Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei 
5 lucruri fara de care nu pot trai:
- apa
- mancare
- muzica
- telefon
- si desi scriu asta pe locul 5, n-as putea trai fara cineva care sa ma iubeasca asa cum sunt…
Tag-urile sunt, totusi, o forma foarte eleganta de spam
Dar, cel putin, e productiv, stimuleaza imaginatia, si iti da o noua ocupatie, in caz ca tocmai scriai un mass pentru messenger 
5 lucruri fara de care nu pot trai:
1. Eu insumi, apa, aer, mancare, bunatate, dragoste etc… (evident)
2. Un ceas. Oricare. De orice fel. In orice aparat.
3. Un scop, un viitor deschis, cu ceva motivatie in urma, pentru a-mi da cate un sut in momentele de discontinuitate.
4. Telefonul mobil, de-abia pe 4. Am trait cand l-am lasat acasa. Cu greu.
5. Oamenii din jurul meu. Cred ca totul are un rost si cel putin unul il stiu si eu: ma fac sa ma simt bine.
As mai fi adaugat, poate, pana la 10, si cultura, bunul simt, un calculator, internetul, zilele lipsite de griji.
Am 4 persoane carora le-as putea da leapsa mai departe, dar am gasit cate un motiv pentru care fiecare n-ar fi prea fericit sa primeasca. Asa ca, feel free. Considerati ca fac broadcast (nu spam!)
Acum putin timp am dat peste un articol de pe Internet, pe care nu l-am citit cu prea mare atentie (ce frumos mod de a incepe un post ) care analiza situatia prezenta a unei asa-zise rivalitati dintre mediile de informare si se axa, in principal, pe explicarea cauzelor care au dus la un declin al mediilor clasice; clasice pentru prezent, recente pentru trecutul apropiat. Ideile nu erau inovatoare, dar nici lipsite de suport. M-a atras, insa, ca unul dintre acele lucruri simple, care nu iti ofera o utilitate imediata, ca cele pe care le cauti ceas de ceas, dar care iti face placere tocmai pentru ca nu ai mai avut demult timp sa te mai gandesti la el.
Poate ca numai pentru noi, cei care dormim cu Internetul la 2 metri de pat, schimbarile sunt atat de radicale. Nu sunt atat de vechi amintirile (proprii sau doar pentru ca au ajuns laitmotive) unor discutii sau certuri despre statul prea mult la televizor, care era implicit asociat cu pierderea de timp. Adevarul e ca, oricat de lenes ar fi oricine, exista in fiecare o cautare constanta de ceva interesant, care sa concentreze o atentie debusolata de prea multele lucruri pe care le-a ignorat. Cred ca “implinesc” aproape 3 ani de cand nu am mai “zacut” la televizor, pentru un film, cautand ceva interesant, asteptand (repet, asteptand!) sa aflu detalii despre vreo stire; despre muzica nici nu are rost sa mai vorbesc. Pentru ca, impreuna cu cea mai mare parte a generatiei mele (cel putin selectand din acea parte cu care ma aseman) am migrat spre calculatoare, pe care le controlam noi, nu un ghid TV, spre Internet, caruia ii comandam noi ceea ce, unde, cat si cum dorim.
Conform logicii, ar trebui sa gasesc o sursa de comoditate in toate acestea. In general, tehnica evolueaza prin cei harnici, pentru a-i face si mai lenesi pe cei deja lenesi. Da, veti spune ca tehnica avansata scurteaza timpii de “productie”, dar tehnica nu garanteaza si nu obliga pe nimeni ca timpul castigat va fi fructificat cumva. Sa spunem, pentru moment, ca aduce diversitate vietii, cel putin. Intr-adevar, e mai comod pentru ca nu trebuie sa iti mai planifici programul dupa sursele de informare sau divertisment, ci iti planifici sursele dupa restul programului, in cazul in care ai asa ceva. Pe de alta parte, cred ca parintii ar prefera, in locul unui copil care sta 10 ore la televizor cand nu are ce face, un copil (sau acelasi…) care sa stea 10 ore la calculator, facandu-si singur rost de tot ce are nevoie, cautand metode pentru a obtine mai repede, mai eficient si superior calitativ, invatand sa selecteze ce-l intereseaza din tot ceea ce exista, avand ocazia astfel sa cunoasca, chiar daca superficial, chiar si ceea ce nu-l intereseaza, si enumerarea ar putea continua. Nu comentez aici cotiturile extreme pe care le poate lua din cauza unor astfel de activitati, cum ar fi o dependeta care i-ar reduce orizontul social (ajung sa nu mai fie multumiti de viata de zi cu zi si o prefera pe cealalta, infinit mai dinamica) sau dependenta de elementele total neconstructive la care are acces.
