My Weblog

N-am scris inca nimic, pana acum, despre cum decurge, de vreo luna incoace, cea mai importanta schimbare de punct de vedere si abordare, de cand sunt la facultate. Clasa de Cisco CCNA1 pe care o tin(em) (adica Bogdan si cu mine) e intr-adevar o experienta interesanta, atat prin faptul ca exista, cat si din cauza modului in care decurge.

Ar fi trebuit sa predam pentru prima oara incepand cu toamna aceasta, dar o conjunctura prea adanca chiar si pentru curiozitatea mea, a facut sa apara aceasta clasa ca de nicaieri. Mai ramanea sa apara si un instructor sau doi. De fapt, "ca de nicaieri" se traduce prin "doua zile inainte" de prima lectie pe care am tinut-o. Nu mi-am imaginat ca va fi greu, doar ca va fi altfel, si asa a si fost. Clasa e formata din angalajatii uneia (sau ai mai multor) firme care, prin acelasi fel de conjuctura de mai sus, pe care nu am cautat sa mi-o explic, au ajuns, prin intermediul sefului catedrei de calculatoare, la noi. Adica da, pe scurt, toti sunt mai mari decat noi, incepand cu un plus de 4 ani pana la… n ani (detaliu profesional). Probabil ca prima zi a parut cel putin ciudata, cand nu aveam nici macar cheia de la sala respectiva si am asteptat pe hol impreuna cu primii veniti, dupa care, in loc sa ne ducem la calculatoare, am ramas in fata salii. As fi vrut sa ii pot intreba vreodata ce parere au de faptul ca doi studenti de anul 2 (nici macar…) le tin lectii, le pun intrebari, impun reguli si le dau examene. Sincer, sper sa nu existe pe undeva prejudecati de acest fel, ascunse, pentru ca nu isi au rostul. Sau poate ar trebui sa le stiu ca sa pot sa le "tratez". Oricum, problema aici e una dintre marile nemultumiri de pe lumea asta, si anume lipsa de incredere a oamenilor. Da, in speta, in mine, pentru ca eu ma cunosc si stiu ca oricine poate avea incredere in mine, si probabil ca asa gandesc si multi altii si de aceea am generalizat de la bun inceput. Dar nu continui pe firul asta ca nu ar mai citi nimeni.

Pana acum, de o luna, de cand predam, cred ca si-a intrat toata lumea in ritm. Si ei, cu faptul ca chiar trebuie sa mai invete ceva ca sa ia note de trecere la fiecare capitol, si noi, cu stilul val-vartej de a ne pregati lectia in seara/noaptea de diniante. Imi place ca pot sa imi fac treaba, ca pot sa ma implic si sa vad imediat ca iese ceva (bun). Fara sa accentuez nuanta de laudarosenie, nu stiu cat de multi profesori, sa zicem, dintre cei pe care i-am cunoscut pana acum in liceu si la facultate, isi pregatesc lectia cu atata minutiozitate, au grija sa le fie clar totul pentru ca sa poata raspunde tuturor intrebarilor si isi pregatesc si tot felul de "bonusuri" pentru a mentine atentia treaza. Pot sa dau exemple nenumarate de profesori pentru care as baga mana in foc ca nu mai fac asa ceva de muuulti ani, dar ei nu conteaza pentru ca nu-i voi lua niciodata drept exemplu. Interesant e, atunci cand predai, sa iti vezi propriile rezultate si in notele pe care le iau cei carora le predai. Noi stam bine. Am primit o reclamatie pentru viteza de predare (desi avem de acoperit 6 ore in linie in fiecare saptamana si chiar nu inteleg cum putem preda repede o lectie in 6 ore), dar, in rest, totul e ok. Le oferim libertatea de a-si da examenele oricand, nu impunem un orar strict, si totusi treaba merge.

