My Weblog

Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei

Nu pot sa nu scriu cateva randuri despre ceea ce ma framanta de cand am intrat la aceasta facultate. Aceasta facultate care m-a ales pe mine si nu eu pe ea…

Nu am ales-o eu, pentru ca nu aici as fi vrut sa-mi “irosesc” 4 ani din viata, insa nu am avut incotro din motive meschine, usor de dedus. Dar nici asta nu ma mai deranjeaza pana la urma. Ce sa-i faci?! Vorba zicalei: “Ai intrat in hora, acuma joaca!”. Ce ma framanta e diferenta dintre calitatea invatamantului practicat aici si cel de la “Automatica si calculatoare” din Bucuresti. Ei sunt slaviti, iar noi suntem improscati cu noroi. Chiar azi un profesor ne-a zis ca acolo se invata “pe bune”, ca sistemul de notare pune accent pe teme, pe proiecte si pe activitatea de la laborator (precizand ca acesti studenti sunt ocupati tot timpul, chiar si weekendul si ca de muncit nici n-ar fi vorba), neuitand sa sesizeze faptul ca studentii de la Galati trec prin facultate “prea usor”. Nu vreau sa-mi dau cu parerea despre cele spuse de respectivul profesor pentru ca nu ar schimba cu nimic situatia din “ograda” mea de la Galati.

Indignarea mea are alta sursa. Bine, bine… daca vezi ca la altul e mai bine, de ce nu facem si noi asa?! Si cine sa dea studentului teme si proiecte?! Studentul?!

“Ca la noi nu se respecta regulile…”. De ce nu se respecta regulile?! Ca sa-si mai ia cate un profesor vreun laptop, sa-si mai plateasca rata la Logan?! De ce?! Le e frica ca or sa se lase prea multi de facultate?! Ca nu o sa mai aiba cui preda?! Sunt tot felul de interese la Galati. Asta e adevarul. Avem prea putini profesori care mai au entuziasm si reusesc sa te faca sa te duci la curs de drag.

Poate ca intra-adevar la Bucuresti e numai miere si lapte si la noi “miroase”… Vina e de ambele parti. Recunosc ca am si colegi care vor sa copie si sa ia si note mari. Sau care vor “sa-si traiasca viata” si prin asta inteleg sa aiba un job de 8 ore si sa dea “darul” la examene sau sa copie prin cele mai “originale” metode la care nici cu gandul nu ganditi (microfoane minuscule in urechi sustinute de fire trecute prin urechea gaurita special pentru acest “eveniment”… si bineinteles firele vopsite de culoarea pielii!!!)

Da… am ramas cu un gust amar. Sa am un an universitar bun!

Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei

In primul rand vreau sa atrag atentia ca fiecare post din acest blog poate fi scris de unul dintre cei doi autori: de catre Andrei - “lord and master” al acestui blog atat de drag mie si de catre mine, o oarecare fata din Galati cu pseudonimul Caffe au lait. Posturile mele se diferentiaza de cele ale lui Andrei prin “semnatura” lor (fiecare post are in titlu mentiunea “Scrise de ea” si sub titlu se regaseste “Posted on October 2nd, 2006 in Diverse, Scrise de Ea by Caffe au lait” unde iarasi se poate vedea cine e autorul postului).

Azi am vrut sa fiu si harnicuta, dar nu prea mi-a iesit… Am pus ceasul la 7 si m-am sculat din pat la 7 jumate. Mi-am facut ordine in camera, m-am dus la baie si m-am trezit ca se facuse 8:30. Am renuntat sa mananc pentru ca in bucatarie se faceau sarmalute matinale (si eu stiu sa fac sarmale:)). Dupa multa foiala din casa (ca de obicei) am plecat pe la 8:55 din casa. Bineinteles, autobuzul era full si de-abia s-au inchis usile in spatele meu. Ca sa nu mai zic ca am mai coborat de 2-3 ori ca sa fac loc celorlalti sa treaca. Si am ajuns si la laboratorul de TPD (vezi postul precedent). Asistentul cel tinerel si dragutel ne-a anuntat ca o sa facem in Matlab, fapt ce m-a bucurat pentru ca am mai avut 2 cursuri in anul I la care am facut Matlab si deci stiu cu ce se mananca. Ne-a dat o foaie cu niste chestii introductive si dupa ce le-am facut pe alea am plecat (nu cred ca mai e nevoie sa zic ca eu si cu un coleg am plecat ultimii…). Si cum mai aveam o ora pana la cursul de Java ne-am dus pana la biblioteca la Universitate ca sa cautam o carte si sa-mi vizez permisul (2 ron m-a costat).

