My Weblog

Dupa cum am mai spus, Academia Cisco de la UPB incepe un nou semestru, de saptamana viitoare, ceea ce inseamna ca avem din nou de lucru; oricum multi nu au somat nici in vacanta. Asa ca ieri, joi, am organizat interviuri pentru boboci si, de data aceasta, am avut ocazia sa fiu pe partea cealalta a baricadei, cu atat mai ciudat cu cat eu insumi nu am participat decat la vreo 2 interviuri din viata mea si nici unul dintre ele nu mi le amintesc sa fie prea serioase. Adica am participat la formalitati.

In aceasta ordine de idei, am avut grija (singular si plural) sa le aratam cu o zi inainte, la deschidere, celor care au venit cu entuziasm, ca si acest interviu este o formalitate, ca entuziasmul si engleza uzuala sunt garantii de netagaduit pentru intrare. Din garantii s-au transformat in conditii si din conditii, in teste la sange (ca sa nu zic sangeroase…). Nu stiu cat de surprinsi au fost ceilalti, dar nu ma asteptam sa se prezinte atat de multi, in comparatie cu cate fetze (de) tinere am vazut la deschidere. O echipa de aprox 12 oameni au intervievat timp de peste o ora valuri si valuri de studenti veniti de prin toate partile (chiar si Africa…), unii cu tragere de inima, altii cu poezia invatata de acasa, unii mincinosi (nu mintiti la interviu ca pana si eu va pic fara remuscari!), altii cu zero experienta dar cu o intuitie si o engleza extraordinare.

Cred ca imi sta in temperament sa ajut oamenii cu cat pot si cand pot, chiar daca uneori ma mai lipsesc de un moft si n-as vrea sa ma dezobisnuiesc de asa ceva pentru ca lumea o “cere” din ce in ce mai mult si pe cat de dezobisnuita e sa gaseasca ajutor si buna cuviinta, pe atat de suprinsa e cand o gaseste. Si astfel, pe langa ajutor, mai dau si sperante. I-as fi trecut pe toti studentii de ieri, sau, mai exact, le-as fi dat tuturor o sansa pentru ca asta imi doresc si eu de fiecare data cand o dau in bara. Dar a trebuit sa resping jumatate dintre ei, mult mai putin decat altii, pentru ca m-am incapatanat sa cred ca cei pe care i-am intervievat fie dovedisera ca merita acea sansa, fie ei insisi erau acel ceva ce te convinge ca poti lucra cu acea persoana intr-un mod eficient pentru amandoi. Nu ceream decat cunostinte de engleza si ceva motivatie (felul in care o exprima, in orice caz); am incercat sa discut cat mai mult cu fiecare in parte ca sa ii vad cum reactioneaza la o conversatie pentru care nu se pregatisera si faptul ca am continuat astfel pana la ultimul, dovedeste ca am avut ceva concluzii de tras.

O extrema neasteptata a fost faptul ca nici macar cei de la FILS (Facultatea de Inginerie in Limbi Straine), la 100m de rectoratul nostru, nu stapaneau engleza conversationala si aveau aceleasi dificultati la a interpreta o fraza oarecare ca si la a intelege concepte de retelistica pe care nu le mai intalnisera vreodata. Si culmea, cand auzeau ca vreau sa le testez cunostintele in engleza, imi tranteau in fata argumentul “FILS” pe care prima oara l-am si crezut (nu inainte de a verifica) dar aceea a fost si ultima data. De asemenea, studenti de ani 3-4 de la Calculatoare (!) care nu vazusera niciodata Linux n-au lasat o impresie prea buna nu pentru ca ar fi aratat o lipsa de experienta, ci pentru ca denota o lipsa de interes. Chiar si urmand curs dupa curs, la facultate, nu scapi de Linux si daca faci doar atat inseamna ca te complaci unei obligatii. Ceea ce mai inseamna ca daca obligatia ar fi mai mica, s-ar complace si mai usor doar la ea. Pe scurt, orizont ingust.

In fine, au venit si vreo 3 cunoscuti de-ai mei, dar pe care i-am trecut pe merit, fara sa tin cont de “pila implicita”. Cat despre marea majoritate, nu imi vine sa cred cata ignoranta exista in randul celor de varsta mea (si totodata de la facultatea mea, nu vorbesc de cei de pe la gurile de metrou), lucru care mi-a cam schimbat parerea si asa putin optimista despre efectul noii generatii asupra Romaniei. Prea putini isi dau seama ca o unele certificari de la noi pur si simplu umbresc diploma de facultate pentru care se muncesc fara scop si rezultat util. Mi-e greu sa cred ca lipseste, la aceasta varsta, inspiratia, daca pot sa-i spun asa, de a te stradui pentru ceea ce are viitor, mai ales cand iti este oferit pe tava.

De fapt, cred ca “boala” vine de la a prefera sa nu te straduiesti pentru nimic, punct.

- M-o lua cineva si pe mine cand termin facultatea, m-o lua cineva si cand termin cu Cisco… deci cam tot aia.

A, si daca nu e evident pentru toti ca lumea IT are viitor, poate e mai usor sa rezolve intai problematica viitorului limbii engleze. Asa ca, pana la urma, am avut dreptate cu ceea ca am cerut la deschidere: engleza si vointa. As fi vrut sa ne fie aproape imposibil sa respingem atat de multi.

Ar trebui sa cada putin pe ganduri cei care au picat la un interviu pentru care cunostintele si pregatirea nu contau. Pentru ca mai rar gasesti interviuri atat blande si “mamoase”… Voi ati trece un astfel de interviu “formal”?

Astazi a fost si ziua cea mare, de deschidere a unui nou an la Academia Cisco. I-am facut si noi putina reclama care nu prea ne-a reusit, dar cunoscuti se pare ca ne-am facut, cel putin pana la nivelul la care am avut oameni prezenti la deschiderea noastra cu fluturasul in mana de la o alta academie si intrebau “Astia sunteti voi?”. Oricum, asta tot inseamna ca am invatat ceva pentru urmatorii ani.

