My Weblog

Ma gandeam daca are sau nu rost sa fac un fel de bilant al anului 2006. In primul rand pentru ca ma gandeam de multicel la asa ceva, in al doilea rand pentru mine, cel de peste cativa ani si, in al treilea rand, pentru ca se practica.

Apoi am luat-o in sens invers si m-am hotarat sa nu o fac tocmai pentru ca se practica, pentru mine n-are rost caci n-am incredere ca as fi sincer fatza de mine insumi (ma cunosc si imi permit sa ma eschivez caci oricum nu am unde ma ascunde), iar faptul ca ma gandeam eu nu va intereseaza pe voi.

Dar a fost, totusi, un an bun si sunt multumit de el. De mine nu am sa fiu niciodata multumit, de aceea cand am sa zambesc si am sa rasuflu usurat am sa ma uit, la ceea ce am facut, la oamenii care imi zambesc si ei, si nu la oglinda. Un horoscop obscur imi spunea ca 2007 va fi un an de workahool-ism pentru mine si ca voi reusi prin niste forte miraculoase, care au zacut in mine pana acum, sa impar toate caprele si toate verzele, cu pretului timpului pentru mine insumi. Sincer, ma simt bine daca chiar ar fi astfel, pentru ca nu are rost sa ma feresc de ceea ce oricum va fi (daca va fi) si daca mai si ies cu capul (inclusiv nasul ) sus din toate, cu atat mai bine, la vie est belle. Oricum e un horoscop obscur, facut de oameni platiti din reclame

Am batut ceva recorduri interesante anul acesta, cum ar fi:
- cele mai multe calatorii cu trenul (46 in Romania plus alte cateva cu “zee bahn” ) si cele mai multe calatorii cu metroul, mult mai multe decat as fi vrut. Stiau BUG Mafia ce vroiau sa zica prin Bucharest UnderGround.
- cel mai mult timp petrecut departe de casa (cam 90%)
- cea mai mare viteza pe sol (204 km/h, pe Autobahh, dar fara McLaren)
- si, evident, in aer (966 hm/h)
- primul an, dupa multi, in care nu am ajuns la mare ca sa fac plaja. Adica am ajuns la plaja si ne-am uitat, eu la ea si ea la mine.
- am avut un trafic total de aproximativ 7 TB (da, terrabytes) prin toate mijloacele posibile si toate retelele prin care am trecut, ~700 SMS-uri trimise, ~80 de ore de convorbire la telefonul mobil (calculati mortalitatea neuronilor).
- am citit cam de 3-4 ori mai mult in limba engleza decat in limba romana si nu am reusit sa termin decat doua carti de beletristica.
- am facut 1400 de poze, putin in comparatie cu 2005, cand am facut 4200.
Intr-adevar, cifre deloc importante si efemere.

Cred ca am cheltuit si cei mai multi bani. Tot horoscopul obscur imi spunea, pe 2006, ca voi avea probleme cu banii. Daca asta inteleg ei prin probleme, adica raman fara ei dupa ce ii cheltui… be my guest, accept si la anul . Intr-adevar, am cheltuit si din banii altora dar asta dovedeste doar ca mana mea + VISA = incredere. Ce poetic.

Acestea fiind zise si scrise mai mult pentru mine decat pentru altii, mai ramane doar sa va urez un Craciun Fericit (chiar daca va simtiti lezati, chiar daca nu tineti Craciunul, chiar daca nu va plac colindele, chiar daca faceti parte din religia null) si sa va doresc toate cele bune si frumoase. Asa cum sunt ele, bune si frumoase, nu neaparat asa cum ni le dorim noi, caci nu stim intotdeauna ce e mai bine pentru noi.

La multi ani!

Am terminat la sfarsitul acestei saptamani si cu clasa de CCNA2 pe care o tineam impreuna cu un coleg, cu bine si cu spor, cu succese in cea mai mare parte. Studentii trebuie sa completeze la sfarsitul unui astfel de curs un chestionar online in care isi pot spune, in anonimat, of-urile legate de predare, de acces la informatie, de materialele puse la dispozitie, adica in legatura cu tot ceea ce face un curs sa fie “bun” sau “prost”. Impresiile au fost extrem de favorabile si mult mai binevoitoare decat m-as fi asteptat. Se pare ca ne-am descurcat bine si foarte bine si absolut toti studentii (cel putin conform statisticii de joi) au fost de acord ca ar dori sa urmeze cursurile tot cu noi. Si, desi nu imi place sa ma vad comparat cu alticineva dintr-o pespectiva care nu e a mea, mi s-au dat si argumente de genul “de ce cu aia nu si de ce voi da”. Nu pot sa spun decat multumesc, surprins fiind dupa ce eu insumi mi-as fi dat o nota de 8 pentru “prestatie”.