O mare parte dintre oamenii pe care ii cunosc indeaproape fac parte din categoria de mai sus, a celor care au inceput sa comande si au renuntat sa astepte. Dar, faptul ca mai exista inca oameni care, dupa 5-7 ani de butonare in fata propriului calculator inca mai cred ca un virus poate sa stea in RAM si dupa ce au inchis calculatorul, sau care inca n-au inteles ca cel mai important lucru la o eroare, cand ceri ajutorul cuiva, e eroarea in sine, nu faptul ca “nu merge” ceea ce vroiau sa faca ei, nu inseamna cine-stie-ce evolutie. Ma gandesc, insa, si ma amagesc cu gandul ca se putea si mai rau, anume sa nu fi descoperit vreodata calculatorul si sa nu aiba idee nici cum si nici de ce ar vrea sa faca acea chestie pe care o faceau cand au primit eroarea pe care nu stiau sa o descrie.
Deci exista, totusi, un echilibru intre tendinta de a usura viata si tendinta de a depune un efort in directia aceasta. Partea pozitiva aici este faptul ca echilibrul nu permite ca cineva sa vrea sa isi imbunatateasca felul de viata si atat, sa astepte doar. Din pacate, partea negativa a echilibrului este ca el implica o limita a efortului depus. Cu alte cuvinte (la propriu), stiu ca imi plac comediile, stiu ca am acces la toate prin cateva clicuri (moralitatea legalitatii priveste pe fiecare), dar de ce sa ma chinui sa aflu ce imi place? Ia sa dau un mass pe messenger cu “Zicetimi si mie o comedie mijtooooo!!!!111″. Atunci ce insemnatate mai are faptul ca respectivul poate a reusit sa instaleze si sa configureze o retea de bloc daca refuza sa dedice un efort chiar si pentru el insusi? Are insemnatatea pe care o are, si atat.
La americani, cel putin, televiziunea a mai castigat ceva prin HDTV si serviciile interactive tot mai sofisticate, dar, probabil ca odata cu Blu-Ray-ul vor pierde si avantajele acestea. Deja pirateria si-a spus cuvantul si aici.
Eu am renuntat la televizor si radio pentru ca am ales un (cel putin) echivalent, nu pentru ca mi-as fi denaturat nevoile. Nu am renuntat la reclame, nu am renuntat la o anumita forma de prezentare, nu am schimbat un continut cu altul, ci, pur si simplu, m-am adaptat nevoii de informatie, eficientizand, selectand, pentru a putea mai apoi sa selectez si mai mult, si mai mult… Pana cand? Pana la limita teoretica ce spune ca omul poate retine aproximativ un milion de lucruri distincte. Retin si eu, recunosc, destule prostii, dar diferenta dintre prostiile alese si cele acceptate ca intr-un burete e cam ca diferenta dintre prostiile de la Politehnica si cele de la Ciao Darwin (si alte emisiuni derivate, mostenite, extinse, implementate…)
PS: Nu incurajez in niciun fel pirateria. Daca vi s-a parut astfel, recititi cu propozitia anterioara in minte. Daca tot vi se pare astfel, argumentati, va rog.
PPS: Cum au putut romanii sa traduca titlul filmului “Children of men” prin “Copiii tatalui” ?! Parca ar fi vreo scriere de Slavici (huo, Mara!) sau Creanga.
Intotdeauna m-a “fascinat”, daca pot sa ma exprim intr-un mod foarte pertinent, cat de negativisti pot fi cei din jurul meu. Sau, “aproapele” meu, daca tot suntem la sensuri conotative. Nu i-am inteles niciodata pe cei nervosi din fire, pe cei care dovedesc lipsa de incredere de la bun inceput, nu i-am inteles pe cei nemultumiti din nimicurile care le fac viata mai interesanta fara sa stie, si n-am putut accepta pe cei care vad numai negru in jur, care (cred ca nu li se) acorda sanse, care se imping singuri spre ceea ce urla in gura mare ca urasc si le deranjeaza ritmul deja inuman de viata.
