le mai poti face sa te doara…

Nici vizual, iarna nu e cea pe care invatam sa o iubim in scoala primara… In orasele noastre, zapada e alba doar dupa ce a fost “produsa”, dupa care incepi sa-ti dai seama ce e chestia pe care calcai si credeai ca e doar asfalt, uniform. Ajungi sa nu te mai poti juca decat cu zapada de pe masinile abandonate, care se innegreste si ea, intr-un final, de la poluare. Drumul de dimineata, oriunde ar duce el, te poarta printr-o natura gri, care acum pare si mai gri in contrast cu zapada, sau si mai gri din cauza ca totul e gri, daca nu e zapada. Cainii sunt mai violenti, cersetorii mai insistenti, soferii mai nervosi, oamenii mai egoisti. Ti se pare ca asisti la introducerea unui film, care prezinta o situatie plina de nevoi si nemultumiri, si ai tendinta sa crezi ca exista o continuare care va termina monotonia si iritarea, iar lumea va reveni la o stare de multumire, pe care ar fi trebuit sa o aiba inainte. Dar nu e astfel, desi pare sa dea in continuare aceasta impresie, doar pentru ca totul pare prea deranjant ca sa poata fi astfel in mod normal. Ma bazez pe faptul ca ne-am obisnuit sa caracaterizam situatii comparativ, in loc sa le evaluam critic, dupa criteriile noastre.

Pentru mine, iarna inca mai inseamna drumurile de dimineata, devreme, spre liceu, unul dintre putinele locuri in care mi-as fi dorit sa fiu la acea ora, cu acele obligatii; imi aminteste de intunericul de afara, care ma facea sa mi se para ca e anormal sa mi se ceara sa gandesc la o ora cand inca ma “intretineam” cu lumina artificiala.

Astazi mi-am dat seama ca mi-as dori sa am o masina, ca sa ma simt oriunde aproape ca acasa, sa ma simt ca acasa chiar si in drum spre casa, chiar daca ar fi traficul greoi, pentru ca nu m-as enerva niciodata. Pentru ca stiu ce inseamna sa mergi pe jos, aparandu-te de ploaie cu mapa si cursul de programare…

Am iesit acum cateva ore la o mica plimbare prin Bucuresti, cu cateva probleme in minte pe care aveam nevoie sa le rezolv, dar nu le-am rezolvat. Asa ca am continuat intr-o plimbare cu un semi-scop, cu parere de rau ca nu mi-am sunat cativa cunoscuti din preajma, sa iesim la o vorba goala si un pahar plin.

Ieri credeam ca stiu ce m-a facut sa imi placa iesirea, chiar si inainte de geek-meeting si, pe deasupra, mai eram si increzator. Astazi, increderea in propriile pareri a palit putin si nu se datoreaza in mod special unor evenimente de mare amploare. Sunt multe si marunte si am avut nefericitul prilej de a fi prezent la atat de multe, cand, in mod, normal, stiu sa ma feresc de ceea ce m-ar putea afecta. Si nu ma refer doar din punct de vedere fizic, ci si la acel nivel la care ajung sa scriu pe blog un entry ceva mai dramatic, cam ca acesta. In fine, nu are rost sa enumar evenimente din simplul motiv ca a face reclama la ceva rau nu are cum sa aduca nimic bun.

Am ajuns, intr-un final, in zona pietei constitutiei, unde se tinea concertul de protest impotriva unei legi ce urmeaza a fi votata de Parlament, cu referire la cenzura elementelor de defaimare… de fapt, mai bine cititi direct din textul legii:

“in Romania sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de defaimare si invrajbire religioasa, precum si ofensa publica adusa simbolurilor religioase.”

