My Weblog

Nu locuiesc intr-o zona centrala, nici de prea mare interes economic, ci genul acela de cartier din a carui statie de metrou toata lumea pleaca dimineata spre o singura directie, spre centru, iar dupa amiaza toata lumea se intoarce din aceeasi directie. Cand vine vorba de renovari sau alte proiecte de interes public nu e greu de determinat modalitatea de alegere a prioritatilor; cat am stat in camin, sau, mai bine zis, cat am stat pe-afara, s-au renovat cat-de-cat bine doar doua dintre cele peste 9 camine de "la strada", restul multumindu-se doar cu niste geamuri si usi, ca doar restul era bine-merci. Cei care stau in caminele mai "pitite" pot sta linisiti ca nu vor fi deranjati vreodata cu vreo renovare, cel putin 2 generatii de acum incolo. Bineinteles ca, mai apoi, a venit rectoritza-abramburica si i-a placut cum aratau caminele de afara, apoi niste decani care au intrat in caminele renovate dupa ce li s-a anuntat vizita cu cate o saptamana inainte, ca nu cumva sa vada cum e acolo in timpul anului, ci doar cum e in timpul vizitei.

Si Politehnica a vazut ca era bine…

Din pacate, pe strada pe care stau, singurii care vin sa inspecteze ceva vreodata sunt cei de mai sus, care aglomereaza metroul. Adica nimeni care, daca nu e multumit, sa fie luat in considerare. Odata cu marea asfaltare si pe straduta noastra au venit oamenii care construiesc viitorul, la propriu. Si desi stiu ca viitorul e mare si nesigur, de ce e atat de greu sa asfaltezi in mai putin de 3 luni o strada de 500m? Sincer, nici nu imi mai amintesc cum arata strada asta cand m-am mutat aici, cum era sa mergi pe un trotuar dintr-o bucata, fara santuri, fara mormane de asfalt si borduri, fara un strat de de praf si de asfalt sfarmat in prezenta caruia ti-e si frica sa respiri.

Bineinteles, scuza exista intotdeauna, si anume ca totul e pentru the greater good, ca vom fi recunoscatori primarului (nici nu stiu cine e) dupa ce se vor termina lucrarile, iar probabil ca si cei carora li se pare ca ceva nu e in regula isi amintesc tot de asta si gandul cel negru trece. Si astfel se ajunge sa nu mai pese nimanui cum se face o treaba atata timp cat se face. Nu conteaza ca noaptea trec camioane din 10 in 10 minute, nu conteaza ca praful de asfalt se indeparteaza de pe sosea pur si simplu suflandu-l pe trotuar si in aer, nu conteaza ca nu poti sa te deplasezi cu un obiect pe roti (carucioare, biciclete, role, bagaje) pe niste trotuare ca de la cross, nu conteaza ca pentru rablele abandonate de atatia ani cate straturi de tabla au pierdut s-a facut efortul de a le ridica pe si asa vastul trotuar, dar nu s-au putut duce la reciclare sau direct la gunoi, nu conteaza ca din conditiile si asa mizere in care se lucreaza la noi, se produce si mai multa mizerie. Parca as vrea, asa, intr-o iesire de rautate sa isi tina mizeria aceea crunta doar pentru ei ca sa vada cum e sa-ti distrugi mediul, peisajul si sanatatea in timp ce alaturi altii o duc foarte bine, aplicand notiunea de civilizatie si ca metodica, si ca imagine.

Si ca meniul sa fie complet, azi a plouat si am mers pana la metrou prin ceva care semana cu o zacusca dar pot spune cu relativ destula incredere ca nu erau decat ingredientele antropice bucurestene tipice: praf de asfalt, pamant, uleiuri de motor, ceva resturi de smoala carata cu neglijenta, rahatii animalelor de companie, ambalaje si, din fericire, niste resturi vegetale putrezite pentru ca trotuarul se matura singur cand bate vantul. Adaugati multa apa si adidasi albi. Se tine in sine cativa ani buni si apoi se scoate si se fuge departe, departe…

Astazi am ajuns si la captul predarii cu prima clasa de Cisco la care am tinut ore. Lumea a dat examenul final, si cati l-au dat atatia l-au si luat (inapoi?!) asa ca pot fi pe jumatate multumit, sperand sa fiu pe deplin data viitoare, cand ar trebui sa termine toti cu bine. Am vazut ce inseamna, pentru prima data, sa stai si sa astepti o clasa sa dea teste… e o plictiseala sora cu tortura. Acum inteleg profesorii de matematica ce nu intra in sala de examen fara ultimele 3 ziare din ziua respectiva, eventual cu un laptop, cu windows, cu solitaire.