Mi-a placut foarte mult cum a decurs prezentarea si mi-am zis ca daca as fi fost in rolul nou-venitilor, as fi fost si eu convins. Mai ales ca, in pozitia in care sunt, nu am parte de scepticismul specific romanului care se implica in ceva care mai si costa si i se mai si spune cat de bun e; stiu cat-de-cat cum functioneaza lucrurile, practic, in procesul de predare si, eventual, si intern. Nu s-au spus minciuni si lucrul cel mai de apreciat este cum s-a reusit a se pune intr-o lumina foarte placuta si atractiva, tot ceea ce avem. In fond, conteza foarte mult felul in care faci un lucru, pentru ca nu intotdeauna ceva facut este si bine facut. Noi incercam sa il facem cat mai bine cu putinta, sa ne apropiem cat mai mult de oamenii care isi pun speranta si banii in noi si sa le aratam ca ne pasa ce fel de oameni pleaca de la noi. Ok, incep sa sun a propagandist…

Am fost surprins sa vad cat de multe fete au venit, nu doar ca sa vada despre ce e vorba, dar cu ganduri de a se inscrie si de a ajunge departe prin noi. Nu discriminez niciodata, dar e un lucru putin intalnit sa gasesti deja entuziasm pentru un astfel de domeniu, inainte de a-l fi introdus cineva intentionat. Poate ca asta inseamna ca lumea vine din liceu ceva mai pregatita, poate cu ceva mai multa cunostiinta de cauza (si scop). Poate ca nu…

Mai toti erau de anul 1, speriati ca nu vor avea timp sa se ocupe si de facultate daca isi rezerva inca 6 ore pe saptamana. Vor vedea ei ca, pana la urma, vor avea, cu tot cu Cisco, mai mult timp decat cred ei acum ca vor avea fara Cisco. Parca imi pare rau ca nu am ocazia de a lua o clasa de la zero; totodata, si cei pe care ii voi avea probabil nu vor fi prea multumiti ca trebuie sa isi schimbe intructorii, dar sper sa nu dureze mai mult de 2-3 ore pana spargem gheatza. Dar imi place sa vad oameni entuziasti si cred ca de asta imi plac mai mult cei noi decat cei care au trecut deja prin cel putin un semestru la Cisco si prin faptul ca au ales sa continue, arata ca au cel putin vointa si poate chiar o chemare in directia aceasta. Dar entuziasmul lor va fi in mod sigur mai putin, pentru ca nu va mai exista elementul surpriza, nu vor mai avea ocazia sa invete acele lucruri usor de digerat si de aplicat… deja intra destul de adanc in partea practica si joaca se cam termina aici.

Desi, daca ar fi sa-l citez pe “omul” de la Cisco Romania prezent azi la deschidere, un student poate reajunge la acel nivel de dedicare si pasiune fata de retelistica, incat sa afirme “atunci cand umblu pe un router, e ca si cum as face dragoste cu prietena mea”… Pi buni. Sau asa zice el. Eu nu.

PS: inscrierile se fac la www.academiacisco.ro iar interviul e maine, joi, la ora 18, in EG202. Daca sunteti CCNA1, clasa mea si a lui Bogdan are locuri libere . Aveti mila cu situl, de-abia a devenit functional.

In primul rand as vrea sa mentionez ca nu as putea niciodata sa scriu un sau intr-un blog despre ceea ce fac zi de zi. Pur si simplu nu cred ca ar interesa pe cineva asa ceva. Si daca intereseaza pe cineva, atunci aceia fie sunt alaturi de mine de fiecare data, fie am eu grija sa le prezint lucrurile in lumina potrivita, care nu inseamna intotdeauna sa-mi fac viata publica. Pe de alta parte, cand voi face lucruri extraordinare (oare cand?), cine va trebuie sa stie de ele va sti inca de dinainte de a fi apucat eu sa scriu un articol. Dar, daca nu am fost eu sursa evenimentului extraordinar, inseamna ca nici nu e resoponsabilitatea mea si ca nici nu imi apartine. Atunci as scrie despre el. Oricum, acesta se vrea a fi un blog despre idei. Acesta ar fi un motiv. Iar ideile se leaga de al doilea lucru pe care nu l-as face: sa povestesc fapte fara a ma implica, fara a-mi spune o parere, fara a-mi lasa o amprenta subiectiva. Pentru ca scriu, nu transcriu, iar ceea ce precede scrisul e un proces de memorare care nu poate lasa informatia intacta, mai ales cand sta intr-un loc atat de aglomerat, prin care trec atatea fluxuri de informatie si atatea sentimente.

Asadar, e vorba de un bilant de dupa prima saptamana de facultate si de dinaintea primului weekend asteptat si meritat. Dar, inainte de aceasta (pentru ca inca nu am idei), fapte ceva mai obiective, in limita orizontului meu pretentios.

A continuat chiuling-spree-ul (pt cunoscatorii de UT) profesorilor si in zilele de pana la sfarsitul saptamanii. Interesant mi se pare ca unii chiar tin mortis sa faca prezenta la orice forma de adunare (curs, seminar) nu pentru evidenta personala (pentru ca nu ar fi motiv de lauda) ci pentru evidenta de la decanat. In teorie, absentele se contorizeaza in acest an pentru a clasifica profesorii dupa numarul de studenti care ii frecventeaza ceea ce implica automat schimbarea atitudinii profesorilor fata de listele "masluite" care arata 40 de studenti, desi in sala sunt doar 20, desi vorbim, totusi, despre aceste fractiuni dintr-o serie de 125 de capete luminate. In mod normal, prezenta se face de un sef de grupa care e ales dupa medie, de parca asta denota ca e prezent in cea mai mare masura (dimpotriva, stiinta este foarte aproape de a demonstra ca pentru a avea note maxime, nu trebuie sa mergi la facultate… iar acest nu "trebuie" e luat cu sensul de imperativ, nu optional). Profesorii, insa, fac singuri prezenta, atunci cand se sinchisesc sa vina la ore. Interesant este totusi ceea ce se deduce de aici, si, anume, valoarea acelui "top" al popularitatii profesorilor, care nu valoreaza nici cat negru sub unghie din moment ce nu intereseaza pe nimeni nici macar daca se fac orele, d-apoi ce mai contin listele acelea, si asa false.