Cateva imposibilitati legate de disponibilitatea mea pe timpul weekendului in Bucuresti ma impiedica sa iau o clasa de CCNA3 incepand cu cel de-al doilea semestru, ceea ce inseamna ca vom dezamagi pe multi. Totusi, ma bucur sa dezmagesc pe cineva in sensul acesta, pentru ca puteam sa obtin acelasi sentiment in situatii mult mai drastice si daunatoare pentru mine. Probabil ca vom obtine o clasa de CCNA2, ceea ce ar fi si de preferat, din moment ce la al doilea nivel deja “scapi” de cei neinteresati, care isi dau seama ca nu vor face asa ceva nici 5 ani din viata, despre care iti dai seama ca gandesc astfel dupa primele 12 ore de instructaj dar pe care esti obligat sa ii duci pana la capat si sa iti faci datoria fata de ei. Atunci chiar ca o simti ca pe o obligatie.

Discutam pe tren cu un “vecin” de facultate despre ce poti face cu “fields”-urile in care te pregatesti acum si nu ai unde sa le exersezi. Practic, daca vrei sa fii in pas cu un domeniu sau, cel putin, sa nu stagnezi, ai doua optiuni: sa lucrezi in domeniu sau sa te apuci sa-l predai. La noi nu se face cercetare si nu stiu daca are rost sa ma intreb de ce din moment ce imi dau seama ca daca nu as fi stiut, dintr-o prima faza nici nu m-as fi asteptat sa se faca. Daca vrei sa te implici intr-un proiect inseamna ca trebuie sa iti rapesti din timpul liber sau (pentru unii mai rau, pentru altii mai bine), sa renunti la ce te obliga programa facultatii. Apoi, meritele sunt numai ale tale, obligatiile fata de facultate se pastreaza si nu prea poti avea speranta de a fi macar putin lasat in pace din cauza activitatilor extracuriculare. Activitati care, in occident, sunt atat de apreciate incat sunt obligatorii intr-un mod subinteles. Despre un serviciu in timpul facultatii nu are rost sa discut pentru ca balanta intre stisfacator si nesatisfacator o cunoaste oricine: pe de o parte inveti sa lucrezi intr-un domeniu care te intereseaza, pe de alta ti se restrange orizontul; pe de o parte pui in aplicare niste idei si ai ocazia sa iti pui in valoare (€) inteligenta, pe de alta pierzi dintr-un timp pe care, uneori, nu ti-l permiti sa il dedici propriilor prioritati.

Am sa continui cu instructajul la Cisco mult timp de acum incolo (asta daca nu o dau in bara pe la vreun examen CCAI, de exemplu…) in primul rand pentru ca imi place si, in al doilea rand, pentru ca imi place si mai mult cand ii vad utilitatea. Si, pentru cel care a ajuns aici de pe Google cu “salarii CCNA”, nu veni aici ca sa iti masori stiinta in numarul de luni pe care ti-ai luat banii, pentru ca, la un job adevarat, va trebui sa demonstrezi ca ai castigat alte lucruri in tot acest timp.

Trebuie să onorez tagul la care oricum m-am oferit, de la drojdie şi cred că de la încă cineva…

1) Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si scrieti aici al 4-lea rand.
“[…] liniar, fără goluri sau întreruperi, până la limita superioară de biţi dintr-o adresa logică […]” (procesoare Intel, not cool)

2) Fara sa verificati, cat e ora?
9:30

3) Verificati:
9:25 Parcă spuneam mai demult că nu pot trăi fără ceas.

4) Cum sunteti imbracat?
Pijama alb cu gri, şosete albe

5) Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati?
la mine, în oglindă, la baie.

6) Ce zgomot auziti in afara celui al calculatorului?

