My Weblog

Desi inainte de a ne intalni am aflat ca Firefox ne-a tras o mica tzeapa, si, anume, desi am avut una dintre cele mai mari adunari din lume (!), cel putin cu numele, inregistrat pe site, nu ne-am ales decat cu 8 tricouri. Din partea Firefox. Din partea noastra, insa, ne-am ales cu noi prieteni, oameni cu aceleasi interese, carora nu le pasa de ce se aduna, atata timp cat se simt bine.

Ne-am asteptat sa fim foarte multi, prea multi, poate, pentru a mai fi interesant si a nu parea ca s-au adunat o multime de oameni si nu stiu ce sa faca. Dar, dupa ce nu au venit cei care nu erau in Bucuresti, dupa ce nu au venit cei care nu aveau oricum de gand sa vina, dupa ce au ramas acasa cei care au aflat ca nu se dau tricouri pentru toti (no offence, sunt doar statistici, stiu ca si unii dintre acestia citesc acum), dupa ce au plecat cei care au venit si au vazut ca nimeni nu pare sa stie ce sa faca, am ramas aproximativ 30 de oameni, si ne-am dus “la motoare*” ca sa stam si sa vorbim, ca la un foc de tabara, sa radem, sa ne jucam fiecare cu gadgets-urile altuia, sa mai impartasim din experienta de munca, de timp liber, de facultate, sa spunem glume si sa bem din putinele ce le mai avea barul intr-o seara de vineri. Chiar, de ce vineri seara nu sunt aglomerate cluburile?

Mi-a placut sa-i cunosc pe acei oameni, pentru ca erau toti foarte destepti, mi-a placut ca au venit binevoitori si glumeti, mi-a placut ca am avut despre ce vorbi, mi-a placut ca organizatorii au fost oameni simpatici si saritori, mi-a placut ca eram pe aceeasi lungime de unda si ca ne-am apreciat unii pe altii. Mi-a mai placut sa ma simt bine in mijlocul unor oameni ale caror nume nu le putusem retine in totalitate, mi-a placut ca nu s-a simtit nimeni stingher, mi-a placut ca am facut o poza cu un Stewie (Family Guy) desenat pe un perete

Am facut si o plimbare prin centru inainte de ma duce la reuniune, pentru ca nu mai vazusem demult Bucurestiul complet by night in acea zona si aproape ca mi-a placut. Si ma bucur ca mi-a placut, pentru ca data viitoare poate fi mai rau.

Si mi-a mai placut ca am lasat o foaie cu sigla Firefox sub o piatra, la fantana din piata Universitatii. Nu cred sa mai existe undeva, in lume, o sigla Firefox sub o piatra. Poate aparem si la Resursa de Fun cu asa ceva…

Sa speram ca ne mai vedem candva, si data viitoare. Iata ca, pana la urma, meritul Firefox a fost ca a adunat niste oameni care aveau acel nu-stiu-ce in comun, care, altfel, s-ar fi gasit cu greu si poate n-ar fi avut ce discuta prin Internet… poate nici prin browsere, chiar (sic!). Sa ne vedem cu bine si data viitoare, si poate ca la Firefox3, Mozilla va fi aflat de mareata noastra realizare de a aduna atatia oameni pentru 2.0 si ne va trimite banii pentru o seara la restaurantul de la Intercontinental

* pentru cei care nu stiu, se spune “la motoare” din cauza ca, initial, mesele de acolo erau sustinute de motoare industriale scoase din uz; acum nu mai sunt (probabil le-au pus in uz la Poli…)

De pe E-utile am aflat urmatoarele:

Party Firefox, vineri, 27 oct, Piata Universitatii, ora 20.00

In detaliu, vom primi:

Parties with 20 or so registered guests will receive free Firefox 2.0 T-shirts. Parties with approximately 50 guests will receive larger gifts such as bags, hats, and umbrellas, and parties with hundreds of guests will get all of the stuff, plus a “guest appearance” by a Mozilla developer.

Pentru inscrierea la party, mergeti la acest link. Dupa inregistrare, puteti sa mai aflati detalii direct de pe www.firefoxparty.com

Suntem deja 20, putem fi 50

Later edit:
Promovati si voi, anuntati, sa speram ca iese ceva interesant, frumos si productiv

Later-later edit:
NU, nu eu organizez asta! Sunt si eu participant ca oricare altul!

6 ani, doar 22 de zile fara poza.

Cum o fi sa-ti vezi viata trecand prin fatza ochilor?

Leapsa a venit de Auras si am sa scriu doar despre Bucuresti, pentru ca Galatiul este, per total, un long-time-no-see.

