Archive for the 'Dulce studentie' Category

Politehnica, de la zero la expert

Tuesday, January 30th, 2007

Am citit recent un articol in care se mentionau tot felul de neregularitati ce se petrec in invatamantul universitar romanesc. Nu cele despre care vorbeste mass-media, sanctionabile legal si nici nodurile din papura pe care oricine are ocazia si, eventual posibilitatea, promite ca le va repara cand va ajunge profesor, decan, presedinte, etc (si care, in fapt, sunt probleme minore dar, din fericire, abordabile), ci acele probleme pe care le vad cei ‘norocosi’, care stau in banci. Fiind, probabil, sprite-uri bidimensionale, de la catedra acestea nu se vad. Articolul il voi mentiona partial intr-una dintre zilele urmatoare.

Lucrul care m-a frapat oarecum era unul legat de schimbarea atitudinii celor care vin la Politehnica: plini de vise, se vad deja ingineri in 4 ani, de-abia asteptandu-si rasplata, dupa atatia ani de munca nu prea folositoare, dar deodata se trezeste in ei instinctul supravietuirii… Nu mai conteaza visele pentru ca facultatea nu-ti da nimic de visat, conteaza sa stii cum se trec examenele, cum sa scapi mai usor de ceea ce nu te intereseaza, eventual cum si cu cine trebuie sa te lupti pentru bursa, pentru camin, pentru timp liber.

De ce, totusi, nu e atat de rau? Pentru ca selectia naturala isi indeplineste functia si cei care raman in facultate sunt cei dispusi la astfel de sacrificii. Mai bine este zis, poate, ca cei care raman sunt cei care nu vad sacrificii in asa ceva. Si, nu in ultimul rand, cei care stiu sa se descurce. E o scoala buna pentru viata, o ’simulare’ in termeni ingineresti si poate ca daca totul ar fi fost mult mai usor n-ar mai fi insemnat atat de mult, iar cei care nu s-au nascut cu forta interioara de a se trage pe sine mai departe nu ar mai fi realizat nimic in plus.

Asta e partea buna din ceea ce e privit ca un chin.

La urma urmei, daca vrei sa-ti depasesti o limita, trebuie sa ajungi pana la ea, iar a trece de ea nu are cum sa fie floare la ureche, ca doar nu degeaba era limita aceea tocmai acolo.

Mascota electronicii

Wednesday, January 24th, 2007

Sau simbolul dragostei noastre. Asa dragoste, asa simbol.

Enemy spotted! Take cover!

Saturday, November 25th, 2006

Padurea Baneasa, arme, costume, casti, noroaie, tufisuri, echipe, distractie, oameni cu certificari Cisco :) , adica paintball :) )

Nu am mai jucat niciodata, si tot ce am “tras” vreodata (arme, adica…) au fost niste proiectile mici, la mare, in parcul de distractii. Pe care le-am si ratat, din cauza armei (evident), plus tot ceea ce implica foc pe clic stanga :D .

A fost extraordinar, a fost distractiv, dinamic, obositor, tot ce iti poti dori de la unul dintre cele mai scumpe moduri de a-ti consuma energia. Ar trebui sa mai lucrez ceva la forma fizica, adica sa pot sa ma ridic si sa fug intr-o secunda, dupa ce m-am trantit pe burta, ca sa nu mai patesc ca acum, cand am vrut sa fug, si am fost impuscat in fund :) . Fundul meu cel mare si rotund.

Mi-am dat seama ca totusi tintesc neasteptat de bine, daca e si arma stabila (un copac , 25 cm diametru, de la 45-50 de metri, e ceva). Din pacate armele nu au catare, asa ca nu prea o poti face pe lunetistul, ceea ce tindeam eu sa fac mai mereu, si sa te arunci in centru crezand ca ai un MP5 in mana e cam stupid pentru ca, ba, ninja, nu-i ca-n filme. Mai greu e cu inamicii si cu compromisul dintre a tinti bine si a reusi sa tragi inaintea lui. Oricum, un joc in echipa e incomparabil cu un simplu tir: te bazezi pe coechipieri (ca nu sunt loviti inaintea ta), ai ocazia sa fii inconjurat si sa nu te mai poti ascunde decat in pamant, poti sa construiesti strategii de a disipa echipa adversa si ai ocazia sa te ingropi in frunze ca sa te camuflezi si sa fii calcat de inamic :D

Ok, ajunge, nu mai spun mai mult… daca aveti ocazia, incercati, s-ar putea sa va placa mai mult decat jocurile pe calculator. Acum merg sa ma odihnesc, sa imi oblojesc vanataile, (fund si spate), sa ma pregatesc pentru febra musculara de maine, pentru examenul de poimaine, pentru ziua mea tot de poimaine si… pentru toate nevoile mele prezente si viitoare.