Cursul de Java de la 11:30 m-a dezamagit… Sala a fost neincapatoare pentru cele 4 grupe, iar profei i-au luat 30 de minute sa instaleze proiectorul! Si ne-a citit de pe proiector chestii introductive (caracteristicile Java (aici intra si diferentele dintre Java si C++), despre JVM, despre API, despre procesele de compilare si rulare). Am mai aflat ca o sa lucram cu JSE si nu cu JEE. Motivatia pentru aceasta alegere a fost cea obisnuita deja: “Ajunge pentru cat facem noi.”. Asa… nu care cumva sa ne largim orizontul! Fereasca sfantul! Ne-a aratat si un prim programel Java de tipul celui care afiseaza “Hello world!”. Programel pe care l-a compilat si executat in linie de comanda (sugerandu-ne sa facem si noi la fel - adica sa nu lucram intr-un mediu de programare integrat- pentru a intelege cum functioneaza). O alta sugestie a fost sa consultam mereu API

Ne-a avertizat din start ca lucrurile nu or sa fie simple… Examenul va consta dintr-o parte teoretica si una practica. Vom avea de facut si un proiect asa ca presupun ca va conta si acesta la nota finala. Am mai aflat ca de-abia de la jumatatea semestrului o sa facem ferestre, butoane, meniuri, frame-uri. Aaaa… la un moment dat a prezentat si 2 capturi din 2 medii de dezvoltare Java si am avut impresia ca multi dintre cei din sala vedeau pentru prima data ceva asemanator… Trist. Nici eu nu stiu prea multe dar macar am habar si am vazut cum arata asa ceva.

Deci am ajuns la concluzia ca si acest curs nu e asa cum “ar trebui” sa fie. E facut in dulcele stil clasic… citesti de pe proiector si gata! Chiar profa a marturisit ca 99% din ce zice ea se gaseste in suportul de curs. Eu ce sa-nteleg de aici?! Ca aportul ei e de 1%?!?

Cam asa arata o prima zi de facultate la Galati, Calculatoare.
Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei

Iata orarul meu:

(TPD) Tehnici de procesare a datelor
(ED) Electronica digitala si circuite de comutatie
(PCLJ) Programarea calculatoarelor (lmj. Java)
(EA) Electronica analogica
(PLDN) Proiectarea logica a dispozitivelor numerice
(SO) Sisteme de operare
(PLA) Programare in lmb de asamblare

Prima zi a fost asa cum de fapt presimteam ca o sa fie… Asistentul de la Java nu a venit la laboratorul de la 7:30 si deci m-am trezit degeaba la 6:30… Uf! Si m-am dezlipit asa de greu de patul meu caldut…

Asa se face ca pe la 8:00 am plecat spre Gradina Publica. Daca nu ar fi fost praful de la lucrarile care se efectuau in zona as putea chiar spune ca a fost frumoasa plimbarea. Bineinteles, nu m-am plimbat singura ci cu “fetele mele”, o colega de la cealalta grupa de calculatoare si sora ei (anul II la ASE). Pe drum m-am intalnit cu proaspat maritata colega a mea (”Casa de piatra!”) care a facut pasul cel mare cu un student la teologie. Dupa ce am interogat-o despre toate cele, ne-am despartit doar ca sa ne vedem la 9:30 cand incepea urmatoarea ora. Am ales intr-un final o banca cu vedere la soare si am vorbit vrute si nevrute.

La 9:15 eram iar in corpul D (”la Mecanica”) in asteptarea “Tehnicilor de procesare a datelor”. Proful (are 4 fete) vorbeste destul de incet si prezinta de pe proiector. Nu ca s-ar vedea mare lucru… Dar nici asta nu conteaza pentru ca exista un suport de curs (pe care ni l-a si dat). Prezenta nu e obligatorie, spaga nici atat (deoarece citez: “la usa mea nu o sa vedeti studenti”) iar notiunile prezentate vor fi mai mult descriptive. Inginerul nu trebuie sa stea doar la birou, trebuie sa faca si munca practica, trebuie sa admiram pe cei care si-au facut vile si au Mertan datorita muncii lor… Am apreciat sinceritatea si faptul ca respecta pauzele.