3 locuri care imi plac in Bucuresti

• Mall Plaza Romania
• Parcul Herastrau
• Campusul Politehnicii, in serile de primavara

3 locuri pe care le detest in Bucuresti

• Transportul in comun (nu e un "loc", dar cand esti "acolo" iti dai seama de ce)
• Caminele studentesti
• Crangasi

3 locuri in care imi place sa ies cu prietenii in Bucuresti

• KFC Plaza Romania
• Cluburile aproape de zona centrala (Fire & others)
• Regie (atata timp cat nu locuiesti acolo, e frumos)

3 lucruri pe care un occidental nu le-ar intelege in Bucuresti

• Nesimtirea, nesimtirea si nesimtirea.
• Mizeria pe care o face fiecare locuitor si in care i se pare normal sa traiasca
• Lipsa oricaror feluri de organizare si informare decente, in orice domeniu si in orice situatie.

Cel mai de fitze cartier din Bucuresti

• Bulevardul Unirii (oameni foarte "saraci" pe acolo…)

Cel mai urat cartier din Bucuresti

• Nu mi s-a parut o investitie rentabila de timp (si cine mai stie ce… ) sa explorez toate zonele "colorate", asa ca ma limitez la Crangasi.

Si as mai adauga o chestie:

Daca ar fi sa schimbati un lucru in Bucuresti, ce ati schimba?

• Populatia.

…si cand ma uit la salile facultatilor si liceelor romanesti, tot ce pot simti este rusine si umilinta. Ieri am facut filosofia intr-o sala in care mesele erau luate dintr-un laborator de… sudura, poate, cu un geam complet spart, afara ploua, tavanul mai era doar 98%, creta a fost adusa de catre profesor, de acasa, podeaua scorojita, iar buretele era o carpa.

Iata poza cainelui care a castigat concursul international de cel mai urat caine din lume.

Inca mai aveti o sansa, sa va razganditi…

Oh, the pain, the horror

Post melancolic.

Azi e o zi frumoasa, cu soare, fara balti si, poate mai important, inca e weekend. Am vazut copii mici cum adunau castanele cazute din simpla placere de a le aduna si mi-am amintit cand si eu faceam acelasi lucru, si, probabil ii innebuneam pe bunicii mei cand se strangeau atatea castane incat le tineam intr-un sac. Sau poate ca nu era sac, era doar o sacosa mare, dar si eu eram mic… eventual, mai mic decat sacosa

Eram la Suceava pe atunci si castane se gaseau din belsug. De fapt, de cand sunt in Bucuresti imi dau seama ca nu am mai vazut de foarte mult timp castane pe jos. Probabil pentru ca nu au din ce sa cada. Nu facam nimic cu ele. Nici macar nu ma puteam juca in vreun fel. Nu ma invatase nimeni sa arunc cu ele dupa oameni sau animale, dar le strangeam din simpla placere de a le vedea acolo, un fel de rod al muncii mele. De fapt, cred ca imi placea mai mult sa le strang decat sa le am, ca in zicala “the chase is better than the catch”. Imi placea pentru ca stateam afara, pentru ca le alegeam eu, le cautam eu si ma bucuram cand gaseam tot mai frumoase. Poate ca era si un fel de competitie intre copiii de aceeasi varsta, de langa blocul meu, dar nu imi amintesc lucrurile astfel si nici nu cred ca le vedeam asa atunci. Iar cand se stricau, se aruncau, nu de catre mine, caci nu m-ar fi lasat inima, dar nu ma suparam.

Si, probabil, fara sa stiu, ma bucuram de acele zile de toamna, cand grijile nu existau. Si, desi nu stiam ca nu existau, eram fericit. Poate ca as fi fost si mai fericit (si mai egoist) daca eram constient de asta pe atunci. Pe atunci asteptam cu drag sa inceapa gradinita si cu emotie sa ajung acolo, chiar inainte de a fi calcat vreodata prin ea. Pana la urma s-a dovedit a fi singura institutie de invatamant care a oferit exact ce trebuia sa ofere.

Mi-am dat seama ca nu stiu cum se spune la castana in engleza: chestnut. Si apoi mi-am dat seama ca, de fapt, stiam

Mi-a fost trimis pe mail acest mic articol si mi-a placut prea mult pentru a ignora placerea de a oferi un zambet/ranjet si altora.

