My Weblog

Am publicat acest text cu acordul lui Catalin Sandu pentru ca e prea realist ca sa il ocolesc (si ca el sa ma ocoleasca pe mine). Nu l-am trecut cu totul intr-un blockquote pentru ca sa nu devina un “carnat” vertical pentru cei cu rezolutii mai mici.

Deci, sa zicem ca aici intra un <blockquote>

A trecut ceva vreme de când un tip care-şi extrage inspiraţia şi verva din plicul cu praf alb, răspunzând totodată la numele de “Gheorghe. Andrei Gheorghe”, declara că inginerii nu pot fi consideraţi intelectuali. Suficientă vreme pentru a mă calma. Din păcate, un recent articol de presă (când am să găsesc referinţa am să o trec în această paranteză) separă iar intelectualii de ingineri, cu precizia unei lopeţi tâind o brazdă într-o groapă de bălegar. Autorii articolului spun, nici mai mult nici mai puţin, că PSD este un partid al inginerilor, pe când bravele noastre forţe de dreapta ar fi predominant umaniste (cât pot fi de umanişti avocaţii). Mă rog, afirmaţia nu e atât de jignitoare pe cât este de falsă. Ce m-a enervat însă este că în articol au fost grupate câteva păreri ale unor persoane suficient de cunoscute, niciunul având legătură cu profesia de inginer, care încercau să explice această polarizare. Printre platitudini specific umaniste, s-a ridicat la suprafaţă (de fapt s-a ridicat mirosul) o caracterizare emisă de balena societăţii civile româneşti, Alina Muget Pipi-Pipi. O definiţie concisă, emisă, probabil, între două cotlete de porc: inginerii sunt tehnicienii lui Ceauşescu. Sau cam aşa ceva.
Deci inginerii nu sunt intelectuali, inginerii sunt PSD-işti, pentru că de fapt ei sunt tehnicienii lui Ceauşescu. În mod normal, aici ar trebui să bag o tiradă asupra utilităţii inginerului în societate, să-i sugerez doamnei Pipi-pipi să renunţe la computerul pe care îşi scrie emanaţiile (nu sunt sigur că foloseşte aşa ceva, totuşi), sau să-i sugerez că ar fi cu vreo două sute de kilograme mai slabă dacă ar merge pe jos în loc să folosească maşini sau alte mijloace de transport, sau că în lipsa inginerilor ea ar trebui să stea afară în frig, neîncăpând pe gura peşterii… Dar nu vreau să spun aceste lucruri, pentru că sunt prea simţit. În schimb, voi încerca să explic hoardei umaniste ce creatură este inginerul.
Să începem cu începutul…

Şcoala generală şi liceul
Foarte rar inginerul străluceşte la învăţătură, nu pentru că nu ar avea materie cenuşie deasupra gâtului, ci pentru că nu suportă să înveţe pe de rost texte şi comentarii la limba română, sau nume şi ani la istorie. Asta nu înseamnă că urăşte materiile respective - poate citi cu plăcere o carte, doar că îl enervează noţiunea de memorat. Nici matematica nu-i place în mod deosebit, pentru că inginerul nu e tâmpit. Totuşi, materiile interesante, precum fizica (cu circuitele electronice mai ales), chimia (ştiinţa chestiilor care fac bum), sau informatica (echivalentul modern al magiei medievale) necesită matematică, aşa că nu are de ales şi o va învăţa. Deşi nu va avea mediile cele mai mari din clasă, viitorul inginer va avea satisfacţia că el este posesorul unor cunoştinţe şi abilităţi pe care colegii lui le văd inaccesibile, şi în acelaşi timp poate să-şi spună liniştit că nu ar fi o mare problemă pentru el să exceleze la celelalte materii, doar că nu vrea. El e cool.

Facultatea
Inginerul nu se stresează foarte mult în facultate… deşi are de mers la laboratoare şi are de făcut proiecte. Indiferent cât de stresant este programul şi cât de duri sunt profesorii, viitorul inginer va găsi întotdeauna timp pentru distracţie, socializare, sau pur şi simplu pentru stat degeaba. Pe când studenţii celorlalte facultăţi sunt lipsiţi de griji ca pasărea cerului, sau copleşiţi de griji ca un animal ierbivor, viitorul inginer este echivalentul studenţesc al animalului de pradă: 90% din timp doarme şi se joacă, dar în restul de 10% reuşeşte să mobilizeze o impresionantă energie în scopul finalizării unui proiect sau trecerii unui examen. Ziua sau noaptea nu contează pentru el, cu suficientă cafea sau Coca Cola la dispoziţie. După ce scopul a fost atins, reactorul energetic se stinge cu cantităţi impresionante de etanol şi programul lejer este adoptat din nou.