Sa la luam putin pe rand. Mai intai, recunosc ca nu am stat decat vreo 20 de minute, ca sa aud ce au de zis, de cantat si sa studiez putin oamenii de pe acolo, eventual ce si cum vorbesc intre ei, si facand vreo 2 poze, ca dovada. Pentru ceea ce am sa afirm, am sa aduc argumente, deci daca voi deranja pe cineva si va vrea sa vina cu contra-afirmatii, rog sa vina si cu contraargumente. Termenul de protest ar putea fi considerat gresit ales, nu din cauza ca nu s-a aruncat cu sticle (cel putin nu in zona mea) sau nu s-a incaierat nimeni vizibil cu cei de la jandarmerie, ci din cauza ca participantii la protest, cei care ar fi trebuit sa vina infometati si sa plece indoctrinati, erau incredibil de pasivi. Cei mai multi care venisera nici nu stiau despre ce e vorba (sincer, nici eu nu stiam exact inainte de a ajunge acolo dar am vrut sa vad daca in 10 minute reusesc sa imi dau seama…n-a fost chiar asa), se asteptau la un concert rock, multi erau deranjati de discursurile lamentabile dintre melodii si majoritatea aveau pe fatza o expresie de parca venisera sa se uite la o bataie (“ce fac aia acolo?”). In rest, publicul se bucura cum putea de muzica: erau cativa in fatza scenei care regretau ca nu pot sa lesine la comanda, ca la Michael Jackson, iar restul stateau ceva mai departe, in bisericute, la taifas, nederanjati si neimpresionati de ce se intampla pe scena.

De pe scena, insa, am inteles la un moment dat la ce asistam. S-ar parea ca rock-ul din Romania este extrem de jignit pentru ingradirea libertatii de exprimare. Asemanau noul “regim” cu comunismul (“the new communism” scris pe scena), se dadeau tricouri cu secera si ciocanul si se faceau “strigari” la care publicul trebuia sa fie de acord cu scena sau, sa ridice degetul mijlociu spre Parlament, dupa caz. Se striga ca rockerii ar trebui sa se simta jigniti pentru faptul ca nu li se mai aplica democratia; se argumenta absurditatea celor de la conducere prin faptul ca ii considera pe toti satanisti (daca se interzic crucile intoarse si acolo nu era nici un satanist, nu inteleg pe cine au mai deranjat). De asemenea, mare durere era in sufletul organizatorilor faptul ca li s-a interzis sa consume bere in (auzi dom’le argument!) acelasi loc in care se tine festivalul berii. De asemenea, au fost atat de renegati incat nici macar jandarmeria nu a vrut sa vina sa pastreze ordinea. In plus, cei de pe scena tineau sa avertizeze impotriva pericolului de a se infiltra in public raufacatori cu interese politice, care sa boicoteze adunarea. Adevarul e ca lumea avea bere. Si nu adusa in buzunar, ci sticle de 2.5 litri (stim cu totii acele marci selecte care se vand la PET de 2.5 …), si jandarmii erau la locul lor, patruland prin multimea mofluza, politia dirija circulatia, iar pompierii erau si ei pe pozitii. Astfel ca mi s-au parut de-a dreptul stupide argumentele care ar fi trebuit sa ne trezeasca la realitate. Si e cu atat mai jalnic sa ajungi sa minti pe fatza publicul cand scopul unui astfel de concert era sa ii convinga pe toti ca trebuie sa ia atitudine. A propos, daca erau toti intr-un gand nici n-ar mai fi fost nevoie de un astfel de concert (despre care cativa din public spuneau “asta nu e concert”), asa ca singurul scop logic pe care-l gasesc este de a instiga acolo unde nu exista un motiv. Ceva de genul: “nu stii cum sa faci galagie si sa enervezi niste autoritati? hai la noi sa-ti dam motive!” ceea ce de la niste oameni cu capul pe umeri ca ei nu m-as fi asteptat. Pentru ca de la niste oameni care stiu sa ia atitudine ma astept sa si-o si suporte cumva.

Ce m-a deranjat a fost forma stupida. Vrei sa arati ca nu esti de acord cu ceva, foarte bine, ai dreptul acesta (sustinut si de jandarmerie, chiar daca nu vrei sa crezi…), dar sa crezi ca cea mai buna metoda pentru a schimba ceva e a irita si mai mult pe cei care te-au acuzat? Chiar credea cineva ca stau parlamentarii (sambata seara, hah!) la geamurile Parlamentului, uitandu-se la o multime pleostita, si gandindu-se ca trebuie sa faca ceva? Si, sincer sa fiu, nu am vazut decat manifestari grosolane, de genul celor care vor fi mai apoi temele unor noi acuze, poate. Proababil ca jumatate din populatia Romaniei nu e de acord cu felul in care se conduce tara (includ in cealalta jumatate si o mare parte de ignoranti) si, in consecinta, unii incearca sa schimbe conducerea iar altii se consoleaza, bucurandu-se ca nu e mai rau. Si tot nu se schimba nimic. Iar sa crezi ca un concert rock, facut in spiritul “eu am dreptate…. de aia!!!”, si niste injurii adresate unei cladiri care tot de neclintit e si daca e populata, ar putea schimba ceva, mi se pare de-a dreptul idiotenie.