Am sa revin si cu niste poze, dintre care am sa elimin cateva foarte compromitatoare pentru angajatii din Politehnica. Sa nu uit sa multumesc Academiei Cisco UPB pentru frumosul cadou, aproape de ziua mea. :) We are looking forward to meet… SHOOTING you again!!!

E tare greu in pielea lui Jack Bauer. Cand il mai vedeti ca sta pitit dupa copaci, si, intr-o secunda, scoate arma, trage si nimereste, sa nu-l credeti.

PS: Long story short, echipa noastra a cam luat bataie… dar, cel putin, cand am pierdut, am pierdut “in style:)

Putintica absurditate

Thursday, November 23rd, 2006

Am ramas distras de la sudoku-ul meu din timpul unui seminar de filosofie (am scos CV-ul…credeti-ma pe cuvant ca sunt la calculatoare…) cand am auzit ca “in invatamant raman cei mai putin capabili”. Bine, am spus, oricum majoritatea oamenilor incapabili pe care i-am intalnit in viata mea erau, in proportie de 80%, profesori, dar sa auzi asa ceva de la un profesor e cam deplasat.

Discutia pornise din cauza lipsei de chef de a ne face datoria. In mod normal, seminarul acela e un monolog, din cand in cand tinut de cate unul dintre noi, dar lumea evita sa se implice. Ne plangeam si noi, pentru a mia oara, ca de obicei, persoanelor nepotrivite si lipsite de autoritate (un fel de poiana lui Iocan) despre calitatea invatamantului, despre faptul ca si ultimul student din facultatea asta ar sti cum sa imbunatateasca ceva la nivel functional, dar nimeni din conducere. Nimic nou, pana in momentul in care mi-am dat seama ca discutam cu cineva care nu era constient de acest fapt. Mai exact, printre profesori nu se stie decat ce se face, ce se preda, dar pe nimeni nu intereseaza cum se preda; iar daca intereseaza pe cineva, probabil ca entuziasmul revolutionar se stinge brusc, in momentul in care gasesc nenumarate motive de a-si argumenta propria lipsa de imperfectiune (asta implica perfectiune, sau autosuficienta?).

Pare incredibil cum, in state (informatie via Andrei), nu ti se cere decat o minte deschisa si o luna de pregatire in mainile statului, pentru a ti se asigura o medalie la internationala. Greseala noastra e ca nu se stie, acolo unde ar trebui, al cui e meritul ca cei buni ajung sus, sau chiar meritul ca cei buni ajung sa fie buni. Noi muncim, noi invatam, noi citim pdf-uri tehnice ca pe romane siropoase, noi ne ducem pe Wikipedia asa cum ne-am duce la toaleta, noi tragem 3 variante de cursuri in speranta ca, intr-un final, cineva a inteles ce scria pe tabla infecta, noi invatam, in plus, ceea ce ne completeaza in mod util, CV-ul; noroc ca noi stim ce sa invatam. Poate ca, intr-un final, asta e meritul celor care ne invata. Dar parca asta se spunea despre scoala/liceu: ca iti deschide un orizont, ca te invata sa inveti. Stop, fratilor, destul cu orizonturile; e timpul sa mai si punem mana, nu doar sa ne uitam. De acord, nu toata lumea vine la pomul laudat (invatamantul romanesc) cu sacul (mintea deschisa), dar daca nu tine nimeni cont de cei care reprezinta cererea in domeniul acesta, nu prea mai ramane nimeni care sa merite luat in seama.

E putin absurd si putin trist. Noi ne supunem invatamantului pentru ca vrem sa ajungem departe. Daca am functiona toti dupa citatul de mai sus, celor mai slabi profesori le-ar corespunde cei mai slabi studenti. Prea multa bijectivitate strica.

Nu-mi sta in fire sa dau vina pe cineva, dar, nici daca as vrea, nu as avea pe cine sa arat cu degetul. As putea arata situatia cu degetul, dar cui? Si asa ma intorc la cei pe care as putea sa dau vina…

Mi-ar parea rau ca ignoranta sa se datoreze doar lenei de a invata pe niste oameni dornici ceea ce trebuie si prin metodele adecvate. Profesorii sunt, totusi, niste oameni capabili, chiar daca ajung sa fie astfel din cauza experientei, si nu a eforturilor proprii sau a facultatilor pe la care au fost. Poate ca nu le-a placut intr-atat de mult sa fie profesori, ca si stiinta pe care o poseda, dar exista, totusi, o responsabilitate. Eu am responsabilitatea de a ma ocupa de viitorul meu, ei ar trebui sa o aiba pe aceea de a se ocupa de viitorul nenumaratilor studenti care le trec prin maini. Sau, daca nu pot sa le faca ceva bun si util pentru acest viitor, cel putin sa nu le stea in cale. Dar exista si orgoliu, exista si nevoia de a-ti alimenta autoritatea cumva, si, din pacate, exista o credinta comuna cum ca fara acestea ai avea ceva de pierdut. Nu vreau sa ma gandesc a cui responsabilitate e mai mare, pentru ca, oricum, una fara alta nu pot exista.