Locul de muncă
Inginerul nu este un “workaholic”, dar va munci bine dacă îi place ceea ce face sau dacă este al dracului de bine plătit. Nu este neaparat obsedat de bani (dacă era s-ar fi făcut economist sau avocat), dar nu-i place nici să facă implozie intestinală. El va încerca, dar nu va reuşi decât rar, să menţină ritmul de viaţă din facultate, 90% frecat de mentă, 10% efort intens. Al dracului patroni nu-l lasă. În general este un tip orientat, care dacă vede că meseria lui nu mai aduce suficiente fonduri la bugetul personal nu ezită să se reprofileze. “Lipsa lui de cultură”, “incapacitatea lui de a comunica”, sau “gândirea lui de şoarece de laborator” nu-l încurcă: el poate deveni oricând un afacerist sau un politician de succes.

Cultura
Cultura nu este o componentă vitală a unui inginer, dar nu este obligatoriu să lipsească. Un inginer va citi o carte, va asculta muzică şi va viziona un film atâta timp cât acestea îi vor face plăcere, fără să se gândescă la faptul că prin asta el îşi face upgrade la nivelul de cultură. Dacă preferă o carte care descrie o metodă ingenioasă de a lichida pe cineva, urmată de o metodă şi mai ingenioasă pentru aflarea vinovatului, în locul unei cărţi care descrie lamentările şi psihozele unui boşorog sau ale unei femei la menopauză, asta e pentru simplul motiv că inginerul nu are chef să vomite pe timpul lui liber doar pentru a avea privilegiul de a se lăuda altora cu cât de cult este el. Dacă preferă să vadă cum Bruce Willis sau Arnold Schwarzenegger lichidează câte 50 de dobitoci per film în loc să vadă “capodoperele” lui Mircea Danieliuc sau Cristi Puiu, asta este pentru că filmele pentru el sunt un mijloc de relaxare, nu de enervare în plus. Şi un inginer nu citeşte niciodată poezie, decât dacă vrea să impresioneze o femeie, ceea ce până la urmă este un lucru lăudabil şi îl iertăm.

Etica
Adevăratul punct slab al inginerului este etica, şi probabil că acolo bate şi madam Pipi-Pipi când vorbeşte de tehnicienii lui Ceauşescu. Inginerii în general se ocupă să construiască dispozitive, fără să-şi facă prea multe griji cine este beneficiarul lor, iar motivul nu este întotdeauna de natură financiară. Inginerii fac bombe nucleare şi rachete ghidate nu neaparat pentru că sunt plătiţi pentru asta (dar nu strică) şi nici pentru că le-ar place foarte mult să ucidă oameni (nu mai mult ca altor bărbaţi, cel puţin), ci pentru că sunt dispozitive complexe, de înaltă precizie, şi e o plăcere să arate că pot face aşa ceva. E cool!

Acasă
Inginerul nu este cu mult diferit de ceilalţi oameni în viaţa de zi cu zi… cu excepţia faptului că el este în stare să schimbe un bec ars, să monteze o priză sau un întrerupător, sau un cablu TV, şi nu trebuie să ducă calculatorul la reparat dacă are un virus sau dacă vrea să-şi instaleze un modem. Inginerul nu ştie ce e aia Tech Support.

Rezultate
Care este totuşi diferenţa dintre ingineri şi umanişti? Exceptând pregătirea de specialitate… Diferenţa între ei este de scop: inginerul are ca scop crearea, perfecţionarea şi întreţinerea unor dispozitive tehnice: mecanisme, circuite, construcţii, programe software… Umanistul are ca scop educarea şi perfecţionarea oamenilor şi a societăţii (asta pentru că eu, ca inginer, le definesc lor un scop, pentru că ei singuri probabil că-şi închipuie că trebuie doar să existe pentru a lumina lumea cu prezenţa lor). Scopul inginerilor este atins: tehnologia progresează de la un an la altul, şi este clar că ce se produce în ziua de azi e mai bun ca ceea ce se producea acum 50 de ani (nu neaparat mai frumos, dar aici nu e treaba noastră). Dar scopul umaniştilor? Sunt oamenii de acum mai buni, mai cinstiţi, mai generoşi? Sau e chiar invers? Noi ne facem treaba. Voi nu. Deci ciocul mic!

(Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare)

Si cu </blockquote> se incheie. In glorie.

… si,ca nicicand pana acum, sa primesti si ceva in schimb.

Mai exact, ceva-ul de mai jos:

Adica un Ferrari5000 pentru anumiti posesori de bloguri care au promovat produsele Microsoft de-a lungul anului, adica s-au aratat indeajuns de interesati fata de produsele Microsoft pentru ca the lords of the vista sa fie siguri ca nu numai toti prietenii, dar si cele cateva zeci de mii de cititori ai blogurilor respective vor afla ce cool e Microsoft, si, mai ales, cat de bine merge Vista pe sistemul care vine cu el preinstalat:

• AMD Turion 64 X2 (dual-core 64-bit) running at 2GHz, with 512KB L2 cache per core;
• 2GB RAM 667MHz DDR 2 memory configured in dual-channel mode;
• ATI Mobility Radeon X1600 graphics processor with 256MB;
• 15.4″ WSXGA or WXGA, 16 ms, widescreen;
• 160GB SATA HDD;
• HD-DVD R/W;
• Bluetooth 2.0;
• carbon fiber casing;
• 802.11 a/b/g wireless LAN;
• 5-in-1 media card reader built-in;
• 1.3 megapixel digital camera built-in.

Contrar legilor mass-mediei, informatia cum ca acest object valoreaza $2299 o am dintr-o singura sursa. V-am avertizat. Oricum nu era greu de dedus.

Evident ca acest lucru a starnit mai multi invidiosi decat laudarosi, dar tinta a fost atinsa… nu conteaza daca Microsoft este injurat sau laudat, atata timp cat i se pronunta numele…

Vezi, daca-i scrii mosului care trebuie si apesi post entry cu grija si cumintenie…

“Scula” este Windows Live Writer, alta tentativa de la Microsoft de a se baga in sufletele pure ale bloggerilor care fie isi scriau post-urile cu rich editor-ul din Wordpress si obtineau 100% overhead de cod HTML, fie scriau codul manual (me, me, pick me!).

Despre Live Writer, Microsoft e sincer si afirma ca e inca in stadiul de beta. Poate chiar mai sincer decat Google, care spune despre lucrurile la care lucreaza intens ca sunt beta, nu despre cele care merg prost, dar nu mai sinceri fata de ei insisi, mai exact divizia care se ocupa cu suita Office, fata de a carui facilitate de a scrie pe bloguri este, totusi, net superior.

Postul despre animatie a fost scris tot cu Live Writer, la care am ajuns din intamplare, cautand o modalitate de a modifica marimea default a thumbnailurilor din Wordpress, fara prea multa bataie de cap, in conditiile in care scriu pe un calculator care nici sa zbiere n-ar mai avea putere, daca i-as pune in carca Office 2007. Per total, e multumitor, pare sa stie sa lucreze bine cu categoriile si cu multe alte optiuni ale post-urilor, stie sa insereze tag-uri si harti de pe Windows Live, pare sa se descurce bine si cu drafts-urile iar eficientele html-ului si a css-ului sunt rezonabile.

Problema cu redimensionarea thumbnailurilor am rezolvat-o cu “scula” de fatza, care, pe langa cateva efecte, mai putine decat in Office, poate sa seteze suficiente atribute ale imaginilor, linkurilor si thumbnails-urilor, inclusiv adaugarea de watermark-uri (netestata). Necesita putina atentie setarea marimilor imaginilor, din cauza unei dispuneri neintuitive dar descrise corect a preset-urilor; altfel, riscati sa va treziti cu poze mai mari decat cele pe care le-ati uploadat. O idee interesanta si implementata cu succes este cea prin care se downloadeaza stilurile de pe site si ai ocazia sa scrii intr-un mediu care “resembles” exact spatiul in care va aparea postul, dupa publicare. Interesant, dar nu din cale-afara de util, decat, poate, pentru un layout fix, dar asta nu am cum sa o stiu.

Un oarecare dezavantaj implementat in Office 2007 dar uitat aici (Microsoft pare dezbinat…) este posibilitate de a (nu) insera tabele. Asa ca, probabil in mod special pentru propria mea placere, voi avea ocazia (feature, not bug) sa mai scriu si ceva cod manual, ca in bancul:

Cum merge webdesginerul cu trenul?

<td>, </td>, <td>, </td>, <td>….