Daca eram rocker si as fi fost afectat de aceasta lege (care, la urma urmei, nu acuza cine stie ce aberatii) ar fi trebuit sa imi pun intrebarea daca nu cumva ar trebui sa ma aliniez cu societatea, cel putin pana la nivelul la care nu sunt contra legii. Daca eram de partea legii si m-as fi uitat printr-un geam al cladirii Parlamentului, nu as fi vazut decat un motiv in plus pentru legea aceasta. Sau, poate, as fi vazut si un articol in plus, convins fiind ca “o merita”. Dar, dupa cum sunt de partea logicii, am vazut ceva gresit exact din aceasta perspectiva.

PS: Auzisem din zbor, de la intalnirea de ieri, ca ar veni Phoenix si Taxi, dar nu m-am nimerit in acele momente. Am nimerit in timp ce canta Luna Amara, pe care nu i-am mai auzit niciodata in concert si poate de asta nu stiam la ce sa ma astept, dar au cantat ingrozitor de fals.

PPS: Atat in prima parte cat si in a doua, am explicat ce inseamna “praful din noi”. A fost un entry prea pragmatic pentru un titlu evident.

Conform voturilor de pe IMDB, am vazut peste 350 de filme. Dar mai rar mi-a fost dat sa vad asa ceva.
Sa vedem si produsul finit, in 2007. Pana atunci, cred ca acesta este unul dintre cele mai bune trailere pe care le-am intalnit vreodata.

http://www.apple.com/trailers/wb/300/trailer1/large.html

Desi inainte de a ne intalni am aflat ca Firefox ne-a tras o mica tzeapa, si, anume, desi am avut una dintre cele mai mari adunari din lume (!), cel putin cu numele, inregistrat pe site, nu ne-am ales decat cu 8 tricouri. Din partea Firefox. Din partea noastra, insa, ne-am ales cu noi prieteni, oameni cu aceleasi interese, carora nu le pasa de ce se aduna, atata timp cat se simt bine.

Ne-am asteptat sa fim foarte multi, prea multi, poate, pentru a mai fi interesant si a nu parea ca s-au adunat o multime de oameni si nu stiu ce sa faca. Dar, dupa ce nu au venit cei care nu erau in Bucuresti, dupa ce nu au venit cei care nu aveau oricum de gand sa vina, dupa ce au ramas acasa cei care au aflat ca nu se dau tricouri pentru toti (no offence, sunt doar statistici, stiu ca si unii dintre acestia citesc acum), dupa ce au plecat cei care au venit si au vazut ca nimeni nu pare sa stie ce sa faca, am ramas aproximativ 30 de oameni, si ne-am dus “la motoare*” ca sa stam si sa vorbim, ca la un foc de tabara, sa radem, sa ne jucam fiecare cu gadgets-urile altuia, sa mai impartasim din experienta de munca, de timp liber, de facultate, sa spunem glume si sa bem din putinele ce le mai avea barul intr-o seara de vineri. Chiar, de ce vineri seara nu sunt aglomerate cluburile?

Mi-a placut sa-i cunosc pe acei oameni, pentru ca erau toti foarte destepti, mi-a placut ca au venit binevoitori si glumeti, mi-a placut ca am avut despre ce vorbi, mi-a placut ca organizatorii au fost oameni simpatici si saritori, mi-a placut ca eram pe aceeasi lungime de unda si ca ne-am apreciat unii pe altii. Mi-a mai placut sa ma simt bine in mijlocul unor oameni ale caror nume nu le putusem retine in totalitate, mi-a placut ca nu s-a simtit nimeni stingher, mi-a placut ca am facut o poza cu un Stewie (Family Guy) desenat pe un perete

Am facut si o plimbare prin centru inainte de ma duce la reuniune, pentru ca nu mai vazusem demult Bucurestiul complet by night in acea zona si aproape ca mi-a placut. Si ma bucur ca mi-a placut, pentru ca data viitoare poate fi mai rau.