NIMIC! Imagine that! În Bucureşti!

7) Cand ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia respectiva?
Am ieşit ieri de la facultate, m-am dus la gară şi am pierdut 1,5 ore degeaba din cauza Sistemului Informatic Feroviar. Apoi am oferit informaţii unor străini, am admirat feţele inexpresive din metrou, ploaia si vântul pătrunzător până acasă.

8) Ati visat ieri noapte?

Da. Am visat un profesor de care credeam că scăpasem, apoi m-am văzut neras şi (ne)tuns ca Sawyer din Lost. Am aflat apoi că am apărut în visele altora jucând Chicken Invaders şi mai pe urmă împuşcând nişte băieţaşi de cartier cu un pistol.

9) Cand ati ras ultima data?
Acum 15 minute.

10) Ce aveti pe peretii incaperii unde sunteti?
Var, tablouri mici şi ar fi trebuit să fie şi un banner cât un aşternut de pat, cu sigla Cisco, dar nu am reuşit să dăm găuri în perete.

11) Daca ati deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara?
Aş prefera să dau o mulţime din acei bani înainte de a cumpăra ceva cu ei.

12) Care este ultimul film pe care l-ati vazut?
Barnyard. Drăguţ.

13) Ati vazut ceva neobisnuit astazi?
Nu prea, de-abia am deschis ochii. Am văzut că mi-e foame.

14) Ce parere aveti despre acest chestionar?
Revin la părerea mea: Spam “in style”

15) Spuneti-ne ceva ce nu stim inca.
O parolă de-a mea: 155983@x E, acuma, de la ce e parola asta?

16) Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de o fetita?
Trebuie să port negocieri pentru a răspunde.

17) Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de un baiat?
Mi-aş ridica zeci de întrebări în cap zilele următoare dacă aş răspunde. Mai bine nu.

18) V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate?
Nici nu îmi mai amintesc de când mă tot gândesc.

19) Ce ati dori ca D-zeu sa va spuna cand intrati pe Portile Raiului?
te iert (ai dreptate, Miki)

20) Daca ati putea schimba ceva in lume in afara de politica, ce ati schimba?
câte puţin din oameni, câte puţin din trecut

21) Va place sa dansati?
da, şi poate că le-ar plăcea şi altora dacă aş dansa mai bine

22) George Bush?
NU.

23) Care a fost ultima chestie pe care ati vazut-o la televizor?
Stiri, la Prima, probabil, acum multe săptămâni. Am cablu şi nu-l folosesc.

24) Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa preia acest chestionar?

Cei carora le pare rău ca n-au fost tag-uiţi până acum.

De la o vreme a început să mi se pară stupid sa postez pe blog ce găsesc pe Internet sau prin intermediul altora, pentru simplul fapt că am observat că exact acest lucru mă deranjează pe mine când citesc blogurile altora. Ce am ales să arăt, totuşi, aici, este ceva ce poate avea, însă, implicaţii pe termen lung, poate chiar efecte contradictorii cu felul meu de a fi, decisive pentru viitorul meu…

Am aflat că felul meu de a fi, asemuit unei extensii de fişier, este…

Adică eu sunt tot. Unii sunt .JPG, alţii .MP3, mai mulţi .INK, cred că există şi oameni de .CUR, însă eu sunt one to rule them all. Uau. That’s something. I still need to find out what it is.

PS: Mai puţin fişierele din UNIX.

Da, ştiu, România e plină de sictir. Câţiva dintre cei care au mult de lucru sunt sictiriţi de atâta agitaţie şi ar vrea o slujbă monotonă (la stat, dacă s-ar mai putea), iar cei mai mulţi sunt sictiriţi de viaţa de zi cu zi şi parcă ar fi mai bine dacă n-ar mai munci, ca să aiba timp sa se sictirească şi de alte chestiuni, care nu se află sub controlul lor, pentru o sursă interminabilă de sictir şi activitate în viaţa lor, mai colorată acum în roz-bombon cu picăţele verzi şi căcăniu în dungi.