Fisierele vor fi create intr-un subdirector al lunii curente, cu un nume oribil de lung in cel mai pur stil .NET, iar imaginile vor fi uploadate acolo cu un nume usor modificat, practic fara niciun sens. Daca doriti sa il testati, nu uitati ca xmlrpc.php se gaseste in root-ul sitului, chiar daca nu stiati ca e acolo, iar pentru download aruncati un cursor pe http://windowslivewriter.spaces.live.com/ .

Sa vedem si Windows Vista, nume de cod “Beta”…

Am terminat la sfarsitul acestei saptamani si cu clasa de CCNA2 pe care o tineam impreuna cu un coleg, cu bine si cu spor, cu succese in cea mai mare parte. Studentii trebuie sa completeze la sfarsitul unui astfel de curs un chestionar online in care isi pot spune, in anonimat, of-urile legate de predare, de acces la informatie, de materialele puse la dispozitie, adica in legatura cu tot ceea ce face un curs sa fie “bun” sau “prost”. Impresiile au fost extrem de favorabile si mult mai binevoitoare decat m-as fi asteptat. Se pare ca ne-am descurcat bine si foarte bine si absolut toti studentii (cel putin conform statisticii de joi) au fost de acord ca ar dori sa urmeze cursurile tot cu noi. Si, desi nu imi place sa ma vad comparat cu alticineva dintr-o pespectiva care nu e a mea, mi s-au dat si argumente de genul “de ce cu aia nu si de ce voi da”. Nu pot sa spun decat multumesc, surprins fiind dupa ce eu insumi mi-as fi dat o nota de 8 pentru “prestatie”.

Cateva imposibilitati legate de disponibilitatea mea pe timpul weekendului in Bucuresti ma impiedica sa iau o clasa de CCNA3 incepand cu cel de-al doilea semestru, ceea ce inseamna ca vom dezamagi pe multi. Totusi, ma bucur sa dezmagesc pe cineva in sensul acesta, pentru ca puteam sa obtin acelasi sentiment in situatii mult mai drastice si daunatoare pentru mine. Probabil ca vom obtine o clasa de CCNA2, ceea ce ar fi si de preferat, din moment ce la al doilea nivel deja “scapi” de cei neinteresati, care isi dau seama ca nu vor face asa ceva nici 5 ani din viata, despre care iti dai seama ca gandesc astfel dupa primele 12 ore de instructaj dar pe care esti obligat sa ii duci pana la capat si sa iti faci datoria fata de ei. Atunci chiar ca o simti ca pe o obligatie.

Discutam pe tren cu un “vecin” de facultate despre ce poti face cu “fields”-urile in care te pregatesti acum si nu ai unde sa le exersezi. Practic, daca vrei sa fii in pas cu un domeniu sau, cel putin, sa nu stagnezi, ai doua optiuni: sa lucrezi in domeniu sau sa te apuci sa-l predai. La noi nu se face cercetare si nu stiu daca are rost sa ma intreb de ce din moment ce imi dau seama ca daca nu as fi stiut, dintr-o prima faza nici nu m-as fi asteptat sa se faca. Daca vrei sa te implici intr-un proiect inseamna ca trebuie sa iti rapesti din timpul liber sau (pentru unii mai rau, pentru altii mai bine), sa renunti la ce te obliga programa facultatii. Apoi, meritele sunt numai ale tale, obligatiile fata de facultate se pastreaza si nu prea poti avea speranta de a fi macar putin lasat in pace din cauza activitatilor extracuriculare. Activitati care, in occident, sunt atat de apreciate incat sunt obligatorii intr-un mod subinteles. Despre un serviciu in timpul facultatii nu are rost sa discut pentru ca balanta intre stisfacator si nesatisfacator o cunoaste oricine: pe de o parte inveti sa lucrezi intr-un domeniu care te intereseaza, pe de alta ti se restrange orizontul; pe de o parte pui in aplicare niste idei si ai ocazia sa iti pui in valoare (€) inteligenta, pe de alta pierzi dintr-un timp pe care, uneori, nu ti-l permiti sa il dedici propriilor prioritati.

Am sa continui cu instructajul la Cisco mult timp de acum incolo (asta daca nu o dau in bara pe la vreun examen CCAI, de exemplu…) in primul rand pentru ca imi place si, in al doilea rand, pentru ca imi place si mai mult cand ii vad utilitatea. Si, pentru cel care a ajuns aici de pe Google cu “salarii CCNA”, nu veni aici ca sa iti masori stiinta in numarul de luni pe care ti-ai luat banii, pentru ca, la un job adevarat, va trebui sa demonstrezi ca ai castigat alte lucruri in tot acest timp.