Si mi-a mai placut ca am lasat o foaie cu sigla Firefox sub o piatra, la fantana din piata Universitatii. Nu cred sa mai existe undeva, in lume, o sigla Firefox sub o piatra. Poate aparem si la Resursa de Fun cu asa ceva…

Sa speram ca ne mai vedem candva, si data viitoare. Iata ca, pana la urma, meritul Firefox a fost ca a adunat niste oameni care aveau acel nu-stiu-ce in comun, care, altfel, s-ar fi gasit cu greu si poate n-ar fi avut ce discuta prin Internet… poate nici prin browsere, chiar (sic!). Sa ne vedem cu bine si data viitoare, si poate ca la Firefox3, Mozilla va fi aflat de mareata noastra realizare de a aduna atatia oameni pentru 2.0 si ne va trimite banii pentru o seara la restaurantul de la Intercontinental

* pentru cei care nu stiu, se spune “la motoare” din cauza ca, initial, mesele de acolo erau sustinute de motoare industriale scoase din uz; acum nu mai sunt (probabil le-au pus in uz la Poli…)

De pe E-utile am aflat urmatoarele:

Party Firefox, vineri, 27 oct, Piata Universitatii, ora 20.00

In detaliu, vom primi:

Parties with 20 or so registered guests will receive free Firefox 2.0 T-shirts. Parties with approximately 50 guests will receive larger gifts such as bags, hats, and umbrellas, and parties with hundreds of guests will get all of the stuff, plus a “guest appearance” by a Mozilla developer.

Pentru inscrierea la party, mergeti la acest link. Dupa inregistrare, puteti sa mai aflati detalii direct de pe www.firefoxparty.com

Suntem deja 20, putem fi 50

Later edit:
Promovati si voi, anuntati, sa speram ca iese ceva interesant, frumos si productiv

Later-later edit:
NU, nu eu organizez asta! Sunt si eu participant ca oricare altul!

6 ani, doar 22 de zile fara poza.

Cum o fi sa-ti vezi viata trecand prin fatza ochilor?

Desi am fost invatat sa nu incep cu un citat, incep cu unul pentru ca e totodata si o concluzie (alta greseala…):

“[…] Forma de invatamant pe care Politehnica Bucuresti o promoveaza este aceea la zi, cu frecventa. In al doilea rand, invatamantul tehnic este un invatamant greu, dificil, iar la curs profesorul iti spune mai mult decat scrie in carte, iti povesteste si din experienta proprie. Si atunci este un plus de valoare, iar studentul invata mai mult. Deocamdata, am hotarat ca acest sistem sa se aplice un an, experimental, fara sanctiuni, ca o modalitate de a inregistra frecventa si pentru a analiza aspectele bune si mai putin bune. E posibil ca, la sfarsit, sa ne dam seama ca e gresit, dar e posibil si ca studentii sa se convinga ca e pentru buna lor pregatire profesionala. Nu am facut acest lucru impotriva studentilor, ci pentru cresterea calitatii in invatamant. “60% din cei mai buni studenti, de la Electrotehnica si Calculatoare, din anul II, lucreaza. Or, sa muncesti 8 ore cand esti student e prea mult. Ceea ce invata la serviciu este extraordinar de limitat, desi angajatorul, care urmareste profit, ii spune ca el acolo face scoala. Te intrebi ce va face studentul cu cariera”.

Citatul apartinei rectoritzei noastre si dateaza de ceva vreme, de cand s-a luat hotararea ca studentii si-au cam dat seama prea de tot cat de mult ii ajuta facultatea si au inceput sa chiuleasca. De fapt, probabil au trecut vreo 12 ani de la inceputul chiulului in masa pana la concluzia aceasta.