PS: Eu lucrez in invatamantul… particular :P

In caz ca va intrebati cum e la facultate… :)

Wednesday, November 1st, 2006

Nu am timp acum sa scriu, asa ca…

Click aici

Prezenta de complezenta

Monday, October 23rd, 2006
Col(50).jpg

Desi am fost invatat sa nu incep cu un citat, incep cu unul pentru ca e totodata si o concluzie (alta greseala…):

“[…] Forma de invatamant pe care Politehnica Bucuresti o promoveaza este aceea la zi, cu frecventa. In al doilea rand, invatamantul tehnic este un invatamant greu, dificil, iar la curs profesorul iti spune mai mult decat scrie in carte, iti povesteste si din experienta proprie. Si atunci este un plus de valoare, iar studentul invata mai mult. Deocamdata, am hotarat ca acest sistem sa se aplice un an, experimental, fara sanctiuni, ca o modalitate de a inregistra frecventa si pentru a analiza aspectele bune si mai putin bune. E posibil ca, la sfarsit, sa ne dam seama ca e gresit, dar e posibil si ca studentii sa se convinga ca e pentru buna lor pregatire profesionala. Nu am facut acest lucru impotriva studentilor, ci pentru cresterea calitatii in invatamant. “60% din cei mai buni studenti, de la Electrotehnica si Calculatoare, din anul II, lucreaza. Or, sa muncesti 8 ore cand esti student e prea mult. Ceea ce invata la serviciu este extraordinar de limitat, desi angajatorul, care urmareste profit, ii spune ca el acolo face scoala. Te intrebi ce va face studentul cu cariera”.

Citatul apartinei rectoritzei noastre si dateaza de ceva vreme, de cand s-a luat hotararea ca studentii si-au cam dat seama prea de tot cat de mult ii ajuta facultatea si au inceput sa chiuleasca. De fapt, probabil au trecut vreo 12 ani de la inceputul chiulului in masa pana la concluzia aceasta.

In orice caz, s-a tras concluzia ca studentii nu prea vin la cursuri si s-a cautat o solutie pentru aceasta. Perfect normal si logic. Ceea ce altcineva, care ar vrea cu adevarat sa rezolve o astfel de problema nu a mai gandit, este sa isi puna intrebarea de ce nu mai vin studentii la cursuri?. Dar, dupa cum se intampla de cele mai multe ori, autoritatea decide in numele ei si pentru ca e autoritate. Daca exista o problema, se gaseste sursa problemei, e imposibil sa existe un lant de probleme, e imposibil sa existe undeva un peste al carui cap sa se fi imputzit demult. Inca se spune de prea multe ori “trebuie” si se raspunde de prea putine ori la “de ce”: Suntem invatamant de zi, si studentii trebuie sa fie prezenti la cursuri, avem profesori, nu conteaza cat de competenti, ca doar suntem o institutie competenta, asa ca trebuie ca toti studentii sa vrea sa participe la acele cursuri. Care e problema studentilor? N-au sali destule? Arata ca dupa razboi? N-au bani si trebuie sa munceasca? Nu invata lucruri de actualitate? Niciodata nu veti prinde “autoritatea” pe picior gresit, fara raspuns la aceste intrebari. Chiar daca penibile, cel putin te vor face sa nu fi vrut sa pui astfel de intrebari, pentru ca, la un anumit nivel, ajungi sa nu te mai bucuri de faptul ca ai dreptate, ci sa te resemnezi ca degeaba ai dreptate, pentru ca nu ai autoritate.