Am dat, din intamplare, peste un post pe un blog oarecare, ce mentiona foarte pe scurt o metoda de a face postari pe bloguri folosind Word 2007. Am uitat repede chestia asta pentru ca instantaneu mi-am imaginat un scenariu in care scriu in Word, apoi dau un save as mai destept care imi exporteaza doar ce m-ar interesa dintre niste <body>-uri html si, in fine, obtin ceva Frontpage-style cu overhead de 100% pe langa textul initial.

Astazi, cu mareata ocazie a referatului (care a facut pui si acum sunt doua) la Filozofie (pentru cei care au deschis calculatorul mai tarziu, eu imi duc veacul aici) am dat pentru prima oara clic pe New in Word 2007 si behold, my noble warriors, vad New Blank Document si New Blog Post. Si culmea, si muove!

E nevoie de putin ajutor la configurare, sau, cel putin, eu am avut nevoie, pana am descoperit ca el foloseste un fisier din Wordpress despre care eu inca nu stiam ca il am si ma pregateam sa caut pluginuri, mai exact xmlrpc.php. Functionalitatea e destul de buna, daca stii care ii sunt limitarile, ca sa stii cum sa le tratezi. Stie sa uploadeze imagini acolo unde trebuie, desi nu corespunde cu exactitate marimea pe care o setez eu aici cu marimea care rezulta pe site. Poate sa lucreze cu mai multe categorii dar inca nu stiu cum sa sterg o categorie pusa din greseala. Ofera batranele scule tipice pentru toate aplicatiile Office, ca Word Art, clip art, shape-uri, smart art-uri (o inventie cu nume nou, dar care mosteneste o capabilitate veche a lui PowerPoint, in principal), simboluri si tot ceea ce poate fi convertit in imagine sau unicode. O alta chestie draguta o reprezinta si tabelele, pe care le poti configura ca in Word-ul normal si chiar poti importa spreadsheet-uri Excel. Nu am testat in profunzime, ca sa nu gasesc ceva dezamagitor si pentru ca nu aveam nevoie, oricum.

Are si cateva bube, care se pot datora si faptului ca i-a cam durut in pix de Wordpress cand au conceput engine-ul din Word.

• Dupa cum situl meu, asa cum are obiceiul, cade cand ti-e lumea mai draga, Office e conceput pentru o lume perfecta, in care toata lumea plateste pentru serviciile Microsoft ca si pentru orice alte servicii care nu se pot ridica decat la rangul celor Microsoft, iar daca nu e asa, ar trebui sa iti dea de gandit. Adica daca iti cade situl in timp ce scrii si vrei, la un moment dat, sa modifici ceva, in lista de categorii, spre exemplu, te-ai lins pe bot: nu-ti mai vezi categoriile si nu exista niciun mod de a face refresh la o categorie pe cale de a fi introdusa. Mintea de inginer in formare mi-a spus ca pot “trezi” Wordul si il pot anunta ca situl merge din nou, daca il fac sa salveze in Drafts… apoi, reincarcand postul de acolo, s-ar reinitializa si categoriile. Ok, salvat. Dar open nu imi arata decat posturile deja publicate si, chiar si acelea, in numar de 20, cu atat de multe optiuni cate aveau si programele mele in Delphi de prin clasa a 9-a, pe care le poti numara cu o variabila booleana.
• Nu am descoperit controlul asupra codului html. Pe de o parte ma bucur, pentru ca, pana acum, imi scriam posturile integral in html, eventual cu putin ajutor de Dreamweaver (da, stiu, acum e Go Live!), iar pe de alta, s-ar putea sa se idiotizeze si mai mult populatia care s-ar fi obosit sa invete ceva html.

Per total, capabilitatea aceasta a Word-ului (la limita dintre feature si bug) demonstreaza inca o data ca o tendinta a produselor Microsoft e aceea de a-ti oferi mai degraba motive pentru a lauda cu “ce stie sa faca” decat cu “ce poti face tu cu el”. Vezi Vista cu aero, sau experienta de neuitat cu Interactive Designer, May CTP. Poate mai lungeam lista daca ajungeam la prezentarea Microsoft de azi.

Cine are timpul si interesul sa asiste la niste demonstratii, prezentari (propaganda legala) legate de noile produse Microsoft, Windows Vista, Office 2007, Exchange 2007, poate sa mearga pe 14 si 15 decembrie la Romexpo, langa Piata Presei Libere, incepand cu orele 9:00 - 9:30 am.