Asadar nu s-au mai facut: un laborator de electronica, unul de analiza algoritmilor, altul de teoria sistemelor si un curs de asamblare, cam in bataie de joc.

De la electronica, nu ma asteptam sa nu se faca pentru ca, in general, cei care se ocupa de astfel de materii fac mare exces de zel si totusi am dat peste ignoranta in persoana care, din primul laborator, de familiarizare cu aparatura si cu programele de simulare pe calculator a facut un mare nimic, trantindu-ne in fata documentatia in 5 limbi a aparatelor si lasandu-ne o ora sa o citim, dupa care si-a dat seama ca devine penibil si ne-a lasat sa plecam, nu fara cateva misto-uri la adresa noastra. M-a mancat undeva sa il intreb ceva si sa il testez daca el stia ce scrie si ce nu scrie in manualele alea… Sa mai zic concluzia? Pentru temele de calculator trebuie sa cautam pe internet un document, nu se stie pe ce site, sau sa cumparam ceva, nu se stie de unde. Trebuie sa pregatim acele teme, nu se stie in ce masura si nu se stie ce trebuie sa facem la acel laborator pentru ca tot ce avem sunt calculatoare si aparate foarte sofisticate de masura. Da, intr-adevar, facultatea asta de invata sa te descurci, nu? Daca ei isi baga picioarele in propriile materii, noi de ce n-am face-o?

Pentru analiza algoritmilor imi pare rau, pentru ca am ratat ocazia unei introduceri mai "fine". Un laborator si un curs nefacute la teoria sistemelor se traduce in si mai multe oale sparte in capetele noastre, la o materie si asa mult prea dificila pentru timpul si pasiunea noastre. Cursul de asamblare mi-a facut cat-de-cat impresie buna, desi nu am invatat nimic nou din el. Din pacate am aflat ca mai tarziu se impute treaba si cursul devine inutil si prost predat. O ciudatenie mi s-a parut si faptul ca au fost aduse doua serii in aceeasi sala, care, in mod normal, nu ar fi putut sustine 250 de oameni, dar, noroc cu cei care stiu ca nu au la ce veni sau cu dezertorii la ASE. Iar data viitoare vor veni 3 serii. Amuzant mi se pare (prea multe tampenii ca sa mai fiu ingrijorat) ca insusi profesorul ne-a spus sa nu ne facem probleme pentru aglomeratie pentru ca "lumea nu va veni". Nu as putea sa dorm noaptea cu senzatia ca efortul meu de a invata niste oameni niste lucruri despre care am pretentia sa fie interesante si utile, sa nu valoreze nici macar cat timpul liber al acelora… adica sa imi vad studentii plecand din sala, pe masura ce trec saptamanile, sau, chiar orele (stie lumea despre cine vorbesc, din anul 1). Despre a preda niste lucruri pe care nu exista nici un om in sala care sa le iubeasca nici nu are rost sa mai mentionez pentru ca am observat o capacitate incredibila de a se dezvolta insensibilitatea la om.

Despre ce s-a facut, multe nu sunt de zis. Engleza se vrea la un nivel foarte inalt, cu o profesoara cu foarte mari pretentii ce cred ca vor scadea in timp, cu nume englezesc dar cu un accent ce tradeaza lipsa de engleza conversationala. Nu pot decat sa fiu multumit ca stiu engleza, ca sa nu trebuiasca sa scap vreo rautate la adresa ei. Cel putin e interesanta, iti tine atentia treaza, poate intr-o masura mai ridicata decat orice alt profesor pe care l-am mai intalnit vreodata (imi dau seama cat am dormit cu ochii deschisi la liceu…). Practic, e genul de profesoara pe care nu ti-ai dori-o la… franceza.

In fine, avem curs de filosofie. Seminarul nu l-am prins din cauza sedintei de la Cisco dar mi-a fost dat sa inteleg ca nu am pierdut nimic. Decat o lunga monotonie insirata de o profesoare care, probabil, crezand ca gandeste prea mult, ajunge la concluzia ca e imposibil ca si cei din jur sa gandeasca la fel, astfel ca ne trateaza ca pe idioti. Cursul, in schimb, l-am prins si am si incercat sa fac o impresie buna si sa mai deschid gura cu folos, desi eram de 10 ore la facultate. Interesant nu pot sa spun ca a fost in masura in care nu am adormit, adica nu am considerat eventualele vise mai interesante… Utilitatea este zero pentru ca se straduieste sa abstractizeze conceptele stiind (si lasandu-ne si pe noi sa intelegem, explicit) ca o face pentru ca suntem destepti si obisnuiti cu gandirea rationala, cu orizonturi deschise si minti obosite, iar rezultatul e o… balta de cunostinte care nu se leaga de nimic, care au la fel de mult sens in acea forma ca si in orice alta. Nu i-a cumparat nimeni cartea pe care ne-a aratat-o cu atata mandrie. Ei, din moment ce e profesor doctor inginer (ca, de altfel, toti profesorii nostri)… mai are el si altele si creste probabilitatea de a fi vandut macar una anul acesta. Si, cu ocazia filosofiei, am gasit cea mai urata sala pe care am vazut-o in viata mea in Politehnica. Nu-i public pozele ca mi-e si rusine ca se gaseste asa ceva intr-o facultate cu aproape o mie de calculatoare, cu Internet si la buda, care are ca parteneri toate firmele gigant, de IT, din lume, care a reusit anul trecut sa aduca oameni de la Microsoft, Google si pe CEO-ul de la Intel in salile noastre (cele bune).

Bilant? Pozitiv. Dar, in nici intr-un caz, nu s-a depasit planul.

PS: Pozele din dreapta reprezinta, de sus in jos: Cisco (1+2), Labul de electronica (3+4), cei 4 din 7 oameni de la engleza (5), cursul de PLAS (6), unul dintre oamenii caruia i se datoreaza multe lucruri bune din aceasta facultate (7).

PPS: Scuze pentru proasta asezare in pagina a pozelor, nu credeam ca daca nu le inserez manul, Wordpress-ul mi le va "smuci" in asa un hal… Dar mi-a fost lene sa le mai repar.