Am vazut azi si “catalogul”, arma suprema tinuta de seful de grupa. Sef, care se alege in ordinea mediilor, desi s-a demonstrat in repetate randuri ca de la o anumita nota in sus, exista o proportionalitate inversa fata de note si prezenta la facultate. Prea multi profesori iau de buna lozinca despre facultatea care iti da o directie, dar sutul in *** trebuie sa ti-l dai singur… N-are rost sa spun cat de prost gandit si tiparit este, dar are rost sa spun ca anul acesta vor sa faca doar o simulare, sa vada cam cati studenti vin in mod normal la facultate (ar putea sa deschida usile pe la cursuri si sa numere… nu ar lua mai mult de 5 secunde sa numeri pana la 20), astfel ca atat utilitatea catalogului cat si insasi motivatia sefului de grupa sunt la pamant. In teorie, profesorii nu au voie sa tina cont la notare, de prezenta din acest catalog, dar in practica ei isi fac singuri prezenta. Si, ca intotdeauna, nu o fac pentru a binecuvanta pe cei care sunt prezenti, ci pe a avea pe cine astepta cu streangul in sesiune. In liceu eram ascultat ca sa vada ce nu stiu; aici e ceva mai diplomatic si cu efecte mai de durata. Bineinteles, ca ar trebui pornita o adevarata masinarie (sau industrie, cand ajung sa se produca… ) a prezentelor si, ca majoritatea lucrurilor made in Romania, ori ne facem ca le facem bine, ori ne facem ca le facem, punct.

Parerea de rau pe care o am este in faptul ca inca suntem vazuti ca niste turme, care nu au de ce sa gandeasca mai bine decat cei care cred aceasta, care inca nu stiu ce vor de la viata, carora li se confunda dorintele cu mofturile. Despre cei care au venit cu ideile, nu am multe de spus pentru ca nici nu ma asteptam de la mare lucru din partea lor. In general, eram obisnuit sa zica si sa nu faca, dar cu toate acestea, sansa de a zice si de a face prost, era pe cat de mare, pe atat de neasteptata.

Si cand te gandesti ca noi suntem acuzati de orizont ingust, prin faptul ca ne complacem limitarilor unui job. Cu totii uita faptul ca noi am venit voit la aceasta facultate si ceea ce se intampla acum se cheama plecare, tot voita. De ce n-au pus intrebarea de ce venim la facultate? De ce nu si-au facut atunci o problema din a investiga calitatea deciziilor pe care le luam? Eram mai maturi cand am terminat liceul decat am ajuns acum, dupa 1,2,3… ani de facultate? Atunci stiam ce vrem si acum nu mai stim? Pe scurt, daca nu venim la facultate, inseamna ca nu credem ca merita. Si nu e o idee preconceputa… chiar ii dam infinite sanse si avem asteptari din ce in ce mai decente, pana cand nu mai sunt deloc asteptari.

Un student poate sa vada departe in viitor pentru ca e obisnuit sa se gandeasca numai la el. Si, da, asta vrea, sa obtina un job bun. Dar faptul ca el alege ca drumul spre un job bun care trece printr-un job prost, mai degraba decat unul care trece printr-o facultate “mare si tare” nu pune nimeni pe ganduri? Daca ar fi cazuri izolate, ar merge, probabil ca nici nu le-ar pasa celor din conducere. Dar, pentru ei, problema cea mare e undeva atat de jos incat nici nu se mai vede din cupola rectoratului. Sau, cel putin, nu e prea mare efortul de a nu te uita la ea.

Scrise de Ea: Impresii de toamna

Friday, October 13th, 2006

Acest articol este scris de Caffe au lait si este publicat cu permisiunea ei :)

Hiu… In sfarsit m-am apucat sa scriu… Desi stiu sigur ca o sa fac cel putin o pauza. Dar nici de data asta n-am putut rezista impulsului sa scriu. Cand trebuie, trebuie!

Ziua de ieri:

joi, 12.10.2006

Trezirea la 6 (deja a devenit o obisnuinta sa ma culc la 22:30-ca sa pot sa ma trezesc fara sa ma simt privata de caldura patutului meu). Primul curs nu avea sa fie o surpriza nici acum… EA (Electronica Analogica) nu ma atrage catusi de putin. Cat despre prof… face niste glume pe care doar el le intelege… deh! glume de electonist! Cum nu mancasem nimic, muscam dintr-un mar in timpul cursului ori de cate ori se intorcea proful si bineinteles sunetul produs imi starnea cate un ranjet ascuns.

Si de aici incolo a inceput si partea frumoasa a zilei. Cursul de PLDN (Proiectarea logica a dispozitivelor numerice) a fost poate cel mai frumos curs de pana acum. Am inceput sa facem despre algebra booleana care pana acum e foarte interesanta si usor de priceput. Ce imi place la proful asta (cu care facem si ED - Electronica Digitala) e ca pune accent pe calitate si mai putin pe cantitate. Nu se grabeste, inca are entuziasm, zambeste, are carisma si chiar stie despre ce vorbeste.