Inca un lucru merita menionat pentru ca e absolut remarcabil. Indraznesc sa spun ca s-ar aplica tuturor: daca vrei cu adevarat sa inveti ceva, ai motivatia si capacitatea intelectuala de a o face, lipseste doar faptul implinit, incearca sa predai cuiva acel lucru. Pregateste-te pentru toate intrebarile lui, documenteaza-ti toate curiozitatile, acopera toate golurile de informatie si cauta explicatii logice deciziilor pe care le luai prin eliminare sau dupa intuitie. Atunci vei invata si vei intelege cu adevarat. Ceea ce nu inteleg, totusi, este de ce pot spune despre atat de putini profesori (mai ales de liceu) ca stapanesc impecabil materia pe care o predau. Eu am predat o singura data, o singura materie, iar imbunatatirea a fost incredibila. De ce anii (uneori cu zecile) nu amplifica acest lucru? Da, poate ca de la o varsta intervine plictiseala. Dar oare cei plictisiti astfel isi umplu timpul cu altceva in afara predarii? Sau intr-un fel se resemneaza cu faptul ca au o scuza pentru monotonie, un serviciu la care nu pot renunta, dar pe langa care, parca nimic nu ar mai depinde de ei? Nu cumva plictiseala si sictirul pot scadea standardele atat de mult incat insasi lipsa lor denota un gest perfect corect si necesar, cand, de fapt, nu e nici macar un gest?

Imi dau cu parerea pentru ca timp de 13 ani (gradinitei nu-i reprosez nimic) am tot invatat de la altii si refuz sa accept ca un alt punct de vedere, o scurta prezenta in tabara "adversa" in cadrul artei de predare/invatare (unde a disparut aceasta arta?) m-ar putea schimba incat as ajunge la ignoranta pe care o incriminez. Sper sa nu fi zis prea multi pana acum, la varsta mea, acelasi lucru. Iar daca au zis si acum sunt printre cei pe care ii incriminez, inseamna ca n-au luptat indeajuns. Si daca am sa ajung si eu asa, macar ma simt multumit ca m-am incriminat acum, pentru ca la acel moment n-ar mai trebui sa mai dea cineva doi bani pe mine.

Am divagat. Ramane asa.

A trecut anul, a trecut o saptamana de vacanta ca nici o alta, chinuita si trezita de dimineata, si am uitat sa mai pun un semestru pe raboj. Bine, in principiu, semestrul l-am lasat in urma demult, cu mare bucurie si placere victorioasa, nu atat pentru ca imi doream sa se termine primul an, cat pentru faptul ca asteptam sa vina vacanta asta ca niciodata si ca nici o alta vacanta. Nu stiu ce s-a intamplat acum, dar a trecut mult mai repede semestrul al doilea… asa cum m-am vazut intrat in el, asa m-am vazut intrat si in sesiunea lui si apoi in alte… mizerii…

Una peste alta, bune si rele, ceea ce conteaza e ca sunt multumit de mine insumi, ceva mai mult acum decat alta data, poate din contrastul nemultumirii pe care o am fata de profesori, fata de ceea ce am facut (ce a trebuit sa fac, ca doar nu pun probleme de constiinta aici), fata de ceea ce nu am putut sa fac. Nu mi-am imaginat eu minuni, nu mi-am dorit luna de pe cer si nici marea cu sarea cand am intrat aici, dar speram doar sa scap de “regimul” de liceu. Ceea ce, pe alocuri, s-a intamplat. Mai putin acolo unde nu s-a intamplat. Dar ii mai dau 3 sanse.

Obiectiv vorbind, iata cu ce am pierdut timpul a 5 luni de viata:

Matematica 3, prof O. Stanasila
Pot spune ca asta a fost ultima rasuflare a ceea ce se numeste matematica. A matematicii propriu-zise bineinteles ca nu, ca doar va veni sub alte nume. Teoretic, cursul acesta se numea Matematici avansate sau Matematici speciale, oricum, numai sa nu creada cineva ca e matematica pur si simplu. De parca exista o astfel de matematica sau de parca as putea acum scrie pe CV ca stiu matematici avansate… Cursul a fost frumos, unul dintre cele mai frumoase de care am avut parte in facultate. Interesant, inteligibil, pe alocuri chiar util (!). Am facut analiza complexa, transformari, statistica si probabilitati, cu o multime de alte chichitze si detalii interesante, chiar daca erau abateri de la materia regulata, dar utile ca sa avem si noi o momeala sa invatam. Am avut si partial, notarea a fost destul de riguroasa, dar cu putina tragere de inima inainte de examen nu ar fi fost nici o problema. Si nici n-a fost. Seminarul s-a facut scolareste, dar noi am prins intre timp o fobie fatza de temele de casa, si astfel ca nu prea au fost prea populare intre noi… Imi amintesc cum biata asistenta ne intreba la fiecare ora daca am avut vreo problema cu temele de casa… si nimeni nu-i spunea ca ceea ce nu exista n-are cum sa-ti faca probleme…