Trebuie sa recunosc ca nu m-am asteptat nici un moment, inainte de a incepe clasa, ca studentii sa fie interesati, mai ales ca formau o clasa foarte “pestrita”, provenind dintr-o varietate de medii si locuri de munca si, poate cel mai important, putini dintre ei veniti din propria dorinta de a invata la academie. Am avut foarte placuta supriza sa gasesc interes, bunavoie si oameni cu care sa imi placa sa vorbesc. Poate ca mie, in locurile si joburile lor nu mi-ar fi fost atat de usor sa ma adaptez la niste lucruri noi (mai mult sau mai putin, pentru unii) care sa necesite efort intelectual la nivel de predare-invatare, satul fiind, poate, de stresul a 16-17 ani de invatamant dezorganizat si lipsit de finalitate, satul poate si de un job la care n-a contribuit in prea mare masura invatamantul romanesc (si nu va contribui nici vice-versa).

Mi-am dat seama vara aceasta ca pot sa ma descurc binisor daca sunt lasat de capul meu. Si asta nu inseamna ca am facut mare lucru, nu in comparatie cu idealul meu de eficienta si luciditate, dar mi-am dovedit ca pot sa ma descurc pot sa imi iau pregatirea pentru o cariera in propriile maini, intr-o mai mare masura decat mainile zbarcite ale invatamantului care aproape ca m-au crescut cu atata drag. Inca am sperante din multe locuri: de la al doilea an de facultate, de la acei oameni extraordinari pe care ma asteptam sa ii gasesc la tot pasul, de la mine ca voi putea sa schimb ceva in bine sau macar pe cativa. Nu, nu mai vorbeam despre Cisco.

Nu e inca sigur ce clasa vom primi sub aripa in semestrul de toamna, dar acum mi-e mai drag sa tin o lectie decat mi-era inainte putina teama. Plus ca nu dau niciodata inapoi de la placerea de a cunoaste oameni, pentru ca fiecare iti da un exemplu sau un contraexemplu. Si sper ca niciodata sa nu gasesc o persoana la fel ca mine care sa imi demonstreze ca sunt autosuficient, pentru ca nu vreau sa stagnez in timp ce altii se misca si imi arata lucruri pe care as putea incepe sa le ignor.

Asadar, continui, ca sa (mai) invat si eu ceva, pentru ca e infinit mai placut sa inveti atunci cand inveti doar ceea ce apreciezi… si poate si atunci cand inveti de acolo de unde altii nu stiu sa invete.

… sau asa si-o numeste autorul.
In esenta e doar o animatie interesanta:

http://www.johngerrard.net/smoketree1/index.htm

Daca mai aveam dubii in legatura cu masura in care ma potrivesc cu Politehnica, QuizFarm imi dovedeste pentru prima data ca mi s-ar potrivi in egala masura matematica si teatrul, si imi mai dovedeste si pentru a nu-stiu-cata oara ca e pur si simplu prost.

Another one nabbed at airport At New York’s Kennedy airport today, an individual later discovered to be a school teacher was arrested trying to board a flight while in possession of a ruler, a protractor, a set square, a slide rule, and a calculator. At a morning press conference, the attorney general said he believes the man is a member of the notorious Al-gebra movement. He is being charged by the FBI with carrying weapons of math instruction. “Al-gebra is a fearsome cult,” a Justice Department spokesman said. “They desire average solutions by means and extremes, and sometimes go off on tangents in a search of absolute value. They use secret code names like ‘x’ and ‘y’ and refer to themselves as ‘unknowns’, but we have determined they belong to a common denominator of the axis of medieval with coordinates in every country. As the Greek philanderer Isosceles used to say, ‘there are 3 sides to every triangle’.” When asked to comment on the arrest, President Bush said, “If God had wanted us to have better weapons of math instruction, He would have given us more fingers and toes.”.