Prin definitie, consider ca fiinta umana e buna, desi mai am nevoie de ceva cercetari in domenii pana sa ajung sa pot purta o discutie in contradictoriu pe tema aceasta si de care sa nu imi fie teama ca as putea sa o pierd. Dar, pentru moment si pentru mine, sunt sigur de aceasta. Stiu ca intervine problematica relativitatii binelui, dar daca nu crezi ca iti poti da seama ce e bine si ce nu e in toate cazurile de simpla si evidenta alegere, poate ca ar trebui sa iti indrepti atentia spre niste oameni specializati, nu spre un blog de calculatorist. Si chiar si cu tot relativismul acesta, un lucru clar este ca toti se lupta sa le fie “bine”, ceea ce ma asigura ca fiecare are, pentru sine, o notiune a binelui. De ce sa-ti fixezi, atunci, un orizont care iti arata doar ceea ce nu iti doresti? De ce nu poate fiecare sa fie constient de binele pe care il are?
Desi as fi negat daca mi-ar fi spus cineva ca as ajunge sa spun asa ceva, negativismul l-as trata mai intai cu o bataie buna. O trezire la realitate, in efect, si, diverse metode, in practica. Pentru ca e voita, chiar daca e o obisnuinta. Ca un viciu, pe care nu ti-l mai poti explica dar totusi reusesti sa gasesti argumente pentru tine insuti pentru a-l intretine. Trebuie trezit la realitate pe cel care se considera victima din orice, care, cu incapatanare, cauta sa aduca acuze celorlalti, pentru ca nu accepta sa fie incriminat… cel inculpat trebuie disculpat, in nici un caz pedepsit pentru ca el e, prin definitie, bun… nu-i asa?
Si consider sa cred ca manifestarea negativismului este, intr-adevar voita, pentru ca intr-un final fericit si dorit, dupa prea mult efort, inculpatul cedeaza si accepta, poate ca efect al lucrurilor deprimante care l-au inconjurat atata timp si care, acum, in sfarsit, au pus stapanire si pe el… ajungand sa fie propria victima a nemultumirii lui. Dar pentru aceasta e nevoie de epuizare. Si poate si de un salariu.
Dupa vreo 2 exemple recente mi-am dat seama ca tot intre negativisti gasesti si cel mai mare orgoliu; pun un pret absurd pe propria persoana (sau e absurd, cel putin, prin ce se echivaleaza) si, teoretic, cel putin, a le aminti faptul ca prin lamentare isi altereaza integritatea eului lor, ar trebui sa ii puna pe ganduri. In fond, sunt persoane responsabile, fata de care nimic nu e asa cum ar trebui; atunci ce e o lamentare fara rezultate? Vina autorului?… Implicit am observat ca isi alimenteaza o necesitate de a fi corecti, pentru a-si putea exercita, in liniste interioara, atitudinea critica. Practic aceasta e si bariera pe care trebuie sa o treaca un eventual tratament: sa-i faca sa cedeze atitudinea care ii scuza in permanenta, atitudinea care ii face sa nu simta raspunderea pe care o au, chiar si pentru ceea ce critica.
Mai practic vorbind, o conversatie cu o astfel de persoana (daca doresti sa obtii ceva bun in urma ei) nu prea poate decurge normal, pentru ca te lupti cu o personalitate foarte puternica si, mai ales, hotarata. In ceva, nu conteaza, dar, in niciun caz, spre ceea ce incerci tu sa-l convingi, pentru ca el insusi e convins ca are dreptate. De ce ar asculta mai mult de 3 cuvinte din gura cuiva care nu traieste in interiorul lui, care nu vede lumea cu ochii lui, care nu are aceleasi probleme ca el? In primul rand pentru ca acel cineva are mintea si rabdarea necesare de a lua taurul (altuia) de coarne: astfel poti profita de ceea ce el considera puncte tari, anume de propriile lui vorbe. De cele mai multe ori, acestea sunt niste automatisme negandite decat in forma, dar reauzite si reinterpretate, ar putea sa dea de gandit celui care se aude pe el insusi. El nu va gandi nici macar legatura dintre 3 replici consecutive (raspunsuri), dar ar putea parea surprins sa-si auda propriile idei contrazicandu-se. Tu ai timp sa le filtrezi, el crede ca nu are nevoie.