A prezentat ceva numit (cred) DSP care era un fel de chestie care putea sa memoreze aproximativ 250 de cuvinte, cuvinte care ii erau dictate de catre cineva (un student a dictat 4 cuvinte alese de “boborul” din sala). Si dispozitivul respectiv le-a memorat si dupa aia la repetarea unuia din cuvinte, o voce feminina spunea numarul cuvantului. Faza distractiva a fost cand a memorat cuvantul masina si i-a cerut si modelul la care studentul a zis Logan…

Urmatorul curs, “Electonica digitala si circuite de comutatie” am inteles ca e nou infiintat si e in stransa legatura cu “Procesarea logica a dispozitivelor numerice” (de aceea le facem cu acelasi prof). Surpriza la aceste 2 cursuri a intervenit in modul de notare. La primul curs colocviul va conta 20% (va fi oral) si examenul 80% care va fi… ORAL! Lucru nemaintalnit de foarte mult timp la noi! Proful si-a justificat doleanta: “Ajung multi la examenul de licenta si nu stiu sa vorbeasca in fata unei comisii…” Asa ca dragul de el ne ajuta…

PLDN beneficiaza si de laborator si de un fel de seminar la care vom avea un proiect. Nota:20% colocviu+20% proiect+60% examen scris. De precizat ca la PLDN vom face algoritmi iar la ED o sa vorbim de lucruri sfinte pentru unii (si aici ma numar si eu)…

Si cum cealalta semigrupa avea laboratorul de Java la 13:30 m-am dus si eu in speranta ca poate, poate o sa se faca! Dar nu!

Si am ajuns pana la “Trei Star” foarte comod cu taxiul si m-am dus cu inca o prietena (Adriana) la Elena (o prietena maritata si insarcinata). Si ne-am pupat, am vorbit, ne-am mai incins, ne-am tachinat, ne-am pupat si ne-am despartit fericite.

Si am ajuns acasa si-a-nceput sa ma doara capul! Lucru curios pentru ca aproape niciodata nu ma doare capul…

Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei

Un craiovean de 43 de ani, pensionar pe caz de boala a gasit pe un trotuar din preajma unei banci un teac de bancnote.

Domnul in cauza a dus banii la Politie care a gasit ulterior posesorul banilor. Acesta era un om de afaceri care scosese dimineata banii din banca, dupa care plecase din tara.

Intrebat de reporter de ce a returnat banii care valorau mai mult de 40 de ori pensia sa pe o luna, omul a raspuns cu mult bun-simt: “Pentru ca nu erau ai mei!”.

Drept rasplata, craioveanul a primit o scrisoare de multumire, 200ron din partea Politiei si o promisiune de recompensa din partea omului de afaceri.

P.S. Ca sa nu mai mentionez ca nici nu numarase banii inainte de ai duce la Politie…

Dimineata, ora 8 trecute fix, la clasa de Cisco la. Afara, o atmosfera ca de Bacovia. Inauntru, un contrast apasator. Mai inauntru, putina tristete.

Parca in fiecare, an inceputul scolii trebuie sa fie mohorat. Sau, daca nu e (careul, remember?), atunci prima zi de luni, de cand incepea amenintarea lucrarilor, a temelor de vacanta, a compunerilor despre cum ati passez les vacances si a dezamagitoarelor materii noi pe care le asteptam cu atata ardoare pentru ca acele prime ore erau printre singurele momente incitante care priveau studiul la scoala.

Stiu ca pentru mine inca nu a inceput scoala, dar mai stiu ca vremea de afara ma face sa ma gandesc la toate celelalte zile cand voi face acelasi drum de astazi, spre scoala, prin aceeasi mizerie a primariei care a reusit sa depaseasca mizeria in care locuitorii traiesc ca intr-un suc propriu. Totodata, am venit definitiv la Bucuresti, asa ca, faptul ca mai am un weekend inainte nu ma imbie cu nimic, pentru ca nu va mai fi un weekend ca cele cu care asociam cuvantul acesta pana acum: fara plimbari, fara parcuri, fara soare, doar ceva mai multe griji si efortul de a nu pierde, cel putin pana cand imi va fi luata cu forta, putina incredere si nerabdare ce o am legata de anul acesta.

Totusi, poate ca e mai bine decat in multi alti ani, si nu imi dau eu seama bine de asta. Sunt departe de casa si nevoia de autogospodarire ma opreste sa pierd timpul intr-o cantitate indecent de mare. Pe de alta parte, fac ceea ce imi place, cel putin cu numele, si daca incerc sa ignor neplacerile de zi cu zi, datorate oamenilor si locurilor, e chiar frumos: am prieteni, am pe cine iubi, am ocazia de a-mi folosi mintea, am ocazia de a ma distra si de a invata. Am totusi libertatea pe care si-ar dori-o multi, dar uneori parca as vrea mai putina libertate si mai multe obligatii, dar intr-un decor mai placut, intr-o lume cu mai putine griji stupide, cu ceva mai multa responsabilitate din partea mea, dar si a celor din jur. A, si am avut o vacanta frumoasa si lunga. Am simtit-o, in toata splendoarea ei, nu a trecut mai repede decat ma asteptam si mi-a dat exact ceea ce am vrut.