:-]

NU MAI EMIGREZ
de spinozza

Dragii mei compatrioti Romani, Eu nu mai emigrez din Romania. Varul meu Nelu, femeie de serviciu la NASA (fost inginer IT in Romania), a gasit stergand folderele de praf un studiu care ma pune pe ganduri. Din surse secrete NASA, natia Romana a fost aleasa pentru a coloniza planeta Marte. Din toate natiile studiate au fost alesi Romanii pentru ca intru-n viitor habitat artificial pe Marte ar rezista cel mai bine. S-au luat in calcul urmatoarele: Romanii rezista fara apa cel mai mult. Nu au nevoie sa faca dus cu saptamanile. Nu folosesc sapun, sampon ori pasta de dinti. Nu au nevoie de spatiu verde. Daca acesta exista il distrug. Habitatul va fi construit gen scara de bloc cu doua banci la intrare.
Romanii nu au depresii sau daca au le rezolva cu bautura. Pot sa bea de la antigelul statiei orbitale pana la spirtul si frectia din sala de prim ajutor. Pentru divertisment le ajunge un joc numit table. Nu au nevoie de gym sau piscina.
In caz de suprapopulare, subiectul feminin poate fi convins usor sa-si arunce copiii la ghena de gunoi. Daca decizia s-a considerat gresita, copiii pot fi recuperati dupa trei zile. Culmea, traiesc!
Romanii pot fi manipulati si condusi foarte usor. Toate proviziile se vor elibera pe baza de cartela. Toate legile habitatului vor fi facute pentru a fi incalcate. Cheltuielile cu paza si securitatea habitatului vor fi minime.
Romanii sunt genetic turnatori si paraciosi. Cand nu au ce sa toarne incep sa scrie jurnale: Jurnalul National, Jurnalul de la Paltinis etc. Se vor promova manageri nulitatile fara studii iar oamenii capabili vor fi maginalizati pentru ca acestia atunci pot creea cel mai bine.
Romanii se hranesc cu 80 la suta paine 5 la suta seminte de floarea soarelui iar restul surogate. Singurul animal insotitor va fi cainele comunitar. Viata Romanilor este foarte simpla. Barfa sau zvonurile sunt ratiunea lor de a trai. In acest scop vor fi introduse in habitat asa numitele panarame care vor trai cu nulitatile manageri si vor fi invidiate si barfite de nevestele grase si oxigenate ale capabililor cu studii. Habitatul va fi aprovizionat in cantitati suplimentare cu prize, becuri, clante, capace de WC si robineti. Romanii fura aceste obiecte. Inca nu se stie de ce. Obiectele furate se pot gasi in apartamentele lor in vitrina din sufragerie. Se presupune ca sunt furate in special de capabilii cu studii si aduse acasa ca un trofeu. In acest caz nevestele grase si oxigenate au orgasme multiple exclamand: Costel este si destept si descurcaret!

Incredibila este tendinta romanului de a se comporta execrab… (ahem!) aparte, pana si in cele mai nesemnificative dar, nu neaparat delicate, situatii. Si asfel reuseste sa nu scape din vedere nici un detaliu care l-ar putea scoate din conformism. De fapt, practica frecventa (makes perfect, da…) face ca apucaturile vazute de cel cat-de-cat educat si bine crescut in spiritul politetii si economiei cu cap sa devina un gest de obisnuinta sau poate chiar de necesitate. Romanul ajunge sa "nu poata" sa respecte legea sau sa se supuna unei rigori de bun simt, atata timp cat nu i se da cu parul imediat si iremediabil (prin spaga sau pupat in…). Exemplele sunt nenumarate si doar pentru aceasta se poate intemeia un blog (de fapt, deja exista).

Interesant este insa modul de gandire, ori ideea de la care au pornit, pentru ca de atunci nu ar mai fi necesitat multa gandire sa puna in practica o lipsa de bun simt. De fapt, nesimtirea, in general, provine fie dintr-un aer de superioritate alimentat de cei din jur asemenea (si mai ales de contrastul fata de cei din jur) pe care-l exteriorizeaza din reflex, fie dintr-o interiorizare, poate o superioritate in subconstient; adica momentul in care nici nu-ti mai dai seama ca esti altfel si, in consecinta, nu poti accepta si, evident, nici pune in practica, schimbarea. Privind scurt in jur pare destul de usor de catalogat astfel nesimtitii. Personal, dintre doua rele, o aleg pe prima, nesimtirea constienta, pentru ca denota o personalitate influentabila, care a ajuns la mai rau plecand de la bine (doar nu s-a nascut cu fundul inainte) deci ar putea avea cale de intoarcere, reabilitare, reintegrare in acel segment de societate de care uitase ca exista. A doua insa, nesimtirea notorie, uneori molipsitoare, care vine din adancurile ignorantei nu prea poate fi corectata, pentru ca omul se considera autosuficient (de fapt, cea mai mare parte se considera, in sinele sinelui, astfel; diferenta consta in propria valoare pe care a avut-o cand a ajuns in aceasta stare).