Si cum speranta moare ultima, iata ca spre uimirea mea ziua a continuat cu bine. Dupa o pauza mai lunga, laboratorul de EA de la care nu ma asteptam decat la ce e mai rau (dupa un an de facultate am invatat sa ma astept la ce e mai rau - pentru ca atunci cand ma intalnesc “cu ce e mai rau” sa fiu pregatita). Si totusi… a fost bine. In capul meu se mai facu lumina in ceea ce priveste osciloscopul, generatorul si altele de felul asta. Poate a fost primul laborator de electronica in care am inteles mai mult de 50%. Poate…

Si desi se facuse 17:20 mai aveam inca 2 ore. Laboratorul de PLA s-a dovedit foarte interesant (ne-am jucat cu Z80 Simulator IDE) si asistentul (care preda si cursul) e tanar si explica bine, are rabdare cu toata lumea, trece pe la fiecare.


Ziua de azi:

vineri, 13.10.2006

Acelasi 6 dimineata, aceeasi statie, aceeasi oameni… Si va prezint laboratorul de SO (Sisteme de operare): “am venit, v-am prezentat cum sta treaba si am plecat”. Cursul (cu acelasi prof de la laborator) nu numai ca a fost unul introductiv dar nu mi-a shimbat deloc viziunea despre SO. A generalizat foarte mult, atat de mult incat lucrurile expuse nu depaseau nivelul clasei a 9-a sa zicem. Plus ca are un stil numai bun de dormitat… Sa invatam bine! La cursul de PLA am sfarsit prin a juca x si 0 impotriva vointei mele… nu am apucat loc in fata si deci nu se vedea nici bine si nici nu prea se intelegea ce zice. De data viitoare am de gand sa fac tot posibilul ca sa stau in fata si sa ma concentrez.

Bilant saptamanal

Saturday, October 7th, 2006

In primul rand as vrea sa mentionez ca nu as putea niciodata sa scriu un sau intr-un blog despre ceea ce fac zi de zi. Pur si simplu nu cred ca ar interesa pe cineva asa ceva. Si daca intereseaza pe cineva, atunci aceia fie sunt alaturi de mine de fiecare data, fie am eu grija sa le prezint lucrurile in lumina potrivita, care nu inseamna intotdeauna sa-mi fac viata publica. Pe de alta parte, cand voi face lucruri extraordinare (oare cand?), cine va trebuie sa stie de ele va sti inca de dinainte de a fi apucat eu sa scriu un articol. Dar, daca nu am fost eu sursa evenimentului extraordinar, inseamna ca nici nu e resoponsabilitatea mea si ca nici nu imi apartine. Atunci as scrie despre el. Oricum, acesta se vrea a fi un blog despre idei. Acesta ar fi un motiv. Iar ideile se leaga de al doilea lucru pe care nu l-as face: sa povestesc fapte fara a ma implica, fara a-mi spune o parere, fara a-mi lasa o amprenta subiectiva. Pentru ca scriu, nu transcriu, iar ceea ce precede scrisul e un proces de memorare care nu poate lasa informatia intacta, mai ales cand sta intr-un loc atat de aglomerat, prin care trec atatea fluxuri de informatie si atatea sentimente.


Col(12).jpg

Col(14).jpg

Col(15).jpg

Col(18).jpg

Col(19).jpg

Col(20).jpg

Col(23).jpg

Asadar, e vorba de un bilant de dupa prima saptamana de facultate si de dinaintea primului weekend asteptat si meritat. Dar, inainte de aceasta (pentru ca inca nu am idei), fapte ceva mai obiective, in limita orizontului meu pretentios.

A continuat chiuling-spree-ul (pt cunoscatorii de UT) profesorilor si in zilele de pana la sfarsitul saptamanii. Interesant mi se pare ca unii chiar tin mortis sa faca prezenta la orice forma de adunare (curs, seminar) nu pentru evidenta personala (pentru ca nu ar fi motiv de lauda) ci pentru evidenta de la decanat. In teorie, absentele se contorizeaza in acest an pentru a clasifica profesorii dupa numarul de studenti care ii frecventeaza ceea ce implica automat schimbarea atitudinii profesorilor fata de listele "masluite" care arata 40 de studenti, desi in sala sunt doar 20, desi vorbim, totusi, despre aceste fractiuni dintr-o serie de 125 de capete luminate. In mod normal, prezenta se face de un sef de grupa care e ales dupa medie, de parca asta denota ca e prezent in cea mai mare masura (dimpotriva, stiinta este foarte aproape de a demonstra ca pentru a avea note maxime, nu trebuie sa mergi la facultate… iar acest nu "trebuie" e luat cu sensul de imperativ, nu optional). Profesorii, insa, fac singuri prezenta, atunci cand se sinchisesc sa vina la ore. Interesant este totusi ceea ce se deduce de aici, si, anume, valoarea acelui "top" al popularitatii profesorilor, care nu valoreaza nici cat negru sub unghie din moment ce nu intereseaza pe nimeni nici macar daca se fac orele, d-apoi ce mai contin listele acelea, si asa false.