In orice caz, s-a tras concluzia ca studentii nu prea vin la cursuri si s-a cautat o solutie pentru aceasta. Perfect normal si logic. Ceea ce altcineva, care ar vrea cu adevarat sa rezolve o astfel de problema nu a mai gandit, este sa isi puna intrebarea de ce nu mai vin studentii la cursuri?. Dar, dupa cum se intampla de cele mai multe ori, autoritatea decide in numele ei si pentru ca e autoritate. Daca exista o problema, se gaseste sursa problemei, e imposibil sa existe un lant de probleme, e imposibil sa existe undeva un peste al carui cap sa se fi imputzit demult. Inca se spune de prea multe ori “trebuie” si se raspunde de prea putine ori la “de ce”: Suntem invatamant de zi, si studentii trebuie sa fie prezenti la cursuri, avem profesori, nu conteaza cat de competenti, ca doar suntem o institutie competenta, asa ca trebuie ca toti studentii sa vrea sa participe la acele cursuri. Care e problema studentilor? N-au sali destule? Arata ca dupa razboi? N-au bani si trebuie sa munceasca? Nu invata lucruri de actualitate? Niciodata nu veti prinde “autoritatea” pe picior gresit, fara raspuns la aceste intrebari. Chiar daca penibile, cel putin te vor face sa nu fi vrut sa pui astfel de intrebari, pentru ca, la un anumit nivel, ajungi sa nu te mai bucuri de faptul ca ai dreptate, ci sa te resemnezi ca degeaba ai dreptate, pentru ca nu ai autoritate.

Am vazut azi si “catalogul”, arma suprema tinuta de seful de grupa. Sef, care se alege in ordinea mediilor, desi s-a demonstrat in repetate randuri ca de la o anumita nota in sus, exista o proportionalitate inversa fata de note si prezenta la facultate. Prea multi profesori iau de buna lozinca despre facultatea care iti da o directie, dar sutul in *** trebuie sa ti-l dai singur… N-are rost sa spun cat de prost gandit si tiparit este, dar are rost sa spun ca anul acesta vor sa faca doar o simulare, sa vada cam cati studenti vin in mod normal la facultate (ar putea sa deschida usile pe la cursuri si sa numere… nu ar lua mai mult de 5 secunde sa numeri pana la 20), astfel ca atat utilitatea catalogului cat si insasi motivatia sefului de grupa sunt la pamant. In teorie, profesorii nu au voie sa tina cont la notare, de prezenta din acest catalog, dar in practica ei isi fac singuri prezenta. Si, ca intotdeauna, nu o fac pentru a binecuvanta pe cei care sunt prezenti, ci pe a avea pe cine astepta cu streangul in sesiune. In liceu eram ascultat ca sa vada ce nu stiu; aici e ceva mai diplomatic si cu efecte mai de durata. Bineinteles, ca ar trebui pornita o adevarata masinarie (sau industrie, cand ajung sa se produca… ) a prezentelor si, ca majoritatea lucrurilor made in Romania, ori ne facem ca le facem bine, ori ne facem ca le facem, punct.

Parerea de rau pe care o am este in faptul ca inca suntem vazuti ca niste turme, care nu au de ce sa gandeasca mai bine decat cei care cred aceasta, care inca nu stiu ce vor de la viata, carora li se confunda dorintele cu mofturile. Despre cei care au venit cu ideile, nu am multe de spus pentru ca nici nu ma asteptam de la mare lucru din partea lor. In general, eram obisnuit sa zica si sa nu faca, dar cu toate acestea, sansa de a zice si de a face prost, era pe cat de mare, pe atat de neasteptata.

Si cand te gandesti ca noi suntem acuzati de orizont ingust, prin faptul ca ne complacem limitarilor unui job. Cu totii uita faptul ca noi am venit voit la aceasta facultate si ceea ce se intampla acum se cheama plecare, tot voita. De ce n-au pus intrebarea de ce venim la facultate? De ce nu si-au facut atunci o problema din a investiga calitatea deciziilor pe care le luam? Eram mai maturi cand am terminat liceul decat am ajuns acum, dupa 1,2,3… ani de facultate? Atunci stiam ce vrem si acum nu mai stim? Pe scurt, daca nu venim la facultate, inseamna ca nu credem ca merita. Si nu e o idee preconceputa… chiar ii dam infinite sanse si avem asteptari din ce in ce mai decente, pana cand nu mai sunt deloc asteptari.