Spre exemplu, cea mai mare parte dintre cetateni sunt de parere ca nu merita sa ai remuscari daca inseli o institutie sau autoritate ce tine de stat. De ce? Pentru ca merita… plus injuratura de rigoare. De ce merita? Pentru ca asa ne-am obisnuit sa credem, pentru ca din instinct stim cand sa inselam, dar nu avem un motiv care sa ne priveasca in mod direct. Nici macar nu ne-a spus cineva in mod clar ca trebuie sa inselam statul. E doar o convingere, dar adanca. Si cred ca nici puscariasul cu vreo 20 de ani la activ va privi dupa eliberare cu incredere si bunavoie ceea ce mai inainte era un dusman prin definitie. Nu, dar acum chiar ca o merita!!!

Ideea de baza nu stiu daca exista undeva, ci mai degraba vine ca un exemplu (totul se invata) la un moment inoportun, de la niste semeni aflati in acelasi rahat. Cat despre moment, el trebuie sa fie inoportun pentru ca persoana sa nu cugete asupra lui, sa nu-si dea seama de consecinte, ci sa-l accepte ca pe o oaza intr-o lume gri. In fond, daca n-ai timp sa gandesti, ceea ce nu iti face rau, inseamna ca iti face bine. Si astfel lumea se complace desi nu se considera influentabila, isi pierde identitatea desi crede ca nu suporta comparatie, isi bate joc de ceea ce crede ca a obtinut prin simplul mod de obtinere.

N-as mai continua pentru ca nu pot sa imi vars naduful din motive de diplomatie. Si oricum nu as rezolva nimic.

PS: Astazi mi-a fost dat sa vad un exemplar din a doua categorie: suporter infocat, se indreptandu-se spre meci, mergand pe strada cu biletele in mana (!), care, cand intra la metrou, nu considera un imperativ datoria de a plati un serviciu si se ghemuieste pe sub bare (ar merita o discutie despre cine sare si cine se ghemuieste), cu paznicii de fatza. Le arata apoi biletele, care puteau fi orice, si motiveaza zambind tamp si mandru (prostul nu-i prost destul…) ca se duce la meci. Vorba aceea: bilete la meci: nn ron, DAR cartela de metrou, priceless! De ce a facut-o? Pentru ca meciul merita, iar metroul nu merita. De ce nu merita?

Pen’ ca-s jmecher, fraere…

PPS: de ce "joaca de-a supravietuirea"? Citez:

Sa mor io daca nu fac asta.

Si nu moare nimeni.

Deci…

Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei

Mai intai, pentru cine nu are rabdare, pozele sunt aici.

Pentru restul, multumesc pentru rabdare.

Vacanta mea a fost lunga si prea putin bogata in evenimente. Pentru ca nu am facut practica, am intrat in “vacanta” inca de la sfarsitul lui iunie. Si cum am avut grija sa iau toate examenele, m-am scutit de drumuri inutile la facultate. Altadata as fi fost foarte entuziasmata de atata timp liber pentru ca aveam cu cine-l petrece…

Acum insa n-a mai fost asa. Prietenul meu (de fapt e mult mai mult decat “prietenul meu”, dar hai sa-l numim asa) a fost plecat mai toata vacanta (pana la inceputul lui septembrie nu cred ca ne-am vazut mai mult de 2 saptamani de cand incepuse vacanta). Si ce-i mai trist e ca de-acum incolo asa va fi.

Si am avut 2 perioade: una de “zel” in care m-am pus sa invat C#, HTML(stiam doar chestiile de baza), CSS, un pic de Javascript si una total opusa de “fata de casa” in care stateam mai tot timpul pe la bucatarie (ajutand-o pe mama), incercand sa stau cat mai departe de calculator. Perioada din urma s-ar putea numi si faza de “negare”.

Insa toata vara nu m-am gandit decat la un singur lucru: sa ma duc la Bucuresti, la Andrei. De cand intrase la facultate imi povestise atat de multe despre locurile unde locuise, despre oameni, parcuri, localuri (KFC in speta :)), despre toate locurile pe unde isi imaginase ca o sa se plimbe cu mine, despre toate lucrurile pe care vroia sa mi le arate. Iar eu vroiam sa le vad nu atat pentru ca mi se pareau extraordinare, ci pentru ca el isi dorea atat de mult sa le imparta cu mine.