Şi mai ştiu că fiecare e în stare să se explice, că totul poate fi motivat şi argumentat (de ce există avocaţi), eventual şi demonstrat, dacă ai la dispoziţie fraierii necesari. Şi, pentru că nu prea e de dorit să ai o astfel de atitudine pentru că alungi toţi oamenii nedepresivi din jur şi pentru că oricum nu aduci nimic de folos nici ţie şi nici societăţii, per total, atitudinea de lasă-mă să te las e condamnabilă şi nici nu e clar pentru toată lumea de ce e aşa. Mă uitam astăzi, la un curs, la unul dintre profesorii cu greutate din facultatea noastră. Vorbeşte despre aceleaşi lucruri probabil de 20-30 de ani şi îl văd cum a ajuns la capătul răbdărilor, îl văd cum se luptă imaginea autoritară cu dorinţa de a scăpa, de a evada, poate spre nimic, poate spre odihna şi calm. Astfel de lucruri se văd, oricât de experimentat ar fi un om, se aud în tonul vocii, în felul în care îşi tratează propriile greşeli, care ar trece drept simple scăpări dacă el nu ar ţine cu tot dinadinsul să facă atâta caz de ele. A greşi nu este în niciun caz o ruşine, ci un act omenesc, iar noi ştim asta atât de bine, nu atât datorită şcolilor, ci faptului că suntem obişnuiţi (eu mai puţin…) să fim judecaţi.

Deci omul e sictirit. Ce poţi să-I faci? Nu e întrebare retorică; are răspuns. Are chiar mai multe răspunsuri atunci când ai ajuns atât de departe în carieră. Ia-ţi deciziile în mâini şi foloseşte-ţi autoritatea pentru a-ţi face un bine şi ţie însuţi, nu doar pentru a speria studenţii care deja nu mai prezintă semnalmentele turmei care se vede de la catedră (cu mici excepţii). Dacă backgroundul nu-ţi permite (mulţi predau materii neactualizate sau a căror utilitate a dispărut complet) să te reorientezi, fă-o în propria grădină. Schimbă ceva în modul de predare, documentează-te despre ce se cere şi introdu o părticică din ceea ce îţi cer şi studenţii, chiar dacă e inutilă, dar până acum tot inutilităţi se transmiteau, adapteaza-te la nou ca să schimbi din monotonie, chiar dacă asta înseamna ca de acum să gândeşti macar un ceas, acasă, înaintea unui curs, pentru a îmbunătăţi ceea ce nu ţi-a convenit data trecută pentru că nu studenţii sunt vinovaţi pentru toate eşecurile bilaterale şi nu toţi profesorii sunt super-oameni. Dar, nu, aproape că nimeni nu face asta. Ce bine că facultatea ne oferă şi educaţie, prin atâtea contraexemple!

Nu ma refer la profesori, pentru că ei, totuşi, au muncit enorm cea mai mare parte din viaţă (sau partea în care erau cei mai capabili să o facă), dar oare unii sunt prea leneşi ca să iasă din lenevie?

-entry scurt-

Poate ca atâţia ani am avut o imagine greşită despre felul în care se pregăteşte românul pentru Crăciun, la nivelul economico-administrativ, să zicem. Sau, poate că nu prea umblam eu prin magazine în preajma Craciunului (îmi ajungea că umbla moşul…), sau, poate ca nu eram în Bucureşti… , dar mai multe rahaturi puse la vânzare ca în anul acesta şi ca prin zonele dens rezidenţiale ale Bucureştiului nu mi-a fost dat să văd niciodată. Până acum vreo 2 săptămâni, puteam să spun că seamănă puţin cu Plaka, din Atena, dar, în ultima vreme, au intrat “pe felie” şi comercianţii care nu-şi permit să stea în oraş cu mai mult de 2 săptămâni înaintea Crăciunului.

Astfel iau naştere tarabele din mijlocul trotuarului deja prea aglomerat, pline cu cele mai proaste imitaţii, cele mai urâte jucării şi obiecte de îmbrăcăminte care nu-şi au rostul nici în sezon, cu atât mai puţin în legătură cu Crăciunul, dându-ţi impresia că blocul de pensionari a ieşit la aer cu tot ce a găsit prin casă, a legat câte un moţ roşu de toate obiectele şi le-au făcut numai bune de cadouri “selecte” de Crăciun. Înţeleg că românul e sărac (mai ales cel care merge pe trotuar…), dar asta nu implică sub nicio forma prostul gust, imaginea exagerată a frumosului care ajunge la execrabil, sau, ce să mai vorbim despre aceiaşi vânzători tipici pentru bazar sau piaţă în sensul opus lui “plaza/square” care, prin “afacere” înţeleg furtişag, mânăreală, profit(are). Pe mine mă deprimă numai simpla trecere prin acea zonă, când mă simt ca într-o expoziţie de fotografii luate din cine ştie ce ţară din lumea a treia. Există vorba “sunt prea sărac ca să-mi permit lucrurile cele mai ieftine”, dar prea puţini par să gândeasca mai departe de 10 metri sau de ziua de mâine.