Structuri de date, prof V.Iorga
Aici l-am intalnit din nou pe domnul Iorga, “autorul” programarii de pe primul semestru. De fapt autorul de pe primul semestru a fost Ritchie, cei care trebuie sa stie, stiu de ce. Fenomenala la cursul de SD (ca si la cel de MN, de altfel, deci probabil ca e din cauza numitorului comun) a fost prezenta la curs. Desi se dadeau bonusuri pentru cei care erau prezenti la curs, care se adaugau la examen, sala era incredibil de goala. De fapt, la un moment dat, erau mai multi studenti in sala de la o alta serie, care veneau sa isi “enhance” cunostintele (sau asa crede naivul din mine) decat de la noi. Mie mi-a fost imposibil sa urmaresc un profesor timp de 6 ore incontinuu (SD+MN, una dupa alta, si VINERI!!!) asa ca, de regula, la SD eram pe tren si la MN acasa, la Galati. Materia de la SD a fost totusi interesanta, iar prezenta, asa cum era, vai de capul ei, era mai mare la SD decat la MN. Materia a suferit o transformare (sau asa i s-a parut…) de la SDA (structuri de date si algoritmi) la SD. Nu stiu cata algoritmica se facea inainte, dar cert e ca algoritmii principali nu s-au scos. Astfel ca am invatat aceleasi parcurgeri si optimizari in grafuri, am fost invatati backtracking in 10 minute (cu alte cuvine, cine stia, bine, cine nu, n-ai decat sa “google”), practic 70% materie de liceu si restul ceva variatii noi, intr-un stil greoi, care se preda la curs in 2 ore si la laborator in 10 minute. Si guess de unde il invatam cel mai bine… O transformare foarte proasta pe care a suferit-o cursul (asa s-a vazut de la inaltimea mea) a fost trecerea de la C++ la C, unde in loc de STL a trebuit sa ne imaginam ca avem tot felul de structuri si metode scrise in prealabil pe care sa le folosim. Am invatat sa organizam datele in toate felurile care se fac in C++ sau C# cu un simplu new si pe care ar fi fost de ajuns sa le intelegem cum functioneaza in background. A fost cel putin ciudat si cel mult inutil. Nu cred sa vada vreun angajator cu ochi ca primesti un task care se rezolva in 10 linii in C++ si tu te apuci sa mai scrii o data 200 de linii de metode predefinite in STL, folosind C. Asta e, destul C pentru moment, bine ca l-am invatat 2 semestre ca altfel nu m-as fi atins de el. Am capatat cel putin niste deprinderi mai bune.