Daca vrei sa participati, inscrieti-va la linkul de mai jos, in functie de ziua in care vreti sa participati.

http://www.microsoft.ro/lansare

Nu stiu daca am sa pot sa ajung, dar sper ca macar cineva cunoscut sa poata.

Later edit: n-am ajuns, deci n-am articol…

Nu, nu e azi, dar azi am aflat si eu ca exista.

As putea sa va intreb cand credeti ca este, iar faptul ca ati sti demonstreaza ca nu trebuie sa i se atribuie o zi anume, pur si simplu sa se inventeze conceptul de “zi a programatorului”.

Exact, a 256-a zi a anului, care cade pe 13 septembrie (sau 12, in ani bisecti).

Probabil ca de ziua aceasta se bea (nu cred ca doar romanii au nevoie doar de motiv pentru a bea), se aduna la un loc oameni ciudati (adevaratii programatori sunt ocupati, oricum) si isi amintesc de vremurile vechi, de acum 5-10 ani, cand se potcovea puricele la un pin cu…

Neah. Nu-i pt mine…

Acum putin timp am dat peste un articol de pe Internet, pe care nu l-am citit cu prea mare atentie (ce frumos mod de a incepe un post ) care analiza situatia prezenta a unei asa-zise rivalitati dintre mediile de informare si se axa, in principal, pe explicarea cauzelor care au dus la un declin al mediilor clasice; clasice pentru prezent, recente pentru trecutul apropiat. Ideile nu erau inovatoare, dar nici lipsite de suport. M-a atras, insa, ca unul dintre acele lucruri simple, care nu iti ofera o utilitate imediata, ca cele pe care le cauti ceas de ceas, dar care iti face placere tocmai pentru ca nu ai mai avut demult timp sa te mai gandesti la el.

Poate ca numai pentru noi, cei care dormim cu Internetul la 2 metri de pat, schimbarile sunt atat de radicale. Nu sunt atat de vechi amintirile (proprii sau doar pentru ca au ajuns laitmotive) unor discutii sau certuri despre statul prea mult la televizor, care era implicit asociat cu pierderea de timp. Adevarul e ca, oricat de lenes ar fi oricine, exista in fiecare o cautare constanta de ceva interesant, care sa concentreze o atentie debusolata de prea multele lucruri pe care le-a ignorat. Cred ca “implinesc” aproape 3 ani de cand nu am mai “zacut” la televizor, pentru un film, cautand ceva interesant, asteptand (repet, asteptand!) sa aflu detalii despre vreo stire; despre muzica nici nu are rost sa mai vorbesc. Pentru ca, impreuna cu cea mai mare parte a generatiei mele (cel putin selectand din acea parte cu care ma aseman) am migrat spre calculatoare, pe care le controlam noi, nu un ghid TV, spre Internet, caruia ii comandam noi ceea ce, unde, cat si cum dorim.

Conform logicii, ar trebui sa gasesc o sursa de comoditate in toate acestea. In general, tehnica evolueaza prin cei harnici, pentru a-i face si mai lenesi pe cei deja lenesi. Da, veti spune ca tehnica avansata scurteaza timpii de “productie”, dar tehnica nu garanteaza si nu obliga pe nimeni ca timpul castigat va fi fructificat cumva. Sa spunem, pentru moment, ca aduce diversitate vietii, cel putin. Intr-adevar, e mai comod pentru ca nu trebuie sa iti mai planifici programul dupa sursele de informare sau divertisment, ci iti planifici sursele dupa restul programului, in cazul in care ai asa ceva. Pe de alta parte, cred ca parintii ar prefera, in locul unui copil care sta 10 ore la televizor cand nu are ce face, un copil (sau acelasi…) care sa stea 10 ore la calculator, facandu-si singur rost de tot ce are nevoie, cautand metode pentru a obtine mai repede, mai eficient si superior calitativ, invatand sa selecteze ce-l intereseaza din tot ceea ce exista, avand ocazia astfel sa cunoasca, chiar daca superficial, chiar si ceea ce nu-l intereseaza, si enumerarea ar putea continua. Nu comentez aici cotiturile extreme pe care le poate lua din cauza unor astfel de activitati, cum ar fi o dependeta care i-ar reduce orizontul social (ajung sa nu mai fie multumiti de viata de zi cu zi si o prefera pe cealalta, infinit mai dinamica) sau dependenta de elementele total neconstructive la care are acces.

