My Weblog

The Hole - video powered by Metacafe

Stiu ca la inscriere am avut de ales “plain text” sau “HTML” dar nu cred ca trebuia sa presupun asta…

Adica noile interviuri pentru CCNA1, de la Academia Cisco.

Iarasi oameni timorati, iarasi oameni ciudati, cativa care mai-mai sa isi ceara scuze ca au ajuns la interviu, dar si multi foarte entuziasti. Mai putin decat in primul semestru de facultate, ce-i drept, insa cei mai entuziasti au ramas tot studentii, poate putin dezamagiti de ceea ce le ofera facultatea. Poate putin spus.

Mai mult decat data trecuta s-au evidentiat cei cu adevarat experimentati (nu neaparat persoane juridice) care iti lasa impresia ca vor sa se apuce de CCNA1 de plictiseala. Oamenii care dupa 15 ani de munca in retelistica vin sa se apuce de un curs de la zero iti lasa prima oara o impresie buna, de genul “uau, uite ce cunoscuti am ajuns” dupa care te pun pe ganduri daca iti pui problema de ce au venit la nivelul cel mai de jos? S-au plictisit si vor sa para ca fac ceva care sa nu le streseze neuronii? Vrei sa ai un astfel de om in clasa? Ar avea el nevoie de tine la nivelul asta? Oamenii entuziasti se impart in cei care au o adevarata pasiune pentru ceea ce vor sa faca, iar de asta iti dai seama usor, pentru ca experienta lui nu conteaza, si oamenii care dupa o jumatate de viata de lucru in domeniu stiu sa epateze si sa para entuziasti cand, in realitate, ei vorbesc despre lucrurile de rutina pe care le-au facut ani de zile si poate ca nu le-au gandit decat o scurta perioada dupa angajare.

O replica des intalnite este “vreau sa imi iau o certificare” si se intalneste numai la cei care au un trecut cat-de-cat relevant in retelistica (sau in IT, mai general), niciodata la incepatori. Cei care vin in contact cu noi si cu ceea ce facem noi pentru prima data sunt fie cei care incearca marea cu degetul, fie cei care chiar vor sa invete si iti spun cu cea mai vesela voce ca nu au nici cea mai mica idee despre cum functioneaza echipamentele de retea, ca nu stiu de la ce vin initialele celor n-shpe mii de abrevieri, dar “uite ca stiu asta si am incercat sa fac asta”… oameni care vor sa evolueze. Din experienta, cei care vaneaza doar o certificare trebuie sa iti puna un semn de intrebare dupa ce vorbesti cu ei… de ce au nevoie de un document daca experienta lor se intinde pe atatia ani, atatea arii de expertiza si atatea continente? Acestia sunt oamenii pentru care experienta vorbeste doar prin ei, nu si de la sine. Care sunt problemele cu care se confrunta ei? Pentru ca, atat plictiseala cat si eventualele probleme la nivelul deschiderii lor, capacitatii si vointei de asimilare, vor deveni in foarte scurt timp problemele tale, daca pui pasiune si o mica vointa de a face lucrurile cat de bine cu putinta in munca ta.

Partea cu problemele pe care le iei asupra ta imi aminteste de bancul:

- Tata, vreau sa divortez. Am o problema: sotia mea e virgina.

Tatal, dupa un moment de gandire:

- Apoi, fiule, ce nu le-a trebuit altora nu ne trebuie nici noua.

EEA (Elemente de Electronica Analogica) - Prof. Nicolae Cupcea

EEA-ul ar fi trebuit sa fie o materie noua pentru noi, generatia de sacrificiu pe care se testeaza toate schimbarile din programa Politehnicii. Practic, pentru ca raman in invatamant mult mai multi oameni din domeniul fizicii/automatizarilor decat strict din domeniul calculatoarelor, oricate schimbari s-ar efectua, pe ici pe colo, prin punctele esentiale, de departe (de pe la ultimul etaj al cladirii rectoratului, spre exemplu) ar trebui ca totul sa arate cam la fel. Probabil ca sa para ca totul merge (bine) ca inainte. Daca inca se inghesuie studentii la Politehnica inseamna ca ceva tot trebuie sa mearga bine si daca nu ne dam seama unde merge ceva bine hai sa nu schimbam nimic… poate va merge in continuare la fel.