Pe de alta parte, oricat de mari si de tari s-ar crede, am vazut la negativisti un orizont foarte limitat, in care totul are insemnatate imediata si orice are efect, se numeste astfel daca il are imediat. Trebuie tinut cont si de aceasta pentru ca nu vei obtine nimic dintr-o discutie laborioasa cu cineva care are un buffer de o replica la un moment dat. Cel mult, daca vei atinge niste corzi sensibile, il vei face ca, dupa discutie, sa isi aminteasca o replica de-a ta care l-a pus pe ganduri si daca nu va reusi, va da totul uitarii. Nu poate sa isi formeze o idee concisa si complexa, ci doar una concisa si scurta, care sa incapa in acel buffer de o replica si, eventual, sa si-o poata repeta la nevoie. Dar, inconstient este el de faptul ca necesitatea de a reduce totul la o replica salvatoare (plictisit poate de atatea complexitati aducatoare de indispozitie) scade cu mult din valoarea a ceea ce ar fi trebuit el sa invete.
Daca esti pregatiti sau nevoit sa faci fata unui astfel de specimen, inarmeaza-te cu rabdare si invata de la el sa nu retii tot ce auzi. Daca esti slab, s-ar putea sa iti spuna ceea ce stiai si tu intr-o lumina in care abia astepta pesimistul din tine sa le vada, pentru ca sunt atat de clare ideile atunci cand esti de acord cu altcieneva in ele. De asemenea, chiar daca simti ca esti pe drumul cel bun, nu interveni ca mediator intre el si problema (in cazul fericit in care o identifici sau sunt in numar finit…) pentru ca, dupa ce va scapa de ea, nu va fi invatat sa o trateze constructiv, prin propria vointa. Practic, revenind la metafore, iti dai seama intotdeauna cat de departe ai ajuns cand incerci sa te intorci. Asta te va face sa te gandesti de doua ori… a doua oara.
|
|
|
|
Nu, nu am devenit negativist; nu, nu m-am suparat pe viata. Dar cu un gust amar tot am ramas. Spuneam cu ceva timp in urma, poate cu prea mult timp in urma, ca am incercat sa imi iau un PDA, dupa ce m-am indragostit de el, pe alte meleaguri. Am vrut, insa, sa-l iau din ograda noastra, din motive de garantie si … sa zicem regional settings. Decizia a fost luata acum aproximativ 2 luni, adica de cand dateaza pozele astea si ceea ce deja nu miroase a bine este faptul ca acum inca scriu despre asa ceva.
Emag-ul nu a putut sa-l aduca… mai exact, dupa cum am mai spus, a reusit sa aduca unul, cu ecranul spart (pachetul contine, peste aparat, manualul si cdurile, “cartonul de oua” (oo) si capacul cutiei… nu pot sa imi imaginez prin ce a trecut acea cutie). Mai apoi a recunoscut resemnat(a) ca nu il mai pot aduce, nu se stie de ce. Best computers nu a cedat nici el din prima, dar au avut bunul simt sa ma anunte in timp util ca nici ei nu-l pot aduce. Restul de n-shpe fime nu s-au mai sinchisit sa raspunda articulat.
Cand ajunsesem la concluzia ca avem nevoie sa ne upgradam tzara, pentru ca ditamai firmele nu pot aduce un aparat de nici 300€, primesc raspunsuri de la firmele din ultimele pagini ale cautarii Google si mi se spune ca pot sa imi pun pofta in cui pentru acel PDA, pentru ca este “end of life”. Am ramas putin… si apoi prima intentie a fost sa caut pe wikipedia ce (aici merge un substantiv obscen + pronume posesiv) inseamna asta. Pe scurt, inseamna ca producatorul se dezice de acel obiect, retrage orice suport aferent lui si, evident, nu il mai produce. Cumva asta se manifesta, intr-un mod pe care nu-l inteleg in totalitate, si in refuzul firmelor de a-l mai importa, ceea ce creeaza un stoc inepuiza…bil la fabrica. De aceea, pe situl HP, rx1950 sta bine-mersi. Problema asta nu mi-am pus-o niciodata atat pentru ca nu am mai auzit vreodata de asa ceva (exemplele de “end of life” erau de genul “Microsoft declara Windows 95 ca end of life“), cat si pentru ca pare absurd chiar si acum, dupa ce sunt pus in fatza faptulu implinit.