O mare parte dintre oamenii pe care ii cunosc indeaproape fac parte din categoria de mai sus, a celor care au inceput sa comande si au renuntat sa astepte. Dar, faptul ca mai exista inca oameni care, dupa 5-7 ani de butonare in fata propriului calculator inca mai cred ca un virus poate sa stea in RAM si dupa ce au inchis calculatorul, sau care inca n-au inteles ca cel mai important lucru la o eroare, cand ceri ajutorul cuiva, e eroarea in sine, nu faptul ca “nu merge” ceea ce vroiau sa faca ei, nu inseamna cine-stie-ce evolutie. Ma gandesc, insa, si ma amagesc cu gandul ca se putea si mai rau, anume sa nu fi descoperit vreodata calculatorul si sa nu aiba idee nici cum si nici de ce ar vrea sa faca acea chestie pe care o faceau cand au primit eroarea pe care nu stiau sa o descrie.

Deci exista, totusi, un echilibru intre tendinta de a usura viata si tendinta de a depune un efort in directia aceasta. Partea pozitiva aici este faptul ca echilibrul nu permite ca cineva sa vrea sa isi imbunatateasca felul de viata si atat, sa astepte doar. Din pacate, partea negativa a echilibrului este ca el implica o limita a efortului depus. Cu alte cuvinte (la propriu), stiu ca imi plac comediile, stiu ca am acces la toate prin cateva clicuri (moralitatea legalitatii priveste pe fiecare), dar de ce sa ma chinui sa aflu ce imi place? Ia sa dau un mass pe messenger cu “Zicetimi si mie o comedie mijtooooo!!!!111″. Atunci ce insemnatate mai are faptul ca respectivul poate a reusit sa instaleze si sa configureze o retea de bloc daca refuza sa dedice un efort chiar si pentru el insusi? Are insemnatatea pe care o are, si atat.

La americani, cel putin, televiziunea a mai castigat ceva prin HDTV si serviciile interactive tot mai sofisticate, dar, probabil ca odata cu Blu-Ray-ul vor pierde si avantajele acestea. Deja pirateria si-a spus cuvantul si aici.

Eu am renuntat la televizor si radio pentru ca am ales un (cel putin) echivalent, nu pentru ca mi-as fi denaturat nevoile. Nu am renuntat la reclame, nu am renuntat la o anumita forma de prezentare, nu am schimbat un continut cu altul, ci, pur si simplu, m-am adaptat nevoii de informatie, eficientizand, selectand, pentru a putea mai apoi sa selectez si mai mult, si mai mult… Pana cand? Pana la limita teoretica ce spune ca omul poate retine aproximativ un milion de lucruri distincte. Retin si eu, recunosc, destule prostii, dar diferenta dintre prostiile alese si cele acceptate ca intr-un burete e cam ca diferenta dintre prostiile de la Politehnica si cele de la Ciao Darwin (si alte emisiuni derivate, mostenite, extinse, implementate…)

PS: Nu incurajez in niciun fel pirateria. Daca vi s-a parut astfel, recititi cu propozitia anterioara in minte. Daca tot vi se pare astfel, argumentati, va rog.
PPS: Cum au putut romanii sa traduca titlul filmului “Children of men” prin “Copiii tatalui” ?! Parca ar fi vreo scriere de Slavici (huo, Mara!) sau Creanga.

Nu, nu am devenit negativist; nu, nu m-am suparat pe viata. Dar cu un gust amar tot am ramas. Spuneam cu ceva timp in urma, poate cu prea mult timp in urma, ca am incercat sa imi iau un PDA, dupa ce m-am indragostit de el, pe alte meleaguri. Am vrut, insa, sa-l iau din ograda noastra, din motive de garantie si … sa zicem regional settings. Decizia a fost luata acum aproximativ 2 luni, adica de cand dateaza pozele astea si ceea ce deja nu miroase a bine este faptul ca acum inca scriu despre asa ceva.

Emag-ul nu a putut sa-l aduca… mai exact, dupa cum am mai spus, a reusit sa aduca unul, cu ecranul spart (pachetul contine, peste aparat, manualul si cdurile, “cartonul de oua” (oo) si capacul cutiei… nu pot sa imi imaginez prin ce a trecut acea cutie). Mai apoi a recunoscut resemnat(a) ca nu il mai pot aduce, nu se stie de ce. Best computers nu a cedat nici el din prima, dar au avut bunul simt sa ma anunte in timp util ca nici ei nu-l pot aduce. Restul de n-shpe fime nu s-au mai sinchisit sa raspunda articulat.