Un student poate sa vada departe in viitor pentru ca e obisnuit sa se gandeasca numai la el. Si, da, asta vrea, sa obtina un job bun. Dar faptul ca el alege ca drumul spre un job bun care trece printr-un job prost, mai degraba decat unul care trece printr-o facultate “mare si tare” nu pune nimeni pe ganduri? Daca ar fi cazuri izolate, ar merge, probabil ca nici nu le-ar pasa celor din conducere. Dar, pentru ei, problema cea mare e undeva atat de jos incat nici nu se mai vede din cupola rectoratului. Sau, cel putin, nu e prea mare efortul de a nu te uita la ea.

…pardon, pe linie… ONLINE, adica.

Mai exact, intreaga opera a lui Charles Darwin, toate lucrarile lui, sunt in curs de publicare pe Internet si vor fi disponibile in totalitate pana in 2009. Momentan sunt publicate in jur de 50000 de pagini de text si 40000 de fotografii. Da, stiu ca masurarea textului in pagini nu e deloc profesionista, dar daca tinem cont ca Darwin n-a scris pe calculator, ci pe foi, cu font constant… e totusi ceva.

Din Originea speciilor:

“It may be said that natural selection is daily and hourly scrutinising, throughout the world, every variation, even the slightest; rejecting that which is bad, preserving and adding up all that is good; silently and insensibly working’.”

Situl se afla aici : http://darwin-online.org.uk/ sau pe poza.

Oricat de mult am injura noi printre dinti materiile umaniste care ne sunt bagate pe gat dupa ce ne sunt aratate ca optionale, tot aveam o oarecare curiozitate de a vedea macar despre ce e vorba. Pe de alta parte, data tot nu aveam de ales si tot ar fi trebuit sa iau taurul de coarne intr-un final, nu mi-ar fi ramas decat sa “embrace the inevitable“.

Cursul de filosofie cognitivista a pus, insa, capac la toate si capat tuturor marilor sperante… Nu e un semn deloc bun cand se ajunge ca, din perspectiva unui student, sa privesti un profesor cu mila si sa nu poti face nimic in directia aceasta. Si nici profesorul nu urmeaza o directie buna atunci cand e constient de problemele pe care le are in contextul facultatii la care preda si totusi insista in aceeasi maniera lipsita de rezultate, parca, intr-un mod absurd si intr-o tendinta de a se complace situatiei.

Problemele, insa, sunt mai mult decat evidente… atat de evidente incat ajung sa nu te lase sa urmaresti cursul nici daca ai vrea. Pe langa faptul ca nervii nostri sunt intinsi prin simplul “aspect” al cursului, dintr-o sala infecta, inghesuiti, cu cele 5 grupe intr-un spatiu de una, rezultatul metodei de predare este ca, in timpul cursului, se alearga prin sala, se arunca avioane si mototoale de hartie si e o galagie infernala. De ce? Sa dam vina pe noi pentru ca suntem, intr-adevar, responsabili pentru situatia aceasta? Sau sa ne gandim ca, cel putin eu, nu am mai vazut o astfel de scena din gimnaziu, sau, cel mult din clasa a 9-a? Ce se intampla si unde? Suntem totusi niste oameni de 20 de ani, pe care nu e atat de greu sa ii tii in frau; deja suntem la un nivel la care stim sa ne orientam singuri si nu avem nevoie decat de o idee cu potential pentru a ne trezi interesul… deja am renuntat demult la a mai astepta ceva pe tava, multumita invatamantului insuficient calitativ. Dar daca se ajunge la asa ceva, cu incuviintarea tacita a profesorului, despre al carui curs nimeni nu considera ca merita atentie si nimeni nu considera ca ar trebui sa ascunda acest lucru, poate ca ar trebui sa recurgem la acel abuz pe care ni-l permitem sa-l facem legat de responsabilitate impartita pentru calitatea unui curs, dintre studenti si profesori.