De ce? Simpla intrebare si, din pacate, simplu raspuns: prea bun, la un pret prea mic. Exista, tot la HP, PDA-uri din alte serii, mult mai proaste si mai greoaie, cu cate un feature in plus, care costa cu mult mai mult, aparent fara motiv. La fel, fara motiv, probabil ca au gasit si cumparatorii, de cuviinta, ca este sa dea mai multi bani pe un model mai scump cand rx1950 e cel mai subtire, cu bateria cea mai buna, cel mai ergonomic, fiabil, cu 802.11 la un pret atat de mic. Multi si-au pus problema, de ce nu are bluetooth, singurul lucru care ar mai fi lipsit pana la a fi perfect pentru segmentul mediu de piata: pentru ca exista modele mai scumpe, care au.
Si asa m-am lins pe bot, m-am inecat la mal, dupa ce am trecut de cele mai grele obstacole, cel putin in teorie (banii, convinsul parintilor, efortul de a alege…). Experienta insa m-a facut sa mai cunosc cate ceva despre firmele de calculatoare mici si mijlocii, si, anume, ca sunt parsive, ca atrag clientii desi nu au cu ce, ca mint in privinta stocului, ca preiau comenzi prin numere de mobil si ID-uri de Yahoo Messenger (!!!), ca daca nu pari destul de interesat nu meriti nici sa afli ce au pe stoc, ca fura unii de la altii fotografiile cu produse, samd. Putine stiu sa se poarte frumos cu clientii. Si, totusi, nu eram un client care vroia sa cumpere un mouse.
Nu stiu daca sa-i numesc pe cei de la HP “mai romani ca romanii”, dar eu, ca roman, ma vad prins in capcana lor de marketing, in care ar fi trebuit sa cad fara sa simt. Nu imi permit sa cumpar ceea ce vor ei, indirect, sa imi bage pe gat, ceea ce inseamna ca nu voi mai cumpara nimic. Dar Romania oricum nu e piata lor principala, asa ca nu conteaza, nu? Da, daca eram undeva in UE sau SUA, 70-100 de €/$ in plus nu era mare lucru (sa zicem, 3 bilete la cinema) pentru mine si, la urma urmei, nici pentru ei.
Dar, in situatia de fatza, eu nu ma pot sa ma adaptez pietei, cu atat mai putin sa ma supun ei. Gata cu cititul in parc. Bine ca macar n-am apucat sa vad cum e.
|
|
|
Am iesit acum cateva ore la o mica plimbare prin Bucuresti, cu cateva probleme in minte pe care aveam nevoie sa le rezolv, dar nu le-am rezolvat. Asa ca am continuat intr-o plimbare cu un semi-scop, cu parere de rau ca nu mi-am sunat cativa cunoscuti din preajma, sa iesim la o vorba goala si un pahar plin.
Ieri credeam ca stiu ce m-a facut sa imi placa iesirea, chiar si inainte de geek-meeting si, pe deasupra, mai eram si increzator. Astazi, increderea in propriile pareri a palit putin si nu se datoreaza in mod special unor evenimente de mare amploare. Sunt multe si marunte si am avut nefericitul prilej de a fi prezent la atat de multe, cand, in mod, normal, stiu sa ma feresc de ceea ce m-ar putea afecta. Si nu ma refer doar din punct de vedere fizic, ci si la acel nivel la care ajung sa scriu pe blog un entry ceva mai dramatic, cam ca acesta. In fine, nu are rost sa enumar evenimente din simplul motiv ca a face reclama la ceva rau nu are cum sa aduca nimic bun.
Am ajuns, intr-un final, in zona pietei constitutiei, unde se tinea concertul de protest impotriva unei legi ce urmeaza a fi votata de Parlament, cu referire la cenzura elementelor de defaimare… de fapt, mai bine cititi direct din textul legii:
“in Romania sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de defaimare si invrajbire religioasa, precum si ofensa publica adusa simbolurilor religioase.”