Asadar nu s-au mai facut: un laborator de electronica, unul de analiza algoritmilor, altul de teoria sistemelor si un curs de asamblare, cam in bataie de joc.

De la electronica, nu ma asteptam sa nu se faca pentru ca, in general, cei care se ocupa de astfel de materii fac mare exces de zel si totusi am dat peste ignoranta in persoana care, din primul laborator, de familiarizare cu aparatura si cu programele de simulare pe calculator a facut un mare nimic, trantindu-ne in fata documentatia in 5 limbi a aparatelor si lasandu-ne o ora sa o citim, dupa care si-a dat seama ca devine penibil si ne-a lasat sa plecam, nu fara cateva misto-uri la adresa noastra. M-a mancat undeva sa il intreb ceva si sa il testez daca el stia ce scrie si ce nu scrie in manualele alea… Sa mai zic concluzia? Pentru temele de calculator trebuie sa cautam pe internet un document, nu se stie pe ce site, sau sa cumparam ceva, nu se stie de unde. Trebuie sa pregatim acele teme, nu se stie in ce masura si nu se stie ce trebuie sa facem la acel laborator pentru ca tot ce avem sunt calculatoare si aparate foarte sofisticate de masura. Da, intr-adevar, facultatea asta de invata sa te descurci, nu? Daca ei isi baga picioarele in propriile materii, noi de ce n-am face-o?

Pentru analiza algoritmilor imi pare rau, pentru ca am ratat ocazia unei introduceri mai "fine". Un laborator si un curs nefacute la teoria sistemelor se traduce in si mai multe oale sparte in capetele noastre, la o materie si asa mult prea dificila pentru timpul si pasiunea noastre. Cursul de asamblare mi-a facut cat-de-cat impresie buna, desi nu am invatat nimic nou din el. Din pacate am aflat ca mai tarziu se impute treaba si cursul devine inutil si prost predat. O ciudatenie mi s-a parut si faptul ca au fost aduse doua serii in aceeasi sala, care, in mod normal, nu ar fi putut sustine 250 de oameni, dar, noroc cu cei care stiu ca nu au la ce veni sau cu dezertorii la ASE. Iar data viitoare vor veni 3 serii. Amuzant mi se pare (prea multe tampenii ca sa mai fiu ingrijorat) ca insusi profesorul ne-a spus sa nu ne facem probleme pentru aglomeratie pentru ca "lumea nu va veni". Nu as putea sa dorm noaptea cu senzatia ca efortul meu de a invata niste oameni niste lucruri despre care am pretentia sa fie interesante si utile, sa nu valoreze nici macar cat timpul liber al acelora… adica sa imi vad studentii plecand din sala, pe masura ce trec saptamanile, sau, chiar orele (stie lumea despre cine vorbesc, din anul 1). Despre a preda niste lucruri pe care nu exista nici un om in sala care sa le iubeasca nici nu are rost sa mai mentionez pentru ca am observat o capacitate incredibila de a se dezvolta insensibilitatea la om.

Despre ce s-a facut, multe nu sunt de zis. Engleza se vrea la un nivel foarte inalt, cu o profesoara cu foarte mari pretentii ce cred ca vor scadea in timp, cu nume englezesc dar cu un accent ce tradeaza lipsa de engleza conversationala. Nu pot decat sa fiu multumit ca stiu engleza, ca sa nu trebuiasca sa scap vreo rautate la adresa ei. Cel putin e interesanta, iti tine atentia treaza, poate intr-o masura mai ridicata decat orice alt profesor pe care l-am mai intalnit vreodata (imi dau seama cat am dormit cu ochii deschisi la liceu…). Practic, e genul de profesoara pe care nu ti-ai dori-o la… franceza.