Bazele electrotehnicii, prof Cristea
Acum mai multi ani, electrotehnica se facea in 3 semestre, tot la facultatea noastra. Pana acum un an s-a facut in 2 semestre si noi am facut-o, pentru prima oara (de oaie), intr-un singur semestru. Ce-a mai ramas din materie sunt, intr-adevar niste baze, dar ce a ramas in capul nostru in nici un caz nu poate fi numit astfel. Nu am avut partial pentru ca s-a considerat ca avem prea putina materie la acel moment ca sa putem da un partial (nu cumva sa fie prea usor…) asa ca la examen am acoperit tot si am avut parte inclusiv de absolut stupida practica de “recitare” a teoriei din curs, care a insemnat aproximativ 4 pagini. Cu mana pe inima spun ca nu mai stiu absolut nimic din teorie, insa am tinut minte niste tehnici de la seminar, de rezolvare a problemelor, pe care niciodata nu le voi aplica, pentru ca nu voi trage niciodata fire, nu voi lega rezistente, nu voi avea sursa ideala de tensiune, nu voi construi un cuadripol pentru ca nimeni nu mi-a explicat la ce foloseste, doar cum se rezolva. Iarasi am avut teme de casa, dar le-am facut/copiat/prefacut ca le facem. Am avut parte si de un laborator, unde am folosit un extraordinar program de simulare a circuitelor, care, parca in versiune pre-alpha, mi-a facut mai multi nervi decat surogatul de laborator pe care l-am facut “intensiv”, vreo 4 ore la rand, o singura data, unde nu am inteles nimic din ce am facut, nu am inteles de ce am facut si nu am inteles ce era de facut, anyway. Am lucrat cu niste echipamente pe care chiar daca le-as mai intalni vreodata ma indoiesc cu cea mai mare plecaciune ca vor semana cu acele oribilitati industriale ale iepocii de aur. Culmea, la un moment dat s-a tras concluzia ca nu ne place laboratorul pe calculator, ca nu invatam nimic (ca nu SUNTEM invatati nimic…) si ca nu ne foloseste. Wow, ce pas. Apoi am facut teroarea neagra, laboratorul propriu zis, dupa care nu am mai facut absolut nimic in afara de seminar. In sfarsit o decizie buna. Ce mi-a fost dat sa vad, a fost laborantul de la simulator, singurul om pe care l-am vazut in viata mea mai nerabdator sa scape de ora pe care o tine, decat sunt studentii nerabdatori sa scape de ora la care oricum nu fac nimic. Per total, electrotehnica mi-a lasat o parere de bataie de joc. Si, mai trist, o bataie de joc neintentionata, care s-a intamplat pentru ca asa este la noi. Cursul a fost interesant, si era si mai interesant daca s-ar fi tinut intr-o sala DE CURS si nu ni s-ar fi cerut papagiliceste capitole la examen. Next!

Metode numerice, prof V. Iorga
Nu stiu de ce am pornit cu ideea ca imi va placea materia asta. Poate pentru ca am facut seminarul inainte de primul curs. Poate pentru ca nu am terminat in stilul in care am pornit, poate pentru ca la partial am nimerit subiecte inuman de grele si a trebuit sa-l refac, punct in care mi s-a dus toata stima pentru materia asta si pentru munca pe care o depusesem pana atunci. Ar fi trebuit sa facem laborator, sa scriem programe in matlab, caci asta se cerea la examene. Dar am facut doar un seminar, intr-o sala prea putin incapatoare, pentru ca nu existau sali libere in care sa se tina laboratorul. Probabil asa se explica, in pur stil romanesc, de ce creste numarul de locuri de admitere de la an la an… Dupa cum spunea cineva cu mai multa vechime in Automatica si Calculatoare, in materia asta niciodata nu a fost clar ce e de invatat si ce e de tocit. E plina de o ceata care pe de o parte iti da iluzia ca inveti lucruri utile, ceva ce poti aplica si in programare, dar practic iti dai seama ca tot ce iti foloseste din ceea ce inveti este ideea, conceptul, metoda, pentru ca implementarea ei a fost demult facuta de oameni mai bine pregatiti (si platiti pentru asta), deci daca ai nevoie sa implementezi ceva in interes personal, n-ai decat sa o copiezi de la altii. Si culmea, poti sa o copiezi sau sa o folosesti deja implementata intr-un asemenea hal incat poti nici sa nu stii cum functioneaza. Putea fi o materie de cultura generala, ceva intre matematica si informatica, si putea fi predata mai putin cantitativ si mai mult intuitiv. Pentru ca, daca nu ramanem macar cu intuitia din materiile care nu ne folosesc in mod direct… cu ce ramanem? Cu continutul cursului? Ha-ha, right…

Proiectare logica,prof Petrescu
Proiectarea logica a fost simpatica la inceput, pentru ca mai apoi nu prea a mai fost deloc, cel putin pentru mine. Ni s-a predat pentru a treia oara in facultatea asta reprezentarea numerelor cu virgula mobila in memorie. Dupa care ni s-a predat a doua oara ceea ce invatasem in primul semestru la Introducere in informatica. Dupa care nu stiu ce s-a mai predat pentru ca am avut sansa sa ne alegem un proiect pe care sa-l facem in echipa pana la examen. L-am facut, in echipa, pana la examen, si am luat 10. Nici cei care au dat examen n-au avut prea mult de suferit, pentru ca a fost lejer. Am avut si un seminar la care asistentul nu era prea dornic sa vina si pana la urma i-am luat si noi exemplul. Ca doar am venit la facultate ca sa invatam de la cei mai mari si mai experimentati, nu? A fost dragutz, insa, cat a fost.