Am vrut sa vad Poseidon pentru ca mi-a placut trailerul, pentru ca din cand in cand vreau sa vad cate ceva usor de “digerat” sau cel putin un film la care sa nu trebuiasca sa astept sa se intample ceva. De fapt, de multe ori am vazut trailere care pana la urma s-au dovedit a fi mai bine facute decat filmul propriu-zis, chiar si pentru ca cineva a reusit sa gaseasca 2 minute de scene interesante intr-un film de la care daca iesi nu iti amintesti sa fi vazut nici una…

Poseidon s-a vrut un film cu pretentii, a beneficiat de un buget destul de mare si realizarea tuturor celor care n-au avut de-a face cu scenaristii, regizorul (pacat de Troia) si actorii a fost excelenta. Din pacate ei nu au aparut in film, ci niste figuri lipsite de orice personalitate si finalitate, carora nu le poti retine locul in poveste (am spus poveste?) si la sfarsit te intrebi de ce au fost ei supravietuitorii? Oare vreun figurant nu ar fi facut treaba mai buna?

Pe scurt, un val urias ia prin surprindere un imens pasager (umm… nava!!!) care, desi e dotat cu o punte ca a lui USS Enterprise, nu poate sa detecteze valuri late cat orizontul. E lovit din lateral, dupa ce echipajul de bord a avut grija sa il intoarca astfel, caci lovit din fatza exista pericolul sa reziste, si intors cu fundul (!=pupa) in sus. Apoi cica incepe sa se scufunde, dar problema scufundarii e imediat uitata de sutele de figuranti care se lupta sa STEA doar printre fire de curent electric si incendii, in sala de mese si spectacole care se pare ca era singura sala de pe vapor. Restul erau baloane cu aer, ca sa pluteasca. Avem de a face cu personaje extrem de calme, care se isterizeaza in spatiul lor restrans dar dovedesc o tarie de spirit spartana prin aceea ca asteapta sa fie salvati. Doar vreo 6 oameni se chinuie sa urce prin nava si sa iasa prin… gaurile elicelor. Ei se salveaza in timp ce tot restul navei se scufunda (ee… au dat ei drumul la niste pompe pe drum), si restul echipajului, la fel de necunoscut ca si rolurile principale si secundate moare scufundat, inecat, ars, rot in hell, etc.

Singurul moment interesant din tot filmul e scena in care vasul e lovit de val, mult si ras-lungita, ca sa fie sigur regizorul ca publicul “has got it”, ca ala e si intriga, si lipsa actiunii, si punctul culminant, ca avem de-a face cu un vas rasturnat, in nici un caz cu incercari de schitare a povestilor personajelor. Poate ar mai fi o scena in care se vede un om inecandu-se. Schimburile de replici sunt de-a dreptul tampite si lipsite de sens si nici o scena nu a reusit sa ma tina in tensiune, sa imi pun macar o data intrebarea “cum vor scapa de acolo”.

Inca o dovada a obsesiei producatorilor si a publicului, sau, mai bine zis, invers, pentru dezastre, ca si cum americanii nu au avut destule sau nu au apucat sa stea sa le vada din primul rand. Daca vrei doar dezastre, sa fie facute cum trebuie (ca in The Day After Tomorrow, care macar din punctul acesta de vedere s-a dovedit ok), dar daca ai pretentia unui scenariu dramatic poate nu ar fi cel mai indicat sa incerci sa-l dezvolti cu niste presonaje care se tarasc prin conducte.

Sunt una dintre persoanele carora le-a placut foarte mult Titanic (a meritat un DVD original), pentru ca e pur si simplu o realizare exceptionala din toate punctele de vedere… si stiu ca sunt si voi mai fi blamat pentru asta. Insa va rog, blamati mai intai filmul acesta, si apoi blame Canada, daca mai puteti.

As vrea sa multumesc pe aceasta cale celui care a venit cu ideea tastei de skip 10 seconds forward in crystal player.

CAST

• Emmy Rossum
• Kurt Russell
• Joshua Lucas
• Richard Dreyfuss
• Mia Maestro
• Freddy Rodriguez
• Jacinda Barrett
• Kevin Dillon
• Jimmy Bennett
• Mike Vogel
• Stacy Ferguson
• Kelly McNair
• Kirk B.R. Woller
• Sheila Allen
• Andre Braugher

PS: eu as fi salvat figurantii… macar aia taceau.

Poate parea ciudat, dar cursurile de la una dintre cele mai ravnite universitati din SUA sunt disponibile intr-o foarte mare masura, de prin 2000 pana astazi, chiar in reteaua lor, printr-un program numit OpenCourseWare, care, probabil, s-a instituit in acelasi timp cu momentul in care cineva a tras concluzia ca si chiulangii au potential, dar ceva mai putina rabdare sa reziste in conditii de genul six-hours-straight-Iorga-style.