E atat de evidenta incat devine aproape batatoare la ochi diferenta dintre inceputul de an intai, de acum un “veac”, si inceputul de ieri si de azi. Parca toate autoritatile supreme au grija sa ne menajeze neuronii nestresati, inca sub inertia vacantei, sa ne simtim ca suntem studenti intr-o facultate… facultativa. Si pentru ei, deopotriva.

Asa ca, luand-o incetisor, incetisor, am facut si deschiderea diminetii cu o trezire de la 6:30 ca nici o (sau nicio?) alta de pana acum, simtindu-ma intr-adevar ca un student, prins in mrejele… statului si privat de libertatea de a alege, pana la varsta la care voi avea capul destul de bine infipt intre umeri pentru a alege. Oricand ar fi aceea, dar nu acum. A propos, dimineata, dusul cald/fierbinte e mult mai inviorator decat unul rece si inviorator prin definitie, deoarece in timpul noptii temeperatura corpului scade si astfel vine si starea de somnolenta si dormim bine. Daca, insa, dupa trezire, temperatura corpului nu e crescuta fortat, prin gimnastica sau un dus cald, vom pastra inca vreo 2-3 ore acea stare de somnolenta. In plus, afara tot frig este si e ultimul lucru pe care ti-l doresti atunci cand trebuie sa te misti.

Am mai facut cunostinta cu un profesor si un curs: analiza algoritmilor. Cineva ne-a spus ca acesta e cel mai bine predat, datorita profesorului, si cel mai util curs din aceasta facultate, datorita subiectului. Si, chiar daca nu as fi stiut aceasta, tot as fi fost dispus sa dau multe sanse si sa ma astept doar la ceea ce stiu ca primesc. O parere, in afara de cea cum ca mi s-a parut ceva mai mult decat ok (are potential, sa vedem daca nu s-a saturat sa-l aplice, de atatia ani) inca nu pot sa-mi fac, dar vor fi multe si detaliate pareri la sfarsitul semestrului. Stiu ca nu intereseaza pe nimeni detalii de genul proportiilor din care se calculeaza nota sau in ce fel se face laboratorul, dar sunt curios daca va reusi sa exceleze la toate capitolele. De acolo de unde stiu ca se poate, ma astept si eu la mai mult.

Facultatea, per ansamblu, s-a trezit, in sfarsit, la viata, cand si-au revenit si cei retinuti din cauza cazarilor prost facute si prea “pe fatza” alterate neregulamentar, cand au ajuns in Bucuresti si cei care credeau pe buna dreptate ca lunea nu se face scoala, in fine, cand au inceput sa vina si profesorii.

Dar totul e aproximativ si relativ (la superior). 2 laboratoare, cu ambele semigrupe, nu s-au facut, desi multi si-au rupt din inima si din somnul de dupa amiaza pentru a fi prezenti.

Ma intreb daca si la anul 1 sunt aceleasi fenomene, pentru ca entuziasm exista si mi-ar parea rau sa fie stins chiar de catre profesori. Cand mai apuci sa vezi lume inghesuita la secretariat, si optimista, care nu baga in seama replicile nesimtite ale secretarelor, mai multi oameni adunati in fata salilor de seminarii decat par ca ar putea incapea inauntru, cand mai vezi oameni grabiti sa ajunga la facultate si sa-si gaseasca salile prin acel labirint 3D, in afara zilelor de examen, cand toti vaneaza locurile strategice?

Iar alte noutati ar fi ca avem mai multe “kiosk”-uri cu ziare si mancare, un BCR in interiorul facultatii (ca un BRD si un Raiffeisen nu ajungeau), o multime de calculatoare noi (sa vedem…), reteaua wireless in extindere in Rectorat si pe afara, ceva imbunatatiri de imagine prin Regie, un bar in renovare, o biblioteca impozanta dar in constructie de prea multi ani si preturi ca o functie crescatoare de gradul intai.

Politehnica Bucuresti e vie si plina de oameni increzatori, iar altii capabili dar care nu vor sa o arate intotdeauna. Merita sa mergi pentru ca, la urma urmei, oamenii sunt cea mai importanta lectie, cea mai interesanta noutate si au cea mai captivanta evolutie.

Un an perfect!

Prima zi a fost si n-a fost… Ar fi trebuit sa avem doua cursuri, primul la Programare Orientata Obiect (cred ca trebuia un “pe” sau o liniuta pe acolo, pe undeva…) si celalalt la Teoria Sistemelor.

Pana la urma, s-a dovedit ca toata vremea frumoasa de dimineata, si trezitul in liniste si pace de dinainte de a suna ceasul, au fost doar pentru a ma face sa ma simt bine si sa ma duc cu tragere de inima la facultate, pentru ca energia de care debordam nu mi-a folosit decat la dus… si la intors. Primul curs il asteptam cu nerabdare, desi profesorul nu a prea primit bile albe de la precedentii sai studenti. Am ajuns in sala dupa dansul, si primul lucru pe care l-am auzit spunand a fost faptul ca se mira de cat de multi suntem prezenti. Ceea ce, cu putina vedere in perspectiva, explica natura atitudinii celor mai versati. A vorbit o ora despre o multime de lucruri si despre nimic, practic singurul lucru pe care il puteai afla e de la ce vine JEE, daca nu stiai deja. Apoi, a spus (in gluma?) ca ne mai tine doar o ora (din 3). In final, nu a vorbit serios. A plecat dupa prima ora si dus a fost.

Ca impresie generala, nu pot sa apreciez decat aparenta buna intentie pe care o are. Pe de alta parte, ar fi trebuit sa isi dea seama ca daca o ora nu ajunge pentru o impresie buna, poate 3 ar fi ajuns. Alt aspect deranjant a fost faptul ca nu a reusit, decat dupa multe scuze si motivari, sa argumenteze de ce nu se face C# in loc de Java: pentru ca ii e greu sa faca o schimbare in curs. Ok, C# e de prin 2000 si din 2001 sunt mormane de carti publicate. De fapt nu m-a deranjat ca nu vrea sa schimbe ceva, ci ca s-a eschivat. In rest, aspectul matusalemic al cursurilor e ceva obisnuit la noi. Chiar la fizica ni se spusese ca avem un curs cu “parfum istoric”, de pe la 1800. Cu scuzele de rigoare, lumea era cam imputzita pe vremea aia, si asta se stie.