Prima zi, vineri
Deci dupa multe amanari si deznadajduiri, ajunsa la limita disperarii, am plecat spre Bucuresti vineri (08.09.2006) cu rapidul de 09:20. Bineinteles am fost condusa de cumnatul meu (doar nu era sa car eu bagajul (care era bineinteles 30% plin cu schimburi si cosmetice inutile)!!!). Peisajul (care peisaj?!) e unul foarte monoton si cum aveam 4 ore de mers cu trenul incepusem sa ma plictisesc. Dupa ce mi-am mancat covrigeii si am citit ce ma interesa din Jurnalul National, mi-am indreptat atentia spre vecinul din fata (barbat de 30-31 de ani) care isi ducea fetita de 4 ani jumate la spitalul din Berceni. Fetita era tare dulce asa ca am intrat in jocul ei. Vorbea cu toata lumea din vagon si era foarte politicoasa si atasata de “taticul ei”. Nu am scapat fara sa fac vreo 2 pagini de caiet dictando de “bastonase”… Tatal era si el ok, asa ca am conversat pana cand am ajuns in Gara de Nord. Ma intrebase la un moment dat daca sunt din Bucuresti, deoarece nu mai fusese cu metroul si nu stia cum sa ajunga in Berceni.

Si am ajuns. Panica totala! Am ajuns cu 10 minute mai devreme!!! Si mersesem cu rapidul! I-am oprit pe tata si fiica cu mine ca sa le dea cateva indicatii Andrei. Dupa mai multe bipuri, ma suna Andrei si-l vad in fata mea. Imbracat asa cum imi imaginasem (cu tricoul rosu care-i sta asa de bine si cu pantalonii trei-sferturi bej), venea sub forma Fat-Frumosului calare pe metrou de aceasta data… In drum spre metrou fetita (Ancuta) remarcase ca “baiatul ala” are ochelari, la care eu i-am zis ca ne potrivim si mandra a inceput sa zambeasca pe sub mustati… Agatata de mana mea, am luat-o in fata baietilor. Ne-am despartit repede deoarece trebuia sa ia un alt metrou. Mi-a parut rau sa ma despart de Ancuta. Poate o sa o mai vad.

Fericita. De-abia ajunsesem si deja aveam totul. Nimic nu lipsea. Mai trebuia doar sa ajungem “acasa”. Acasa inseamna un apartament cu o camera, foarte dragutel (mi-a placut tare mult baia )), cu suficient spatiu pentru cele doua persoane care locuiesc de regula acolo. Am mancat rapid vreo trei bucati de pui pané (mie imi plac alea fara oase, lui Andrei ii plac cele cu oase), am mai stat un pic si ne-am dus la cumparaturi deoarece in frigider sulfa vantul (deh… baieti…) si mai trebuia totusi sa mancam si acasa. Si am mers o statie pana la Cora Lujerului unde nu mai puteam sa ies din raioanele de ingrijire intima. M-am limitat totusi la 2 geluri de dus si o lotiune demachianta. Si asta pentru ca Andrei ma zorea sa iau ce vreau, pentru ca altfel luam si mai putin. Si ne-am uitat, si ne-am uitat… la un moment dat ma gandeam cum de are Andrei atata rabdare sa se uite peste tot, ca sa nu mai vorbim ca trecuse ceva timp si noi tot nu cumparasem de mancare. Ne-am luat mancare pe saturate, ca sa nu fim nevoiti sa trecem prin asta in fiecare zi. Am ajuns acasa (cu metroul) la 19:00 (plecasem la 13:30) , am papat (oua, rosii, branza) si ne-am indreptat spre pat.
Am vazut primele 2 episoade din sezonul 2 din Desperate Housewives, am baut bere, mancat seminte si…etc. Ne-am culcat la 00:00 si am avut un somn tare ciudat, pentru ca aveam senzatia ca dorm si sunt treaza in acelasi timp. Oricum, amandoi ne-am trezit binedispusi si optimisti.