Ma uit la noi, la Politehnica, tot computer science, unde, daca ar fi disponibile toate materialele pe net, cred ca si-ar permite sa inscrie de 2 ori mai multi studenti decat locurile disponibile si tot ar bate vantul prin salile de curs.

A, si pentru cei care credeau (ca si mine) ca la MIT se invata doar geeky-stuff, electronici si calculatoare, aruncati totusi o privire peste link, pentru ca se invata mult mai mult decat atat.

MIT OpenCourseWare

Electrical engineering and computer science (si pe astia ii freaca cu electronica…)

Am uploadat si al doilea set de imagini, peste 300, din Germania, vara aceasta. Se pot vedea in poze Kiel, Hamburg, Berlin si Laboe. Din motive necunoscute, pozele nu au intrat in ordinea fireasca, fiind probabil luate in ordinea crescatoare a datei de modificare. Dar tot fotografii sunt…
Da, pot fi considerate ca fiind pozele de “la mare” de vara asta

Daca vrea cineva variantele hi-res si hi-quality, just ask.

Enjoy!

Link la albumul Germania, partea a doua.

Link la toate albumele.

Am avut ocazia sa ma pun in locul unui turist strain, proaspat venit in Romania, care vede si se minuneaza pentru prima oara de fascinanta noastra tzarisoara. Da, stiam la ce sa ma astept, dar cu un minim efort am incercat sa par surprins. Minim, pentru ca deja ma dezobsnuisem de decorul si obiceiurile autohntone; efort, pentru ca nu le uitasem.

As putea sa spun pe scurt ca e remarcabil sau incredibil (in sensul ad literam, de a “depasi credibilitatea”), dar nu mai poate fi astfel pentru nici un roman get-beget. Ma stiu pe mine, de 20 de ani pe acest pamant ca nu ma mai surprinde nici mizeria, nici nesimtirea, nici efortul voit de a NU gandi si de a NU actiona in beneficiul tuturor. Imi sunt totuna stirile de la ora 5 cu figurile pe care le vad zi de zi pe strada, poate ceva mai mult in Galati si ceva mai putin in Bucuresti (sau poate am eu noroc cu zona in care stau), imi sunt indiferente gesturile de nesimtire ale necunoscutilor din jur pentru ca nici nu ma astept la mai mult de la ei si, din pacate, raman impasibil, poate zambesc usor ca sa incuviintez, in cazul dovezilor de altruism si simtire, pentru ca asa e normal sa fie. Ar trebui sa laud totusi exceptiile pentru ca au iesit din marea masa, una cu pamantul (prafuit si el), dar undeva, in strafunduri, asta mi s-ar parea un gest de romanism pe care il urasc, la orice nivel, complacerea si limitarea la starea de “bine” (sau, mai bine zis, “bine mersi”) de la un moment dat. Daca poti sa dai un exemplu, da-l. Vei da un exemplu prin simplul fapt ca dai un exemplu. Pentru ca ducem lipsa de asa ceva.

Da, nu avem bani pentru atata tehnologie ca in alte tari, nu avem bani sa alfabetizam pe toti (rusine…), nu avem bani sa strangem eficient gunoiul si praful de pe strazi (ha!), dar de ce nu avem minte sa folosim cu cap putinul pe care il avem? De ce nu avem vointa de a lua ce e mai bun si mai constructiv de la cei carora le-a luat mai putin sa se trezeasca decat noi? De ce nu vrem sa evoluam? Vointa nu costa bani, intentia buna nici ea, ajutorul reciproc nici el. Brucan a zis ca ne va lua 20 de ani sa ne revenim dupa comunism, si a fost prea optimist. Mi-e groaza sa ma gandesc cat de mult ne va lua sa ne trezim din ignoranta si nesimtire. Pentru ca, a propos de exemple, tot vechea generatie da tonul, oricat ar blama-o generatia de acum, pentru ca prima stie ingrozitor de bine sa te invete sa fii roman si sa te porti, exact asa cum apari in documentarele din afara.

Daca e atat de usor sa fii smecher si ignorant de ce n-o fi asa toata lumea? Cum de o tara care a pierdut 2 razboaie mondiale a ajuns sa dea tonul in Europa, iar o tara care a dormit zeci de ani de comunism si ar fi trebuit sa fie insetata de libertate si evolutie, de bunastarea celor multi, se taraste pana si la mila celor care au fost in aceeasi situatie?

O fi ceva putred in Danemarca, dar in Romania se si vede mirosul…