Dintre optionale:
Engleza
In primul semestru am facut vreo 3 reprize de engleza, dintre care eu am participat la vreo 2. Acum s-a facut pe bune, dar nu cu scopul de a ne invata engleza, ci de a o folosi la prezentari, scrisori, cv-uri, etc. Engleza de business. Pentru cineva care chiar ar fi vrut sa invete engleza, nu i-ar fi folosit la nimic. Sau poate ca se considera ca toti care vin aici stiu engleza cel putin de nivel mediu? Da, daca s-ar da examen la informatica, poate ca asa ar fi, dar se da la mate si la fizica, asa ca vin cei care stiu mate si fizica, nu informatica, deci nu poti avea o astfel de pretentie.

Prelucrarea informatiei
Cred ca e o regula nescrisa valabila pentru cursurile tinute in sala A250 din Electronica, si anume cursurile care NU SE FAC. Adevarul e ca sala aia numai la curs nu te indeamna si probabil ca senzatia e mai amplificata la catedra, unde e si mai intuneric. E buna de aruncat cu avioane insa, pentru ca e inclinata. Prelucrarea informatiei nu se stie ce trebuia sa fie. Ce a fost initial, pana acum un an, cand avea alt nume, imi scapa acum care, era o materie destul de urata, cu o multime de tehnici de masurare. Ce a ramas a fost un curs care nu s-a facut, sau s-a facut cand nu eram eu acolo (mai sa fie…) si un laborator din care, sincer, am invatat mai mult matlab decat in tot MN-ul. Am rezolvat niste ecuatii, am facut niste scheme in Simulink, am desenat niste grafice 3D. Interesant (acum e interesant, la inceput a fost enervant) e ca desi era materie optionala, si aproape nimeni NU a ales-o, ne-am trezit cu ea fara drept de veto.

That was it. Stiu ca nu pare, dar a fost dragutz. Am un spirit critic care critica atunci cand nu mai poate suferi, asa, ca pentru toate ocaziile cand a fost redus la tacere. Da, puteti veni la Poli, nu muriti in primul an. Si ramaneti si intregi la minte.

Iote la mine…

Cand am inceput facultatea, desi aveam medie mare de admitere, nu am putut sa intru in camin. Renovare si iar renovare, totul spre binele nostru, dar daca treceai prin fatza caminelor tot ce vedeai erau muncitori care in nici un caz nu faceau ceva care sa le castige numele. Doar renumele, poate.

Camera am primit-o ca dupa razboi plus o bataie cu vopsea intre copii de 5 ani. Apoi pretentia administratiei a fost de a ne teroriza cu controale subite si amenzi la fel, pentru ca, acea gaura, numita camera, trebuia pastrata, conform contractului, in forma in care a fost primita. Vai de capetele noastre daca am fi respectat contractul.

Am avut parte de tot felul de lipsuri si de neajunsuri, s-a simtit intr-un final ca renovarea a fost facuta doar pentru a arata mai frumos caminul de afara si eventual de a li se parea acelasi lucru si studentilor din interior. Maxim 2 generatii, dupa care nepasarea si treaba prost facuta converg spre un singul lucru "forma canonica" a caminelor din Regie.

Trebuie sa recunosc ca am avut conditii mult mai bune decat majoritatea studentilor. Dar dupa cum omul (poate) sfinteste locul, caci de cele mai multe ori nu-l sfinteste deloc, s-a format un echilibru. Asa cum nu am reusit sa intru in camin cand am vrut, nu am avut voie nici sa plec cand am vrut, din cauza unor legi interne idioate, stabilite de cineva care crede ca are sub conducere un lagar. Asa ca nu am dat doi bani pe Miss Admin 2005-2006, mi-am indeplinit datoriile mai putin aceea de a pupa in fund si de a ma supune unei birocratii inutile. Poate ma tine minte la anul. Mi-as dori mult.