In fine, avem curs de filosofie. Seminarul nu l-am prins din cauza sedintei de la Cisco dar mi-a fost dat sa inteleg ca nu am pierdut nimic. Decat o lunga monotonie insirata de o profesoare care, probabil, crezand ca gandeste prea mult, ajunge la concluzia ca e imposibil ca si cei din jur sa gandeasca la fel, astfel ca ne trateaza ca pe idioti. Cursul, in schimb, l-am prins si am si incercat sa fac o impresie buna si sa mai deschid gura cu folos, desi eram de 10 ore la facultate. Interesant nu pot sa spun ca a fost in masura in care nu am adormit, adica nu am considerat eventualele vise mai interesante… Utilitatea este zero pentru ca se straduieste sa abstractizeze conceptele stiind (si lasandu-ne si pe noi sa intelegem, explicit) ca o face pentru ca suntem destepti si obisnuiti cu gandirea rationala, cu orizonturi deschise si minti obosite, iar rezultatul e o… balta de cunostinte care nu se leaga de nimic, care au la fel de mult sens in acea forma ca si in orice alta. Nu i-a cumparat nimeni cartea pe care ne-a aratat-o cu atata mandrie. Ei, din moment ce e profesor doctor inginer (ca, de altfel, toti profesorii nostri)… mai are el si altele si creste probabilitatea de a fi vandut macar una anul acesta. Si, cu ocazia filosofiei, am gasit cea mai urata sala pe care am vazut-o in viata mea in Politehnica. Nu-i public pozele ca mi-e si rusine ca se gaseste asa ceva intr-o facultate cu aproape o mie de calculatoare, cu Internet si la buda, care are ca parteneri toate firmele gigant, de IT, din lume, care a reusit anul trecut sa aduca oameni de la Microsoft, Google si pe CEO-ul de la Intel in salile noastre (cele bune).

Bilant? Pozitiv. Dar, in nici intr-un caz, nu s-a depasit planul.

PS: Pozele din dreapta reprezinta, de sus in jos: Cisco (1+2), Labul de electronica (3+4), cei 4 din 7 oameni de la engleza (5), cursul de PLAS (6), unul dintre oamenii caruia i se datoreaza multe lucruri bune din aceasta facultate (7).

PPS: Scuze pentru proasta asezare in pagina a pozelor, nu credeam ca daca nu le inserez manul, Wordpress-ul mi le va "smuci" in asa un hal… Dar mi-a fost lene sa le mai repar.

Scrise de Ea: A cincea zi: Inca una si ma duc…

Friday, October 6th, 2006

Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei :)

Asa… Dimineata trezirea la ora 5:45. Chioara de somn, am transcris ceva la ED (Electronica Digitala) si m-am pregatit de plecare. Afara, o vreme neprietenoasa in ciuda felului in care erau imbracate unele persoane in statie (o doamna purta o bluza subtire si pantaloni trei-sferturi de exemplu), iar eu stateam si ma “ghemuiam” in bluza mea roz-bombon de trening gandindu-ma cu oroare cum m-as fi simtit daca alegeam sa ma-mbrac cu sacoul.

Si am ajuns la laboratorul de SO (Sisteme de operare), laborator pe care trebuia sa-l fac cu proful de la curs. Si am stat, si am stat… si surpriza mare, nu a venit nimeni! In lipsa de ocupatie m-am apucat sa-mi trimit pretioasele cursuri de Java care se gasesc pe intranet (se gasesc si pe o alta adresa care poate fi accesata extern, insa nu s-a obosit nimeni sa ne dea acces…). Intre timp am mai vorbit si cu Andrei aproape 30 de minute la telefon despre ce face el, despre ce fac eu, despre Java si despre cat de mult ne e dor unul de celalalt…

Apoi, dupa niste cumparaturi, pentru mine si o sarbatorita, a venit si momentul adevarului. Proful de SO nu a venit nici la curs… Sarbatorita mea (draga de ea) cred ca banuia ca aveam de gand sa-i iau un mic cadou (un set de manichiura frantuzeasca) pentru ca imi luase o ciocolata Milka. Nu ma asteptam “sa-mi faca cinste” cu nimic pentru ca stiu ce-nseamna sa n-ai cu ce… Asa ca am servit cu ciocolata pe unii dintre cei care asteptau cu noi (doar, doar ‘om face si noi cursul) si am indreptat baietii in directia sarbatoritei ca sa o pupe si sa o felicite (lumea vroia sa ma pupe pe mine, crezand ca e ziua mea :) ). Dupa 15 minute de asteptare inutila, am plecat “in lume” :) cu o alta prietena. Am trecut in revista magazinele de incaltaminte si apoi ne-am dus la libraria Humanitas (de langa Galeriile Romarta, vis-a-vis de WinMarkt) si am stat acolo cel putin jumate de ora. Am vazut cateva titluri interesante pe care mi le-am si notat. De asemenea “m-au fascinat” cartile pentru copilasii prescolari vizand alfabetul, numerele, formele, culorile… Deja ma gandesc cum o sa-mi invat si eu nepotica dupa una din cartuliile astea frumos colorate…