Sa la luam putin pe rand. Mai intai, recunosc ca nu am stat decat vreo 20 de minute, ca sa aud ce au de zis, de cantat si sa studiez putin oamenii de pe acolo, eventual ce si cum vorbesc intre ei, si facand vreo 2 poze, ca dovada. Pentru ceea ce am sa afirm, am sa aduc argumente, deci daca voi deranja pe cineva si va vrea sa vina cu contra-afirmatii, rog sa vina si cu contraargumente. Termenul de protest ar putea fi considerat gresit ales, nu din cauza ca nu s-a aruncat cu sticle (cel putin nu in zona mea) sau nu s-a incaierat nimeni vizibil cu cei de la jandarmerie, ci din cauza ca participantii la protest, cei care ar fi trebuit sa vina infometati si sa plece indoctrinati, erau incredibil de pasivi. Cei mai multi care venisera nici nu stiau despre ce e vorba (sincer, nici eu nu stiam exact inainte de a ajunge acolo dar am vrut sa vad daca in 10 minute reusesc sa imi dau seama…n-a fost chiar asa), se asteptau la un concert rock, multi erau deranjati de discursurile lamentabile dintre melodii si majoritatea aveau pe fatza o expresie de parca venisera sa se uite la o bataie (“ce fac aia acolo?”). In rest, publicul se bucura cum putea de muzica: erau cativa in fatza scenei care regretau ca nu pot sa lesine la comanda, ca la Michael Jackson, iar restul stateau ceva mai departe, in bisericute, la taifas, nederanjati si neimpresionati de ce se intampla pe scena.
De pe scena, insa, am inteles la un moment dat la ce asistam. S-ar parea ca rock-ul din Romania este extrem de jignit pentru ingradirea libertatii de exprimare. Asemanau noul “regim” cu comunismul (“the new communism” scris pe scena), se dadeau tricouri cu secera si ciocanul si se faceau “strigari” la care publicul trebuia sa fie de acord cu scena sau, sa ridice degetul mijlociu spre Parlament, dupa caz. Se striga ca rockerii ar trebui sa se simta jigniti pentru faptul ca nu li se mai aplica democratia; se argumenta absurditatea celor de la conducere prin faptul ca ii considera pe toti satanisti (daca se interzic crucile intoarse si acolo nu era nici un satanist, nu inteleg pe cine au mai deranjat). De asemenea, mare durere era in sufletul organizatorilor faptul ca li s-a interzis sa consume bere in (auzi dom’le argument!) acelasi loc in care se tine festivalul berii. De asemenea, au fost atat de renegati incat nici macar jandarmeria nu a vrut sa vina sa pastreze ordinea. In plus, cei de pe scena tineau sa avertizeze impotriva pericolului de a se infiltra in public raufacatori cu interese politice, care sa boicoteze adunarea. Adevarul e ca lumea avea bere. Si nu adusa in buzunar, ci sticle de 2.5 litri (stim cu totii acele marci selecte care se vand la PET de 2.5 …), si jandarmii erau la locul lor, patruland prin multimea mofluza, politia dirija circulatia, iar pompierii erau si ei pe pozitii. Astfel ca mi s-au parut de-a dreptul stupide argumentele care ar fi trebuit sa ne trezeasca la realitate. Si e cu atat mai jalnic sa ajungi sa minti pe fatza publicul cand scopul unui astfel de concert era sa ii convinga pe toti ca trebuie sa ia atitudine. A propos, daca erau toti intr-un gand nici n-ar mai fi fost nevoie de un astfel de concert (despre care cativa din public spuneau “asta nu e concert”), asa ca singurul scop logic pe care-l gasesc este de a instiga acolo unde nu exista un motiv. Ceva de genul: “nu stii cum sa faci galagie si sa enervezi niste autoritati? hai la noi sa-ti dam motive!” ceea ce de la niste oameni cu capul pe umeri ca ei nu m-as fi asteptat. Pentru ca de la niste oameni care stiu sa ia atitudine ma astept sa si-o si suporte cumva.