Dupa o bere (ieftina…) in Piranha, am asteptat cursul de Teoria Sistemelor de la care nu ma asteptam mai mult decat de la primul curs de Java: sa ne scrie un “hello world” si, respectiv, sa stiu si eu despre ce sisteme este si va fi vorba. Profesorul nu a venit, i-am acordat mai mult decat un sfert academic pentru ca noi inca nu ne simteam intr-un mediu de invatamant “superior” (cui?) si am plecat cu inima impacata si portile deschise. As fi apreciat daca trimitea pe cineva sa ne anunte macar ca stam degeaba.

Tot azi s-au desfasurat si “festivitatile” (ce e asa festiv???) de deschidere a anului universitar, dar numai pentru anul intai, atat la Automatica, cat si la Calculatoare. Initial as fi vrut sa ajung la ele, ca sa primesc acele laude de sine cu acel ton care te face sa iubesti pe cei care conduc aceasta facultate nu pentru ce au facut, ci pentru ce au de gand sa faca si sa nu mai sper, ca anul trecut, ca voi prinde ceva dintre oportunitatile si avantajele acestei facultati care n-a reusit sa ridice universitatea in primele 500 ale lumii. Nu am ajuns pentru ca mi-am verificat “agenda” inainte de a afla de natura de prelungire a vacantei, a zilei de azi. Totusi, e de apreciat ca la aceste deschideri de an, niste oameni cu ceva influenta vorbesc despre ceea ce ar vrea sa fie aceasta facultate si e laudabil ca au idei constructive, sau, cel putin, au calatorit destul de mult pentru a fi invatat pana acum de la altii. Pe de alta parte, nu e laudabil, pentru ca aceleasi lucruri ni le dorim si noi si, deci, ei nu fac decat sa ne demonstreze ca daca noi nu putem sa le schimbam… ei bine, nici ei nu pot.

A, si stiu ca e o problema cu locul neincapator pentru atatea sute de studenti, dar poate se va gasi intr-un an o solutie pentru a nu mai discrimina Automatica de Calculatoare, si a face o singura deschidere de an, pentru toti. Pentru ca lumea vorbeste si nu blameaza pe cel care a ales sala.

A trecut anul, a trecut o saptamana de vacanta ca nici o alta, chinuita si trezita de dimineata, si am uitat sa mai pun un semestru pe raboj. Bine, in principiu, semestrul l-am lasat in urma demult, cu mare bucurie si placere victorioasa, nu atat pentru ca imi doream sa se termine primul an, cat pentru faptul ca asteptam sa vina vacanta asta ca niciodata si ca nici o alta vacanta. Nu stiu ce s-a intamplat acum, dar a trecut mult mai repede semestrul al doilea… asa cum m-am vazut intrat in el, asa m-am vazut intrat si in sesiunea lui si apoi in alte… mizerii…

Una peste alta, bune si rele, ceea ce conteaza e ca sunt multumit de mine insumi, ceva mai mult acum decat alta data, poate din contrastul nemultumirii pe care o am fata de profesori, fata de ceea ce am facut (ce a trebuit sa fac, ca doar nu pun probleme de constiinta aici), fata de ceea ce nu am putut sa fac. Nu mi-am imaginat eu minuni, nu mi-am dorit luna de pe cer si nici marea cu sarea cand am intrat aici, dar speram doar sa scap de “regimul” de liceu. Ceea ce, pe alocuri, s-a intamplat. Mai putin acolo unde nu s-a intamplat. Dar ii mai dau 3 sanse.

Obiectiv vorbind, iata cu ce am pierdut timpul a 5 luni de viata:

Matematica 3, prof O. Stanasila
Pot spune ca asta a fost ultima rasuflare a ceea ce se numeste matematica. A matematicii propriu-zise bineinteles ca nu, ca doar va veni sub alte nume. Teoretic, cursul acesta se numea Matematici avansate sau Matematici speciale, oricum, numai sa nu creada cineva ca e matematica pur si simplu. De parca exista o astfel de matematica sau de parca as putea acum scrie pe CV ca stiu matematici avansate… Cursul a fost frumos, unul dintre cele mai frumoase de care am avut parte in facultate. Interesant, inteligibil, pe alocuri chiar util (!). Am facut analiza complexa, transformari, statistica si probabilitati, cu o multime de alte chichitze si detalii interesante, chiar daca erau abateri de la materia regulata, dar utile ca sa avem si noi o momeala sa invatam. Am avut si partial, notarea a fost destul de riguroasa, dar cu putina tragere de inima inainte de examen nu ar fi fost nici o problema. Si nici n-a fost. Seminarul s-a facut scolareste, dar noi am prins intre timp o fobie fatza de temele de casa, si astfel ca nu prea au fost prea populare intre noi… Imi amintesc cum biata asistenta ne intreba la fiecare ora daca am avut vreo problema cu temele de casa… si nimeni nu-i spunea ca ceea ce nu exista n-are cum sa-ti faca probleme…