Sa dispretuiesti fatis munca altuia e un gest condamnabil la o varsta mai mica, in institutii de invatamant unde nu se poate face comparatie intre nivelul de experienta si felul de percepere a muncii ale membrilor. Cand se intampla totusi asa ceva acolo unde nu te astepti, iti pui intrebarea de ce se intampla, pentru ca nu te-a surprins degeaba.

Cred pe toti ca au obligatii de indeplinit. Noi venim pentru cunostinte si prezente, desi cunostinte nu am reusit sa extrag niciodata de la un astfel de curs. Profesorii isi fac datoria, urmand o programa mai mult sau mai putin prestabilita (ajung treptat la concluzia ca odata cu experienta [sau odata cu altele…] se castiga si dreptul la o amprenta tot mai mare asupra programei) si nu exclud si faptul ca pot ajunge si ei sa isi urasca munca pe care o depun sau nivelul la care trebuie sa o execute. Cu toate acestea, o pasiune trebuie sa existe, pentru ca nu oricine ajunge profesor aici, si lipsa acelui interes pe care ar fi trebuit sa il furnizeze acea pasiune, este ceea ce nu inteleg. Am cunoscut destui profesori, chiar si pana sa ajung la facultate, care abia asteptau sa termine materia pe care erau obligati sa o predea, ca sa ajunga sa poata vorbi despre ceea ce consideram in mod unanim ca fiind “lucruri interesante”. Acolo era pasiune. Poate ca pentru unii este o pasiune si a-si indeplini indatoririle ca la carte si ii respect in egala masura si pe acestia, pentru ca stiu sa isi faca treaba bine, conform unei laturi a temperamentului lor. Insa, chiar si la carte se spun mai multe decat sunt ei obligati sa ne predea. Mai ales in cartea de pedagogie.

Am mai spus si ma repet, ca as intra in pamant sa imi vad munca batjocorita. Nu, nu m-as razbuna, as intra in pamant pentru ca as sti ca am esuat in a obtine ceea ce altii au reusit fara forta, fara fetze incruntate, fara a se baza pe consecintele incalcarii unor reguli; au reusit sa castige respectul. Da, sa stiti ca noi, studentii, am vrea sa respectam din tot sufletul pe toti profesorii nostri, pentru ca sunt niste oameni merituosi, fiecare dupa puterea noastra (asa cum suntem si noi), dar nu cred ca putem oferi acesta cuiva care nu isi respecta munca nici macar pana la punctul la care ar trebui sa fie ingrijorat de cat si cum este receptat efortul sau.

Imi pare cu atat mai rau pentru astfel de profesori, cu cat ii vad straduindu-se, dar intr-un mod cu totul penibil de evident, de a se face interesanti in ochii nostri. Noi nu respingem, prin definitie, pe nimeni, desi, probabil, multi cred aceasta. Dar si straduinta aceasta trebuie orientata cumva constructiv, adica sa stii sa schimbi ceva, undeva, atunci cand rezultatul nu e nici pe departe pozitiv. Invata de la altii, dicteaza dintr-o carte daca ideile tale nu sunt agreate, dar incearca sa modelezi efortul tau in asa fel incat sa ajungi pe aceeasi lungime de unda cu cei despre care ar trebui sa iti pese. Noi nu venim la facultate pentru filosofie, ci venim la filosofie pentru ca asa o impune facultatea. Nu e normal ca deznodamantul sa dicteze aceeasi situatie, si dupa un semestru, dar mi-e teama ca la asa ceva se va ajunge. Daca cel care vine sa-si faca datoria la facultate ar veni pentru ca are in responsabilitate un viitor om interesat si instruit, si cel care vine cu sperante ar veni pentru a se intalni cu un om in prezent interesat si instruit. Intotdeauna vom avea ce invata de la altii, dar cerem atat de mult daca vrem ca altii sa stie ceea ce vrem? E de ajuns sa porti o discutie, sa te explici in afara obligatiilor profesorale, pentru a te face inteles si acceptat. Nu suntem niste oameni care resping din obsnuinta, moft sau egoism, dar stim sa ignoram atunci cand ne jucam de-a teatrul absurdului.

Absurditatea e foarte evidenta, atata doar daca nu esti obisnuit de o viata cu asa ceva. Si, sa fim sinceri, e atat de evident cand nu vrem ceva!