Asadar, cu toate ca ma repet, in stilul pur romanesc de “Las-o bai ca merge-asa”, spaima facultatii de Automatica si Calculatoare a primit un nou nume, o noua blana de oaie, ascunzand acelasi lup, putin imblanzit dar nici pe departe castrat… Ceea ce insemna inainte DCE (Dispozitive si Circuite Electronice) si CIL (Circuite Integrate Liniare) a fost comprimat intr-un singur semestru de electronica analogica, iar ca sa nu para chiar o comprimare absurda, i s-a pus si un “Elemente” in fata.

Cursul nu a atras multi nici macar prin evidenta prezentelor pentru ca prea putini au avut o motivatie atat de puternica incat sa suporte zeci de ore de copiere de pe tabla a unor lucruri neinteligibile care nici macar nu emanau o aura care sa trezeasca un interes sau o curiozitate. E cat-de-cat normal sa nu intelegi multe lucruri la primul contact, dar nu e chiar normal sa nu intelegi macar 25% din 3 ore de curs. Cei mai multi au plecat cu ideea ca “n-am nevoie de asta, nu invat asa ceva”. In realitate, nu strica nimanui niste elemente de electronica, dar nu in forma execrabil de prost structurata in care s-a predat. Inca n-am uitat in dulcele proces de uitare a materiei si vad ca ceea ce am invatat este atat de particular si low-level in viata reala incat nu-i vad utilitatea in viata de zi-cu-zi in care unui om nu i-ar trebui mai mult decat niste “elemente” de electronica pentru a repara o telecomanda sau un radio. Se intelege ca timpul a fost mai scurt dar nu inteleg de ce programa a trebuit sa prezinte aceleasi subiecte mai sporadic si mai lipsit de explicatii. Din toate cate putin si, in final, nu stii ce stii.

Laboratorul a trecut aproape invizibil. Ni se dadeau niste scheme dintr-o carte si niste circuite pe care ar fi trebuit sa le legam ca sa iasa ceea ce era desenat in carte. Sincer pot spune ca nu a functionat absolut nimic din ceea ce am construit. M-am amagit la inceput cand imi imaginam o similaritate cu exemplul studentului de anul 1 care, la primele laboratoare de programare spune ca “e stricat compilatorul, de aia nu-mi merge programul” si are nevoie uneori si de 10 ani ca sa isi dea seama ca nu era asa. Aici, din pacate, am avut drepate, chiar erau stricate aparatele… Dar ne-au trebuit cam toate laboratoarele ca sa ne dam seama de asta. A fost o notare de picat/trecut; daca se dadeau note picam cu totii.

Seminarul a fost util mai mult prin materialele de seminar decat prin prezenta pentru problemele de la examen si, teoretic, si pentru problemele de la temele de casa. Aici chiar se mai incercau niste explicatii si chiar se mai prindea ceva si de noi.

Examenul a constat in doua probleme si trei subiecte de teorie. Cine a picat, a picat din cauza teoriei, pentru ca a fost enorm de mult de invatat, greu de retinut din cauza slabelor legaturi ale subiectelor intre ele si, in general, a aspectului general al subiectelor de teorie, care nu iti dadea impresia ca inveti ceva cu cap, coada si scop bine definite. E laudabil faptul ca la una dintre probleme am putut sa rezolvam o problema la alegere, dar candva trebuie sa se schimbe si modul de evaluare al teoriei. De ce s-or simti profesorii multumiti de ei insisi daca reusesc sa faca o turma de studenti sa memoreze pentru cateva ore un teanc de cursuri?

Atat pentru mine cat si pentru cei care vor mai incepe aceste materii si cei care cauta pe Google tot felul de informatii despre materii si profesori si ajung aici, am sa discut pe larg semestrul care tocmai s-a terminat.

Tineti cont ca sunt mai incisiv decat de obicei pentru ca am ocazia sa vad finalitatea acestor cursuri si a efortului de a fi trecut prin ele. Voi nu trebuie sa le incepeti cu aceasta atitudine pentru ca nu exista nimic fara parti bune. Si doar pentru ele ati venit aici.