Super/hipermarketurile arată, însă, ok. În plus, mai există alternativa magazinelor online şi, cu puţin cap, poţi să te descurci în ambele situaţii chiar şi cu puţini bani. Poate că după câţiva ani de Uniune vom scăpa şi de decorurile de tip “piaţă medievală”. Nu putem să fim ultimii la infinit; poate că ne-am sătura prea mulţi, am pleca şi n-ar mai avea cine să vadă contrastele, rămânând cei carora li se pare normal să trăiască viaţa de acum.

Pe situl de mai jos găsiţi câteva dintre cele mai interesante “instantanee” surprinse de sateliţii care au fotografiat suprafaţa Pamântului şi au format conţinutul hărţilor de la Google Maps. Am fost şi eu într-unul din ele .

Felul acesta de a căuta detalii îmi aminteste de vremurile în care jucam Black and White… şi găseam tot felul de tâmpenii pe insulele alea…

http://networks.silicon.com/webwatch/0,39024667,39163220-1,00.htm

Deşi mă hotârăsem să merg şi eu, ca tot omul, la cinema în mall, pentru a vedea un film ceva mai răsărit (nu aş fi mers pentru Borat pentru nimic în lume, am vazut nişte secvenţe pe fast-forward si mi-a ajuns), facultatea a interferat cel mai eficient cu putinţă exact miercurea, când aş fi putut să merg cu reducerea de la Orange, astfel că m-am multumit cu 19″ si căşti.

Şi, ce e cel mai important, nu m-am mulţumit doar cu cinema-ul personal, ci cu Children of Men, a cărui medie pe IMDB creştea pe zi ce trece şi, conform argumentului ad hominem am tras concluzia ca merită. În concluzie, a meritat din plin, atât ca idee, cât şi, mai ales, ca realizare.

Scenariul este destul de simpluţ, dar nu îl voi rezuma aici (gasiţi, în schimb, ceva review-uri pe aici). Ce impresioneaza de la bun inceput este un realism debordant, o atenţie extrema dată detaliilor, care se remarcă mai ales atunci când te surprinde cu ceva extrem de natural, atât de natural încât îţi poţi spune “mie nu mi-ar fi venit ideea să arăt asta aici”. Decorurile sunt extrem de verosimile, de la imaginea propriu-zisă până la sunet şi atmosferă. Spre deosebire de alte încercări de-a dreptul penibile de a reda lumea cotidiană făcând apel la imagini forţate şi spectaculoase (ca War of the worlds), Children of Men reuşeşte să creeze o imagine vie chiar şi în scenele lipsite de dinamism, reuşeşte să îţi ofere stările de spirit pe care au mizat si producătorii, adică reuşeşte sa îţi transmită ceea ce a gandit cel ce a creat povestea si scenele (cam ceea ce spunea si Yanni într-un concert). De asemenea, dacă la nivel tehnic s-ar fi crezut ca până să se inventeze o noua tehnologie nu mai există ceva de inventat în cinematografie, aici veti vedea scene întregi, de acţiune, de la 2-3 până la chiar 10 minute, filmate continuu, fără nici o schimbare de cadru, ceea ce amplifică foarte mult tensiunea filmului, practic nedându-ţi timp de respiro şi creând un pur realism al acţiunilor succedate şi de tip cauză-efect. Vedeţi şi vă veţi convinge.

80% din film, adică ceea ce nu ţine de povestea propriu-zisă, este o combinaţie de 1984 (a lui George Orwell), puţin Equilibrium, într-un decor şi acţiune de Half Life, plus o doză de scene atât de dramatice încât îţi taie orice avânt al speranţei pentru un happy ending, dar nimic nu e dus la extrem sau exagerat vizibil de deranjant. E remarcabilă şi imaginea viitorului (2027), cea mai “fină” şi mai credibilă viziune pe care am întâlnit-o într-un film.