In plus, facultatea pare, la o prima vedere optimista, ceva mai interesanta decat anul trecut. Consolarea suprema din timpul scolii, cand am inceput sa am profesori, era ca daca ai un profesor nebun, astepti o ora si oricum va pleca. Aici astepti un semestru, dai un examen sau doua cu el si pana la urma tot scapi de el. Dar inainte de a scapa de el, are obligatia de a-si face datoria. Bine sau prost, avantajul facultatii si poate chiar al Politehnicii, in special, e ca are inca oameni buni, unii chiar exceptionali. Si as vrea sa cred ca inca mai formeaza astfel de oameni, desi tot studentii sunt cei care dau tonul si duc renumele unei facultati. Despre profesori, se aud doar relele si inainte de a da la facultate poti sa afli, cel mult, unde sunt cei mai multi “nebuni”, dar tot meritele studentilor si, eventual, salariile si vizele cu care ies din cate o facultate, sunt cele care te conving in ultima instanta.

Dupa ce ca am asteptat mai mult decat era normal pentru un PDA de la EMAG care se anuntase a fi in stoc, dar probabil in stocul din Ungaria, azi, proaspat ajuns in Bucuresti, oarecum nemultumit ca nu am putut beneficia de serviciile lor de livrare la domiciliu oriunde in tara pentru comenzi de peste 1000 ron din moment ce ma aflam deja aici, eram nerabdator sa ajung prin ploaie si mocirla dez-asfaltarilor pana la magazinul lor sa-mi iau bijuteria.

Nerabdarea, cel putin, mi s-a atenuat nu pentru ca mi-am alimentat-o cu ceea ce speram, ci pentru ca am gasit un mail de la ei in care ma anuntau ca au primit marfa dar ca PDA-ul avea ecranul crapat!

Acum, una la mana, si, probabil mai putin importanta, e cum de si-au dat seama ca are ecranul crapat intr-o cutie sigilata. Dar, probabil, ajuns intr-un asemenea hal, chiar si prin presupusul “carton de oua” in care ar fi trebuit sa stea, probabil ca insasi cutia trada faptul ca probabil salvase viata unui delivery boy prins intr-un schimb de focuri… A doua la mana, mi se propune sa iau un alt model, care nici el nu figura in stoc. Diferenta era ca acest alt produs costa dublu si ceva si mai si arata ca un ***. In fine, o varianta ar fi fost sa ma razgandesc definitiv, tinand cont de conditiile vitrege prin care ajunge marfa la EMAG, dar, pe de alta parte, acolo e cel mai ieftin, e unul dintre putinele locuri in care gasesc exact ceea ce caut si… aaaaahhh… imi vin in minte iarasi toate motivele pentru care am vrut sa iau PDA. Cum sa renunt acum la tot? Nu, nu e un semn, e doar o intarziere.

Asadar, asteptam take 2.

Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei

Pana mai zilele trecute ma amageam ca mai sunt x zile pana incepe scoala.

Acum am evoluat. Stiu ca cele y zile care mai sunt vor trece prea repede ca sa mai conteze insasi existenta lor.

Azi nu m-am mai putut amagi pentru ca mi-a plecat iubirea in urma careia vor curge siroaie (nu, nu de lacrimi! nu am ajuns pana acolo) de dor…

Uf! Simt in nari mirosul de umezeala si parca aud discutiile din autobuz, prezic nervii cauzati de vreun prof care nu vine la curs/seminar fara sa anunte in prealabil, stradania eroica de a sta la seminare la care nu mai sta nimeni(!), nesimtirea celor multi si generozitatea si amabiliatea celor putini. Toate acestea in Galati.

Dar sa fiu totusi sincera. Nu-i chiar asa de rau! Doar ca nu pot sa specific ce anume “Nu-i chiar asa de rau!”. Ceea ce nu-i rau e un amestec nedefinit. Ca un parfum. Sunt foarte sensibila in privinta aromelor. Un miros sau altul imi poate evoca amintiri de mult uitate.

Voi reveni asupra subiectului cu informatii concrete (orar, descriere profi si materii), deci nu pierdeti urmatoarele episoade.

To be continued…

In sfarsit am facut o investitie si am cumparat un monitor mai bun, dupa aproximativ 7 ani de la cel mai bun monitor pe care l-am avut pana acum, CTX. Si acela inca functioneaza ca nou.