Din materiile din semestrul al doilea, anul doi, de la facultatea de Automatica si Calculatoare, sectia (sau ce-o fi… ) Calculatoare:

POO (Programare Orientata Obiect) - Prof. Florian Moraru

Sau “poo”, pronuntat ca in engleza. Daca dupa un semestru de C mai-marii au considerat ca avem nevoie de o pauza in care sa nu mai exersam skill-urile programatorice (noroc cu C#-ul de la Microsoft din vara), acum a revenit, deloc in forta si absolut deloc spectaculos. Initial prinsesem o discutie intre profesori in care se stabilise ca, odata cu restructurarea anilor si materiilor, sa schimbe si continutul cursului de POO, astfel incat sa invatam si C++ si Java. In stilul nostru, clasic si totodata etern, nu s-a schimbat nimic si am ramas doar cu Java.

Cursul a fost unul care a filtrat de la sine studentii entuziasti care participau la inceput. Cate unul, cate doi, cate trei, (cate eu), au inceput sa nu-l mai frecventeze, pentru ca nu faceai decat sa scrii cod orbeste, de pe tabla, pe alocuri gresit, puteai sa pui intrebari dar nu prea ti se raspundea si, in fine, ramaneai cu sentimentul ca daca ramai acasa si, in loc de 3 ore, citesti 30 de minute dintr-o carte chiar si a unui obscur profesor american, ramai mai castigat. Exista o carte, suport de curs, distribuita si ca pdf, dar care nu sunt decat spicuiri ale lui “Thinking in Java” a binecunoscutului Bruce Eckel. Spicuiri facute fara prea multa atentie, cu accentuari asupa elementelor nesemnificative (deja-vu Lb romana… liceu…) si explicatii sporadice acolo unde ai avea nevoie de mai mult; nu lipsesc si frazele lipsite de sens sau continut. Acum stiti de unde sa invatati. E recomandabil ca, totusi, macar o data la doua cursuri sa aruncati o privire pe notitele cuiva, macar pentru a avea o idee despre stilul profesorului, pentru ca exact aceasta va urmari si la examen, si in temele de laborator. Chiar daca stii mai mult si mai bine, keep it simple pentru nu ca vrei sa ai de dat explicatii indelungi despre ce si cum ai vrut sa faci intr-o bucata de cod scrisa pe hartie. Nu prea aveai cum sa ramai in urma cu materia pentru ca exista si…

Laboratorul, care vrand-nevrand, este cel care ne-a tinut pe linia de plutire si datorita efortului minimal pe care l-am depus acolo am ajuns sa stim (ceva) Java. Doua ore in ziua de dinaintea laboratorului sunt de ajuns pentru a stapani bine cam tot ce e interesant si deductibil. Exista variante vechi ale laboratoarelor prin retelele p2p si merita atentie deoarece multe se repeta. Laboratorul este tinut tot de profesor, dar sa nu te astepti sa ai parte de asistenta de specialitate in timpul lui: gasesti un fisier .txt cu subiectele si timp de doua ore te descurci cum poti si cum stii ca sa rezolvi acele probleme. De multe ori prea putine, de multe ori prea multe probleme, astfel ca notele de la laborator au fost foarte colorate pentru toata lumea. Daca grupa e ceva mai mare, vor sta si cate doi la un calculator, practica incurajata cam la toate laboratoarele din facultate pentru ca o echipa de doi nu e nici prea mica pentru a se impiedica de lapsusuri si nici prea mare pentru a se impotmoli in discutii. La POO, insa, trebui sa fii pregatit ca la o echipa de doi sa para ca lucreaza amandoi, iar cand spun sa para ma refer strict la cel care scrie la tastatura, pentru ca nu exista niciun mod prin care, mai apoi, sa convingi sursa notei ca au fost doua creiere si nu unul. Notarea e foarte subiectiva si, in stilul claselor primare, nu ti se zice nota. Dar poti sa tragi cu ochiul. Programele poti sa le arati pe scurt ca functioneaza, nu se uita nimeni la cod, si daca iti merge destul de bine gura poti sa treci si peste rulare si peste cod, chiar si peste un program nefacut.

Examenul se da pe hartie si, de regula, ti se da ceva destul de mare de facut incat sa nu ai timp sa testezi ceva pe calculator. Scrie cat poti, tranteste cod cat mai stufos, fa cate clase poti sa imaginezi, comenteaza codul caci un comentariu va spune ceea ce SIGUR face o bucata de cod, chiar daca nu face. Eu am scris 7 pagini de cod care au fost corectate in mai putin de un minut. Spuneti-mi voi ce a contat aici.