Acum aproximativ o luna am aflat despre un proiect de tip scoala de vara (mai redus ca timp, ce-i drept), tinut de Microsoft prin laboratorul Microsoft de la Automatica si Calculatoare.

Aceste activitati sunt de fapt orientate spre studentii din anii mai mari (>=2) care au nevoie de adeverinta de practica. Si cum un proiect de genul stat_pe_capul_profului_vesnic_nemultumit pare la fel de neatragator ca si practica la Carrefour, spre exemplu, multi se orienteaza spre acest tip de mini-stagii care ofera pe langa o pregatire adecvata in domeniul respectiv si ocazia de a lucra efectiv fie la un proiect ceva mai amplu (ca in cazul de fata) fie in cadrul unei companii. In oricare dintre cazuri, vezi ce inseamna sa te implici, sa "pui mana" si totodata capul la contributie.

Si ar trebui sa iti aduca si o multumire personala fiindca reusesti sa faci ceea ce iti place. Cui nu-i place nimic, e problema lui, e o luna de vacanta pierduta. Ca si facultatea, in general. Optiuni sunt destule, si in sfarsit simt(i) libertatea de a alege pregatirea pe care o vrei, nu cea care ti se baga pe gat. Oamenii din echipa sunt de incredere, prieteni buni (sau in devenire…). Inevitabila e si partea de competitie intre echipe, dar atata timp cat nu ne dam in cap unii altora e genul de competitie constructiva in care pana si cel care a muncit cel mai putin are de castigat din simplul fapt ca a muncit. Caci altfel… ce face omul fara job si fara restante intr-o luna de vara?

Intr-adevar, o adeverinta de practica e un formalism. La fel poate fi si un entry pe CV daca ceea ce ai facut acolo ai facut din obligatie sau optiunea a fost mai degraba o lipsa de optiuni degenerata dintr-o lipsa de interes. Dar, la urma urmei, la fel poate fi si experienta unui job sau chiar si cea de freelancer. Eu inca mai cred ca in tara asta poti face ceea ce iti place si fara sa mori de foame. Ba dimpotriva. Watch me.

A, ce facem noi acolo: ne jucam cu C#, facem un programel si vom fi indoctrinati de platforma .NET.

Abia astept

Iata si lista. Asa, sa ramaneti in istorie si in indexul lui Google

1. Laurentiu Cocanu, Lucian Adrian Grijincu, Alexandru Mocanu, Bogdan Prisacari

2. Diana Cojocea, Corina Filimon, Catalina Manolache, Andrei Radulescu

3. Alina Simion, Mihai Borobocea, Laura Ionita, Dragos Sbirlea

4. Cristian Gratie, Teriş Liviu, Puiu Mihaela, Andrei Tamazlacaru

5. Cristina Iftimia, Aniela Carbunaru, Irina Borozan, Andreea Carmen Soare

6. Alexandru Marinescu, Stefan Oancea, Cristian Ocnarescu, Cristian Sandescu

7. Ciorba Andrei-Mihai, Vinatoru Ana-Maria, Stefanescu Andrei, Baranga Silviu-Horia

8. Anca Manea, Vlad Georgescu, Nicolaie Marian

9. Drenea Alexandru, Itoafa Liviu, Margarit Andreea

10. Mara Ovidiu, Stancescu Traian, Teodoru Gabriel

11. Cotfas Liviu, Croicu Catalin, Dinu Vlad

Recent mi-a cazut in manutele astea doua ultima versiune a unui produs de care nici nu auzisem pana acum: Microsoft Student 2006. Din copyright am vazut ca produsul are licenta de dinainte de 2000, dar poate ca prejudecata faptului ca e prea avansat pentru mine m-a facut sa-l ignor.