Cand ajunsesem la concluzia ca avem nevoie sa ne upgradam tzara, pentru ca ditamai firmele nu pot aduce un aparat de nici 300€, primesc raspunsuri de la firmele din ultimele pagini ale cautarii Google si mi se spune ca pot sa imi pun pofta in cui pentru acel PDA, pentru ca este “end of life”. Am ramas putin… si apoi prima intentie a fost sa caut pe wikipedia ce (aici merge un substantiv obscen + pronume posesiv) inseamna asta. Pe scurt, inseamna ca producatorul se dezice de acel obiect, retrage orice suport aferent lui si, evident, nu il mai produce. Cumva asta se manifesta, intr-un mod pe care nu-l inteleg in totalitate, si in refuzul firmelor de a-l mai importa, ceea ce creeaza un stoc inepuiza…bil la fabrica. De aceea, pe situl HP, rx1950 sta bine-mersi. Problema asta nu mi-am pus-o niciodata atat pentru ca nu am mai auzit vreodata de asa ceva (exemplele de “end of life” erau de genul “Microsoft declara Windows 95 ca end of life“), cat si pentru ca pare absurd chiar si acum, dupa ce sunt pus in fatza faptulu implinit.

De ce? Simpla intrebare si, din pacate, simplu raspuns: prea bun, la un pret prea mic. Exista, tot la HP, PDA-uri din alte serii, mult mai proaste si mai greoaie, cu cate un feature in plus, care costa cu mult mai mult, aparent fara motiv. La fel, fara motiv, probabil ca au gasit si cumparatorii, de cuviinta, ca este sa dea mai multi bani pe un model mai scump cand rx1950 e cel mai subtire, cu bateria cea mai buna, cel mai ergonomic, fiabil, cu 802.11 la un pret atat de mic. Multi si-au pus problema, de ce nu are bluetooth, singurul lucru care ar mai fi lipsit pana la a fi perfect pentru segmentul mediu de piata: pentru ca exista modele mai scumpe, care au.

Si asa m-am lins pe bot, m-am inecat la mal, dupa ce am trecut de cele mai grele obstacole, cel putin in teorie (banii, convinsul parintilor, efortul de a alege…). Experienta insa m-a facut sa mai cunosc cate ceva despre firmele de calculatoare mici si mijlocii, si, anume, ca sunt parsive, ca atrag clientii desi nu au cu ce, ca mint in privinta stocului, ca preiau comenzi prin numere de mobil si ID-uri de Yahoo Messenger (!!!), ca daca nu pari destul de interesat nu meriti nici sa afli ce au pe stoc, ca fura unii de la altii fotografiile cu produse, samd. Putine stiu sa se poarte frumos cu clientii. Si, totusi, nu eram un client care vroia sa cumpere un mouse.

Nu stiu daca sa-i numesc pe cei de la HP “mai romani ca romanii”, dar eu, ca roman, ma vad prins in capcana lor de marketing, in care ar fi trebuit sa cad fara sa simt. Nu imi permit sa cumpar ceea ce vor ei, indirect, sa imi bage pe gat, ceea ce inseamna ca nu voi mai cumpara nimic. Dar Romania oricum nu e piata lor principala, asa ca nu conteaza, nu? Da, daca eram undeva in UE sau SUA, 70-100 de €/$ in plus nu era mare lucru (sa zicem, 3 bilete la cinema) pentru mine si, la urma urmei, nici pentru ei.

Dar, in situatia de fatza, eu nu ma pot sa ma adaptez pietei, cu atat mai putin sa ma supun ei. Gata cu cititul in parc. Bine ca macar n-am apucat sa vad cum e.

De pe E-utile am aflat urmatoarele:

Party Firefox, vineri, 27 oct, Piata Universitatii, ora 20.00

In detaliu, vom primi:

Parties with 20 or so registered guests will receive free Firefox 2.0 T-shirts. Parties with approximately 50 guests will receive larger gifts such as bags, hats, and umbrellas, and parties with hundreds of guests will get all of the stuff, plus a “guest appearance” by a Mozilla developer.

Pentru inscrierea la party, mergeti la acest link. Dupa inregistrare, puteti sa mai aflati detalii direct de pe www.firefoxparty.com

Suntem deja 20, putem fi 50

Later edit:
Promovati si voi, anuntati, sa speram ca iese ceva interesant, frumos si productiv

Later-later edit:
NU, nu eu organizez asta! Sunt si eu participant ca oricare altul!