Se lucreaza cu Java 1.4 deci daca inveti de capul tau ai grija de unde. Nu te astepta sa ai auto-complete, dar te poti descurca cum stii: vii cu softuri de acasa, hackuiesti contul de administrare, vii cu laptopul. Impresia nu e una grozava. Dezinteresul e foarte mare, aproape palpabil. Trebuie, totusi, sa iti dai silinta sa treci peste prejudecatile cum ca o materie prost predata e si o materie inutila. Ai ocazia sa inveti ceva util si cautat si daca cel care e platit (mult) sa o faca nu isi face treaba, tu incearca sa ti-o faci pe a ta si sa folosesti cu cap acel timp petrecut acasa, din timpul cursului.

Sincer, postez doar ceea ce merita. Si, impotriva celor care procedeaza ca mine si intorc capul cand vad un post == video de pe youtube, intrati pe linkul de mai jos…

… adica aici.

Pur si simplu inspirat, original si actual.

Ma gandeam zilele acestea la o replica pe care o citisem pe un forum in vara in care am fost admis la Politehnica: “Daca termini Automatica si Calculatoare esti mai mult decat un inginer, esti un supravietuitor, un adevarat om.”

Ajuns aproape de jumatatea ei, sperand sa fi trecut deja prin jumatatea cea mai grea, azi, dupa o astfel de sesiune, parca nu imi vine sa cred prin ce am trecut. E greu sa descrii ce inseamna sa fii pe punctul de a ceda daca nu ai trait asa ceva. Si, evident, si mai greu sa intelegi. Nu e doar un moment in care iei o decizie de genul “nu-mi mai pasa de nimic”… eu nici macar nu am fost vreodata in stare de asa ceva. E un moment in care altceva din tine spune “nu!”, “stop!” si singurul mod de a i te impotrivi este acela de a merge mai departe ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, doar ca infinit mai greu, intr-un moment (ca si celelalte) in care pe nimeni nu intereseaza mijloacele, caile si greutatile, doar rezultatele. Mai rau e sa fii in locul meu, cel care nu vrea sa dezamageasca pe nimeni, nu din orgoliu, ci din frica de parere de rau.

Da, nici acum nu as fi luat alta decizie, de a fi intrat la o alta facultate. Am tot spus ca imi place sa aleg calea mai grea pentru a (o) dovedi ca pot mai mult decat altii sau decat puteam in trecut. Nu e deloc simplu, insa, pentru ca “greu”-ul, oricat de relativ ar fi, e greu pentru toti, e ceva pentru care ai la dispozitie toate resursele tale umane spre a te situa deasupra lui.

Nu stiu daca mi-ar fi fost atat de usor sa gandesc toate acestea daca nu s-ar fi terminat totul cu (ceea ce consider eu a fi) bine. Normal ar fi ca un esec sa te motiveze, sa te ridici cu mai multa fortza, dar in conditiile de mai sus, in jurul “punctului critic”, el te poate dobori. Acesta este, de fapt, adevaratul risc, care te asteapta la fiecare incercare.

Am riscat si am castigat.

E amuzant de urmarit chiar daca nu va intereseaza subiectul

In fine, parerea europeana despre ceea ce se intampla la noi:

Student representation is still a dream in Romania

There is a tradition in Romania to have great things on paper and not implement them into reality. This is the case of student participation in the decision-making process. Even though the Law of Education states that 25% of every Faculty Council or University Senate places must be filled by students, they actually are not participating. Using various means (accustomed during the communist period), the faculty leaderships takes care to maintain the representation mechanisms as obscure as possible by making regulations interpretable and restrictive and systematically minimising the role of students in the decision-making process. Sometimes the student places are filled with “convenient” students.

A recent case at the Politechnic University of Bucharest at the Electrical Engineering Faculty, where the local student organisation organised elections for the student places in the Faculty Council. The Council refused to validate the elections although students respected all the regulations and there were no complains from students. Students suspect that the faculty preferred to pass its reform plans without students opposing the lack of flexibility in the new programmes.

This is one of the fortunate situations when the students are informed and have a position. The general situation is that students are not even aware of the planned changes. The same thing happens at the ministry level. The ministry asked a rector to nominate a student to be part of Romania’s official delegation for the Bergen Summit. The main cause is that in Romania the idea that students can and must play a role in the Higher Education design at all levels is not yet accepted and unfortunately the Bologna Process didn’t help. We look forward to the day when students in Romania will not hear from other stakeholders “Leave it to us, we know better”.

Mai multe detalii si comentarii la http://www.bologna.ro/