My Weblog

Electronica in mainile in care nu are viitor.

Oferta, dar nu se ofera.

Galati, anul nou si night mode. 

Apocalypto nu e un film pentru oricine, nici pentru cei care nu vor sa vada ceea ce arata el atat de brutal, nici pentru cei ce se asteapta la un documentar, nici pentru cei care nu pot sa “patrunda” in atmosfera unui film fie pentru ca nu se simt in stare, fie pentru ca nu e momentul potrivit pentru asa ceva. Cei care cauta, cu tot dinadinsul, nod in papura, il vor gasi, pentru ca vor sti ce sa caute, pentru ca au pretentia ca un film sa aiba cap si coada bine definite, eventual sa fie “inspired by a true story” si, nu in ultimul rand, sa poata intru catva sa se identifice cu personajele din el sau, macar, sa le inteleaga intr-o anumita masura.

Mel Gibson a facut un film impresionant. Multi il vor gasi sangeros si atat, lipsit de continut, poate chiar o manifestare brutala a unui psihic dezaxat, ceea ce e la fel de relevant ca si parerile celor care au fost in stare sa afirme ca Mel Gibson era beat cand a facut acest film.

E impresionant pentru ca e bine facut tocmai din acea perspectiva din care anumiti ochi il pot vedea ca exagerat, pentru ca prezinta o lume o si o idee cu care nu suntem deloc familiarizati. Nu spun ca ceea ce spune el e adevarat, si nici macar ca viziunea lui este una unica, ci spun ca reuseste sa o faca extraordinar de credibila, reuseste sa transmita mai degraba o stare de spirit, o traire care te face sa ramai lipit de scaun, cu gura intredeschisa, pana cand se “taie” genericul. Si nu se foloseste decat de natura si de niste actori alesi “de pe strada”, fara niciun trecut in cinematografie, plus o doza din acel “ceva” ce ii place publicului sa vada.

Ok, recunosc, ceva ce imi place mie sa vad. Ceva simplu si plin de detalii, ceva ce ai fi vazut si tu daca ai fi fost acolo.

La cinema, evident.

10/10

Distributie:

• Dalia Hernandez
• Mayra Serbulo
• Gerardo Taracena
• Raoul Trujillo

Nu imi sta in fire si chiar nu imi sta in fire sa promovez lucruri care tin de gusturi indiscutabile sau, ce putin, lucruri care tin de o natura ce nu suporta argumentare. Dar, in cazul de fata, daca va plangeti de plictiseala (eventual plictisiti si pe altii cu lamentarile), daca vreti sa va vindecati de telenovele dar nu vreti sa va vindecati de obsesia “avi dupa avi e placere”, dati-i o sansa lui 24. E gandit de oameni inteligenti si jucat de oameni asisderea, e imprevizibil in limita credibilului si previzibil atat cat sa tina spectatorii angrenati intr-o linie naturala a actiunii.

Iar cand spun dati-i o sansa, inseamna dati-i o sansa chiar si dupa ce primele 3-4 episoade din primul sezon pot parea fade si lipsite de un continut care sa merita atentia. Daca nu va place de Kiefer Sutherland, spuneti asta si dupa ce incercati serialul. Si daca nici mai apoi nu va place, s-ar putea sa reveniti din cauza celorlalte personaje si a scenariului. Nu e un film relaxant, ci e un film pe care fie il urasti, fie iti cauzeaza nopti nedormite. Evident, nu fac greseala de a vorbi la modul general referindu-ma doar la propria persoana, ci la 80% dintre cei care au intrat in contact cu 24 in contexul recomandarii mele, nu doar al celui de castigator al premiului Emmy de anul acesta pentru cea mai buna drama (adica acolo unde concura cu Lost).

Eu am reusit sa ma culc pana la ora 2 am, daca nu a fost final de sezon. Dar acelea nu sunt decat in numar de 5, deocamdata.

Ma opresc aici, caci daca ma apuc, scriu atat de mult ca nu mai citeste nimeni. Mai bine reveniti la avi-uri.

iGO (sau i-Go) este un soft de navigatie GPS. Cu alte cuvinte, daca ai aparatul care stie sa primeasca semnalele GPS de la sateliti, un soft este ceea ce ai nevoie pentru a-ti converti fluxurile numerice primite intr-o forma prietenoasa, cum ar fi o pozitie, o directie, vecinatati, viteza, altitudine, pe o harta.