Structuri de date, prof V.Iorga
Aici l-am intalnit din nou pe domnul Iorga, “autorul” programarii de pe primul semestru. De fapt autorul de pe primul semestru a fost Ritchie, cei care trebuie sa stie, stiu de ce. Fenomenala la cursul de SD (ca si la cel de MN, de altfel, deci probabil ca e din cauza numitorului comun) a fost prezenta la curs. Desi se dadeau bonusuri pentru cei care erau prezenti la curs, care se adaugau la examen, sala era incredibil de goala. De fapt, la un moment dat, erau mai multi studenti in sala de la o alta serie, care veneau sa isi “enhance” cunostintele (sau asa crede naivul din mine) decat de la noi. Mie mi-a fost imposibil sa urmaresc un profesor timp de 6 ore incontinuu (SD+MN, una dupa alta, si VINERI!!!) asa ca, de regula, la SD eram pe tren si la MN acasa, la Galati. Materia de la SD a fost totusi interesanta, iar prezenta, asa cum era, vai de capul ei, era mai mare la SD decat la MN. Materia a suferit o transformare (sau asa i s-a parut…) de la SDA (structuri de date si algoritmi) la SD. Nu stiu cata algoritmica se facea inainte, dar cert e ca algoritmii principali nu s-au scos. Astfel ca am invatat aceleasi parcurgeri si optimizari in grafuri, am fost invatati backtracking in 10 minute (cu alte cuvine, cine stia, bine, cine nu, n-ai decat sa “google”), practic 70% materie de liceu si restul ceva variatii noi, intr-un stil greoi, care se preda la curs in 2 ore si la laborator in 10 minute. Si guess de unde il invatam cel mai bine… O transformare foarte proasta pe care a suferit-o cursul (asa s-a vazut de la inaltimea mea) a fost trecerea de la C++ la C, unde in loc de STL a trebuit sa ne imaginam ca avem tot felul de structuri si metode scrise in prealabil pe care sa le folosim. Am invatat sa organizam datele in toate felurile care se fac in C++ sau C# cu un simplu new si pe care ar fi fost de ajuns sa le intelegem cum functioneaza in background. A fost cel putin ciudat si cel mult inutil. Nu cred sa vada vreun angajator cu ochi ca primesti un task care se rezolva in 10 linii in C++ si tu te apuci sa mai scrii o data 200 de linii de metode predefinite in STL, folosind C. Asta e, destul C pentru moment, bine ca l-am invatat 2 semestre ca altfel nu m-as fi atins de el. Am capatat cel putin niste deprinderi mai bune.

Bazele electrotehnicii, prof Cristea
Acum mai multi ani, electrotehnica se facea in 3 semestre, tot la facultatea noastra. Pana acum un an s-a facut in 2 semestre si noi am facut-o, pentru prima oara (de oaie), intr-un singur semestru. Ce-a mai ramas din materie sunt, intr-adevar niste baze, dar ce a ramas in capul nostru in nici un caz nu poate fi numit astfel. Nu am avut partial pentru ca s-a considerat ca avem prea putina materie la acel moment ca sa putem da un partial (nu cumva sa fie prea usor…) asa ca la examen am acoperit tot si am avut parte inclusiv de absolut stupida practica de “recitare” a teoriei din curs, care a insemnat aproximativ 4 pagini. Cu mana pe inima spun ca nu mai stiu absolut nimic din teorie, insa am tinut minte niste tehnici de la seminar, de rezolvare a problemelor, pe care niciodata nu le voi aplica, pentru ca nu voi trage niciodata fire, nu voi lega rezistente, nu voi avea sursa ideala de tensiune, nu voi construi un cuadripol pentru ca nimeni nu mi-a explicat la ce foloseste, doar cum se rezolva. Iarasi am avut teme de casa, dar le-am facut/copiat/prefacut ca le facem. Am avut parte si de un laborator, unde am folosit un extraordinar program de simulare a circuitelor, care, parca in versiune pre-alpha, mi-a facut mai multi nervi decat surogatul de laborator pe care l-am facut “intensiv”, vreo 4 ore la rand, o singura data, unde nu am inteles nimic din ce am facut, nu am inteles de ce am facut si nu am inteles ce era de facut, anyway. Am lucrat cu niste echipamente pe care chiar daca le-as mai intalni vreodata ma indoiesc cu cea mai mare plecaciune ca vor semana cu acele oribilitati industriale ale iepocii de aur. Culmea, la un moment dat s-a tras concluzia ca nu ne place laboratorul pe calculator, ca nu invatam nimic (ca nu SUNTEM invatati nimic…) si ca nu ne foloseste. Wow, ce pas. Apoi am facut teroarea neagra, laboratorul propriu zis, dupa care nu am mai facut absolut nimic in afara de seminar. In sfarsit o decizie buna. Ce mi-a fost dat sa vad, a fost laborantul de la simulator, singurul om pe care l-am vazut in viata mea mai nerabdator sa scape de ora pe care o tine, decat sunt studentii nerabdatori sa scape de ora la care oricum nu fac nimic. Per total, electrotehnica mi-a lasat o parere de bataie de joc. Si, mai trist, o bataie de joc neintentionata, care s-a intamplat pentru ca asa este la noi. Cursul a fost interesant, si era si mai interesant daca s-ar fi tinut intr-o sala DE CURS si nu ni s-ar fi cerut papagiliceste capitole la examen. Next!

Metode numerice, prof V. Iorga
Nu stiu de ce am pornit cu ideea ca imi va placea materia asta. Poate pentru ca am facut seminarul inainte de primul curs. Poate pentru ca nu am terminat in stilul in care am pornit, poate pentru ca la partial am nimerit subiecte inuman de grele si a trebuit sa-l refac, punct in care mi s-a dus toata stima pentru materia asta si pentru munca pe care o depusesem pana atunci. Ar fi trebuit sa facem laborator, sa scriem programe in matlab, caci asta se cerea la examene. Dar am facut doar un seminar, intr-o sala prea putin incapatoare, pentru ca nu existau sali libere in care sa se tina laboratorul. Probabil asa se explica, in pur stil romanesc, de ce creste numarul de locuri de admitere de la an la an… Dupa cum spunea cineva cu mai multa vechime in Automatica si Calculatoare, in materia asta niciodata nu a fost clar ce e de invatat si ce e de tocit. E plina de o ceata care pe de o parte iti da iluzia ca inveti lucruri utile, ceva ce poti aplica si in programare, dar practic iti dai seama ca tot ce iti foloseste din ceea ce inveti este ideea, conceptul, metoda, pentru ca implementarea ei a fost demult facuta de oameni mai bine pregatiti (si platiti pentru asta), deci daca ai nevoie sa implementezi ceva in interes personal, n-ai decat sa o copiezi de la altii. Si culmea, poti sa o copiezi sau sa o folosesti deja implementata intr-un asemenea hal incat poti nici sa nu stii cum functioneaza. Putea fi o materie de cultura generala, ceva intre matematica si informatica, si putea fi predata mai putin cantitativ si mai mult intuitiv. Pentru ca, daca nu ramanem macar cu intuitia din materiile care nu ne folosesc in mod direct… cu ce ramanem? Cu continutul cursului? Ha-ha, right…