A doua zi, sambata
Ne-am trezit mai devreme insa am lenevit pana pe la 08:00. S-a materializat si micul dejun (pate, icre si supa de ciuperci), am frecat menta pana pe la 13:00 si ceva cand am plecat in Mall Plaza Romania. Afara era cam innorat insa am luat-o incetisor pe jos. Nu asa imi imaginasem eu drumul spre mall. Era doar mult praf. Pe scurt: Beauty Shop (cumparat rimel 18ron de la Maybelline, testat parfumuri scumpe, vazantoare nice), Bamboo (cumparat prostii pentru familie), chiorat prin Body Shop (cumparat alte prostii pentru par), dezamagita de Swatch, Zara, Cellini (scumpe si urate), T!nar, Jolidon (foarte scumpe, intentii de a cumpara un sutien, renuntat la intentie), alte magazine. Si dupa ce am intrat in aproape toate magazinele si ma plictisisem de atatea preturi absurde si de-acum de-a dreptul indecente, oaza de fericire a aparut sub forma pranzului la KFC-ul de la etajul 2. Inainte de a ne indrepta spre mult ravnita masa, ne-am intalnit cu un coleg de-al lui Andrei, pe care-l cheama tot Andrei si baietii au schimbat impresii despre Titan Quest in timp ce eu ma “agatam” cu ochii de tavan, prefacandu-ma interesata de arhitectura mallului. Andrei e disperat dupa KFC. Asa ca ne-am luat doua portii de crispy strips (cate 5 de fiecare, portii mari de cartofi si suc). De foame ce imi era am mancat in acelasi timp cu Andrei. Intr-adevar, abia atunci am inteles de ce imi tot spunea ca o sa ma ingras la Bucuresti… Nu puteam sa ocolesc baia (mai ales dupa sucul baut!) asa ca am fost tare fericita sa realizez ca poti sa te duci la o toaleta publica fara servetele nazale pe post de hartie igienica!!! In Galati nu plec de-acasa fara servetele in geanta pentru ca cele mai multe toalete publice au ramas ca pe vremea lu’ bunicu’: fara sapun lichid, fara hartie igienica, fara uscator si chiar mai mult… fara igiena!!! Nu de multe ori mirosul din asemenea toalete te face sa nu te mai intorci in locul respectiv… Tot in Mall ne-am uitat si prin Diverta unde m-am distrat racolind printr-o multime de plusuri (preferata mea era o rata galbena foarte pufoasa pe care o strangeam de gat) si am urmarit un trenulet ce mergea pe sine… ce frumos… as fi vrut si eu asa ceva cand eram mica. De fapt… as vrea si acum unul! Si am ajuns si la standurile de carti, unde m-am uitat la niste carti de autoeducare. Una clasifica barbatii in mai multe tipuri si spunea ce sa-i gatesti fiecarui tip de barbat. Bineinteles ca am inceput sa-i citesc lui Andrei cu glas tare tocmai pentru ca stiam cat de interesat era de subiect (poate ca nu sunt normala, insa uneori imi place cand il sacai si vad ca ma ignora cu bunavointa – asa cum probabil fac si eu uneori cand vine vorba de ale lui). Ne-am uitat si dupa pda-uri insa n-am gasit nimic. Am plecat pe la 19:00 din Mall, ne-am abatut din nou la Cora pentru apa si seminte si din nou in pat, la film, Xmen the last stand, chipsuri, suc si s-a facut 00:00 din nou. Somn tare odihnitor a urmat. Ce bine adorm langa Andrei. Nu pot sa dorm dupa-amiaza. Insa daca e el langa mine, dorm fara probleme. Noapte ce sa mai zic. De-abia imi vine sa ma scol din pat. As sta acolo pana as muri de sete si de foame.