Ce m-a deranjat a fost forma stupida. Vrei sa arati ca nu esti de acord cu ceva, foarte bine, ai dreptul acesta (sustinut si de jandarmerie, chiar daca nu vrei sa crezi…), dar sa crezi ca cea mai buna metoda pentru a schimba ceva e a irita si mai mult pe cei care te-au acuzat? Chiar credea cineva ca stau parlamentarii (sambata seara, hah!) la geamurile Parlamentului, uitandu-se la o multime pleostita, si gandindu-se ca trebuie sa faca ceva? Si, sincer sa fiu, nu am vazut decat manifestari grosolane, de genul celor care vor fi mai apoi temele unor noi acuze, poate. Proababil ca jumatate din populatia Romaniei nu e de acord cu felul in care se conduce tara (includ in cealalta jumatate si o mare parte de ignoranti) si, in consecinta, unii incearca sa schimbe conducerea iar altii se consoleaza, bucurandu-se ca nu e mai rau. Si tot nu se schimba nimic. Iar sa crezi ca un concert rock, facut in spiritul “eu am dreptate…. de aia!!!”, si niste injurii adresate unei cladiri care tot de neclintit e si daca e populata, ar putea schimba ceva, mi se pare de-a dreptul idiotenie.
Daca eram rocker si as fi fost afectat de aceasta lege (care, la urma urmei, nu acuza cine stie ce aberatii) ar fi trebuit sa imi pun intrebarea daca nu cumva ar trebui sa ma aliniez cu societatea, cel putin pana la nivelul la care nu sunt contra legii. Daca eram de partea legii si m-as fi uitat printr-un geam al cladirii Parlamentului, nu as fi vazut decat un motiv in plus pentru legea aceasta. Sau, poate, as fi vazut si un articol in plus, convins fiind ca “o merita”. Dar, dupa cum sunt de partea logicii, am vazut ceva gresit exact din aceasta perspectiva.
PS: Auzisem din zbor, de la intalnirea de ieri, ca ar veni Phoenix si Taxi, dar nu m-am nimerit in acele momente. Am nimerit in timp ce canta Luna Amara, pe care nu i-am mai auzit niciodata in concert si poate de asta nu stiam la ce sa ma astept, dar au cantat ingrozitor de fals.
PPS: Atat in prima parte cat si in a doua, am explicat ce inseamna “praful din noi”. A fost un entry prea pragmatic pentru un titlu evident.
Conform voturilor de pe IMDB, am vazut peste 350 de filme. Dar mai rar mi-a fost dat sa vad asa ceva.
Sa vedem si produsul finit, in 2007. Pana atunci, cred ca acesta este unul dintre cele mai bune trailere pe care le-am intalnit vreodata.
De pe E-utile am aflat urmatoarele:
Party Firefox, vineri, 27 oct, Piata Universitatii, ora 20.00
In detaliu, vom primi:
Parties with 20 or so registered guests will receive free Firefox 2.0 T-shirts. Parties with approximately 50 guests will receive larger gifts such as bags, hats, and umbrellas, and parties with hundreds of guests will get all of the stuff, plus a “guest appearance” by a Mozilla developer.
Pentru inscrierea la party, mergeti la acest link. Dupa inregistrare, puteti sa mai aflati detalii direct de pe www.firefoxparty.com
Suntem deja 20, putem fi 50
Later edit:
Promovati si voi, anuntati, sa speram ca iese ceva interesant, frumos si productiv
Later-later edit:
NU, nu eu organizez asta! Sunt si eu participant ca oricare altul!
6 ani, doar 22 de zile fara poza.
Cum o fi sa-ti vezi viata trecand prin fatza ochilor?
|
…pardon, pe linie… ONLINE, adica.
Mai exact, intreaga opera a lui Charles Darwin, toate lucrarile lui, sunt in curs de publicare pe Internet si vor fi disponibile in totalitate pana in 2009. Momentan sunt publicate in jur de 50000 de pagini de text si 40000 de fotografii. Da, stiu ca masurarea textului in pagini nu e deloc profesionista, dar daca tinem cont ca Darwin n-a scris pe calculator, ci pe foi, cu font constant… e totusi ceva.
Din Originea speciilor:
“It may be said that natural selection is daily and hourly scrutinising, throughout the world, every variation, even the slightest; rejecting that which is bad, preserving and adding up all that is good; silently and insensibly working’.”
Situl se afla aici : http://darwin-online.org.uk/ sau pe poza.