Proiectare logica,prof Petrescu
Proiectarea logica a fost simpatica la inceput, pentru ca mai apoi nu prea a mai fost deloc, cel putin pentru mine. Ni s-a predat pentru a treia oara in facultatea asta reprezentarea numerelor cu virgula mobila in memorie. Dupa care ni s-a predat a doua oara ceea ce invatasem in primul semestru la Introducere in informatica. Dupa care nu stiu ce s-a mai predat pentru ca am avut sansa sa ne alegem un proiect pe care sa-l facem in echipa pana la examen. L-am facut, in echipa, pana la examen, si am luat 10. Nici cei care au dat examen n-au avut prea mult de suferit, pentru ca a fost lejer. Am avut si un seminar la care asistentul nu era prea dornic sa vina si pana la urma i-am luat si noi exemplul. Ca doar am venit la facultate ca sa invatam de la cei mai mari si mai experimentati, nu? A fost dragutz, insa, cat a fost.

Dintre optionale:
Engleza
In primul semestru am facut vreo 3 reprize de engleza, dintre care eu am participat la vreo 2. Acum s-a facut pe bune, dar nu cu scopul de a ne invata engleza, ci de a o folosi la prezentari, scrisori, cv-uri, etc. Engleza de business. Pentru cineva care chiar ar fi vrut sa invete engleza, nu i-ar fi folosit la nimic. Sau poate ca se considera ca toti care vin aici stiu engleza cel putin de nivel mediu? Da, daca s-ar da examen la informatica, poate ca asa ar fi, dar se da la mate si la fizica, asa ca vin cei care stiu mate si fizica, nu informatica, deci nu poti avea o astfel de pretentie.

Prelucrarea informatiei
Cred ca e o regula nescrisa valabila pentru cursurile tinute in sala A250 din Electronica, si anume cursurile care NU SE FAC. Adevarul e ca sala aia numai la curs nu te indeamna si probabil ca senzatia e mai amplificata la catedra, unde e si mai intuneric. E buna de aruncat cu avioane insa, pentru ca e inclinata. Prelucrarea informatiei nu se stie ce trebuia sa fie. Ce a fost initial, pana acum un an, cand avea alt nume, imi scapa acum care, era o materie destul de urata, cu o multime de tehnici de masurare. Ce a ramas a fost un curs care nu s-a facut, sau s-a facut cand nu eram eu acolo (mai sa fie…) si un laborator din care, sincer, am invatat mai mult matlab decat in tot MN-ul. Am rezolvat niste ecuatii, am facut niste scheme in Simulink, am desenat niste grafice 3D. Interesant (acum e interesant, la inceput a fost enervant) e ca desi era materie optionala, si aproape nimeni NU a ales-o, ne-am trezit cu ea fara drept de veto.

That was it. Stiu ca nu pare, dar a fost dragutz. Am un spirit critic care critica atunci cand nu mai poate suferi, asa, ca pentru toate ocaziile cand a fost redus la tacere. Da, puteti veni la Poli, nu muriti in primul an. Si ramaneti si intregi la minte.

Iote la mine…

Cand am inceput facultatea, desi aveam medie mare de admitere, nu am putut sa intru in camin. Renovare si iar renovare, totul spre binele nostru, dar daca treceai prin fatza caminelor tot ce vedeai erau muncitori care in nici un caz nu faceau ceva care sa le castige numele. Doar renumele, poate.

Camera am primit-o ca dupa razboi plus o bataie cu vopsea intre copii de 5 ani. Apoi pretentia administratiei a fost de a ne teroriza cu controale subite si amenzi la fel, pentru ca, acea gaura, numita camera, trebuia pastrata, conform contractului, in forma in care a fost primita. Vai de capetele noastre daca am fi respectat contractul.

Am avut parte de tot felul de lipsuri si de neajunsuri, s-a simtit intr-un final ca renovarea a fost facuta doar pentru a arata mai frumos caminul de afara si eventual de a li se parea acelasi lucru si studentilor din interior. Maxim 2 generatii, dupa care nepasarea si treaba prost facuta converg spre un singul lucru "forma canonica" a caminelor din Regie.

Trebuie sa recunosc ca am avut conditii mult mai bune decat majoritatea studentilor. Dar dupa cum omul (poate) sfinteste locul, caci de cele mai multe ori nu-l sfinteste deloc, s-a format un echilibru. Asa cum nu am reusit sa intru in camin cand am vrut, nu am avut voie nici sa plec cand am vrut, din cauza unor legi interne idioate, stabilite de cineva care crede ca are sub conducere un lagar. Asa ca nu am dat doi bani pe Miss Admin 2005-2006, mi-am indeplinit datoriile mai putin aceea de a pupa in fund si de a ma supune unei birocratii inutile. Poate ma tine minte la anul. Mi-as dori mult.

Acum aproximativ o luna am aflat despre un proiect de tip scoala de vara (mai redus ca timp, ce-i drept), tinut de Microsoft prin laboratorul Microsoft de la Automatica si Calculatoare.

Aceste activitati sunt de fapt orientate spre studentii din anii mai mari (>=2) care au nevoie de adeverinta de practica. Si cum un proiect de genul stat_pe_capul_profului_vesnic_nemultumit pare la fel de neatragator ca si practica la Carrefour, spre exemplu, multi se orienteaza spre acest tip de mini-stagii care ofera pe langa o pregatire adecvata in domeniul respectiv si ocazia de a lucra efectiv fie la un proiect ceva mai amplu (ca in cazul de fata) fie in cadrul unei companii. In oricare dintre cazuri, vezi ce inseamna sa te implici, sa "pui mana" si totodata capul la contributie.

Si ar trebui sa iti aduca si o multumire personala fiindca reusesti sa faci ceea ce iti place. Cui nu-i place nimic, e problema lui, e o luna de vacanta pierduta. Ca si facultatea, in general. Optiuni sunt destule, si in sfarsit simt(i) libertatea de a alege pregatirea pe care o vrei, nu cea care ti se baga pe gat. Oamenii din echipa sunt de incredere, prieteni buni (sau in devenire…). Inevitabila e si partea de competitie intre echipe, dar atata timp cat nu ne dam in cap unii altora e genul de competitie constructiva in care pana si cel care a muncit cel mai putin are de castigat din simplul fapt ca a muncit. Caci altfel… ce face omul fara job si fara restante intr-o luna de vara?