Am luat un LG L1919S foarte convenabil ca pret pentru specificatiile pe care le are: 19″, contrast 1400:1 si 250cd/m2 luminozitate. Ambele, setate la maxim, sunt mai mult decat poate sa suporte ochiul relaxat; o imagine foarte placuta am obtinut setand contrastul pe la 20% si luminozitatea la si mai putin. Cele 8 ms pot parea nemultumitoare, insa diferenta fata de CRT-ul precedent aproape ca e de nesesizat, mai ales daca nu o cauti cu lumanarea. Practic, in jocuri si filme nu se simte nici o diferenta, in plus, la miscari rapide pe intreaga suprafata ecranul nu se mai “taie” pentru cate o fractiune de secunda asa cum se intampla cand nu era activ “synchorinze every frame”, in special in jocuri. De asemenea, pentru aplicatiile de birou, pixelii sunt destul de densi pentru a nu da o imagine prea “crispy”, chiar si fara ClearType si la 8 ms se poate citi textul in timp ce se deruleaza, fara probleme.

Isi merita banii pe deplin (aprox 240€). Iar LG-ul l-am ales pentru ca se pare ca produsele lor se intorc in service-uri cel mai rar. Bravo lor.

Mai multe persoane mi-au cerut, si in repetate randuri, parolele de la cartile din sectiunea de download.
Din pacate nu pot sa le dau pentru ca acele parole au un rost si anume de a pune la dispozitie acele fisiere doar anumitor persoane. Nu vreau sa fac un site de download aici (mai ales ilegal). desi spatiul mi-ar permite. Si tot din acest motiv, voi continua sa postez anumite fisiere parolate si anumite nu, in functie de gradul la care vreau sa le distribui (si am acest drept).

La urma urmei, nu e deloc greu sa faceti rost de cartile acelea prin aceleasi metode prin care am facut si eu rost de ele, dar, va rog, nu ma faceti pe mine raspunzator pentru aceasta.

Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei

Ziua a inceput promitatoare. Cu o Marie, Mariana si o Marilena in familie era clar ca va fi vorba de-a lungul zilei de numeroase cumparaturi ale caror efecte vor fi ameteli placute (de la vin si bere) si dureri de burtica de la aperitive prea incarcate… Pana aici toate bune si frumoase.

Inainte sa ma-ndrept spre Kaufland incerc sa ma spal… Dar nu reusesc!!! Apa rece si cea calda se opresc in momentul in care dau drumul la dus… Bine, imi zic! Nu-i nimic. Mergem mai departe….

Kaufland. Uppps, I did it again! Eram chiar in fata la Kaufland cand mi-am amintit ca nu am o moneda de 0.5ron si nici 1ron, ci doar bancnote. Cum ar fi trebuit sa merg o distanta considerabila unde as fi putut sa schimb o bancnota, m-am gandit sa-mi incerc norocul la vreun cetatean care si-a terminat cumparaturile si care ar fi fost dispus sa-mi inteleaga impasul…

Si aici am fost lovita de cruda realitate. Rog pe un domn pe la 40-45 de ani sa-mi cedeze carutul. Primul instinct este sa mi-l dea, insa dupa vreo 2-3 secunde isi aminteste ca are moneda de 0.5ron in el, asa ca imi zice:”Da! 5 mii de lei!!!”. ALO!!! E cineva acasa?! Cersetoare nu eram, cred ca era destul de evident! Daca ti-am cerut carutul era clar ca nu dispuneam de 0.5 ron, ca altfel ma duceam sa-mi iau un carut si nu-l mai rugam pe el sa mi-l cedeze!!! In fine, mai insist si mi-l da! Insa nu mi-l da din toata inima. Simt ca o face asa din sila. As fi putut sa-l las in pace, insa mi se pusese pata pe el si de aia am insistat.

Nu vreau sa comentez mai mult. Atat vreau sa zic. Daca cineva ar fi venit la mine si mi-ar fi cerut carutul cu moneda in el, nici nu m-as fi gandit o secunda sa nu i-l dau!!!De ce?! Pentru ca asa sunt eu! Dispusa sa fac un bine, fara sa ma uit la 0.5ron! Bineinteles ca dupa ce am terminat cumparaturile si am luat moneda, nu am pastrat-o la mine. Am dat-o cuiva care avea nevoie de ea mai mult decat mine. Nu as fi putut ramane cu moneda acelui om in buzunar. Cred ca mi-ar fi luat foc buzunarul, nu alta!

Concluzie… Frate, frate, da’ branza-i pe bani!!!