Pentru cine nu stie, GPS-ul functioneaza in felul urmator (sariti mai departe daca stiti ): exista o retea de minim 24 de sateliti activi, distribuiti simetric pe orbita Pamantului, la o inaltime de aproximativ 17000 km. Un punct de pe sol (cu GPS receiver) primeste date constant de la acesti sateliti. Din moment ce punctul de pe sol nu emite, el trebuie sa stie sa interpreteze acele semnale. Mai exact, el trebuie sa stie unde se afla toti acesti sateliti, ca sa stie in ce fel va trebui sa intepreteze datele primite de la acestia. Pozitia o va calcula prin triangularizare si de aceea va trebui sa tina cont de intarzierile semnalelor receptionate. Adica are de calculat 4 necunoscute (3 coordonate spatiale si timpul) deci numarul minim de sateliti pe care trebuie sa ii “vezi” pentru a te localiza pe harta, este 4. Spun ca trebuie sa ii “vezi” pentru ca acolo unde ochiul tau nu vede, nici satelitul nu “bate”, deci poti perde temporar semnalul in tronsoanele dintre blocuri sau chiar si cand treci pe sub un pod. Totusi, nici noaptea si nici ceata sau norii nu au efecte negative asupra semnalului.

Un avantaj important al faptului ca GPS contine “G” in el (Global) este si faptul ca oriunde te-ai afla, nu esti in niciun fel dezavantajat de semnalul pe care il primesti. Satelitii, fiind distribuiti uniform, iti ofera aceeasi sansa de a avea vizibilitate oriunde. Daca satelitii ar fi apartinut anumitor state, in mod sigur Romania nu ar fi beneficiat de niciunul, iar Germania ar fi avut 24 doar ai ei.

In fine, iGO furnizeaza harti si o multime de alte optiuni utile. In primul rand, e important de mentionat ca astfel de harti sunt gandite pentru reteaua de strazi si autostrazi, nu pentru locurile accesibile pietonilor. Poate sa iti calculeze rute, sa le recalculeze in cazul in care te abati de la traseul stabilit de el, stie sa te atentioneze inaintea tuturor intersectiilor, cunoaste limitarile de viteza dar, din fericire, poti sa dezactivezi notificarile de genul “ati depasit viteza legala” sau “mergeti pe contrasens”. Ca sa fie multumiti si est-europenii.

Romania poate parea, la o prima vedere, suprinzator de detaliata in harta lui iGo. Toate orasele medii si mari sunt detaliat reprezentate, cu strazi si stradute, plus toate numerele de pe ele. Suprinderea creste si mai mult, dar in directia opusa cand iti dai seama ca tot acest detaliu este cuprins intr-un fisier de 7 MB. Pardon, suprinderea intervine cand vezi ca harta Frantei are 180 MB. Deci, oricat de bine am sta… in fine, de retinut ca restul lumii nu sta, ci merge inainte. Pentru soferul obsnuit cu drumurile noastre, iGO poate sa fie de multe ori dezorientat, pentru ca el nu poate sa conceapa faptul ca pe acolo pe unde nu e drum, romanul poate, totusi, sa treaca. Astfel ca, o fundatura pe harta lui poate fi o straduta terminata cu un petic de pietris batatorit deja de zecile de masini care trec pe acolo zi de zi. Cum, ala nu e drum? De asemenea, bagatul picioarelor in tot ceea ce se adreseaza Romaniei se vede si aici, hartile nefiind ajustate fin, manual, pentru corectia erorilor, existand o sansa ca din cand in cand sa te trezesti ca, de fapt, mergi pe straduta paralele din dreapta, nu pe cea de sub roti. Mi se pare amuzant faptul ca Bulgaria, spre exemplu, are o harta de numai 240 KB, ceea ce pentru un strain ar parea dovada ca nu te poti rataci intr-o astfel de tara. Dar de asta au grija bastinasii. Pentru Macedonia cu ai ei 74 KB se poate scoate direct un pliant.

Una peste alta, softul e destul de bun si se mai si lucreaza constant la el, la imbunatatirea erorilor de pe harti si la cresterea detaliilor. Din cate am inteles, se va lansa o versiune care va putea instiinta soferii de prezenta radarelor dar ma indoiesc ca Politia romana are o evidenta a radarelor publica intr-o baza de date mondiala, actualizata in timp real. Adevarata imbunatatire pe care as vedea-o in viitor ar fi dotarea tuturor taxiurilor cu astfel de aparate, ca sa afli de la inceput si distanta si costul pana la destinatie, dar asta ar necesita nu numai o investitie mare ci si o mare munca de convingere a soferilor de taxi care vor afla intr-un final ca nu pot inlocui algoritmul lui Dijkstra pentru calcularea rutelor cu algoritmul “mancatz-as banii” 2007…