Si iar la curs. De data asta cursul de PLA (Programare in limbaj de asamblare) care a fost cu totul si cu totul dezastruos. De ce?! Pai e simplu de motivat. Respectivul prof (de fapt e asistent) a intrat in clasa, nu s-a prezentat, si-a instalat proiectorul, a constatat ca nu se vede aproape nimic si totusi a inceput sa citeasca dupa slide-uri, ca si cum ar fi vorbit pentru el. Fara pic de entuziasm, fara nici o prestanta, vorbele i s-au succedat monoton, smulse cu clestele parca, facand un efort ca sa vorbeasca. Intrebat daca avem un suport de curs, acesta a raspuns partial logic: “S-a schimbat structura cursului. Va dau schemele trase la imprimanta.” Prima oara cand am intrebat de un suport de curs, raspunsul a fost acelasi. Nevrand sa renunt, de data asta am facut o afirmatie. Cand i-am zis ca toti ceilalti profesori au suportul de curs pus pe internet, a facut o fata de zile mari. Cand am vazut cum a ramas, nu mi-a venit sa cred. Parerea sa nu aiba habar de asa ceva… Afland ca se poate si asa, am convenit sa nu mai scriem nimic pentru ca va pune si el cursul la dispozitia “publicului”. Si au urmat 2 ore de monolog neascultat de nimeni. Mi-e si rusine sa zic ce am facut in timpul acestui curs… am jucat “Vrei sa fi miliardar” pe celularul unei colege (jocul era in italiana asa ca amuzam incercand sa citim intrebarile si sa ghicim raspunsurile). Ca sa nu mai zic de faptul ca proful avea un obicei din a atinge monitorul laptopului cu degetul tot timpul…

Inca un seminar la PLDN (Proiectarea logica a dispozitivelor numerice) si ziua cea atat de “productiva” avea sa fie gata… Hiu! Intr-o sala cat pentru o grupa, eram 2 grupe! Si asa ca am facut prezenta si a urmat “exodul” pe rand: “fetele” din banca a 2-a (eram 4) au plecat primele (macar atata noroc am avut pe ziua de azi). Bineinteles ca printre “fete” s-au mai strecurat si vreo 2 baieti :) ).

Scrise de Ea: A patra zi: “Stiinta Calculatoarelor” din Galati e la pamant?!

Thursday, October 5th, 2006

Articol scris de Caffe au lait si publicat cu permisiunea ei :)

Nu pot sa nu scriu cateva randuri despre ceea ce ma framanta de cand am intrat la aceasta facultate. Aceasta facultate care m-a ales pe mine si nu eu pe ea…

Nu am ales-o eu, pentru ca nu aici as fi vrut sa-mi “irosesc” 4 ani din viata, insa nu am avut incotro din motive meschine, usor de dedus. Dar nici asta nu ma mai deranjeaza pana la urma. Ce sa-i faci?! Vorba zicalei: “Ai intrat in hora, acuma joaca!”. Ce ma framanta e diferenta dintre calitatea invatamantului practicat aici si cel de la “Automatica si calculatoare” din Bucuresti. Ei sunt slaviti, iar noi suntem improscati cu noroi. Chiar azi un profesor ne-a zis ca acolo se invata “pe bune”, ca sistemul de notare pune accent pe teme, pe proiecte si pe activitatea de la laborator (precizand ca acesti studenti sunt ocupati tot timpul, chiar si weekendul si ca de muncit nici n-ar fi vorba), neuitand sa sesizeze faptul ca studentii de la Galati trec prin facultate “prea usor”. Nu vreau sa-mi dau cu parerea despre cele spuse de respectivul profesor pentru ca nu ar schimba cu nimic situatia din “ograda” mea de la Galati.

Indignarea mea are alta sursa. Bine, bine… daca vezi ca la altul e mai bine, de ce nu facem si noi asa?! Si cine sa dea studentului teme si proiecte?! Studentul?!

“Ca la noi nu se respecta regulile…”. De ce nu se respecta regulile?! Ca sa-si mai ia cate un profesor vreun laptop, sa-si mai plateasca rata la Logan?! De ce?! Le e frica ca or sa se lase prea multi de facultate?! Ca nu o sa mai aiba cui preda?! Sunt tot felul de interese la Galati. Asta e adevarul. Avem prea putini profesori care mai au entuziasm si reusesc sa te faca sa te duci la curs de drag.

Poate ca intra-adevar la Bucuresti e numai miere si lapte si la noi “miroase”… Vina e de ambele parti. Recunosc ca am si colegi care vor sa copie si sa ia si note mari. Sau care vor “sa-si traiasca viata” si prin asta inteleg sa aiba un job de 8 ore si sa dea “darul” la examene sau sa copie prin cele mai “originale” metode la care nici cu gandul nu ganditi (microfoane minuscule in urechi sustinute de fire trecute prin urechea gaurita special pentru acest “eveniment”… si bineinteles firele vopsite de culoarea pielii!!!)

Da… am ramas cu un gust amar. Sa am un an universitar bun!