A treia zi, duminica
Parul meu nu-mi da pace. Nu vrea sa stea in nici un fel. Suvite rebele peste tot. Ma scol la 6:30 ca sa ma spal pe cap si sa-mi fac dus (bineinteles ca am atipit ulterior pana la 9:00). Ne-am luat masa obisnuita deja (oua, pateu, parizer, rosii) si am inceput “gatitul” pentru mersul in Herastrau. Pentru ca statusem pe perna cu parul umed, aveam o suvita ondulata in partea stanga care ma stresa indeosebi. In sfarsit, dupa ce am reusit sa-l disper si pe Andrei, am plecat la 11:00. La distanta de 3 metrouri (am intrat prin piata Charles de Gaulle) s-a ivit si parcul foarte mare si frumos. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa intram la o expozitie de pictura. Apoi atentia mi s-a indreptat iremediabil spre podurile care nu stiu de ce au un efect atat de linistitor asupra mea. Imi plac tare mult. Si bancutele au avut parte de interesul meu (foarte frumoase si comode), impreuna cu pietrisul alb care stralucea frumos in lumina soarelui. Lacul si ratele au fost si ele atractii principale. Un alt loc in care m-am “poticnit” a fost o chestie a UE prezenta in poze.
M-am amuzat pe seama domnilor, unii fiind de-a dreptul bonomi infatisati.
Ceva la care nu m-am asteptat a fost muzica de promenada care se desfasura in fiecare duminica de la orele 11:00-13:00 in perioada 24mai-24septembrie sub auspiciile primariei Capitalei. La un moment dat (chiar ultima sau penultima melodie) au interpretat si o melodie de-a Thaliei foarte cunoscuta. Se stransese destula lume sa-i aplaude. Adevarul e ca vremea impreuna cu muzica crea o atmosfera de bunastare molipsitoare. Era sa uit sa pomenesc despre un “individ” imbracat de-a dreptul obscen!!! Domnul (care era pe role) purta o camasa rosie descheiata la 2-3 nasturi si o pereche de colanti (cu greu i-as numi pantaloni) atat de scurti incat nu se vedeau de camasa (care evident era lasata afara). Daca nu te uitai atent ai fi putut sa juri ca nu are deloc pantaloni! Intre timp am facut si cateva poze ca sa imortalizam privelistile mai acatari. In unele poze ma regasesc si eu… Lasand podurile in pace, am iesit pe la Arcul de Triumf de unde am luat metroul spre Piata Victoriei. Aici am luat pranzul la Spring Time unde ne-am luat cate o pizza. Eu am vrut pizza traditionala (parca sunt obsedata de felul asta de pizza!) iar Andrei a luat alt fel (nu mai stiu cum se chema). Dupa pizza mergea si o bere asa ca ne-am luat cate o bere. Dupa ce am vorbit 15 minute la telefon cu fratelele meu si dupa ce mi-am terminat berea, ne-am ridicat de la masa (la care in sfarsit ma oprisem dupa a 3-a sau a 4-a incercare) si am mers pe bd. Lascar Catargiu pana in Piata Romana, unde am admirat diferite ambasade, consulate si am vazut si mult vestitul ASE unde se gasesc fete de toate felurile pentru si mai mult vestitii baieti de la Poli… Apoi am urmat sfatul celor de la Spitalul de Urgenta si ne-am plimbat pe Magherul cel strajuit de magazine de firma (asemanatoare celor din Mall). Tot aici am dat si peste un Kenvelo din care mi-am luat o bluza de trening roz bombon (“toata numai gesturi” – replica fratelui meu cand m-a vazut mai tarziu cu ea). Apoi a urmat Piata Universitatii cu Universitatea (doh!) a carei fatada lasa muuuuuuuuuult de dorit… Inteleg ca e enorma si veche si de-abia se “misca” saraca … Dar chiar nu s-au gasit fonduri de nicaieri pentru a-i restaura fatada?! Ar arata asa bine! In fine… Am recunoscut si standurile cu carti vechi pe care le vedeam adesea la stiri. Teatrul national nu m-a impresionat cu nimic, Intercontinentalul il mai vazusem de cateva ori in scurta excursie de anul trecut, am trecut si pe langa Pizza Hut cea mult prea scumpa, am suspinat dupa Hotel Capsa si am tras cu ochiul la Sheriff’s. Piata Unirii m-a scos din monotonie si mi-a infatisat… fantanile!!! Care mergeau toate si la care de-abia te puteai uita datorita soarelui… Dupa atatea cladiri si localuri cu renume, am stat si am admirat apa care se juca facandu-ne in ciuda parca… Tot aici ne-am intalnit si cu Diana, o colega de facultate a lui Andrei. Ne-am urmat cu hotarare itinerariul asa ca am luam metroul pana la Carrefour Orhideea. Am intrat direct intr-o farmacie, unde, printre altele am baut si apa (ambii suntem niste setosi )). Apoi ne-am uitat la acvariul cu pestisori, am admirat o mitza mica si am remarcat lipsa cateilor (pe care Andrei ii vazuse cu alta ocazie). Am vizitat rapid si Flanco si iar nu am gasit pda. Dupa ce am trecut in revista magazinele din stanga, am intrat propriu-zis in magazin. Dupa ce ne-am facut cumparaturile care au constat in principal din dulciuri si o pereche de pijamalute pentru nepotica mea si am schimbat 2 metrouri, am ajuns la 21:00 acasa. Aici ne-am pus serios pe mancat (icre, pateu, parizer, chipsuri, bere, inghetata de fistic, seminte) si am terminat la 22:26 si notitele pentru ceea ce am scris pana acum.

A patra zi, luni
Am plecat spre Cismigiu la 11:00. Aici am apreciat multitudinea bancutelor si nenumaratele denumiri de alei (Aleea Indragostilor fiind una din ele). Destul de scurtut, Cismigiu ramane un loc bun de agatat. Desi porumbeii sunt frumosi, mizeria lasata de ei pe bancii si pe asfalt nu mi-a picat bine de loc. Fomisti din nastere, iar ne-am dus la KFC, de data asta la cel de pe Magheru, unde ne-am luat aproximativ acelasi lucru. Urmatoarea tinta a fost Parcul Tineretului care mi-a placut enorm. Destul de mare, sunt numeroase carari pe care le poti explora fara a intalni pe cineva. Ca sa nu mai zic ce peisaj frumos am putut vedea aici. Mi-a placut mult mai mult decat Cismigiu si poate chiar si decat Herastrau. Bila alba pentru Parcul Tineretului a fost structura si intimitatea oferita. Dupa un scurt popas la Cora, ne-am delectat cu Sillent Hill si Over the Hedge. In ciuda faptului ca filmul (Sillent Hill) era captivant (horror) pe la jumatea filmului simteam cum mi se inchid ochii. Cred ca am pierdut 2-3 faze, insa Andrei ma certa cu patima, imputandu-mi ca nu-s in stare sa stau treaza la un film asa de bun, care pe deasupra mai era si horror!!! Asa ca mi-am adunat puterile si am reusit sa termin filmul. Over the Hedge e un desen animat dragutel, pe care insa nu l-am putut vedea decat pana la jumate. Cu capul sprijinit de Andrei (adica foarte comod asezata:)) nu imi mai puteam tine ochii deschisi. Auzeam insa, asa incat la sfarsitul filmului eram inca constienta. Ne-am culcat la 02:30.