Uitaţi-vă la el într-un moment în care sunteţi destul de treji pentru a nu scăpa detalii şi a nu plânge singuri în faţa calculatorului J. Nota 10.

Distribuţie:

• Clive Owen
  
• Julianne Moore
  
• Michael Caine
  
• Chjwetel Ejiofor
  
• Peter Mullan
  
• Charlie Hunnam
  
• Pam Ferris
  
• Danny Huston
  
• Jacek Koman

Pentru ca in ultima perioada se tot vorbeste si se critica in toate felurile, de catre cei mai neavizati oameni, toate aspectele integrarii noastre in UE, cam aceasta ar fi standardizarea impusa clientului de catre prestatorului de servicii Mos Craciun.

Contract Mos Craciun (.pdf)

Via Cristi.

Mi se întâmplă, ce-i drept, destul de rar, să-mi creez o perspectivă similară cu cea a unuia răuvoitor şi să mă privesc pe mine însumi prin ea, să văd ceea ce am greşit, ceea ce nu merit şi ce mi se cuvine doar dacă se închid ochii. Şi astfel ţin evidenţa părţilor rele pe care le aşez în balanţă cu cele bune, bineînţeles, disproporţionate după o lege nescrisă, dar cunoscută din naştere de specia umană. Şi totuşi, de ce se apleacă balanţa aproape mereu spre partea cutiei Pandorei? Dacă aş încerca să corectez răul atât de întins, oare aş ajunge să rămân numai cu speranţa? Legenda înseamnă viaţă, pentru unii a însemnat adevărul, dar totuşi nu are nimic în comun cu raţiunea ce conduce la destabilizarea unei lumi care poate ar fi fost perfectă dacă nu ar fi fost “condusă” de o fiinţă “raţională”. Poate şi eu aş fi fost perfect dacă aş fi fost controlat de altcineva. Mă feresc să vorbesc în numele tuturor. Poate că alţii sunt fericiţi cu autocontrolul, dar eu simt o oarecare sufocare ce creează o senzaţie asemănătoare imploziei; mă rătăcesc oare în propria mea raţiune?

Şi dacă aş renunţa la perspectiva de mai sus şi aş aborda o alta, mai simplă, mai puerilă; aş putea, spre exemplu, să privesc totul ca un joc; cu o faptă bună te menţii, cu una rea te ambiţionezi. Atitudinea nepăsătoare faţă de realitate poate fi numită joc? Dacă da, atunci însemnă că jocul poate fi numit nepăsător? Nu. Dacă psihicul permite ca realitatea să fie trecută cu vederea, subconştientul acceptă întotdeauna, în cazul simultaneităţii, ca jocul să devină realitate. Iar realitatea, numită astfel nu prin generalizare, ci de către fiecare fiinţă, există pentru a fi acceptată, fără distincţie, ca atare.

Şi dacă aş găsi un mod în care să am în vedere ambele aspecte ale (acum) aşa-zisei realităţi, aş uşura cu ceva situaţia? Ar însemna să realizez faptul că mă joc şi să-mi asum răspunderea pentru faptele lipsite de scrupule pe care le fac? Nu, ar trebui să însemne că aş putea vedea dinainte faptele lipsite de scrupule, le-aş putea cataloga astfel şi le-aş considera în aşa fel încât să calc pe drumul cel mai sigur. Şi cel mai ocolit. Dar poate că astfel aş fi mai în siguranţă, văzându-mă capabil de autocontrol.

Dar tot ce am scris este imaginaţie. Este un joc cu propriile mele capacităţi, menit pentru a-mi demonstra că am ajuns atât de jos încât autocontrolul nu mai înseamnă decât… joacă? Imaginaţie? De ce nu am încercat să trăiesc realitatea şi nu să o presupun? Din nou, indecizia faţă de ceea ce cunosc cu lux de amănunt: mintea mea. Sau poate că nu am ajuns jos. Poate că nici măcar nu am coborât.

Aceasta este o tema de-a mea de la limba romana, din clasa a 9-a. Mi-a placut sa o regasesc, dupa atata timp cat sa fi uitat definitiv de ea.