Si bine am facut. Dupa o prezentare pompoasa vazuta pe internet, flash, muzica, poze cu studenti fericiti care nu par sa aiba nevoie de un astfel de produs mi-am dat seama ca si eu sunt fericit…

Pentru inceput arata bine, desi se vede destul copy-paste din codul de la encarta 2005/2006. Totusi, nu e din cale-afara de placut de utilizat, pentru ca se reduce la un stil de navigare al unui browser, combinat cu stilul de organizare a informatiei din Encarta, astfel ca simultaneitatea activitatilor nu prea e prezenta. Mult flash si shockwave, frumos de privit peste umarul altuia dar nu facil de utilizat in situatii concrete si mai ales urgente.

Ah… utilizare… utilitate…. Houston, we’ve got a problem. Care e scopul acestui program? De a ajuta studentii la proiecte si teme, de a le oferi informatii facil, pentru a invata si a fi studenti eminenti, ca cei din poze. Unde sunt toate acestea? Sunt la o facultate de calculatoare… ma uit meniu, NIMIC despre calculatoare, despre programare, doar un capitol de matematica. Deja cu lehamite intru la matematica. Bun, chestii de geometrie, algebra, drepte, corpuri, matrici, determinanti, ceva (nu am minimalizat!) despre numere complexe, si apoi chestiuni mai avansate cum ar fi functiile (!) cu asimptote (whoa) si trasarea graficelor, doar 2D, bineinteles. Apoi, ca din pom, 2-3 vorbe despre probabilitati, la nivel de clasa a 9-a, si, intr-un capitol de “general math” iti spune ce e aia o integrala, adica primele doua pagini din capitolul manualului in care vezi prima oara o integrala. Capitolul de teoria numerelor poate fi tiparit pe 3 sferturi de pagina si nu are nici o legatura cu ce intelegem noi prin acest titlu, ci defineste vag numerele prime si… cam atat.

Mi-e greu sa trag o concluzie pozitiva vazandu-ma in pozitia celui care da bani pe asa ceva. In cazul invatamantului romanesc, nu cred ca pot garanta ca tot materialul de acolo te poate ajuta sa treci bacalaureatul macar. De pregatire pentru facultate nu am ce zice, e o totala rusine. Poate cineva care a picat bacul sau a abandonat definitiv invatamantul superior ar putea sa gaseasca ceva util si nou (!) in aceasta padure de uscaturi. CUltura generala pentru cineva care cauta asa ceva nu se poate numi in nici un caz.

La restul capitolelor, se gasesc sfaturi despre cum sa tii o prezentare, dar n-am gasit cum sa-ti faci un CV. World Atlas-ul e copiat din Encarta. Linkurile externe sunt din abundenta, dar pentru o colectie de linkuri imi ajungea si un pdf, nu aveam nevoie de un DVD de 3.5 GB. Nu pot sa-mi dau cu parerea cat de bune sunt activitatile interactive din biologie sau geografie de exemplu, dar per total nimic nu da impresia de nivel academic, nici macar de liceu uneori.

O intreaga aplicatie destul de interesanta este un calculator stiintific deloc mai capabil decat calculatoarele stiintifice comune, dar cu un set de butoane expandabil, pentru cei care nu reusesc sa se obisnuiasca cu interfata uzuala. Stie sa deseneze grafice (atentie! in 4 culori!), adica mai prost decat Word-ul.

In general, oricat mi-ar placea mie sa mai injur Microsoftul din cand in cand (oooops… fac scoala de vara la ei, mai bine tac) trebuie sa recunosc ca multe dintre produsele lor sunt bine facute. Poate lipsesc ideile uneori, dar cel putin se vad oamenii bine platiti. Fac bine lucruri complicate, sunt user-friendly si de cele mai multe ori functioneaza flawless. Microsoft Student 2006 mi se pare un mare esec pe cel mai important plan, anume al utilitatii unui produs relativ necunoscut, in care e usor sa iti pui increderea din simplul motiv ca vine dintr-o sursa de incredere. Insa aspectul comercial se vede si in continut, care daca ar fi privit de parinti trecuti de a doua tinerete ar considera ca e potrivit pentru elevul/studentul lor.

Mai rau e ca si saraca loaza ar putea sa-si puna increderea in asa ceva.