A cincea zi, marti
De data asta nu mai aveam un orar prestabilit. Ne-am trezit la 10:00, am plecat la 13:00. Am luat metroul pana in Piata Unirii de unde am mers pana in Piata Alba Iulia (tur-retur). Apoi am vizitat rapid magazinul Unirea (doar asa ca sa nu zic ca nu am fost) care seamana izbitor cu magazinul Win Markt (Modern – cum il stie toata lumea) din Galati. Si cum nu imi place sa ma duc in Modern, nu mi-a placut nici Unirea. Mi-am luat totusi o clamita (3ron) si un puf de prins parul (2 sau 3ron) care e foarte bun. Pranzul ne-a gasit tot la KFC (din Unirea). Ultima oprire pe ziua de marti a fost la Media Galaxy unde ne-am jucat la un PSP, ne-am chiorat la cuptoare cu microunde si la aparate de epilat Braun. Evenimentul cel mai insemnat a constat in gasirea unui card SanDisk de 2Gb la doar 150ron (cel mai ieftin pret pe care-l gasisem pana atunci… ulterior el a gasit si mai ieftin) si a unei imprimante HP convenabile. Si in tot acest timp ne-am intrebat cum de mai supravietuieste Media Galaxy avand in vedere ca erau mai multi angajati decat clienti… La 18:30 (adica foarte devreme) eram deja acasa. Ramasesem in urma cu vazutul pozelor de pe alte meleaguri, asa ca asta ne-a luat o mare parte din timp. La sfarsit am vazut si pozele noastre, am mai facut poze, le-am vazut si pe astea. La ora destinata filmului am ales Cinderella Man (vazusem trailer la VH1). La fel ca si in seara trecuta, instalata si mai comod pe Andrei, iar ma imbia somnul… Prinsa cu matza in sac, am urmarit restul filmului de pe scaunul de la birou, “ca sa nu mai stau asa comod…”. Mdea… La 00:30 stingerea.

A sasea zi, miercuri
Greu tare. Nu vreau sa ma intorc acasa. Dar nu mai pot sa stau. Pun ceasul la 7 fara un sfert ca sa ma spal pe cap si sa fac dus (nu am uscator de par – ma scol devreme ca sa nu ies cu parul ud). Nu reusesc sa ma scol, il pun la 7 si un sfert. Ma scol cu greu, desi as vrea sa raman langa Andrei. Dupa ce am iesit intr-un final din baie, am adormit din nou pana la 09:10. Am mancat (putin tristi) si la 10:35 am iesit pe usa ca sa mergem sa luam bilet. La intoarcere am luat si 2 ziare Compact (prima oara cand prindeam si noi ziarul:))). La 12:30 eram din nou acasa. Lucrurile mele erau deja aranjate, mai ramanea sa le pun efectiv in bagaj. Bagaj care acum nu mai era usor, ca la plecare… Am terminat de scris notitele, am mai stat jumate de ora in pat (cand a sunat ceasul atipiseram amandoi) si am plecat la gara la 14:00.

The rest is history. M-a asteptat tot cumnatul meu. Pe drum (in maxi-taxi) mi-a povestit ce telenovele fusesera acasa: se stricase apa la bucatarie, era sa se inunde, se stricase bateria de la baie… Acum nu mai eram cu Andrei, nu mai eram fericita. Doar pregatita. Acasa mama s-a bucurat sa ma vada… mi-a zis ca: “ai luat proportii”!!! Si totusi… am luat doar 1 kg jumate in greutate. Surplus care pe jumate l-am dat jos deja. Acum nu vreau sa se-nteleaga gresit! Nu sunt o miss. Nici pe departe! Si inainte sa vin la Bucuresti eram “pufoasa” (2 persoane imi zic ca sunt pufoasa: Andrei si fratele meu), doar ca greutatea mea nu variaza vizibil de regula si de asta mama a sarit pe mine… Urat din partea ei oricum!

Concluzii: Astea 6 zile au facut sa dispara toata plictiseala, dezamagirea si disperarea din tot timpul in care nu am fost cu Andrei. Si mi-am dat seama (inca o data!) cat de norocoasa sunt pentru ca am pe cineva care ma iubeste asa de mult si care in ciuda tuturor defectelor, a nazurilor si a rautatii mele ocazionale, dupa 5 ani, inca ma mai considera frumoasa si desteapta!

P.S. Am dormit asa de bine!!!