Intr-adevar, o adeverinta de practica e un formalism. La fel poate fi si un entry pe CV daca ceea ce ai facut acolo ai facut din obligatie sau optiunea a fost mai degraba o lipsa de optiuni degenerata dintr-o lipsa de interes. Dar, la urma urmei, la fel poate fi si experienta unui job sau chiar si cea de freelancer. Eu inca mai cred ca in tara asta poti face ceea ce iti place si fara sa mori de foame. Ba dimpotriva. Watch me.

A, ce facem noi acolo: ne jucam cu C#, facem un programel si vom fi indoctrinati de platforma .NET.

Abia astept

Iata si lista. Asa, sa ramaneti in istorie si in indexul lui Google

1. Laurentiu Cocanu, Lucian Adrian Grijincu, Alexandru Mocanu, Bogdan Prisacari

2. Diana Cojocea, Corina Filimon, Catalina Manolache, Andrei Radulescu

3. Alina Simion, Mihai Borobocea, Laura Ionita, Dragos Sbirlea

4. Cristian Gratie, Teriş Liviu, Puiu Mihaela, Andrei Tamazlacaru

5. Cristina Iftimia, Aniela Carbunaru, Irina Borozan, Andreea Carmen Soare

6. Alexandru Marinescu, Stefan Oancea, Cristian Ocnarescu, Cristian Sandescu

7. Ciorba Andrei-Mihai, Vinatoru Ana-Maria, Stefanescu Andrei, Baranga Silviu-Horia

8. Anca Manea, Vlad Georgescu, Nicolaie Marian

9. Drenea Alexandru, Itoafa Liviu, Margarit Andreea

10. Mara Ovidiu, Stancescu Traian, Teodoru Gabriel

11. Cotfas Liviu, Croicu Catalin, Dinu Vlad

Discutam acum cateva zile cu cineva (as da link daca ar avea… ) despre o problema recent descoperita, de cand sunt la Politehnica. Imi este aproape supraomenesc sa ma concentrez si sa fac o treaba care nu-mi place si de regula nu-mi place pentru ca nu-i vad finalitatea (ce sa mai vorbesc de utilitate).

Da, sigur… de parca pana acum 4 ani de zile, cel putin, am facut altceva. Nu pot sa spun ca nu mi-a displacut intotdeauna sa invat tot felul de inutilitati pe care le vedeam astfel si cu mintea de atunci, care nu era demna de luat in considerare, si asa le vad si acum, deci ceva dreptate am avut, si cei despre care gandeam urat la acea vreme n-au prea avut… Acum pentru prima oara simt o repulsie, nu doar o nemultumire. Nu vreau sa se inteleaga ca am dezvoltat o comoditate alimentata de autogospodarire si de insusi sentimentul “facultativ” al facultatii.

Cel mai probabil, am adunat prea multa rabdare in mine si, odata cu ea, si prea multa speranta pentru timpurile pe care le traim. Desi din fire nu sunt un optimist cu privire la viitorul Romaniei, sunt foarte optimist cand vine vorba de schimbarile pe care le poate face un om si puterea vointei lui. Si Romania e facuta din oameni si “sfintita” de ei, dar nu se mai poate extrapola o vointa, un sentiment, o directie, la o asemenea scala. Iar stupoarea cu care ma izbesc de lucruri cotidiene si, care, in plus, ajung sa faca parte si din prostia cotidiana, e ceea ce ma face sa vad ca aceasta rabdare si speranta inca nu a fost satisfacuta, inca nu s-a schimbat mare lucru, in unele locuri nu s-a schimbat chiar nimic si stau sa ma gandesc cat de radicala mai poate fi urmatoarea si poate cea mai importanta schimbare care mi-a mai ramas in maneca: ce va fi dupa facultate.

Ma asteptam sa ma intalnesc cu o sansa universala, care macar pe alocuri sa fie in acelasi ritm cu al meu, care sa imi arate (mai mult decat pana acum) ca merg pe drumul cel bun si as fi vrut sa ma faca chiar sa ma simt inferior comparandu-mi aspiratiile cu ceea ce puteam sa primesc prin efortul corespunzator. Ce s-a ales din toate? Din efort, s-a ales tot efort, dar in zadar, iar sansa a ramas cea pe care mi-o faceam si eu pana acum. A, ar mai fi o diferenta, ca acum am si mai putin timp pentru mine insumi, pentru mintea mea si pentru a-mi alimenta linistea de a ma gandi la viitor.

As vrea sa cred ca m-am facut inteles de ce sesiunea trezeste astfel de sentimente in mine. Vreau sa fiu util, pentru mine si pentru cei din jur, pentru parinti si pentru prieteni, pentru cei care nici nu stiu de unde le-a venit o mana. Implicit, din contactul cu prea multa prostie/rautate/ignoranta omeneasca ajungem sa fim mai buni sau mai rai. Daca ramanem la fel cum eram inainte de a cunoaste limitele ograzii noastre, inseamna totodata ca am ajuns mai rau. Si as mai vrea sa cred ca sunt o persoana de incredere, desi nu pot sa sustin aceasta decat prin mici dovezi de moment, care numai dupa multe incercari si dovezi nefortate ajung sa ramana in memoria cuiva, as vrea sa cred ca sunt o persoana capabila, poate nu de a ajunge acolo unde vrea, dar in mod sigur de a avea vointa de a lupta pana acolo.

Si de ce nu cred cu tarie toate acestea? Pentru ca dovezile imi stau undeva, dupa un zid de ignoranta, care nu stie ce ascunde si pe cati tine in frau. Un zid care pana la final va face sa infloreasca oameni din rabdarea celor deja asupriti de povara folosirii ei in van sau oameni fara de suflet, care se vor contopi cu o lume asemenea, perfecta pentru ei, dar, din pacate, nu numai a lor.

De asta nu imi place sa fac ceea ce nu imi place. Am dreptul sa spun ce nu imi place? Am macar ocazia?