Discutam acum cateva zile cu cineva (as da link daca ar avea… ) despre o problema recent descoperita, de cand sunt la Politehnica. Imi este aproape supraomenesc sa ma concentrez si sa fac o treaba care nu-mi place si de regula nu-mi place pentru ca nu-i vad finalitatea (ce sa mai vorbesc de utilitate).

Da, sigur… de parca pana acum 4 ani de zile, cel putin, am facut altceva. Nu pot sa spun ca nu mi-a displacut intotdeauna sa invat tot felul de inutilitati pe care le vedeam astfel si cu mintea de atunci, care nu era demna de luat in considerare, si asa le vad si acum, deci ceva dreptate am avut, si cei despre care gandeam urat la acea vreme n-au prea avut… Acum pentru prima oara simt o repulsie, nu doar o nemultumire. Nu vreau sa se inteleaga ca am dezvoltat o comoditate alimentata de autogospodarire si de insusi sentimentul “facultativ” al facultatii.

Cel mai probabil, am adunat prea multa rabdare in mine si, odata cu ea, si prea multa speranta pentru timpurile pe care le traim. Desi din fire nu sunt un optimist cu privire la viitorul Romaniei, sunt foarte optimist cand vine vorba de schimbarile pe care le poate face un om si puterea vointei lui. Si Romania e facuta din oameni si “sfintita” de ei, dar nu se mai poate extrapola o vointa, un sentiment, o directie, la o asemenea scala. Iar stupoarea cu care ma izbesc de lucruri cotidiene si, care, in plus, ajung sa faca parte si din prostia cotidiana, e ceea ce ma face sa vad ca aceasta rabdare si speranta inca nu a fost satisfacuta, inca nu s-a schimbat mare lucru, in unele locuri nu s-a schimbat chiar nimic si stau sa ma gandesc cat de radicala mai poate fi urmatoarea si poate cea mai importanta schimbare care mi-a mai ramas in maneca: ce va fi dupa facultate.

Ma asteptam sa ma intalnesc cu o sansa universala, care macar pe alocuri sa fie in acelasi ritm cu al meu, care sa imi arate (mai mult decat pana acum) ca merg pe drumul cel bun si as fi vrut sa ma faca chiar sa ma simt inferior comparandu-mi aspiratiile cu ceea ce puteam sa primesc prin efortul corespunzator. Ce s-a ales din toate? Din efort, s-a ales tot efort, dar in zadar, iar sansa a ramas cea pe care mi-o faceam si eu pana acum. A, ar mai fi o diferenta, ca acum am si mai putin timp pentru mine insumi, pentru mintea mea si pentru a-mi alimenta linistea de a ma gandi la viitor.

As vrea sa cred ca m-am facut inteles de ce sesiunea trezeste astfel de sentimente in mine. Vreau sa fiu util, pentru mine si pentru cei din jur, pentru parinti si pentru prieteni, pentru cei care nici nu stiu de unde le-a venit o mana. Implicit, din contactul cu prea multa prostie/rautate/ignoranta omeneasca ajungem sa fim mai buni sau mai rai. Daca ramanem la fel cum eram inainte de a cunoaste limitele ograzii noastre, inseamna totodata ca am ajuns mai rau. Si as mai vrea sa cred ca sunt o persoana de incredere, desi nu pot sa sustin aceasta decat prin mici dovezi de moment, care numai dupa multe incercari si dovezi nefortate ajung sa ramana in memoria cuiva, as vrea sa cred ca sunt o persoana capabila, poate nu de a ajunge acolo unde vrea, dar in mod sigur de a avea vointa de a lupta pana acolo.

Si de ce nu cred cu tarie toate acestea? Pentru ca dovezile imi stau undeva, dupa un zid de ignoranta, care nu stie ce ascunde si pe cati tine in frau. Un zid care pana la final va face sa infloreasca oameni din rabdarea celor deja asupriti de povara folosirii ei in van sau oameni fara de suflet, care se vor contopi cu o lume asemenea, perfecta pentru ei, dar, din pacate, nu numai a lor.

De asta nu imi place sa fac ceea ce nu imi place. Am dreptul sa spun ce nu imi place? Am macar ocazia?